Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 august 2010 pe rolul Curții de Apel Constanța și precizată la data de 3 septembrie 2010. reclamantul P.B. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suspendarea executării Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 și nr. 1141 din 13 iulie 2010 emise de pârât.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a ocupat funcția de director coordonator al Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța, în baza Ordinului nr. 1407 din 28 mai 2009 emis de pârât și a contractului de management nr. 72/DADR din 28 mai 2009.
La data de 15 octombrie 2009, prin Ordinul nr. 2275 din 09 octombrie 2009 emis de pârât, i s-a acordat un preaviz de 15 zile, la expirarea căruia urma să înceteze aplicabilitatea ordinului de numire și a contractului de management, tară a se menționa un motiv de fapt al măsurilor dispuse.
Împotriva Ordinului nr. 2275 din 09 octombrie 2009, reclamantul a formulat contestație, iar Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 162/CA/2010, a admis contestația și a anulat ordinul respectiv, rămânând în vigoare Ordinul nr. 1407 din 28 mai 2009 de numire în funcția respectivă.
Ulterior, prin Ordinul nr. 264 din 31 mai 2010, pârâtul a dispus încetarea contractului de management, iar Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 23/CA din 11 iunie 2010, a dispus suspendarea executării acestui ordin.
Deși prin Ordinul nr. 848 din 29 iunie 2010 emis de pârât au fost suspendate măsurile de încetare a raportului de muncă al reclamantului până la pronunțarea instanței de fond, prin Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 s-a prevăzut că încetează prevederile Ordinului nr. 848/2010, reclamantul fiind destituit din funcția publică.
Prin Ordinul nr. 1141 13 iulie 2010 a fost numită temporar în funcția de director executiv o altă persoană, care nu a mai deținut această funcție și că nu are o sentință judecătorească de reintegrare.
2. Hotărârea instanței de fond
Prin încheierea nr. 342/CA din 11 octombrie 2010. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis în parte cererea de suspendare a executării Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 și 1141 din 13 iulie 2010 emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
- a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale până la soluționarea fondului cauzei în dosarul nr. 1191/36/2010.
- a respins cererea privind suspendarea executării Ordinului nr. 1141 din 13 iulie 2010 emis de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul P.B. a învestit instanța, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu o cerere privind suspendarea executării a două acte administrative individuale și anume: Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 și Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010. ambele emise de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, până la pronunțarea instanței de fond asupra fondului cauzei.
Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinelor nr. 1152 din 20 iulie 2010 și nr. 1141 din 13 iulie 2010 emise de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
În ceea ce privește condițiile în care se poate dispune suspendarea executării actelor administrative, Curtea de apel a reținut că actele contestate sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, susceptibile de executare.
În raport cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente în privința Ordinului nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis de pârât, urmând a dispune suspendarea executării actului respectiv până la soluționarea fondului cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 1191/36/2010.
În ceea ce privește Ordinul nr. 1141 din 13 iulie 2010, instanța a reținut că acest ordin este emis pentru numirea temporară pe funcția publică de conducere de director executiv în cadrul D.A.D.R. Constanța a numitei B.P., astfel că privește o terță persoană care nu este parte în proces, motiv pentru care este nefondată cererea reclamantului de suspendare a executării ordinului respectiv.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii. Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs, recurentul-pârât susține că instanța în mod greșit, cu încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. nu a reținut inadmisibilitatea cererii reclamantului ca efect al abrogării prin O.U.G. nr. l05/2009, respectiv ca efect al declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căreia reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator.
Expunând istoricul situației de fapt și al legislației în materie, recurentul-pârât susține că Ordinul nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis cu respectarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257 din 07 octombrie 2009, nr. 1629 din 13 decembrie 2009 și nr. 414/2010, a normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, și ca urmare a faptului că nu mai exista funcția de director coordonator în care reclamantul solicită reintegrarea. în subsidiar, recurentul-pârât susține că inclusiv contractul de management al reclamantului a încetat prin ajungerea la termen, întrucât a fost încheiat la data de 28 mai 2009 pentru o perioadă de 1 an.
Pentru aceste argumente, recurentul-pârât susține că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unui caz bine justificat, deoarece prin actul atacat a fost realizată o operațiune administrativă prevăzută de lege.
Sub aspectul pagubei iminente, recurentul-pârât susține că intimatul-reclamant nu suferă un prejudiciu material ireparabil, deoarece, în ipoteza anulării actului, va fi repus în funcția deținută anterior, cu plata drepturilor bănești de care a fost lipsit.
4. Hotărârea instanței de recurs
Analizând cauza, prin prisma criticilor de recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare:
După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, reclamantul P.B. a învestit instanța, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării următoarelor acte administrative:
Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 emis în considerarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 1257/2009, nr. 1629/2009 și nr. 414/2009, precum și a dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009. prin care s-a prevăzut că, începând cu data ordinului, încetează prevederile Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 848/2010 de suspendare a Ordinului nr. 264 din 31 mai 2010 privind încetarea de drept a ordinului de numire și a contractului de management privind pe P.B.. director coordonator în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța;
- Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010 prin care s-a prevăzut că, începând cu data ordinului. B.P. va exercita temporar funcția publică de conducere de director executiv în cadrul Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Constanța pe o perioadă de maximum 6 luni.
În limita criticilor din recurs, instanța de control judiciar constată că recurentul-pârât nu a formulat critici cu privire la soluția de respingere a cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1141 din 13 iulie 2010.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că atât soluția, cât și argumentația Curții de apel referitoare la respingerea cererii de suspendare a executării acestui ordin sunt temeinice și legale, motiv pentru care nu vor face obiectul unei analize în concret în raport cu susținerile reclamantului, în condițiile în care acesta nu a exercitat calea de atac a recursului.
În ceea ce privește soluția de admitere în parte a cererii de suspendare a executării Ordinului ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010, Înalta Curte are în vedere jurisprudența sa prin care au fost admise cererile de suspendare a executării actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcției publice, precum și pentru întărirea capacității manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale și ale altor servicii publice, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administrația publică centrală și locală, cancelaria prefectului și cabinetul alesului local.
În cauză, este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcția de director coordonator al D.A.D.R. Constanța, prin Ordinul nr. 1407 din 28 mai 2009, în temeiul prevederilor art. 111 alin. (3)-(10) și (12) din O.U.G. nr. 37/2009. Totodată, așa cum rezultă din preambulul actului administrativ în litigiu, este necontestat faptul că Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 1152 din 20 iulie 2010 a fost emis în considerarea dispozițiilor O.U.G. nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „Ordonanțele de urgență(...) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. l05/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. l pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. l47 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumția de legalitate care funcționează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza și în limitele legii, așa cum este și cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul O.U.G. nr. l05/2009.
În situația în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituțional, prezumția de legalitate nu mai funcționează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluționarea cererii de anulare a acestuia.
În ceea ce privește existența celei de-a doua condiții, a existenței unei pagube iminente, instanța de recurs reține că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcția publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, așa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumția de legalitate, astfel că și condiția iminenței unei pagube este îndeplinită.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale împotriva încheierii nr. 342/CA din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.