Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1350 din 2 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ț.V., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul Ț.V. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 1602 și urm. C. proc. pen., arătând că cererea îndeplinește, atât condiția pozitivă prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. (infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul sunt pedepsite de lege cu închisoare ce nu depășește 18 ani), cât și condiția negativă prevăzută de alin. (2) al textului de lege menționat și care vizează comportamentul inculpatului în perspectiva punerii sale în libertate, raportat la posibilitățile de împiedicare a lui de a săvârși alte infracțiuni, de a încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, ori prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte. Referitor la această din urmă condiție s-a susținut că nu există niciun fel de date sau chiar indicii că odată pus în libertate, inculpatul ar putea să comită alte infracțiuni, așadar nu există riscul de repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie organizată cu doi copii minori dintre care unul suferă de o boală gravă, o locuință stabilă și o afacere din care poate să-și asigure mijloacele de subzistență pentru sine și familia sa. A mai arătat inculpatul că nu există fapte concrete din care ar rezulta presupunerea că pus în libertate ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea martorilor, experților, a altor persoane, în condițiile în care pe de o parte, chiar legea oferă garanții că aceste lucruri nu se pot întâmpla [(prin posibilitatea aplicării unui sever control judiciar în conformitate cu art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen., care impune interdicții și obligații sub sancțiunea reluării măsurii arestării preventive)], iar pe de altă parte, toate probele constând în înscrisuri, mijloace materiale de probă și altele asemenea se află în prezent în custodia parchetului, neexistând astfel nicio posibilitate obiectivă ca odată ajuns în libertate, inculpatul să le altereze sau să le distrugă; s-a invocat jurisprudența C.E.D.O. și faptul că urmărirea penală se află în fază terminală.
Examinând cererea formulată, prima instanță a constatat că nu este întemeiată.
S-a reținut că, prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiași instanțe, completul de 5 judecători, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ț.V. pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 25 mai 2011, până la 22 iunie 2011 inclusiv pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., combinat cu art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și raportat la art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 37/ U din 25 mai 2011.
În sarcina susnumitului inculpat s-a reținut, în esență, că în perioada 2010, începutul anului 2011, în calitatea deținută, aceea de comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL și administrator la SC A. SRL, a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat, faptele pentru comiterea cărora este bănuit inculpatul constând în aceea că:
La data de 20 septembrie 2010, orele 15:54:31, inculpatul Ț.V. i-a promis că îi va da, a doua zi, inculpatului R.V., lucrător vamal la B.V.C.S.A., suma de 3.200 dolari S.U.A. („32 de bucăți americane”) ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia și acordarea liberului de vamă în cazul mai multor containere ce au fost prezentate în vamă de firma de comisionariat pe care o reprezintă. Inculpatul R.V. a acceptat promisiunea de mită.
La data de 22 septembrie 2010 (ora 09:26:55), inculpatul Ț.V. a promis, la cererea expresă a inculpatului P.A.S., ofițer de poliție deținând funcția de Ș.G.N. din cadrul I.G.P.F., că îi va da acestuia mită, constând într-o cantitate nedeterminată de alcool și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane, venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. Aceste bunuri și avantaje materiale au fost cerute și respectiv promise în schimbul furnizării de informații secrete sau, după caz, confidențiale de către ofițerul de poliție grupului infracțional organizat din care face parte și inculpatul Ț.V.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 12:34:16), inculpatul Ț.V. s-a angajat că va da ca mită suma de 20. 500 lei lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., la solicitarea expresă a lui I.F., reprezentant al SC O.C.S. SRL Constanța, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 30 septembrie 2010 (orele 13:00:01), inculpatul Ț.V. împreună cu învinuitul Z.R.N., reprezentant al SC V.E. SRL București, s-au pus de acord să dea mită împreună lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. (în special lucrătorului vamal H.J., ce își desfășura activitatea la compartimentul de control fizic al containerelor), o sumă de bani neprecizată pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținând unui client comun.
La data de 14 octombrie 2010 (orele 11:29:28), inculpatul Ț.V. a dat prin intermediul angajatului său R.C. o sumă de bani de aprox. 250 Euro lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu titlu de mită, pentru a le capta bunăvoința, în ceea ce privește realizarea operațiunilor vamale implicând societățile în care inculpatul Ț.V. activează.
La data de 18 octombrie 2010 (orele 18:30:00), inculpatul Ț.V. a intervenit pe lângă lucrătorul vamal M.A., șef control fizic containere la B.V.C.S.A., pentru a permite intrarea în țară a două containere aparținând SC A. SRL, sugerându-i oferirea unei sume de bani cu titlu de mită. Lucrătorul vamal a precizat că respectivele containere au deja liber la vamă și a primit deja mita.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 10:50:54), inculpatul Ț.V. a convenit cu inculpatul B.S. că va da vameșilor de la B.V.C.S.A. o sumă de bani nedefinită (codat – „un plic cu încă 10”), pentru înlocuirea manifestului aferent unor mărfuri introduse în vamă cu unul falsificat, care să permită taxarea respectivelor mărfuri la o valoare inferioară.
La data de 27 octombrie 2010 (orele 15:14:07), inculpatul Ț.V. împreună cu C.M. au convenit să îi ceară unui client al firmei de comisionariat vamal, identificat sub numele de M. o sumă de bani, definită codat ca „doi…jumate”, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând, în plus față de marfa declarată, o cantitate de două tone (respectiv 3240 de perechi) de papuci de casă.
La data de 02 noiembrie 2010 (orele 10:07:33 și orele 10:20:25), inculpatul Ț.V. împreună cu inculpatul P.L. și un angajat al SC C.C.S. SRL au stabilit plata unor sume de bani, cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., cu privire la un import efectuat de SC A. SRL, pentru care documentele purtau o ștampilă falsificată, pentru a se permite înlocuirea ulterioară a acestora și pentru a nu se anunța organele de urmărire penală competente.
La data de 03 noiembrie 2010 (orele 18:52:11), inculpații Ț.V. și T.D.I. au negociat suma ce trebuia oferită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. și, în special, inculpatului D.L.A. (șeful B.V.C.S.A.) și inculpatului O.C.C. (adjunctul acestuia), la cererea acestora pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri aparținându-i unui client numit codat C. Inculpatul B.E. și-a asumat rolul de mediere în această negociere.
La data de 12 noiembrie 2010 (orele 18:17:06), inculpatul Ț.V. a negociat plata sumei de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Slobozia pentru finalizarea unei operațiuni de tranzit vamal. Inculpatul Ț.V. i-a transmis lui C.M. informația, acesta aflându-se la fața locului, precizându-i că a primit banii respectivi.
La data de 28 decembrie 2010, orele 17:23:01, inculpatul Ț.V. i-a ordonat inculpatului P.L. să dea „un sandviș”, adică suma de 50 Euro unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. pentru a permite intrarea în țară, în sistem de tranzit, a unui container al firmei S.
La data de 31 decembrie 2010, orele 11:55:00, inculpatul Ț.V. a aprobat ca un angajat al SC C.C.S. SRL să dea mită unui lucrător vamal de la B.V.C.S.A. o sumă de bani denumită codat ca „un sandviș” (50 Euro) pentru a se permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 07 octombrie 2010, orele 11:44:37, inculpatul Ț.V. s-a informat de la H.G.L., angajat al firmei de comisionariat vamal C.C.S. SRL, dacă a fost prezentat la B.V.C.S.A. un container conținând ulei și dacă dispune de suma necesară de bani pentru mita pretinsă de lucrătorii vamali.
La data de 07 octombrie 2010 (orele 15:12:38), inculpatul Ț.V. primește sprijinul inculpatului O.C.C., adjunct al șefului B.V.C.S.A., în sensul implicării acestuia din urmă pentru ca un client al firmei de comisionariat a inculpatului Ț.V. să își plătească către acesta mita oferită lucrătorilor vamali.
La data de 03 noiembrie 2010 (ora 09:56:41), inculpatul Ț.V. i-a solicitat inculpatului T.D.I. bunuri materiale, denumite codat „5 sacoși cu alea – alea - alea”, pretinse de inculpatul O.C.C., adjunct al șefului B.V.C.S.A. și alți lucrători vamali, cu titlu de mită pentru diverse favoruri făcute celor doi învinuiți legate de introducerea în țară a mai multor containere comisionariate de aceștia.
La data de 05 noiembrie 2010 (orele 14:57:16), inculpatul Ț.V. i-a pretins unei persoane neidentificate de sex feminin suma de 500 dolari S.U.A. cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unui container conținând mărfuri în plus față de cele declarate. Respectiva persoană a acceptat să plătească suma pretinsă.
La data de 11 noiembrie 2010, inculpatul P.L., angajat al C.C.S. SRL l-a informat pe inculpatul Ț.V. despre faptul că lucrătorul vamal R.A., inspector vamal, din cadrul B.V.C.S.A. a cerut mită pentru intrarea în țară a unor containere, în regim de tranzit vamal către B.V. Slobozia. Inculpatul Ț.V. a promis că va transmite cererea de mită mai departe către client.
La data de 17 noiembrie 2010 (orele 15:51:04), inculpatul Ț.V. s-a angajat, la ordinul inculpatului B.E. să ia măsurile necesare pentru a bloca, cu ajutorul lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., un container ce era introdus în țară de inculpatul D.M. pentru a-l forța pe acesta să își plătească datoriile acumulate față de grupul criminal organizat și față de lucrătorii vamali, cu titlu de mită pentru aceștia, în suma totală de 31.000 lei.
La data de 02 decembrie 2010 (orele 15:35:56), inculpatul Ț.V. i-a pretins suma de 500 dolari S.U.A. intermediarului vamal C.M., sumă pe care acesta s-a angajat să o plătească cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 15:33:25, inculpatul Ț.V. s-a angajat față de o persoană neidentificată că va oferi o sumă de bani cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A. pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 06 decembrie 2010, orele 19:00:30, inculpatul Ț.V. s-a asigurat că inculpatul P.L. le-a oferit lucrătorilor vamali de la B.V.C.S.A., printre care G.N., șef scanner, cu titlu de mită, o sumă de bani definită codat ca „3 sandvișuri” (echivalent a 150 Euro).
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:11:03, inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali din cadrul B.V.C.S.A., printre care și inculpatul M.A., plata unei sume de bani nedeterminate, cu titlu de mită pentru introducerea în țară a unui container conținând jumătate, fasole și jumătate piese de automobil, faruri, tobe de eșapament, etc. nedeclarate la vamă.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de către instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. pen., ultima dată, prin încheierea nr. 1196 din 11 august 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 6485/1/2011, începând cu data de 22 august 2011 până la 20 septembrie 2011, inclusiv.
Temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive l-au constituit dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că există indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul Ț.V. a comis infracțiunile pentru care este cercetat, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Din interpretarea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prima instanță a constatat că liberarea provizorie sub control judiciar presupune două etape, una prealabilă, a examinării admisibilității în principiu a cererii și cea de a doua care constă în analizarea temeiniciei cererii.
Sub aspectul admisibilității în principiu a cererii s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege, infracțiunile intenționate pentru care este cercetat inculpatul fiind sancționate de lege cu pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, temeinicia cererii urmând a se analiza prin prisma dispozițiilor art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., și a oportunității admiterii acesteia în raport cu datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei.
S-a constatat că actele de urmărire penală nu relevă date sau indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul Ț.V. ar săvârși alte infracțiuni sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul administrat, în condițiile în care acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la data formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, suporturile pe care sunt stocate convorbirile telefonice purtate de inculpat cu alți coinculpați din prezenta cauză și care constituie principalele mijloace de probă pe baza cărora organul de urmărire penală susține vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit, se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce exclude posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană, nefiind astfel incidente situațiile prevăzute expres de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
S-a apreciat că garantarea dreptului legal al inculpatului de a formula oricând în cursul procesului penal o cerere de liberare provizorie sub control judiciar nu echivalează cu însăși admiterea cererii, dacă se constată îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., deoarece, pe lângă vocația legală, trebuie analizată și oportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în raport cu prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen., instanța de judecată având posibilitatea de a admite cererea sau de a o respinge motivat, atunci când aceasta nu servește scopului recunoscut de legea penală.
Prima instanță a argumentat că elementele care stau la baza aprecierii instanței se raportează, atât la aspecte ce privesc faptele presupus comise de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările în care au fost comise, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele care privesc persoana inculpatului; aceste criterii, consacrate de practică, se analizează în mod coroborat, pentru a aprecia, în concret, în ce măsură scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, așa cum este definit în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., poate fi atins și prin liberarea provizorie a inculpatului.
S-a reținut că inculpatul Ț.V. beneficiază de circumstanțe personale favorabile (nu are antecedente penale, este caracterizat pozitiv de unitatea în cadrul căreia și-a desfășurat activitatea), însă aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii.
S-a apreciat că nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată (chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres), condiția referitoare la pericolul public pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 lit. f) C. proc. pen. și care a constituit temeiul legal al luării măsurii arestării preventive a inculpatului (în acest sens s-a pronunțat în mod constant și C.E.D.O. în cauzele L. c. Franței, C. c. României, H. c. Olandei), natura infracțiunilor de săvârșirea cărora este bănuit inculpatul, gradul de pericol social concret al acestora, reflectat de modalitățile și împrejurările în care se reține că au fost comise respectivele infracțiuni, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip de fapte penale și urmările negative pe care le produc, contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea credibilității instituțiilor statului unde sunt încadrați cei în sarcina cărora se reține că li s-au oferit sau au oferit foloase necuvenite, aceste aspecte, coroborate cu stadiul actual al cercetărilor penale, conducând la concluzia că nu se impune, cel puțin în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului, scopul pentru care s-a dispus luarea față de inculpatul Ț.V. a măsurii arestării preventive, privit prin prisma prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., neputând fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie. Sub acest aspect s-a menționat că, atât la soluționarea propunerii de arestare preventivă și de prelungire a prevenției, cât și la verificarea în calea de atac a recursului, a încheierilor pronunțate cu această ocazie, s-a statuat definitiv că scopul măsurii arestării preventive nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și menținerea acestei măsuri preventive privative de libertate și că de la data ultimei prelungiri a măsurii nu au intervenit schimbări care să justifice atingerea acestui scop în alt mod, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanță a concluzionat în sensul că a analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., ar însemna ignorarea dispozițiilor legale referitoare la scopul măsurilor preventive, printre care este și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal ajungându-se la punerea în libertate a unei persoane care în raport cu infracțiunile grave ce i se rețin în sarcină, de modalitatea concretă în care se presupune că au fost săvârșite, de urmările produse, prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ceea ce este în disonanță cu prevederile legale susmenționate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile apărătorului ales (prezentate în partea introductivă a prezentei decizii) pentru folosirea de argumente străine instituției juridice a liberării provizorii, neefectuarea față de inculpat, în ultimele două luni, a unor acte de urmărire, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F. care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Rezultă, așadar, că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a considerat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești definitive succesive, față de inculpat a fost luată și apoi prelungită măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al M.A.I./senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import - export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import - export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.
Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.
Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.
Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.
Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.M.I., G.N., H.J., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., O.M., H.L., C.M., Z.R., D.I., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., N.J.
Se reține, de asemenea, că actele dosarului furnizează date apte a creea presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitate de comisionar vamal, a aderat și a sprijinit grupul infracțional, intermediind și sprijinind în diferite modalități comiterea infracțiunilor de dare și luare de mită, promițând și remițând recompense materiale pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu, fapte prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Faptele pentru care inculpatul este cercetat și pentru care s-a luat măsura arestării preventive respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatului, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, aflat într-o fază incipientă, urmărirea penală nefiind finalizată, având în vedere caracterul complex al cauzei, natura variată și numărul crescut al probelor ce trebuie în continuare administrate pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpat nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate neputând fi avute în vedere izolat față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatului, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a urmăririi penale.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatului ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., acesta rezultând, ca, de altfel și caracterul inoportun al admiterii cererii inculpatului, în mod implicit, din natura și gravitatea faptelor despre care există date ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpat, condițiile și circumstanțele reale și personale ale inculpatului, impresia creată publicului în sensul funcționării clandestine și ilicite a unui sistem paralel cu cel al autorităților statului, ce urmărea realizarea intereselor private ale membrilor săi și care, în mod evident impunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Referitor la critica privind folosirea de către prima instanță a unor argumente ce exced normelor care reglementează instituția juridică a liberării provizorii sub control judiciar se constată că nici aceasta nu se susține, deoarece instanța a avut în vedere și a aplicat în mod just, prin coroborare, prevederile art. 1601 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportându-se și la prevederile art. 136 C. proc. pen. Astfel, prima instanță a analizat nu doar situația de fapt, astfel după cum aceasta reiese, în acest moment, din actele dosarului, dar și aspectele particulare ce țin de persoana inculpatului și necesitatea de asigurare, în orice circumstanțe, a realizării scopului procesului penal, analizarea, în ansamblu a stării de fapt avută în vedere până la acest moment, coroborată cu aspecte privind persoana inculpatului asigurând o perspectivă corectă în ceea ce privește oportunitatea sau inoportunitatea admiterii cererii de liberare provizorie.
Critica apărării referitoare la împrejurarea că în perioada anterioară nu au mai fost realizate acte de urmărire privind pe inculpat nu poate fi primită, excedând obiectului cauzei, administrarea probatoriului și determinarea ordinii de efectuare a actelor de urmărire constituind prerogativa exclusivă a procurorului.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.V. împotriva încheierii nr. 1350 din 2 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 6921/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2011.