Asupra recursului de față,
Din actele dosarului constată următoarele.
Prin Sentința nr. 875 din 16 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9030/1/2010, cu opinie majoritară, a fost admisă cererea formulată de inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D., B.I.C.A. și B.G.
În baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. a fost restituită cauza la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999.
S-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin:
- Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe de corupție, prin care s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra suprafeței de 700 mp., teren situat în proprietatea învinuitei B.I.C.A., în vederea confiscării speciale, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților C.D. și B.G. până la concurența sumei de 423.380 dolari S.U.A., în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune, instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuiților B.V. și B.G. până la concurența sumei de 448.333 dolari S.U.A., în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracțiune;
- Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în București, în valoare de 200.045,98 RON;
- Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în București, în valoare de 150.000 euro;
- Procesul-verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafață de 782,79 m.p. și teren în suprafață de 296,52 m.p., ambele situate în orașul Voluntari, în valoare totală de 431.724 euro.
Opinia separată a fost în sensul respingerii cererii formulată de inculpatul B.V.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță, în opinie majoritară, a reținut, în esență, că prin Rechizitoriul nr. 194/P/2007 din 2 noiembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – D.C.I.C.I.C., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
1. B.V., fost ministru al Apărării Naționale în perioada decembrie 1997 – 2000 sub aspectul comiterii infracțiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. și luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în calitate de ministru al apărării naționale la data de 16 noiembrie 1998 a aprobat abuziv, cu încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică și circulația juridică a terenurilor și fără o justificare a nevoilor operative ale forțelor sistemului național de apărare, schimbul unei suprafețe de 27 hectare teren aflată în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G., cauzând statului un prejudiciu în sumă de 448.378 dolari S.U.A. reprezentând diferența de valoare dintre terenul predat și cel primit la schimb/ operațiune juridică efectuată în vederea obținerii unui folos necuvenit de 3.000 dolari S.U.A. reprezentând diferența între valoarea stabilită prin expertiză și prețul achitat de către fiica acestuia, inculpata B.I.C.A. pentru terenul cumpărat de la inculpatul B.G. prin contractul încheiat la data de 18 decembrie 1996;
2. C.D., fost secretar de stat și șef al Marelui Stat Major General din cadrul M.Ap.N., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., constând în aceea că la data de 11 decembrie 1996 în calitatea anterior arătată a aprobat nelegal și inoportun schimbul suprafeței de 8,80 hectare teren arabil aflat în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafață de teren aparținând coinculpatului B.G., cauzând statului un prejudiciu total de 444.380 dolari S.U.A.;
3. B.G., sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 raportat la art. 2481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că în baza unei rezoluții infracționale unice a ajutat și înlesnit coinculpaților B.V. și C.D. aprobarea abuzivă a celor două schimburi de terenuri sus-menționate însumând circa 29 hectare teren proprietate publică aflată în administrarea M.Ap.N., cu consecința prejudicierii statului român cu suma totală de 892.758 dolari S.U.A.;
4. B.I.C.A., sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., constând în aceea că a încheiat cu inculpatul B.G. contractul fictiv de vânzare - cumpărare din 18 decembrie 1996 pentru suprafața de 700 m.p. teren, înlesnind astfel încasarea folosului necuvenit în sumă de 3.000 dolari S.U.A. ce a revenit tatălui acestuia pentru aprobarea abuzivă a schimbului de teren solicitat de inculpatul B.G.
Prin actul de sesizare amintit, s-au dispus și alte soluții procesuale complementare, respectiv: scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților R.A., S.I., B.G., P.I.F. și I.A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii; neînceperea urmăririi penale față de persoanele ce au întocmit și avizat schițele aferente suprafeței de 9,38 ha și care au stat la baza rapoartelor către ministru și respectiv la baza schimbului de terenuri dintre M.Ap.N. și B.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de persoanele din cadrul MApN ce au întocmit documentația cadastrală pentru terenurile preluate în urma schimburilor de la învinuitul B.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și respectiv art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a intervenit și prescripția răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții unităților militare, semnatari ai procesului-verbal de schimb din 11 decembrie 1996 și respectiv ai procesului-verbal din data de 2 iunie 1999, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen. și respectiv art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii iar pentru infracțiunea de fals a intervenit și prescripția răspunderii penale; neînceperea urmăririi penale față de funcționarii din cadrul Direcției Legislație și Contencios Administrativ ce au semnat avizele atașate documentației de schimb pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii raportat la împrejurările în care au fost emise și caracterul formal al acestora; neînceperea urmăririi penale față de numitul B.G. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale; disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor față de: învinuiții Z.D. și S.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen.; învinuitul T.S. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; învinuitul G.B. sub aspectul săvârșirii de către acesta a infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen., 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în legătură cu modul în care a procedat la autentificarea contractelor de schimb imobiliar între M.Ap.N. și învinuitul B.G.; față de persoanele ce au întocmit și respectiv avizat schițele pentru suprafața de teren predată la schimb de învinuitul B.G., precum și față de persoanele ce au emis în fals adeverința de rol agricol pentru suprafața de 9,38 ha învinuitului B.G. în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen.; față de funcționarii O.C.O.T. și funcționarii din cadrul M.A.A. ce au emis în mod nelegal avizele de schimb, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 Cod penal; față de expertul Turcu Miron pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 C. pen. combinat cu art. 2481 C. pen., fapte în legătură cu Raportul de evaluare întocmit la momentul schimburilor; cu privire la faptele sesizate de către numiții T.C., G.N., N.D.L.; față de învinuitul C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen.
Cauza a format obiectul Dosarului nr. 9030/1/2010 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală; la prima zi de înfățișare ce a avut loc la termenul de judecată din 7 martie 2011, instanța a constatat regularitatea rechizitoriului în sensul dispozițiilor art. 264 C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen., respingând ca neîntemeiate concluziile în sens contrar formulate de inculpați în sensul restituirii cauzei la procuror în baza art. 300 alin. (2) raportat la art. 262 și art. 263 C. proc. pen.
La termenul de judecată amintit, prin concluziile scrise aflate la dosar, inculpații au solicitat de asemenea restituirea cauzei la procuror și în baza art. 332 C. proc. pen. pentru motive de nelegalitate privind desfășurarea urmăririi penale în sine, cât și prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 665 din 5 iulie 2007 publicată în M. Of. nr. 547 din 10 august 2007, invocându-se încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1), (11) și (12) din O.U.G. nr. 43/2002, constând în necompetența procurorului D.N.A., atât după materie cât și după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaților B.G., B.V., C.D. și B.I.C.A., încălcarea dispozițiilor art. 262 pct. 1 și 2 C. proc. pen. în considerarea disjungerilor și soluțiilor de neîncepere a urmăririi penale față de ceilalți participanți nemijlociți la activitatea infracțională dedusă judecății efectuate de procuror și apreciate ca nejustificate de inculpați, întrucât au condus la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză, încălcarea acelorași dispoziții legale sus-menționate prin nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce atrage imposibilitatea verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, încălcarea dispozițiilor art. 251, 252 și 253 C. proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror, încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O. În acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosarul de urmărire penală volumul 3 filele 25-35, volumul 5 filele 20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele 91-452 și în special la memoriul din 23 februarie 2008 adresat Procurorului Șef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008 și 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Șef Secție de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor de Corupție și procurorului de caz în care se arată la capitolul 12, pct. 2: „Consider că D.N.A. nu a fost legal sesizată prin Ordonanța din 14 mai 2006 a Șefului Parchetelor Militare de declinare a competenței. La data la care s-a pronunțat acea ordonanță – 14 mai 2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluția procurorului din 5 mai 2006 de scoatere de sub urmărire penală a subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 același procuror șef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanță de desființare a rezoluției procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul șef al Parchetelor Militare nu mai avea la 15 mai 2006 competența de a rezolva rezoluția procurorului pentru simplul motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul șef al Parchetelor Militare nu mai putea să desființeze o rezoluție al procurorului dintr-un dosar care fusese declinat la D.N.A. mai înainte (după cum legal nu putea să decline un dosar soluționat prin rezoluția procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de nulitate care face nelegală sesizarea D.N.A. și împiedică continuarea anchetei penale de către D.N.A.”.
Totodată s-a invocat nelegalitatea procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naționale în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale. S-a făcut referire, în acest sens la memoriile repetate formulate în cursul urmăririi penale și în special memoriul din data de 23 februarie 2008 imediat după ce a fost comunicată noua rezoluție de începere a urmăririi penale în Dosarul nr. 194/P/2007, în care a relevat și următoarea chestiune prealabilă de rezolvat: „1. Pe ideea nediscriminării între foștii și actualii miniștri, Curtea Constituțională a decis că este necesar să se obțină avizul Președintelui României pentru cercetarea penală a tuturor persoanelor vizate, foști și actuali miniștri (D.C.C. nr. 665/2007). Ca urmare, toate anchetele pentru foști și actuali miniștri au fost reluate de la punctul inițial – care fusese sărit – cel al avizului Președintelui României pentru a porni ancheta penală. Problema se pune în termeni identici pentru foștii și actualii parlamentari (.) dar pentru aceeași idee de nediscriminare între foștii și actualii parlamentari – printre care mă prenumăr întrucât am fost și deputat în anii în care am fost ministru al apărării – consider că este cazul a fi sesizată Camera Deputaților pentru a-și exprima punctul de vedere la anchetarea mea. Dacă nu se face o astfel de separare se ajunge mai târziu la sesizarea Curții Constituționale”.
Cererile și excepțiile amintite au fost puse în dezbaterea părților și a procurorului de ședință la termenul de judecată din data de 17 mai 2011, iar pronunțarea asupra acestora a fost amânată succesiv până la data de 16 iunie 2011.
Instanța, deliberând asupra cererilor și excepțiilor amintite, în raport cu temeiurile juridice invocate, pe baza lucrărilor dosarului, a constatat că excepția de necompetență după materie și calitatea persoanei a procurorului D.N.A. pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracțiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală și ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaților B.V., B.G., C.D. și B.I.C.A., este neîntemeiată.
Astfel, prima instanță a apreciat că potrivit art. 13 alin. (1) pct. b din O.U.G. nr. 43/2002, așa cum a fost modificată succesiv (prin Legea nr. 503/2002, prin O.U.G. nr. 24/2002, prin O.U.G. nr. 103/2004, precum și prin Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2004 și prin O.U.G. nr. 34/2005), procurorii specializați din cadrul D.N.A. efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală și în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracțiunii de corupție, sunt comise de „deputați … membri ai Guvernului …” (iar potrivit art. 13 alin. (11) din aceeași lege și infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion euro).
Prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2008 față de numitul B.V., deputat în Parlamentul României în perioada 1996 - 2004 a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de fost ministru al Apărării Naționale în cursul anului 1999 a infracțiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice cu consecințe deosebit de grave (prejudiciul cauzat statului român fiind de 448.378 dolari S.U.A.) și luare de mită prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. și respectiv art. 254 alin. (2) C. pen., iar față de numita B.I.C.A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen., folosul necuvenit constând în suprafața de 700 m.p. teren, pe care numitul B.V. a primit-o de la învinuitul B.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un preț simbolic încheiat cu numita B.I.C.A., urmare căruia, numitul B.V. a efectuat ulterior, în calitate de ministru al Apărării Naționale, schimbul nelegal de terenuri incriminat în cauză; astfel, competența după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale de către procurorul D.N.A. a fost atrasă în cauză în considerarea infracțiunii de luare de mită, comisă în calitate de fost ministru de către inculpatul B.V. S-a reținut că între infracțiunea de luare de mită și aceea de abuz în serviciu săvârșite de numitul B.V. – respectiv aceea de complicitate la abuz în serviciu săvârșită de numitul B.G. – există legătură de conexitate, justificându-se astfel efectuarea urmăririi penale în cauză față de inculpații amintiți în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) pct. b și art. 34 lit. c) C. proc. pen.
Cu privire la coinculpatul C.D. competența materială în cauză a D.N.A. a fost atrasă în temeiul dispozițiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., prejudiciul cauzat de acesta prin infracțiunea de abuz în serviciu – cu complicitatea inculpatului B.G. – fiind localizat în patrimoniul aceleiași părți civile, statul român reprezentat prin Ministerul de Finanțe.
Prima instanță a apreciat că soluțiile de disjungere și de neîncepere a urmăririi penale față de alți participanți la activitatea infracțională dedusă judecății sunt justificate în cauză – contrar aserțiunii inculpaților în sensul că atrag imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză – deoarece măsurile procesuale amintite au fost dispuse pe de o parte „întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii”, iar pe de altă parte că era necesară „administrarea unor probe suplimentare”. În plus, instanța a constatat că apărarea nu a invocat o vătămare concretă a unui interes legal prin dispunerea măsurilor amintite de administrare a justiției - în sensul larg al acestei noțiuni – sugerând doar că, în felul acesta, urmărirea penală nu ar fi completă. Împrejurarea că art. 262 C. proc. pen. nu prevede expres, dar nici nu interzice, posibilitatea dispunerii prin rechizitoriu a soluției disjungerii, nu exclude posibilitatea legală ca, prin acest act complex, procurorul să dispună și alte măsuri privind urmărirea penală (cum ar fi, spre exemplu, măsura disjungerii cauzei și, eventual, declinarea competenței), de altfel, art. 45 alin. (1) făcând trimitere la art. 38 C. proc. pen. („Disjungerea”), și se referă la o măsură de bună administrare a justiției, în sens larg.
Cu privire la motivul de restituire privind nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenența terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce ar atrage imposibilitatea verificării și stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în opinia inculpaților s-a reținut că și acesta este neîntemeiat, în raport cu dispozițiile art. 44 alin. (1) și (2) C. proc. pen.
În ceea ce privește motivul de restituire întemeiat pe dispozițiile art. 251 - 253 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O. formulat de inculpatul B.V., constând în aceea că în cursul urmăririi penale a depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror și referitor la cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. în considerarea motivului privind nelegalitatea procedurii de sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naționale, în raport cu dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și art.19 din Legea nr. 115/1999 și Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curții Constituționale, s-a apreciat că aceasta din urmă este întemeiată. Astfel, s-a motivat că inculpatul B.V. a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 1996 - 2000 și respectiv 2000 - 2004, perioadă în care a deținut și funcția de ministru al Apărării Naționale în intervalul decembrie 1997 - 2000. În România, membrii Guvernului, pentru faptele și actele pe care le săvârșesc, răspund și juridic.
Răspunderea penală a membrilor Guvernului se poate angaja în condițiile prevăzute de art. 109 alin. (2) și (3) din Constituție și de capitolele II și III din Legea nr. 115/1999, republicată, lege adoptată în aplicarea dispozițiilor constituționale amintite, lege care în cuprinsul art. 16 prevede că „urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite in exercițiul funcției lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, iar judecarea acestora, de către Curtea Supremă de Justiție, potrivit legii.”
Cu privire la aspectele de drept procedural ale răspunderii penale a membrilor Guvernului, Curtea Constituțională a desprins câteva reguli foarte importante printre care și acelea în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale, în care sens a precizat că „ea nu trebuie să fie confundată cu solicitarea pe care o poate face Parchetul, solicitare care are rolul de a aduce la cunoștința Camerelor Parlamentului sau a Președintelui României, după caz, faptul că un anumit ministru a săvârșit fapte penale în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu” (Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008 și Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008) și de asemenea că „în sensul acestei prevederi constituționale, înaintarea sesizării uneia dintre cele trei autorități pentru a cere urmărirea penală nu se poate face nici aleatoriu și nici preferențial de către Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casație și Justiție” (Decizia nr. 665/2007).
Astfel, prima instanță, în opinie majoritară a concluzionat că potrivit art. 71 din Legea nr. 302/2004, „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție reprezintă Ministerul Public în relațiile cu celelalte autorități publice...”, deci titularul exclusiv al sesizării în temeiul art. 109 alin. (2) din Constituția României, art. 12 și 19 din Legea nr. 115/1999 - în conformitate și cu Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 a Curții Constituționale - nu poate fi o altă persoană decât Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
S-a reținut că la data 19 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. – cabinet procuror șef, prin persoana procurorului șef D.M.M., a adresat Președintelui României sesizarea nr. 1543/C/2007 din 19 septembrie 2007 pentru a cere urmărirea penală față de B.V., fost ministru al M.Ap.N., în legătură cu săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (la care a fost anexat, în copie, materialul probator din Dosarul nr. 194/P/2007, compus din 20 de volume, precum și un referat al procurorului care efectuează ancheta penală în cauză).
Președintele României, prin adresa din 16 ianuarie 2008, a adus la cunoștință Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție faptul că, în data de 6 ianuarie 2008 a adresat ministrului interimar al justiției cererea privind declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a numitului B.V., fost ministru al Apărării Naționale. Comunicarea amintită a fost transmisă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție către D.N.A. procurorului șef prin adresa din 18 ianuarie 2008. În același sens, o comunicare similară a fost făcută și prin adresa din 23 ianuarie 2008 a M.J., pentru a se dispune măsuri legale.
În opinie majoritară, prima instanță a apreciat că acest mod de sesizare este nelegal, fiind contrar dispozițiilor constituționale/ legale anterior arătate, precum și Deciziei nr. 665/2007 a Curții Constituționale, dată fiind necompetența funcțională a procurorului șef al D.N.A. de a formula sesizare în condițiile Legii nr. 115/1999.
S-a argumentat că prin Decizia nr. 665/2007 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. 15083/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și a constatat că dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituționale.
S-a reținut că dispozițiile legale atacate, potrivit cărora „urmărirea penală și judecarea foștilor membri ai Guvernului pentru infracțiuni săvârșite în exercițiul funcției lor, așa cum sunt prevăzute de art. 7 - 11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun” (art. 23 alin. (2)) și „prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foștilor membri ai Guvernului în nicio situație” (art. 23 alin. (3)) și sunt contrare dispozițiilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 21 alin. (3) din Constituție. În partea expozitivă a deciziei amintite s-a arătat că „admiterea, în considerarea rațiunilor înfățișate, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecințelor pe care le antrenează o asemenea soluție cât privește menținerea actelor procesuale deja efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică și un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecințe ale constatării neconstituționalității, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții se publică în M. Of. al României, sunt general obligatorii de la această dată și au putere numai pentru viitor. Așa fiind, constatarea neconstituționalității textului legal dedus controlului, cu consecința lipsirii sale de eficiență juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală și judecată a membrilor Guvernului în exercițiu, pentru infracțiunile săvârșite în această calitate, și asupra foștilor membri ai acestuia”. În consecință, constatarea neconstituționalității textelor de lege menționate în decizia Curții Constituționale, chiar dacă aceasta intervine – în mod obiectiv ulterior adoptării acestora – produce efecte și asupra actelor și măsurilor procesuale sau procedurale întocmite anterior momentului constatării neconstituționalității (pronunțării deciziei), care trebuie declarate nule în totalitate (cauza revenind la momentul inițial al sesizării, prealabil începerii urmăririi penale).
S-a constatat că în speță, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, la momentul formulării sesizării de către D.N.A., chiar și în condițiile procedurale anterior arătate, inculpatul B.V. avea calitatea de învinuit în cauză, motivarea sesizării și expunerea argumentelor justificative privind existența infracțiunilor de luare de mită și abuz în serviciu, fiind întemeiată pe probele în acuzare strânse în intervalul 2005 - 2007, cât s-a aflat în ființă urmărirea penală anterior începută (infirmarea acestor acte procesuale și procedurale inclusiv a rezoluției anterioare de începere a urmăririi penale având loc doar ulterior sesizării prin ordonanța din 24 ianuarie 2008 a Procurorului Șef al D.N.A.). S-a constatat că acest mod de a proceda este contrar principiilor strictei legalități a procesului penal, prezumției de nevinovăție și dreptului la tăcere prevăzută de art. 3 alin. (5), 123 din Constituție și respectiv art. 6 paragraf 2 din C.E.D.O.
Totodată s-a mai reținut că, în ceea ce privește pe inculpatul B.V., prin Ordonanța din 24 ianuarie 2008 au fost infirmate – reținându-se de asemenea a fi efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire penală a membrilor Guvernului reglementată prin Legea nr. 115/1999, D.C.C. nr. 665/2007, D.C.C. nr. 1133/2007 – doar rezoluția de începerea urmăririi penale din 10 martie 2005 procesul - verbal de aducere la cunoștință a învinuirii din aceeași dată și declarațiile de învinuit din 24 martie 2005, 30 martie 2006 și 7 noiembrie 2006, fiind menținute toate celelalte probe directe și indirecte în acuzare în privința acestuia, inclusiv actele procesuale și procedurale privind pe ceilalți coinculpați, deși anularea acestora în totalitate era de asemenea obligatorie dată fiind conexitatea infracțiunilor săvârșite de cei patru inculpați.
Astfel, s-a concluzionat că absența condiției prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, întrucât pentru începerea urmăririi penale a faptelor comise de membrii Guvernului era prevăzută imperativ preexistența procedurii de avizare a Camerei Deputaților ori Președintelui României în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 și art. 109 alin. (2) din Constituție, conduce la nulitatea absolută a întregii urmăriri penale în cauză, actele procesuale efectuate în desfășurarea urmăririi penale – începerea urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale și întocmirea rechizitoriului - fiind invalidate de drept din considerentele arătate pentru toți inculpații în cauză.
Dată fiind începerea urmăririi în cauză în cursul anului 2004, când inculpatul B.V. avea încă calitatea de deputat, pentru infracțiuni de corupție pretins săvârșite de acesta în calitate de ministru al M.Ap.N. în cursul anului 1999, când avea de asemenea calitatea de deputat – interval de timp în care erau în vigoare normele de drept procesual instituite prin Legea nr. 115/1999, ce asigurau garanțiile mandatului membrilor Guvernului, la momentul începerii acțiunii penale în cauză chiar și în condițiile nelegale anterior arătate (25 ianuarie 2008) în conformitate cu principiul mitior lex – avându-se în vedere caracterul mixt al instituției juridice sus-menționate de condiție de procedibilitate și pedepsibilitate confirmată și prin dispozițiile art. 15 din Legea nr. 115/1999 privind posibilitatea retragerii motivate a cererii până la începerea urmăririi penale - trebuia avută în vedere de către procuror și solicitarea expresă a inculpatului B.V. formulată în mod repetat începând cu 28 ianuarie 2008 când i-a fost comunicată rezoluția ultimă de începere a urmăririi penale, privind solicitarea încuviințării amintite din partea Camerei Deputaților, o asemenea neregularitate procedurală constituțională urmând a fi eliminată însă cu ocazia noii urmăriri penale în cauză.
Prima instanță, în opinie majoritară, a menționat că în cadrul noii urmăriri penale, va fi avut în vedere și motivul de nelegalitate invocat de inculpatul B.V. referitor la încălcarea dispozițiilor art. 251, 252 și 253 C. proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpații au depus la dosar mai multe cereri și memorii care nu au fost examinate și soluționate motivat de procuror încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare și un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. și art. 6 din C.E.D.O.
În consecință, prima instanță, în opinie majoritară a admis cererea formulată de inculpatul B.V. însușită și de coinculpații C.D., B.G. și B.I.C.A., în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. și a dispus restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Președintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1999. Totodată au fost ridicate măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin Ordonanța nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe de corupție, procesul - verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în București, în valoare de 200.045,98 RON, procesul - verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în București, în valoare de 150.000 euro, procesul - verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafață de 782,79 m.p. și teren în suprafață de 296,52 m.p., ambele situate în orașul Voluntari, în valoare totală de 431.724 euro.
În motivarea opiniei separate s-a reținut, în esență, că obiectul deliberării, cu privire la care s-a formulat opinia separată l-a constituit „sesizarea” Președintelui României de către Ministerul Public în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 115/1999, cu modificările și completările ulterioare, precum și consecințele juridice ale acestei pretinse încălcări a dispozițiilor legale. S-a apreciat că aspectul de drept pus în discuție de apărarea inculpatului B.V. nu justifică soluția de restituire a cauzei la procuror, având în vedere D.C.C. cu nr. 1133 din 27 noiembrie 2007, publicată în M. Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007 prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 115/1999 și a dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 95/2007, motivat de împrejurarea că norma citată ar restrânge contrar prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituție, până la anihilare dreptul președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor, art. 1 din O.U.G. nr. 95/2007 înlăturând posibilitatea ca Președintele României să fie sesizat și de procurorul șef al D.N.A. și instituind și condiția ca „dacă sesizarea este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta îl va informa concomitent și pe primul-ministru; totodată, prin aceeași decizie, s-a arătat că prin ordonanța arătată a fost reorganizează comisia specială, instituindu-se pentru activitatea acesteia o procedură de natură jurisdicțională, acestea reprezentând condiții fără îndeplinirea cărora Președintele României nu-și poate exercita dreptul necondiționat, prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituție, de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.
Față de dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituția României s-a apreciat că toate dispozițiile legilor și, respectiv, a ordonanțelor de urgență ale Guvernului care sunt contrare principiilor constituționale menționate în Decizia nr. 1133/2007 a Curții Constituționale sunt, de drept, fără efecte juridice, concluzionându-se că dreptul Președintelui României de a cerere urmărirea penală a unui membru al Guvernului pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției lor nu este condiționat de o anumită sesizare, nu presupune respectarea obligatorie a unor „proceduri prealabile”, acesta având ca unic izvor de drept Constituția României și, deci, Președintele are libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, modul de exercitare a acestui drept.
S-a argumentat că, în cauză, „sesizarea instanței” s-a făcut prin rechizitoriul Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție), iar Înalta Curte a constatat regularitatea actului de sesizare, critica apărării relativă la „sesizarea Președintelui României de procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind apreciată ca lipsită de relevanță juridică în raport cu decizia Curții Constituționale anterior menționată și fără consecințe juridice deoarece, dispozițiile din legea specială referitoare la această „sesizare” nefiind prevăzute expres de lege ca fiind dintre cele a căror nerespectare ar atrage, de drept, sancțiunea nulității absolute a urmăririi penale, pentru a determina, de drept, restituirea cauzei la procuror, această pretinsă nerespectare a dispozițiilor legale putând fi examinată numai din perspectiva nulității relative.
Referitor la cauza concretă s-a arătat că inculpatul V.B., asistat de avocatul său ales, a semnat, la data de 6 octombrie 2010, procesul - verbal de prezentare a materialului de urmărire penală precizând, expres: „cunosc învinuirea …. și încadrarea juridică a faptelor…”, „am luat cunoștință de materialul de urmărire penală”, „nu am alte cereri sau alte probe de solicitat în apărare”, cunoscând la data respectivă pretinsa încălcare a legii cu privire la „sesizarea” președintelui României de către procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și deoarece reprezenta o pretinsă încălcare a legii în prima fază a procesului penal, inculpatul V.B. era ținut să o invoce, cel mai târziu, la prezentarea materialului de urmărire penală, iar neprocedând la invocarea nulității cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală se deduce, că inculpatului nu i s-a produs nicio vătămare a drepturilor sale procesuale.
S-a mai argumentat că, nici în fața instanței de fond inculpatul nu a menționat concret în ce constă vătămarea procesuală a drepturilor și garanțiilor sale prin aceea că Președintele României a fost „sesizat” către procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, de altfel, nici în procesele-verbale semnate de ceilalți coinculpați, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu s-au făcut mențiuni ori critici cu privire la această pretinsă încălcare a legii.
De asemenea, în opinia separată s-a apreciat că această pretinsă încălcare a legii nu atrage nici regimul juridic prevăzut de art. 197 alin. (4) ultima teză din C. proc. pen. „aflarea adevărului în prezenta cauză” și, respectiv, „justa soluționare a prezentei cauze” nefiind condiționate ori influențate de împrejurarea că „sesizarea” Președintelui României a fost făcută de către procurorul-șef al D.N.A. Relativ la invocarea de către apărare a unei sentințe a Înaltei Curți, pronunțată din anul 2007, într-o altă cauză penală ce însă viza un fost membru al guvernului, care era și membru al Parlamentului s-a arătat că în respectiva cauză situația juridică era total diferită; în prima cauză penală, sentința Înaltei Curți a avut la bază o decizie a Curții Constituționale, pronunțată în chiar respectiva cauză, în prezenta cauză neexistând o astfel de decizie, s-a constatat neconstituționalitatea modificării procedurii de urmărire penală și judecată a foștilor miniștri, în raport cu miniștrii în funcție, inclusiv cu referire la „procedura prealabilă” deschiderii „procedurii judiciare penale”, în timp ce în prezenta cauză nu s-au invocat aspecte de neconstituționalitate ori de nerespectare a „procedurii prealabile”, ci a fost criticată numai greșita „sesizare”, în opinia apărării, a Președintelui României de către procurorul-șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În concluzie, s-a apreciat că cererea apărării de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, totale sau parțiale, este neîntemeiată, toate celelalte aspecte invocate de inculpați nejustificând restituirea cauzei la procuror și putând forma obiect al examinării pe fond, în cursul judecării cauzei, fiind apărări pe fondul cauzei penale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul motivelor scrise depuse la dosar (filele 4-16 dosar recurs) și din concluziile orale ale reprezentantului parchetului, prezentate în cuprinsul încheierii de dezbateri (filele 74 – 77 dosar recurs) pentru nelegalitate și netemeinicie, greșita restituire a cauzei la procuror,extinderea eronată și nejustificată a cazurilor prevăzute de art. 332 alin. (2) C. proc. pen., deoarece sesizarea președintelui statului pentru a cere urmărirea penală a unui membru al guvernului nu se circumscrie dispozițiilor art. 332 alin. (2) raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., greșita interpretare a dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituție, a art. 12, art. 16 alin. (2) și art. 19 din Legea nr. 115/1999 și a D.C.C. nr. 1133/2007, cenzurarea – cu depășirea competenței instanței – a unui act al președintelui României.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul declarat este fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează.
Astfel după cum rezultă din analiza prevederilor legale incidente – reprezentate în speță de dispozițiile art. 109 alin. (2) din Constituție, art. 12 și art. 16 din Legea nr. 115/1999, numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor. În exercitarea dreptului de a cere urmărirea penală a unui membru al guvernului, președintele – la propunerea comisiei speciale instituită – adresează ministrului justiției o cerere în acest scop; președintele României este sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al guvernului de către primul ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau de procurorul șef al D.N.A.
Din analiza prevederilor legale invocate, în vigoare la data la care, în speță, președintele României a fost sesizat pentru exercitarea prerogativei reglementată de art. 109 alin. (2) din Constituție (19 septembrie 2007, filele 22-37, vol. 2, dosar urmărire penală) rezultă că legea prevedea limitativ și expres titularii dreptului de a formula o atare sesizare, respectiv primul ministru, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sau de procurorul șef al D.N.A.
Astfel, în sesizarea nr. 1543/C/2007 din 19 septembrie 2007 a procurorului șef al D.N.A. s-a arătat că din probele administrate în Dosarul nr. 194/P/2007 al D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, rezultă indicii temeinice cu privire la săvârșirea, în perioada 1996 - 1999 de către numitul B.V. – fost ministru al apărării naționale, a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. S-a argumentat, totodată, că pentru stabilirea corectă și completă a situației de fapt se impune efectuarea de acte de urmărire penală, ceea ce conduce la sesizarea președintelui României pentru solicitarea avizului necesar urmăririi penale a numitul B.V. – fost ministru al apărării naționale, sub aspectul săvârșirii, în concurs real a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481C. pen.
Ulterior sesizării președintelui statului pentru a cere urmărirea penală față de B.V., în legătură cu săvârșirea infracțiunilor menționate anterior, la data de 16 ianuarie 2008 (f. 21, vol. 2, dosar urmărire penală), președintele României, în temeiul dispozițiilor art. 109 alin. (2) din Constituție și a prevederilor art. 12 și 18 din Legea nr. 115/1999 a adresat ministrului justiției o cerere privind declanșarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a fostului ministru al apărării naționale, B.V., aspect comunicat procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (fila 19 vol. 2, dosar urmărire penală). La data de 22 ianuarie 2008 ministrul interimar al justiției a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. cererea și documentele primite de la președintele României, privind pe domnul B.V., pentru a se lua măsurile prevăzute de lege.
Prin Ordonanța nr. 194/P/2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, din data de 25 ianuarie 2008 s-a dispus extinderea cercetărilor („în vederea identificării persoanelor responsabile și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate”) și începerea urmăririi penale față de învinuiții B.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. și luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și B.I.C.A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 26 raportat la art. 254 C. pen.
Rezultă, așadar, din prezentarea succintă a etapelor procedurii parcurse anterior începerii urmăririi penale (care au cuprins inclusiv infirmarea - prin Ordonanța nr. 196/C/2008 din 24 ianuarie 2008 a procurorului șef al D.N.A. – a actelor de urmărire penală efectuate cu privire la învinuitul B.V., anterior efectuate, cu încălcarea dispozițiilor legale privind procedura de urmărire penală a membrilor guvernului, reglementată prin Legea nr. 115/1999, având în vedere și Deciziile C.C. nr. 665/2007 și nr. 1133/2007) că etapele parcurse anterior datei la care s-a dispus, potrivit normelor în vigoare la acel moment, începerea urmăririi penale nu pot fi circumscrise noțiunii juridice „sesizarea instanței”, după cum aceasta rezultă din dispozițiile art. 332 alin. (2) C. proc. pen.
Se reține, sub acest aspect, că prevederile Codului de procedură penală fac distincție între noțiunile de sesizare a instanței (realizată prin rechizitoriu, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen.) și sesizare a organelor de urmărire(plângere, denunț sau sesizare din oficiu, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen.).
În speță, sesizarea primei instanțe s-a realizat prin Rechizitoriul nr. 194/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, din data de 2 noiembrie 2010.
Cu privire la chestiunea regularității actului de sesizare, prima instanță, la termenul de judecată din 7 martie 2011 (f. 66-68), a procedat, potrivit dispozițiilor art. 300 alin. (1) C. proc. pen. la verificarea regularității actului de sesizare, argumentând că această verificare poartă asupra actului propriu-zis, a îndeplinirii condițiilor de conținut și a respectării dispozițiilor art. 264 alin. (3) C. proc. pen., concluzionând în sensul inexistenței – la acel moment procesual - a unor temeiuri pentru a se concluziona în sensul nerespectării dispozițiilor relative la sesizarea instanței.
Instanța de recurs constată, totodată, că dispozițiile art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen. reglementează cazurile în care nerespectarea anumitor dispoziții legale atrag, de drept, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, acestea atrăgând sancțiunea nulității absolute, în condițiile prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Astfel, motivul legat de „sesizarea instanței” este prevăzut în art. 332 alin. (2) C. proc. pen., este sancționat în condițiile art. 197 alin. (2) din același cod însă, după cum s-a motivat și în cele ce preced, nu este incident în prezenta cauză.
Chiar dacă instanța investită cu soluționarea cauzei poate constata și alte încălcări ale legii în cursul urmăririi penale decât cele prevăzute de art. 332 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care pot justifica restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, în cauza de față asemenea neregularități nu au fost avute în vedere, dispoziția de restituire întemeindu-se pe împrejurarea că președintele României nu a fost legal sesizat în vederea exercitării prerogativei constituționale de a cere urmărirea penală a numitului B.V., fost ministru al apărării naționale.
Din interpretarea dispozițiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen. se constată că încălcările dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act; așadar, se reține că indiferent de împrejurarea că încălcarea unei norme este sancționată cu nulitatea absolută sau relativă incidența acestei sancțiuni presupune cu necesitate existența unei vătămări a drepturilor și garanțiilor procesuale penale, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu nerespectarea legii.
În cazul nulității absolute, ca sancțiune incidentă exclusiv în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, ce nu pot fi extinse pe cale de interpretare extensivă a normei ce le reglementează, vătămarea este prezumată de lege, și nu trebuie dovedită, putând fi invocată în orice moment și de către orice parte a cauzei penale, sau din oficiu, neputând fi înlăturată în niciun mod (art. 197 alin. (3) C. proc. pen.), decât prin anularea actului.
Nulitatea relativă, poate fi invocată într-un anumit termen, de persoane determinate, impunându-se dovedirea vătămării procesuale, neregularitatea actului putând fi înlăturată în condițiile legii (art. 197 alin. (4) teza I C. proc. pen.).
Se constată, așadar, că pretinsul caz de nulitate absolută invocat de apărare, constând în nelegala sesizare a președintelui României de procurorul - șef al D.N.A., iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate fi circumscris cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru a determina incidența prevederilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., în sensul restituirii cauzei la procuror. Noțiunea de „sesizare” folosită în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 are o natură juridică distinctă de cele atribuite noțiunilor de „sesizarea instanței”, respectiv, „sesizarea organelor de urmărire penală”, astfel după cum s-a arătat anterior.
Dispozițiile din legea specială referitoare la această „sesizare” nu sunt prevăzute expres de lege ca fiind dintre cele a căror nerespectarea ar atrage, de drept, sancțiunea nulității absolute a urmăririi penale, termenul cuprins în art. 16 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 având semnificația de informare/aducere la cunoștință, iar nu pe aceea ce se circumscrie normelor procesual penale.
Referitor la problema efectelor pe care eventualele neregularități ale modului de derulare a procedurii anterior începerii urmăririi penale le pot produce asupra procesului penal se reține că pretinsa încălcare a legii cu referire la etapa sesizării președintelui statului privește, în orice situație, o etapă exterioară procesului penal, lipsită de relevanță prin raportare la drepturile procesuale ale părților.
În ceea ce privește aspectele cuprinse și soluțiile dispuse prin deciziile Curții Constituționale invocate în speță, atât de către părți, cât și în motivarea sentinței atacate, inclusiv a opiniei separate la această sentință, se constată, pe de o parte, că D.C.C. nr. 665 din 5 iulie 2007 nu privește problema de drept în discuție, respectiv cea a determinării sferei titularilor dreptului de a sesiza pe președintele statului pentru ca acesta să solicite urmărirea penală a unui fost ministru și a potențialelor efecte pe care eventualele neregularități ivite în cursul derulării acestei proceduri le pot produce asupra respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părții. Decizia C.C. anterior menționată privește dispozițiile art. 23 alin. (2) și (3) din Legea nr. 115/1999, cu privire la care Curtea s-a pronunțat în sensul neconstituționalității; așadar, normele precitate exced obiectului de reglementare al art. 16 alin. (2) din aceeași lege și, pe cale de consecință, chestiunii în discuție.
În ceea ce privește considerentele D.C.C. nr. 1133/2007, publicată în M. Of. al României nr. 851 din 12 decembrie 2007, acestea nu sunt relevante prin raportare la momentul 19 septembrie 2007, la care, potrivit legii în vigoare (art. 16 alin. (2) din Legea nr. 115/1999) procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a sesizat pe președintele statului pentru ca acesta să își exercite prerogativa reglementată de art. 109 alin. (2) din Constituția României. Desigur, considerentele sus amintitei decizii pot fi avute în vedere cu valoare de principiu, în ceea ce privește modul de reglementare a dreptului președintelui statului de a cere urmărirea penală a membrilor guvernului și condițiile exercitării acestui drept, în sensul că acesta decurge din norma constituțională indicată și nu trebuie să fie restricționat în nicio manieră.
Referitor la D.C.C. nr. 270/2008,publicată în M. Of. nr. 290 din 15 aprilie 2008 aceasta a fost pronunțată în soluționarea unui conflict juridic de natura constituțională existent între președintele României, Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României pe de altă parte, precum și între Ministerul public și Parlamentul României – Camera Deputaților, privind procedura de urmat în cazul cererilor referitoare la urmărirea penală a membrilor și foștilor membri ai guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor și care, la data cererilor, au și calitatea de deputat sau de senator, prin raportare la art. 109 alin. (2) din Constituție. Astfel, față de obiectul cauzei soluționată prin decizia amintită și data publicării ei în M. Of., se reține că respectiva hotărâre nu este relevantă în cauză.
Așa fiind, se constată că procedura derulată anterior momentului începerii urmăririi penale, a respectat prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 115/1999, în vigoare la data de 19 septembrie 2007, ea vizând, de altfel, un moment anterior începerii urmăririi penale, fără relevanță în ceea ce privește drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege. Pe cale de consecință, se reține că în mod greșit prima instanță a admis cererea formulată de către inculpatul B.V., însușită de ceilalți coinculpați, de restituire a cauzei la procuror, potrivit dispozițiilor art. 332 alin. (2) C. proc. pen., dispunând, ca efect al constatării nulității absolute a actelor de urmărire efectuate față de inculpați, ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse în această etapă procesuală.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2, lit. c) C. proc. pen., va fi admis recursul declarat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. va fi casată sentința atacată, iar cauza trimisă Secției Penale a Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru continuarea judecății.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar sumele reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși ai intimaților inculpați se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva Sentinței nr. 875 din 16 iunie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 9030/1/2010, privind pe inculpații B.V., C.D., B.I.C.A. și B.G.
Casează sentința atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați, până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 75 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.