Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 aprilie 2010 pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.A.L. a chemat în judecată pe pârâtul I.G.P.R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei nr. 1979 din data de 13 aprilie 2010 emisă de pârât, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară „avertisment scris”, în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
Prin sentința nr. 2184 din 18 iunie 2010, Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului, invocată de pârât, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., reținând că actul contestat este un act administrativ emis de o instituție publică centrală.
Prin Sentința nr. 217 din 1 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a declinat la rândul său competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, ca instanță de litigii de muncă, în raport cu dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. b) și art. 284 alin. (1) C. muncii și ale art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.
Constatând ivit conflictul negativ de competență, Curtea de Apel Suceava a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Prin cererea de chemare reclamanta C.A.L. a solicitat anularea Deciziei nr. 1979 din data de 13 aprilie 2010 emise de pârâtul I.G.P.R., prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară „avertisment scris”, în temeiul art. 264 alin. (1) lit. a) C. muncii.
Actul contestat a fost emis în temeiul dispozițiilor art. 263, art. 264 alin. (1) lit. a), art. 266, art. 267 alin. (1) și art. 268 C. muncii, ale art. 23 lit. a), art. 24 și art. 30 din anexa la Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 458/2003 și ale Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 600/2005.
După cum rezultă din probatoriul administrat (Raportul de cercetare prealabilă depus la filele 21-24 la dosarul Tribunalului Suceava), precum și din susținerile necontestate ale pârâtului, reclamanta Cîmpan Angela Lăcrămioara este încadrată, pe bază de contract individual de muncă, în funcția de inspector de specialitate gradul I la Centrul regional de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Suceava, fiindu-i aplicabile dispozițiile C. muncii.
Astfel fiind, reclamanta a fost sancționată în temeiul dispozițiilor cuprinse în Codul muncii, actul contestat fiind emisă în temeiul art. 268 C. muncii.
Conform art. 268 alin. (5) C. muncii, „Decizia de sancționare poate fi contestată de salariat la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării”.
Conform art. 281 C. muncii, „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Potrivit art. 284 C. muncii:
„Art. 284
Alin. (1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă.
Alin. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.”
Conform art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ.: „Tribunalele judecă în primă instanță conflictele de muncă, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe”.
În raport cu dispozițiile citate, competența de soluționare a litigiului având ca obiect anularea Decizia nr. 1979 din data de 13 aprilie 2010 emise de pârâtul I.G.P.R., aparține Tribunalului Suceava, secția litigii de muncă.
2. Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei pe reclamanta C.A.L. în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R. în favoarea Tribunalului Suceava, secția litigii de muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.