Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1346 din 31 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul B.S. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 1601 C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar cu obligarea de a respecta obligațiile prevăzute de art. 160 din același cod, ce vor fi stabilite de către instanța de judecată.
În motivarea cererii s-a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii și că, din actele și lucrările dosarului nu rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni și nici date că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Cu privire la acest din urmă aspect, s-a arătat că, în speță, au fost audiați un număr mare de inculpați, învinuiți și martori, a fost efectuată o percheziție domiciliară în urma căreia au fost ridicate o serie de bunuri aparținând inculpatului și familiei sale, bunuri care ulterior au fost restituite deoarece nu prezentau importanță pentru cauză, iar suporturile magnetice pe care au fost stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu ceilalți inculpați se află în posesia organului de urmărire penală, astfel că nu există niciun risc de distrugere a acestor mijloace de probă.
În susținerea cererii au fost invocate și circumstanțele personale favorabile ale inculpatului, caracterizarea depusă la dosar cu privire la profilul moral, respectiv profesional al inculpatului, lipsa antecedentelor penale, și situația familială a acestuia și anume faptul că are un copil minor și este singurul întreținător al familiei, solicitându-se în final, prin trimitere la normele procesual penale interne și constituționale, dar și la art. 5 din C.E.A.D.O., admiterea cererii astfel cum a fost formulată și liberarea inculpatului cu instituirea în sarcina acestuia a obligațiilor prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., ce urmează a fi stabilite de instanța de judecată.
Examinând cererea formulată, prima instanță a constatat că aceasta nu este întemeiată.
S-a reținut că, prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiași instanțe, completul de 5 judecători, s-a luat măsura arestării preventive față de inculpatul B.S. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011 și până la 22 iunie 2011, inclusiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de art. 26 C. pen., raportat la art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 16/ U din 25 mai 2011.
În concret, în sarcina inculpatului B.S. s-a reținut că a inițiat și constituit un grup infracțional organizat în cadrul căruia:
La data de 7 septembrie 2010, orele 1714:46, inculpatul B.S. s-a angajat să transmită o sumă foarte mare de bani (atât de mulți încât nu pot fi puși într-un plic) de la inculpatul A.N.A.R.B.M. către inculpatul B.E., reprezentând datorii acumulate de acesta din urmă către grupul infracțional organizat constituit în cauză și care include conducerea și numeroși lucrători vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru serviciile ce i-au fost prestate de grupul infracțional în sensul permiterii accesului în țară a unui mare număr de containere conținând, după caz, mărfuri contrafăcute, subevaluate sau mărfuri în plus față de cele declarate în vamă.
La data de 08 septembrie 2010, orele 1440:56, inculpatul B.S. s-a angajat față de inculpatul A.N.A.R.B.M. să transmită o sumă de 4.000 dolari S.U.A. către inculpatul B.E., unul din liderii grupului criminal organizat constituit în cauză, în condițiile în care respectivii bani erau parțial destinați și lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru permiterea intrării în țară a unor containere cu mărfuri introduse în vamă de antemenționatul intermediar vamal.
La data de 10 septembrie 2010, orele 1851:43, inculpatul B.S. i-a pretins inculpatului A.N.A.R.B.M. o sumă de bani determinată prin expresia „57”, ce urma să fie dată cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, precum și liderilor grupului criminal organizat pentru sprijinirea activităților ilicite ale inculpatului A.N.A.R.B.M., constând în introducerea frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri importate.
La data de 23 septembrie 2010, orele 1540:54, inculpatul B.S. a fost înștiințat de inculpatul A.N.A.R.B.M. că va primi 100 milioane lei, pentru a fi oferiți ca mită vameșilor de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru intrarea în țară a unui container cu postav.
La data de 27 septembrie 2010, orele 1031:43, inculpatul B.S. a stabilit o întâlnire cu intermediarul vamal L.S., pentru a se pune de acord cu acesta în privința selectării unei firme fantomă, prin intermediul căreia să se efectueze operațiunile frauduloase de import ale intermediarului, prin B.V. Constanța Sud Agigea, precum și pentru a stabili sumele de bani ce trebuiau oferite cu titlu de mită vameșilor.
La data de 01 octombrie 2010, ora 0908:41, inculpatul B.S. s-a implicat în intermedierea introducerii în țară a unor mărfuri importate printr-o firmă fantomă: SC I.B. SRL, pentru care actele și ștampilele aferente se găseau de la bun-început în posesia societății de intermediere a transportului, întrucât societatea ultim indicată a fost înființată de foarte scurt timp în acest scop.
La data de 01 octombrie 2010, orele 1154:54, inculpatul B.S. a fost informat de inculpatul A.N.A.R.B.M. că i-a plătit deja suma de un miliard trei sute de milioane, bani ce reprezintă atât datoriile licite către firma de intermediere a transportului, cât și datorii către grupul infracțional organizat și mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 04 octombrie 2010, orele 1413:44, inculpatul B.S. a negociat cu inculpatul M.R. plata unei sume de bani pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri, intermediate de acesta, prin B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 06 octombrie 2010, orele 1114:02, inculpatul B.S. și inculpatul Ț.V. au discutat despre oferirea de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, în timp ce B.S. se găsea la Poarta nr. 10 a Portului Constanța Sud Agigea.
La datele de 08, 13, 18, 19 și 22 octombrie 2010, inculpatul B.S. a negociat plata unor sume de bani cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, împreună cu numitul N.J., reprezentant al SC S.A.I.G. SRL, pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri negociate de acesta din urmă.
La data de 10 noiembrie 2010, orele 1339:37, inculpatul B.S. împreună cu inculpatul Ț.V. au intermediat oferirea de mită către lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a 4 containere cu mărfuri.
La data de 10 noiembrie 2010, orele 1427:20, inculpatul B.S. a preluat un plic conținând o sumă neprecizată de bani de pe biroul unui angajat al SC E.E. SRL (numitul A.) pentru a oferi banii ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a facilita intrarea în țară a unor containere cu mărfuri, introduse în vamă de antemenționata societate.
La data de 12 noiembrie 2010, orele 1546:56 și 1901:06, inculpatul B.S. a intervenit cu succes pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container prezentat de intermediarul vamal M.R.S., reprezentant al SC R.A.C.S. SRL, conținând mărfuri contrafăcute, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate V.
La data de 12 noiembrie 2010, orele 1622:12, inculpatul B.S. i-a pretins inculpatului C.M., reprezentant al SC M.I. SRL, intermediar vamal, o sumă de bani descrisă ca „89” și o altă sumă de bani, descrisă ca „19 cu 70”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a două containere cu mărfuri.
La data de 07 ianuarie 2011, ora 1046:16, inculpatul B.S. a stabilit sumele ce urmează să fie date ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu încălțăminte, sume ce veneau în contradicție cu cele stabilite de inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 17 ianuarie 2011, orele 1827:22, inculpatul B.S. a negociat cu M.R.S. introducerea în țară a mai multor containere ce conțineau mărfuri în plus față de cele declarate.
La data de 19 noiembrie 2010, orele 1143:31, inculpatul B.S. a planificat împreună cu inculpatul Ț.V. prezentarea la B.V. Constanța Sud Agigea a unor facturi falsificate de export pentru a finaliza o operațiune vamală.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen., ultima dată, prin încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive a fost constituit de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul reținând că există indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul B.S. a comis infracțiunile pentru care este cercetat, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Prima instanță a reținut, din interpretarea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., că soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar presupune două etape, una prealabilă, a examinării admisibilității în principiu a cererii și cea de a doua, care constă în analizarea temeiniciei unei atare cerere. Sub aspectul admisibilității în principiu a cererii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, infracțiunile intenționate pentru care este cercetat inculpatul fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, temeinicia cererii urmând a fi analizată prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen. și a oportunității admiterii unei astfel de cereri în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei.
Astfel, s-a constatat că actele de urmărire penale nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul B.S. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la data formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, suporturile pe care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu alți coinculpați din prezenta cauză, și care constituie principalele mijloace de probă pe baza cărora organul de urmărire penală susține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit, se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce exclude posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situațiile prevăzute expres de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., în care nu poate fi acordată liberarea.
Garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, nu echivalează însă, cu însăși admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocația legală, trebuie analizată și oportunitatea admiterii cererii, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului stabilit de legea penală, criteriile avute în vedere privind atât la elementele ce vizează faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările săvârșirii infracțiunilor, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, ele analizându-se coroborat pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, așa cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanță a apreciat că inculpatul B.S. beneficiază de circumstanțe personale favorabile (nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
Pe de altă parte, s-a reținut că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată (chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres), condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și care a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunțat în mod constant și C.E.D.O. în cauzele L. c. Franței, C. c. României, H. c. Olandei).
Natura infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret al acestora, reflectat de modalitățile și împrejurările în care se reține că au fost comise respectivele infracțiuni, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de fapte penale și urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea credibilității instituțiilor statului unde sunt încadrați cei în sarcina cărora se reține că li s-au oferit sau au oferit foloase necuvenite, cât și stadiul actual al cercetărilor penale, conduc Înalta Curte la concluzia că nu se impune, cel puțin în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului.
Astfel, s-a concluzionat că scopul pentru care s-a luat față de inculpat măsura arestării preventive, privit prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, la soluționarea propunerii de arestare preventivă și de prelungire a măsurii, cât și la verificarea în calea de atac a recursului, a încheierilor pronunțate cu această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și menținerea acestei măsuri preventive privative de libertate și că de la data ultimei prelungiri a măsurii nu au intervenit schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reținut că a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ar însemna ignorarea cu bună știință a dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care este și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal și tot astfel, ar însemna ca analizând numai condițiile menționate de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., să se ajungă la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată (aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită), de modalitatea în care se reține că au fost comise, de urmările produse, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu prevederile legale sus-menționate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul și concluziile orale formulate de către apărătorul ales al recurentului inculpat (expuse în partea introductivă a prezentei decizii), pentru netemeinicie, motivare eronată, prin referire la aspecte ce vizează temeinicia măsurii arestării, pe baza unor argumente ce exced prevederilor legale în materie.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a constatat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Relativ la activitatea infracțională despre care există presupunerea că a fost desfășurată de inculpatul B.S. procurorul a reținut că aceasta viza transmiterea unor sume de bani inculpatului B.E., sprijinirea și intermedierea, ca și complice, a comiterii infracțiunii de dare de mită, planificarea (împreună cu inculpatul Ț.V.) prezentării la B.V. Constanța Sud Agigea a unor facturi de export falsificate, infracțiunile fiind prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 273 C. vam. (Legea nr. 86/2006), totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale, argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, fiind apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
În ceea ce privește folosirea de către prima instanță a unor argumente străine de cele reglementate de normele incidente în speță aceste susțineri nu pot fi primite, referirile instanței la temeiurile arestării demonstrând, în concret, caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, la acest moment procesual, aspectele relative la starea de fapt și activitatea despre care există indicii că a desfășurat-o inculpatul fiind esențiale spre a da o soluționare justă cererii de liberare, cu respectarea condiției sine qua non de garantare a realizării scopului procesului penal, astfel după cum prevede art. 136 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S. împotriva încheierii nr. 1346 din 31 august 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6841/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2011.