Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 1429 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7724/1/2011, în baza art. 1608a alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 28 septembrie 2011, pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost înregistrată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul I.I.M., cercetat și arestat preventiv în dosarul nr. 160/P/2010 al D.N.A.
S-a arătat de către inculpat că în cauză sunt îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, cât și în ceea ce privește celelalte condiții impuse de alin. (2) al aceluiași articol.
Examinând cererea inculpatului în raport de motivele invocate, datele cauzei și dispozițiile legale aplicabile, prima instanță a reținut:
Prin încheierea nr. 759 din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374//2011, rămasă definitivă prin încheierea penală nr. 143 din 31 mai 2011 a aceleiași instanțe, completul de 5 Judecători, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului I.I.M. sub aspectul infracțiunilor de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și de dare de mită în formă continuată prevăzută de art. 255 pct. 1 C. pen., raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Ulterior, măsura arestării preventive luată față de inculpatul I.I.M. a fost prelungită succesiv, de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 155 și următoarele C. proc. pen., ultima dată prin încheierea nr. 1372 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7129/1/2011, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 21 septembrie până la 20 octombrie 2011, inclusiv.
Ca situație de fapt, s-a reținut, în esență, că inculpatul I.M.l. a inițiat și constituit un grup infracțional organizat.
La data de 23 aprilie 2010, inculpatul l.M.I. i-a promis inculpatului D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța o sumă de bani neprecizată, cu titlu de mită, denumită codat „amenda”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății de comisionariat vamal M. SRL le avea la D.J.A.O.V. Constanța (23 aprilie 2010, ora 10:03:45).
La data de 28 aprilie 2010, orele 12:34:57, inculpatul I.M.I. i-a cerut învinuitului Z.Q., om de afaceri, suma totală de 50 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri. La data de 28 aprilie 2010, orele 14:18:19, inculpatul I.M.I. l-a încunoștințat pe inculpatul D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanța, că are la firma M. SRL clienți noi pentru care necesită protecție din partea lucrătorului vamal, promițându-i acestuia, la cererea sa, o recompensă materială.
La data de 29 aprilie 2010 (orele 16:46:45), inculpatul I.M.I. i-a solicitat inculpatului Z.Q. o sumă de bani neprecizată, ce urma să fie dată lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în țară, de urgență, a unui container cu mărfuri.
La data de 04 mai 2010 (orele 13:05:02), inculpatul I.M.I. îi promite inculpatului Z.Q. că se va interesa, de îndată, dacă mita ce i-a fost deja predată pentru a fi remisă vameșilor de la B.V. Constanța Sud Agigea a ajuns in final la aceștia sau nu.
La data de 11 mai 2010, ora 10:07:27, inculpatul P.A. îi comunică inculpatului I.M.I., căzând împreună de acord asupra listei cu vameșii de la B.V. Constanța Sud Agigea ce fac parte din grupul infracțional și care permit intrarea în țară a containerelor clientelei contra mita ce le este plătită de inculpatul I.M.I. și P.A., că acești vameși sunt: M.A., I.L., I.M., T.M., B.I., H.J., V. și T.
La data de 11 mai 2010 (orele 13:23:27), inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului P.C., administrator la SC F.C. SRL, să remită unui lucrător vamal de la B.V. Constanța Sud Agigea o sumă nedefinită, cu titlu de mită pentru a se permite intrarea în țară a unui container, lucru ce s-a și întâmplat a doua zi.
La data de 16 mai 2010 (orele 13:36:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul P.C. plata unei sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, pentru a se permite accesul în țară a unor mărfuri ilicite.
La data de 17 mai 2010, inculpatul I.M.I. i-a solicitat numitului N.D.P., asociat la SC H.N.I. SRL, o sumă de bani neprecizată cu titlul de datorie în contul mitei ce a fost promisă pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, precum și pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu mărfuri importate prin intermediul antemenționatei societăți.
La data de 25 mai 2010 (orele 16:28:48), inculpatul I.M.I. a acceptat propunerea formulată de numitul D.L., angajat al lui Z.Q., în numele acestuia din urmă, de a oferi mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unui container conținând încălțăminte contrafăcută, purtând ilegal însemnele mărcii înregistrate A.
La data de 29 mai 2010 (orele 17:00:51), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul A.A., reprezentant al SC D.I. SRL, plata unei sume de bani definită codificat ca „8-9", cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a mai multor containere cu mărfuri.
La data de 31 mai 2010 (orele 10:14:02), inculpatul I.M.I. i-a cerut angajatei sale de la SC M. SRL să-i dea un bilețel lucrătorului vamal S. de la B.V. Constanța Sud Agigea și să-l invite până la zona de control documentar.
Folosind un limbaj codat, la data de 02 iunie 2010, inculpatul I.M.I. i-a explicat inculpatului A.A., intermediar vamal, că, pentru moment, nu dispune de firme fantomă care să fie sigure pentru a fi folosite ca importatori fictivi pentru introducerea frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri.
La data de 04 iunie 2010 (orele 11:14:30), inculpatul I.M.I. a negociat cu o persoană de etnie arabă o reducere a sumei ce trebuia oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a patru containere cu fasole pentru firma A.
La data de 07 iunie 2010 (orele 14:13:25), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. (zis L.) plata sumelor de bani oferite ca mită lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a mai multor containere.
La 08 iunie 2010, inculpatul C.L., reprezentant al SC L.I.C. SRL, Pârscov, Buzău, a negociat cu inculpatul I.M.I. oferirea unei sume de bani lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a nu face verificările vamale ce se impuneau, pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri.
La data de 10 iunie 2010 (ora 08:52:39), inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară a unui container ce conținea marfă în plus față de cea declarată în vamă (respectiv 27 colete cu monitoare LCD).
La data de 15 iulie 2010 (ora 09:11:37), inculpatul I.M.I. a negociat cu numitul C.I. reducerea comisioanelor percepute de cel dintâi, precum și a sumelor date cu titlu de mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, de către un client al SC M. SRL, pentru introducerea în țară a unor mărfuri.
La 30 iulie 2010 (orele 20:02:29), într-o discuție ce utilizează un limbaj extrem de codificat, numitul C.R. l-a întrebat pe inculpatul I.M.I. care este valoarea mitei ce trebuie dată lucrătorilor vamali pentru realizarea unor operațiuni vamale.
Chestiunile prezentate la punctele 18 și 19 s-au finalizat cu o intervenție făcută de inculpatul I.M.I. la inculpatul D.I.D., inspector vamal la D.J.A.O.V. Constanța, la data de 02 august 2010 (ora 09:15:21), pentru rezolvarea operațiunilor vamale legate de problematica respectivă.
La data de 09 august 2010 (orele 15:02:01 și 15:13:49), la somația inculpatului B.E., director la C.N.A.P.M.C. SA și, concomitent, unul din conducătorii grupului organizat în cauză, a început să facă presiuni asupra inculpatul D.M. (zis F.) pentru ca acesta să își plătească datoriile către grupul criminal organizat, datorii ce includeau și valoarea mitei pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 12 august 2010 (orele 12:04:25) numitul C.I. i-a propus inculpatului I.M.I. să se implice prin intervenții făcute pe lângă vameșii de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru a-i procesa de urgență un container cu mărfuri și actele aferente, precizându-i, concomitent, că el personal va interveni pentru restituirea rapidă a TVA.
La data de 17 august 2010, inculpații I.M.I. și A.A. au negociat plata unei sume de bani neprecizată, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru ca aceștia să permită intrarea în țară a unui container cu mărfuri intermediate de inculpatul A.A.
La data de 18 august 2010, inculpatul I.M.I. i-a cerut inculpatului A.A. suma de 2.700 Ron, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri (APMU 4518341), ce conținea în plus față de cele declarate în vamă o cantitate neprecizată de cuțite. de strung. Inculpatul A.A. a fost de acord să plătească suma respectivă.
La data de 19 august 2010, inculpatul I.M.I. a negociat cu inculpatul C.L. introducerea în țară prin B.V. Constanța Sud Agigea a unui container, conținând 200 de colete din aproximativ 1.900 cu mărfuri contrafăcute, inscripționate cu însemnele mărcii W.D.
La data de 20 august 2010 (ora 10:51:46), inculpatul I.M.I. a negociat cu A.A. plata unei sume de 21 milioane lei pentru introducerea în țară a unui container cu mărfuri prin B.V. Constanța Sud Agigea.
La data de 12 septembrie 2010 (orele 20:30:03), inculpatul I.M.I. a solicitat suma de 62 milioane lei vechi, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, de la inc. Z.Q. pentru intrarea în țară a unor containere cu mărfuri, importate prin intermediul acestuia din urmă, fapt cu care inc. Z.Q. a fost de acord, promițând să plătească suma respectivă.
La data de 23 septembrie 2010, inculpatul C.L. i-a precizat inculpatului I.M.I. că îi va da o sumă de bani, denumită în limbaj codificat ca „8 seturi”, pentru a fi oferită ca mită lucrătorilor vamali de la B.V. Constanța Sud Agigea, pentru introducerea în țară a unor containere conținând ulei.
S-a apreciat că faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de: art. 7 pct. l din Legea nr. 39/2003; art. 255 pct. l C. pen,. raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Conform art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul I.I.M., prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu [(art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.)], care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului este admisibilă.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, nu este îndeplinită.
Astfel, probatoriul administrat de către procurorul specialist anticorupție până în acest moment procesual este de natură a conduce la presupunerea rezonabilă (art. 681 C. proc. pen.) că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat penal, fiind îndeplinită exigența prevăzută de art. 143 C. proc. pen.
Urmărirea penală este în curs de desfășurare, cauza în care petentul este cercetat este complexă, iar temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura arestării preventive nu s-au schimbat, nu au intervenit elemente noi, favorabile în ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului.
Prima instanță, procedând la analiza numai a aspectelor avute în vedere de dispozițiile art. 1601 – art. 16010 C. proc. pen. și nu la analiza temeiurilor arestării preventive, a constatat că instanța de judecată atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, poate dispune liberarea provizorie, sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite cerințele prevăzute de aer.1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Astfel, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar se pornește de la una din dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaimpunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
Astfel, la acest moment procesual, buna desfășurare a procesului penal poate fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a reținut că, față de numărul mare de persoane implicate, cauza este complexă, ceea ce presupune o urmărire penală complexă și că au fost ridicate documente de la societăți comerciale care au beneficiat de acordul liberului de vamă, actele urmând a fi verificate.
Prima instanță a reținut că, din modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea în libertate a acestuia, că s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de beneficii materiale prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice.
Totodată, ar genera neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și, prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul I.I.M.
Amplele concluzii ale apărătorului ales al recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie, deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură diferită, fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului, respectiv a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a măsurii arestării preventive.
Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.
Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate) este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte”.
Îndeplinirea condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie, ci numai o vocație, concluzie ce se desprinde din art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda…”, instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel cum este definit în art. 136 C. proc. pen., nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O., în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane prezumată nevinovată.
Cu valoare de principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenție este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea unei fapte poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 1602 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpatului I.I.M. ar fi insuficient pentru realizarea scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759 din 24 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011 (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefundat, a recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus în baza art. 1491 raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului I.I.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au constituit dispozițiile art. 143 și 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică [(condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc. pen.)].
Înalta Curte apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, condiție cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și care a constituit temeiul legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura infracțiunilor presupus a fi săvârșite, gradul de pericol social concret al faptei, modalitățile și împrejurările comiterii faptelor (inculpatul, în calitate de comisionar vamal a promis, oferit sau a dat diverse sume de bani inculpatului D.I.D., inspector vamal în cadrul D.J.A.O.V. Constanța, în scopul ca lucrătorii vamali să își încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități, mărfuri subevaluate), urmările negative pe care le-au produs contribuind la amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la diminuarea credibilității instituțiilor statului, sunt argumente pentru care Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului I.I.M.
A analiza instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare la condițiile limitativ prevăzute în art. 1602 C. proc. pen. și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând numai condițiile menționate de art. 1602 C. proc. pen., se poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment procesual.
Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 1609 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.M. împotriva încheierii nr. 1429 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7724/1/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2011.