Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1282 din 26 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul R.V. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat sub control judiciar, că nu există date că va comite alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, că va altera ori distruge mijloace de probă, întrucât toate probele se află în custodia D.N.A. De asemenea, a arătat că nu are antecedente penale, are studii superioare, este suspendat din funcție astfel că dacă ar fi pus în libertate nu ar putea comite alte fapte.
Prima instanță, examinând actele dosarului, a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă pe o durată de 29 de zile prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului de către completul de 5 Judecători.
S-a reținut în sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
În concret, s-a reținut că la data de 20 septembrie 2010, orele 1545, inculpatul R.V. a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care acesta le avea în calitate de lucrător vamal, prin acordarea liberului de vamă mai multor containere procesate prin B.V. Constanța Sud Agigea.
Inculpatul R.V. a acordat liberul de vamă personal, prin aplicarea ștampilei sale vamale, purtând nr. 069 a B.V. Constanța Sud Agigea, a declarațiilor vamale de import în cazul mai multor operațiuni de import ilicite, dovedite ca atare, după cum urmează:
La data de 3 septembrie 2010, SC M.G.A. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă inculpatului T.D.I., a solicitat reprezentantului importatorului să plătească mită suma de 2.500 dolari S.U.A.
La data de 29 octombrie 2010, SC C.S.I. SRL Voluntari, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatului T.D.I., prin intermediul inculpatului B.S., au solicitat reprezentantului importatorului plata ca mită a sumei de 1.000 dolari S.U.A.
La 12 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 12 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 3.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 15 noiembrie 2010, SC E.P. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul O.C.C. i-a cerut reprezentantului importatorului, prin intermediul inculpatului T.D.I., plata sumei de 2.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită. La 15 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.000 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La data de 15 noiembrie 2010, SC M.M.C. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul T.D.I. i-a solicitat inculpatului M.R. plata sumei de 1.500 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
La 3 noiembrie 2010, SC M.T. SRL, în schimbul acordării liberului de vamă, inculpatul Ț.V. i-a solicitat reprezentantului importatorului plata sumei de 500 dolari S.U.A., cu titlu de mită.
S-a reținut că faptele săvârșite constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 254 pt. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În baza încheierii nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 35/ U din 25 mai 2011.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv până la data de 20 septembrie 2011.
La momentul procesual al luării măsurii preventive, cât și ulterior, în procedura prelungirii acesteia s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea acuzațiilor, presupusa modalitate de comitere a faptelor, scopul în vederea căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii instituțiilor statului. S-a considerat că o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii publicului în instituțiile statului.
În analiza efectuată a fost evidențiată anvergura activității ilicite și frecvența de săvârșire a presupuselor acte de corupție, cu consecințe grave asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activități vamale, împrejurări reținute ca fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate socială, în condițiile în care investigațiile efectuate indicau că activitatea infracțională era generalizată la nivelul majorității transportatorilor, lucrătorilor și comisionarilor vamali, fiind posibil ca orice persoană implicată în acțiuni ilegale (contrabandă), în înțelegere cu membrii rețelei, să introducă în țară și bunuri periculoase sau interzise la deținere.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta, deși este admisibilă, nu este și întemeiată.
Astfel, având în vedere dispozițiile art. 136 alin. (2) C. proc. pen., raportate la art. 1602 C. proc. pen., s-a constatat că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie să fie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv, or în speță inculpatul se află sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 35/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar a doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, care, de asemenea este îndeplinită, infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat fiind infracțiuni sancționate cu pedepse ce nu depășesc limita de 18 ani închisoare.
De asemenea, s-a apreciat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., actele și lucrările de urmărire penală nerelevând date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu e cunoscut cu antecedente penale, iar până la momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise (interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice) se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
Din interpretarea dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a reținut că îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura, putând fi refuzată liberarea provizorie dacă se apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
S-a argumentat că detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului, de esența liberării provizorii, ca alternativă la măsura arestării preventive, fiind faptul că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru menținerea măsurii preventive, dar detenția ar fi excesivă, iar controlul judiciar ar fi suficient pentru atingerea scopului măsurilor preventive.
Prin raportare la criterii referitoare la elementele ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptei, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc persoana inculpatului pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive [(conform art. 136 alin. (1) C. proc. pen.)] poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului, instanța a constatat că inculpatul R.V. nu are antecedente penale, are o familie organizată, cu 2 copii în întreținere, aceste elemente, ce țin de circumstanțierea persoanei inculpatului, trebuind privite în relaționare directă cu circumstanțele reale ale cauzei; sub acest aspect, raportat pe de o parte, la natura și gravitatea acuzațiilor aduse, inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită în formă continuată, la frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de infracțiuni și urmările negative pe care le produc, iar pe de altă parte, stadiul actual al cercetărilor, necesitatea strângerii probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, s-a constatat insuficiența instituirii controlului judiciar și caracterul neoportun al liberării provizorii a inculpatului, îndeosebi din perspectiva asigurării bunei derulări a procedurilor judiciare și a exigențelor scopului impus de art. 136 C. pen.
Actele de urmărire penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de corupție de care este acuzat.
De asemenea, s-a apreciat că și interesul public al prezervării ordinii publice continuă să fie actual în raport cu gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, de faptul că acestea au fost săvârșite în participație cu persoane care dețineau funcții implicând exercițiul autorității de stat, de consecințele produse asupra sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile vamale și impactul negativ asupra imaginii și prestigiului instituțiilor publice.
Așa cum rezultă din actele dosarului, presupusa activitate infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de participanți și de acte materiale de executare, iar probațiunea la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la activitățile de vămuire desfășurate, societățile și persoanele beneficiare implicate, interesul anchetei penale în curs de desfășurare reclamând în acest stadiu efectuarea cercetărilor cu inculpatul în stare de arest.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, netemeinicie, neoferirea de dovezi în ceea ce privește nerespectarea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și nici în ceea ce privește comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, necesitatea ca inculpatul să beneficieze de un tratament identic cu cel al inculpaților cercetați în libertate.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a crea presupunerea rezonabilă că inculpatul în calitate de lucrător vamal a acordat, contra unor sume de bani, liberul în vamă pentru mai multe containere de marfă (sumele fiind solicitate de inculpații T.D.I. și Ț.V.), faptele constituind infracțiunile prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., raportat la art. 6 și art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
În ceea ce privește aserțiunile apărării relative la inexistența probelor care să dovedească vinovăția inculpatului, acestea nu pot fi primite față de stadiul procesual al cauzei și obiectul acesteia, critica formulată excedând limitelor astfel determinate; cauza se află în prezent în faza urmăririi penale; probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana cercetată a comis fapta ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare, din probele administrate până la acest moment procesual rezultând date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, fapte care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea anchetei poate fi negativ influențată în condițiile liberării inculpatului.
Susținerile apărării în sensul necesității respectării și aplicării principiului egalității de tratament sunt nefondate, deoarece principiul evocat nu poate fi înțeles într-un sens ce l-ar deturna de la menirea sa originară, de asigurare a egalității persoanelor fără discriminări, ci trebuie interpretat în sensul că unul și același tratament trebuie aplicat persoanelor aflate în situații identice, ceea ce nu este cazul în situația tuturor inculpaților cercetați în prezenta cauză.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva încheierii nr. 1282 din 26 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6765/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2011.