Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1427 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7631/1/2011, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., s-a admis cererea formulată de inculpatul C.S. și s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar inculpatul va respecta obligațiile prevăzute de art. 1602 alin. (3) și (31) C. proc. pen., respectiv:
a) să nu depășească limita teritorială a țării fără încuviințarea instanței;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție de domiciliu conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
f) să nu comunice direct sau indirect cu inculpații, martorii și alte persoane cercetate din prezenta cauză.
Conform art. 1602 alin. (32) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care-i revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului C.S de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 17/ U din 25 mai 2011 emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 septembrie 2011, sub nr. 7631/1/2011, inculpatul C.S. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., raportat la art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis împotriva sa.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat, în esență, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, punerea sa în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezența sa în fața organelor de urmărire penală.
A arătat că la dosarul cauzei nu există date că va încerca să împiedice buna desfășurare a urmăririi penale sau că va comite alte infracțiuni, din probele administrate nu s-a dovedit că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea public.
A mai arătat inculpatul că este suspendat din funcție, este tatăl a doi copii minori aflați în întreținerea sa, iar starea de sănătate este precară.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. s-a dispus prin încheierea nr. 759 din data de 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin respingerea recursului inculpatului conform încheierii nr. 143 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a reținut că acesta este cercetat pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, constând "în faptul că în calitate de Director al D.R.A.O.V. Constanța, în intervalul 2010 - 2011, a aderat și a sprijinit un grup infracțional organizat.
În concret, s-au reținut următoarele:
La data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune față de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu și-au plătit datoriile bănești față de grupul infracțional, incluzând atât comisioanele vamale cât și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromițător pentru activitatea grupului infracțional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condițiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai grupului infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea că intenționează să se retragă din grup, din cauza dizidențelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracțional.
Judecătorul a apreciat că sunt indicii temeinice că inculpatul C.S. a comis fapta pentru care este cercetat și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
În baza acestei încheieri a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 17/ U din 25 mai 2011.
Examinând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 1602 și următoarele C. proc. pen., prima instanță a constatat că aceasta este nu numai admisibilă, dar este și întemeiată pentru următoarele considerente:
Liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală, fiind prevăzută atât la nivel constituțional [(art. 23 alin. (10) din Constituție)] cât și la nivelul Codului de procedură penală în conținutul principiului fundamental al libertății persoanei [(art. 5 alin. (5) C. proc. pen.)]. Transpunerea în particular a acestor dispoziții se regăsește în conținutul art. 1601 C. proc. pen., potrivit căruia în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În cauză, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prevăzute de art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen., cât și condiția privind temeinicia cererii prevăzută de art. 1608a alin. (2) C. proc. pen.
În ceea ce privește prima condiție, referitoare la cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege, prima instanță a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care este cercetat inculpatul C.S. este sancționată cu închisoare de la 5 la 20 de ani, așadar o limită maximă ce depășește 18 ani închisoare, prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
Însă, pornind de la dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 conform cărora pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, prin decizia nr. VII/2009 pronunțată în recurs în interesul legii (M. Of. nr. 691/14.10.2009), Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a statuat că cererile de liberare sub control judiciar sau sub cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani.
Or, în speță, potrivit actelor dosarului de urmărire penală, infracțiunile ce ar intra în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedepse cu închisoarea sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului C.S. a fost apreciată ca admisibilă.
De asemenea, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite și condițiile negative cerute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constatându-se că circumstanțele cauzei nu oferă indicii pe care să se întemeieze în mod rezonabil aprecierea că, lăsat în libertate, inculpatul ar întreprinde acte de natură a influența bunul mers al procesului penal sau că există pericolul de săvârșire a altor infracțiuni.
Prima instanță a constatat că, spre deosebire de marea majoritate a inculpaților cercetați în prezenta cauză, în sarcina inculpatului C.S. s-a reținut numai comiterea infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fără reținerea și a altei/altor infracțiuni scop (dare de mită, luare de mită, trafic de influență etc.).
S-a apreciat că a considera că o persoană acuzată de o faptă de o anumită gravitate trebuie arestată preventiv și menținută în această stare până la soluționarea fondului cauzei, fără posibilitatea de a fi pusă în libertate în cursul procedurii este nepermis, fiind contrar scopului instituției liberării provizorii sub control judiciar, așa cum este reglementată în art. 1601 și 1602 C. proc. pen.
Prima instanță a apreciat că și din perspectiva C.E., reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, cererea inculpatului este întemeiată.
Sub un alt aspect, o pondere însemnată în aprecierea temeinicei unei cereri de liberare provizorie trebuie să o aibă și datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului [(conform art. 136 alin. (8) C. proc. pen. și jurisprudenței C.E.D.O.)].
Or, sub acest aspect, s-a constatat că inculpatul C.S. este bine integrat social, are un domiciliu stabil, are familie organizată, doi copii minori în întreținere, nu are antecedente penale, are resurse materiale pentru a asigura întreținerea sa și a familiei, aspecte care contribuie la justificarea punerii acestuia în libertate și oferă garanții cu privire la buna desfășurare a procesului penal în continuare.
În concluzie, prima instanță a constatat că cererea este întemeiată nu numai prin îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar și prin raportare la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului și a apreciat că scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei) poate fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că, în caz de încălcare, cu rea credință, a acestor obligații, va fi din nou arestat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.
Amplele concluzii ale reprezentantului parchetului, ale apărătorului intimatului inculpat, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor urma.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune”.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., corelate cu art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen., se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., Înalta Curte apreciază că, în acest moment, controlul judiciar instituit inculpatului C.S. de către judecătorul fondului este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
S-a reținut, în esență, că inculpatul a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
În calitate de director al D.R.A.O.V. Constanța, în intervalul 2010 - 2011 a aderat și a sprijinit grupul infracțional.
În contextul prezentat, la data de 25 noiembrie 2010, inculpatul C.S. a fost contactat de inculpatul T.D.I. pentru a dispune măsuri de retorsiune față de elementele dizidente ale grupului: inculpatul D.M. și inculpatul A.N.A.R.B.M. care nu și-au plătit datoriile bănești față de grupul infracțional, incluzând atât comisioanele vamale cât și sumele de bani percepute cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali.
La data de 14 decembrie 2010, orele 16:02:47, inculpatul C.S. l-a asigurat pe inculpatul T.D.I. că un control al D.R.A.O.V. nu va constata absolut nimic compromițător pentru activitatea grupului infracțional.
La data de 15 decembrie 2010, orele 18:32:53, inculpatul C.S. a primit un cadou din partea inculpatului T.D.I.
La data de 16 decembrie 2010, orele 16:49:06, inculpatul C.S. i-a cerut sprijinul inculpatului T.D.I., pentru ca acesta să-i ceară ajutorul și inculpatului B.E. legat de faptul că inculpatul D.L., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea nu respectă regulile instituite la nivelul grupului infracțional și acționează uneori după bunul său plac, fără a se consulta cu membrii grupului infracțional.
La data de 21 decembrie 2010, inculpatul T.D.I. s-a întâlnit cu inculpatul C.S. pentru a cere sprijin acestuia în condițiile în care Brigada trimisă de D.R.A.O.V. la B.V. Constanța Sud Agigea a început să facă control fizic sever mai multor containere ce erau introduse în țară de membrii grupului infracțional.
La data de 24 decembrie 2010, inculpatul C.S. i-a anunțat pe unii membri ai grupului infracțional organizat, printre care inculpatul T.D.I., adjunct al Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, că intenționează să se retragă din grup, din cauza dizidențelor interne.
La data de 19 ianuarie 2011 și 15 februarie 2011, inculpatul C.S. s-a întâlnit din nou cu inculpatul T.D.I. pentru a discuta probleme legate de organizarea grupului infracțional.
S-a considerat că faptele constituie infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.
Înalta Curte constată că măsura arestării preventive a inculpatului C.S. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită succesiv pe o durată de 30 de zile.
Judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.S. a apreciat că sunt indicii temeinice că acesta a comis faptele pentru care este cercetat și că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Prin încheierea nr. 1427 din data 30 septembrie 2011, instanța a dispus admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
Raportat la gravitatea infracțiunii săvârșite, la împrejurarea că urmărirea penală nu s-a finalizat, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenția provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale, dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 38515 lit. d) C. proc. pen., se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 7631/1/2011, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, respingerea ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.S.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimatul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de M.P. - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.N.A. împotriva încheierii nr. 1427 din 30 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7631/1/2011, privind pe intimatul inculpat C.S.
Casează încheierea atacată și rejudecând:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul C.S.
Obligă intimatul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea în fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2011.