Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 493 din 9 noiembrie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declinat în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ, competența materială de soluționare a cererii de formulate de reclamanta SC U. SRL Timișoara, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Timiș, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010 emisă de pârâtă, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că prin Decizia de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010 a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația fiscală de plată a TVA în sumă de 295.251 lei și accesorii aferente în sumă de 3.961, astfel că, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare în fond a cauzei revine Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Timiș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a-și încadra criticile în vreun dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În esență, recurenta - pârâtă susține că, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, revine Curții de apel competența de soluționare a cauzei, având în vedere că actul contestat vizează o sumă mai mare de 500.000 lei, respectiv suma de 665.471 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar de plată în sarcina reclamantei.
Analizând cauza, prin prisma criticilor din recurs, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 550 din 19 iulie 2010, prin care a fost impusă societății obligația de plată a TVA stabilită suplimentar.
În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut cu caracter unitar că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează:
1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat;
2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
În speță, fiind contestat un act administrativ fiscal având ca obiect obligația de plată a TVA, competența materială a instanței de fond se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 lei.
În cauză, prin decizia contestată, a fost reținută în sarcina reclamantei obligația fiscală de plată a „TVA stabilită suplimentar și rămasă de plată” în sumă de 295.251 lei (fila 11 la dosarul de fond) și „obligații fiscale accesorii” în cuantum de 3.961 lei, suma menționată în recurs, respectiv 665.471 lei, reprezentând TVA stabilită suplimentar în sarcina reclamantei, din care a fost plătită diferența până la suma de 295.251 lei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că întemeiat a reținut instanța de fond că litigiul privește doar suma rămasă de plată, respectiv 295.251 lei – reprezentând TVA și 3.961 lei – accesorii, stabilite în sarcina societății prin actul administrativ fiscal contestat, sumă în raport de care competența materială de soluționare în fond a cauzei aparține Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Timiș împotriva Sentinței civile nr. 493 din 9 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.