Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1428 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7666/1/2011, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P.L.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 7666/1/2011, inculpatul P.L. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare provizorie sub control judiciar în temeiul dispozițiilor art. 1602 C. proc. pen.
S-a motivat că, prin prisma dispozițiilor naționale, cât și din perspectiva C.E.D.O., se impune ca liberarea provizorie sub control judiciar să nu fie condiționată de gravitatea infracțiunilor, ci această măsură trebuie subordonată garantării prezentării inculpatului la audieri, precum și evitării unei stări de pericol sau a obstrucționării justiției.
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului P.L. a fost dispusă pe o durată de 29 zile, prin încheierea nr. 759 din 24 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile, prin încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului inculpatului.
La data de 11 iulie 2011, prin încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura arestării preventive a inculpatului. Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită succesiv de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și următoarele C. proc. pen., ultima dată prin încheierea nr. 1372 din 9 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7129/1/2011, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 septembrie până la 20 octombrie 2011, inclusiv.
Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
Astfel, în intervalul mai 2010 – aprilie 2011, în calitate de angajat la societatea de comisionariat vamal C.C.S. SRL Constanța, condusă de inculpatul T.D.I., a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare de mită, infracțiune săvârșită de mai mulți lucrători vamali din B.V. Constanța Sud Agigea, precum și acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită, săvârșită de mai mulți intermediari vamali.
În concret, inculpatul L.P. era angajatul SC C.C.S. SRL ce își desfășura activitatea în P.C. Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii vamali de la scanner, control fizic și control documentar. În această calitate, inculpatul P.L. transmitea inculpatului T.D.I. informațiile relevante, culese de la fața locului, despre problemele întâmpinate de clienții SC C.C.S. SRL în cadrul operațiunilor de control vamal. Pe de altă parte, același învinuit transmitea lucrătorilor vamali informațiile transmise de inculpatul T.D.I., inclusiv promisiunile de a se plăti mită pentru introducerea în țară a containerelor cu mărfuri importate.
Astfel, inculpatul P.L. a acționat ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii B.V. Constanța Sud Agigea și inculpatul T.D.I. cu privire la practicile corupte promovate de aceștia, în sensul încălcării atribuțiilor de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau în sensul exercitării de către lucrătorii vamali a atribuțiilor de serviciu specifice prin procesarea containerelor respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei legal plauzibil.
Astfel, în toată perioada sus-menționată, aflându-se în fiecare zi în P.C. Sud Agigea, a avut asupra sa câte un telefon mobil, schimbat diacronic, pe care îl purta personal de la un lucrător vamal la altul (de exemplu O.C.C., M.A., B.L. și alții), pentru ca discuțiile dintre lucrătorii vamali și inculpatul T.D.I. referitoare la mita ce trebuia plătită să aibă loc exclusiv prin aceste telefoane, în scopul de a proteja secretul discuțiilor respective și de a face extrem de dificilă identificarea vorbitorilor în cazul unor eventuale interceptări a convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele respective (11 octombrie 2010, orele 17:46:32).
La data de 25 august 2010, inculpatul L.P. a promis că îl va contacta pe Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, inculpatul D.L.A., pentru a-i raporta acestuia cum decurge operațiunea de intrare în țară a unor mărfuri aflate în două containere ce urmau să fie vămuite în sistem de tranzit la B.V. Slobozia și respectiv Călărași, mărfuri aparținând unui protejat al inculpatului D.L.A.
Legat de această operațiune, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că, în curând, lucrătorii vamali își vor preciza pretențiile pe care le au cu privire la cuantumul mitei (26 august 2010, orele 14:04:06, 10:56:03, 10:52:02). De asemenea, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că la controlul documentar este de serviciu lucrătorul vamal G.N. Inculpatul P.L. i-a promis apoi inculpatului T.D.I. că va interveni pe lângă lucrătorul vamal, inculpatul M.A., pentru ca respectivele mărfuri să fie introduse în țară chiar în aceeași zi sau, cel târziu, a doua zi dimineață foarte devreme (27 august 2010, orele 12:12:30, 12:14:08).
La data de 01 septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că trei operațiuni de tranzit ale intermediarului vamal A.E.H., conținând sardine, au fost oprite de lucrătorul vamal I.L., cerându-i să se intereseze despre motivul acestei stări de fapt.
La aceeași dată, inculpatul P.L. i-a precizat inculpatului T.D.I. că a rezolvat intrarea în țară a unui transport de „papuci”, contra unei sume de bani denumite codificat „cu 9” (01 septembrie 2010, orele 11:09:02).
La data de 02 septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul C.M. intenționează să introducă în țară o cantitate de 125 colete cu lame de ras, reprezentând 10 % din capacitatea unui container, iar inculpatul T.D.I. i-a precizat că valoarea mitei pentru o astfel de operațiune este de „o mie și ceva” de dolari S.U.A. sau Euro (02 septembrie 2010, orele 11:30:54).
La data de 30 septembrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre faptul că într-un container aparținându-i intermediarului vamal M.R. există disimulată și nedeclarată o cantitate mare de bunuri diverse, printre care: parfumuri, tampoane igienice, pampers, patenți, bomfaiere. Inculpatul P.L. i-a propus inculpatului T.D.I., lucru agreat de acesta, să ducă direct containerul la magazie, pentru a se evita aplicarea de sancțiuni importante de către lucrătorii vamali (30 septembrie 2010, ora 09:17:03).
La data de 04 octombrie 2010, inculpatul L.P. a luat la cunoștință despre faptul că inculpatul D.M., intermediar vamal, a prezentat în vamă un container conținând 20 de baxuri de ochelari, declarați ca fiind ochelari de soare, câtă vreme erau, de fapt, ochelari de vedere (fapt ce antrena o încadrare tarifară superioară), angajându-se să ia legătura cu lucrătorii vamali pentru a le comunica faptul că trebuie permis accesul în țară a containerului respectiv. La fel, inculpatul urma să intervină pe lângă lucrătorii vamali pentru a se permite intrarea în țară a unui container conținând macrou al unui intermediar vamal bulgar, situație în care s-a intervenit și pe lângă inculpatul D.L.A., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea (04 octombrie 2010, ora 09:17:08; 05 octombrie 2010, ora 10:28:41; 05 octombrie 2010, ora 10:47:43).
La data de 05 octombrie 2010, împreună cu inculpatul T.D.I., inculpatul P.L. a stabilit suma de bani ce trebuia oferită ca mită de numitul A., pentru introducerea în țară a 45 colete cu mărfuri ilicite, în cadrul unui container ce conținea 1.000 de colete de mărfuri, la valoare inițială de 1.500 dolari S.U.A., iar ulterior, după introducerea în țară a mărfurilor, la valoarea de 2.500 dolari S.U.A. (05 octombrie 2010, orele 16:21:51, 16:3:03).
La data de 08 octombrie 2010, inculpatul P.L. a intervenit pe lângă lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară a două containere ce conțineau, printre altele, disimulate colete cu ochelari de vedere și alimente (08 octombrie 2010, ora 10:52:43).
La data de 08 octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. să-i aducă, de urgență, lista cu sumele de bani solicitate de lucrătorii vamali ca mită pentru procesarea unor containere (08 octombrie 2010, orele 10:53:36 și 13:49:43).
La data de 08 octombrie 2010, orele 15:11:36, inculpatul P.L. l-a înștiințat, de o manieră codată, pe inculpatul T.D.I. că a dat mită unui lucrător vamal, spunându-i: „i-am lăsat medicamente lui băiatu”, acțiune validată imediat de inculpatul T.D.I. (08 octombrie 2010, orele 15:11:36).
La data de 11 octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va transmite mita către lucrătorii vamali de îndată ce va fi nevoie, sumele respective urmând să-i fie ulterior restituite de către T.D.I. (11 octombrie 2010, orele 16:28:42).
La data de 12 octombrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va contacta lucrătorii vamali pentru a-i oferi informații exacte despre operațiunile atât licite cât și ilicite ale intermediarului vamal M.R., în perioada 22 septembrie 2010 – 11 octombrie 2010, pentru a putea calcula cu exactitate sumele ce trebuiau percepute de la acesta, atât legal, cât și cu titlu de mită. La aceeași dată, inculpatul P.L. i-a transmis inculpatului T.D.I. informații similare despre operațiunile vamale ale inculpatului D.M. și A.N.A.R.B.M. (12 octombrie 2010, orele 08:51:42 și 10:58:31).
La data de 12 octombrie 2010, orele 11:08:53, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. de ce lucrătorul vamal M.A. nu a primit încă un aparat de bărbierit ce i-a fost promis de inculpatul T.D.I. ca mită pentru serviciile făcute (12 octombrie 2010, orele 11:08:53).
La data de 26 octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că mita solicitată de vameși pentru introducerea în țară a unui container conținând 10 colete din 315, jucării nedeclarate/contrafăcute, este de 4.000 dolari S.U.A. (26 octombrie 2010, orele 17:26:12 și 17:37:54).
La data de 27 octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul D.L.A., Ș.B.V. Constanța Sud Agigea, i-a trimis un client ce va realiza mai multe operațiuni de tranzit vamal, urmând ca firma C.C.S. „să se ocupe de tot; de luat liber, de……”, implicând prin această formulare inclusiv activitatea de colectare a mitei pentru lucrătorii vamali (27 octombrie 2010, orele 12:19:40, 12:06:35 și 13:17:16).
La data de 28 octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că unul dintre lucrătorii vamali va respinge un tranzit vamal pe motivul că certificatul de origine al mărfurilor este falsificat. Această situație, de o gravitate deosebită, a fost de natură să-l alerteze pe inculpatul T.D.I., care i-a cerut inculpatului P.L. să intervină pe lângă lucrătorul vamal să înscrie în documente orice alt motiv de respingere a operațiunii de tranzit, fără a se face referire la documentul fals prezentat în vamă de C.C.S. pentru operațiunea respectivă (28 octombrie 2010, orele 11:09:52).
La data de 29 octombrie 2010, inculpatul P.L. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că acel client, care i-a fost trimis de inculpatul D.L.A., a prezentat în vamă o operațiune de tranzit, pentru care a plătit atât comisioanele percepute de C.C.S., cât și mita pentru lucrătorii vamali, urmând ca introducerea în țară a mărfurilor să aibă loc de îndată (29 octombrie 2010, ora 09:04:07).
La data de 01 noiembrie 2010, inculpatul P.L. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va verifica în vamă care anume din containerele prezentate de firma U.E. SRL, reprezentată de inculpatul C.L., conțin mărfuri cu caracter ilicit și care ar fi pretențiile de mită ale lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a mărfurilor respective (01 noiembrie 2010, orele 10:40:14 și 15:42:34). La aceeași dată, inculpatul P.L. a efectuat verificările solicitate și i-a comunicat inculpatului T.D.I. că respectivele containere nu pun probleme din punct de vedere al admiterii lor în țară.
La data de 02 noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a solicitat inculpatului T.D.I. să i se dea banii pentru mita ce trebuia oferită lucrătorilor vamali în cazul unui transport de pomelo, urmând ca respectiva sumă de bani, neprecizată, să fie recuperată ulterior de la client, numitul M. (02 noiembrie 2010, ora 09:15:44).
La data de 12 noiembrie 2010, inculpatul P.L. a stabilit împreună cu inculpatul T.D.I. că va discuta cu inculpatul O.C.C., pentru a stabili care este valoarea mitei ce trebuia plătită lucrătorilor vamali pentru un transport de mărfuri (12 noiembrie 2010, orele 13:50:07).
La data de 30 noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a promis inculpatului T.D.I. că va lua legătura cu lucrătorii vamali și, în special, cu inculpatul O.C.C. pentru a afla care este valoarea mitei ce trebuie dată pentru introducerea în țară a mărfurilor importate de firma D.G. (30 noiembrie 2010, ora 10:29:15).
La data de 30 noiembrie 2010, inculpatul P.L. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că ștampila aplicată pe un certificat de origine în cazul unui import al SC C.C.S. nu este notificată (este, practic, falsificată) (30 noiembrie 2010, orele 13:35:06).
La data de 04 ianuarie 2011, inculpatul P.L. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. dacă să introducă în vamă un transport de chibrituri, având stabilită mita pentru lucrătorii vamali „la 14”, primind de la inculpatul T.D.I. ordinul de a-l introduce în vamă „la 12” (04 ianuarie 2011, orele 12:30:40).
S-a considerat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Instituția liberării provizorii este reglementată prin dispozițiile art. 1601 și următoarele C. proc. pen., după ce, în art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune”.
Din modul de redactare a textului art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., legiuitorul folosind expresia „se poate acorda”, rezultă dreptul judecătorului/instanței de a aprecia asupra acordării sau neacordării liberării provizorii.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul P.L., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că aceasta nu este îndeplinită.
Din coroborarea celor două texte menționate [(art. 1602 alin. (1) și art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.)] reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, probatoriul administrat de către procurorul specializat anticorupție până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care inculpatul este cercetat este complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 - art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16O2 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
Astfel, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a reținut că față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă și că au fost ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
De asemenea, având în vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, angajat la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța, rezultă pericolul concret pe care îl constituie lăsarea sa în libertate, aducându-se atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a autorităților publice. O reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de insecuritate publică și ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică de drept aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Concomitent, prima instanță văzând relaționarea dintre circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, a avut în vedere și urmarea socialmente periculoasă a infracțiunii, lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.L.
Amplele concluzii ale apărătorului ales al recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.
În alin. (2) al aceluiași text de lege, legiuitorul arată că „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertății individuale, consfințită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanțiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea și menținerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferențiat de constrângere a libertății individuale sau a altor drepturi și libertăți, astfel încât să poată fi aleasă, în funcție de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.
Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., corelate cu art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, în art. 1602 C. proc. pen., se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Se observă că legiuitorul, folosind expresia de „date” nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.
Îndeplinirea celor trei condiții nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispoziției enunțate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicație. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acestuia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând datele speței dedusă judecății la dispozițiile cuprinse în legea națională corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O., apreciez că, în acest moment, un controlul judiciar instituit inculpatului P.L. este insuficient, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la gravitatea infracțiunilor presupus a fi săvârșite [(art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 26 C. pen., raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6 și 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.)], la împrejurarea că urmărirea penală nu este finalizată, impunându-se audierea martorilor și administrarea probelor apreciate ca fiind necesare stabilirii adevărului, dar și la atitudinea sa în cursul procedurilor, Înalta Curte apreciază că există „date”, în accepțiunea dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că detenție provizorie este legitimă, fiind necesară ocrotirii unui interes general al societății care primează în raport de interesul privat al inculpatului, nu a depășit un termen rezonabil în accepțiunea legislației naționale dar și din perspectiva C.E.D.O. (inculpatul fiind arestat la data de 25 mai 2011), iar controlul judiciar este insuficient pentru asigurarea scopului procesului penal.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.L. va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.L. împotriva încheierii nr. 1428 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7666/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2011.