Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 42/2012

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.

Asupra contestației la executare de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători la data de 14 decembrie 2011 contestatorul G.B.P. a arătat că înțelege să conteste Decizia nr. 658 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, solicitând anularea obligației impuse în sarcina sa, de plată a cheltuielilor judiciare către stat.

Din verificarea actelor dosarului se constată că prin Decizia nr. 658 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători, a fost respins ca tardiv recursul declarat de petentul G.B.P. împotriva sentinței nr. 2072 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 8381/1/2009, a fost obligat recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că petentul a declarat recurs împotriva sentinței nr. 2072 din 2 decembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 aprilie 2010, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de legea procesuală care, pentru petentul prezent la dezbaterea în primă instanță a cauzei, curge de la data de 2 decembrie 2009 și expiră la 14 decembrie 2009.

Examinând cererea formulată cu prioritate prin prisma admisibilității acesteia se constată că este inadmisibilă și va fi respinsă, pentru considerentele ce urmează.

Astfel după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face în cazurile expres prevăzute de art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., competența de soluționare revenind instanțelor indicate potrivit art. 461 alin. (2) și (3) C. proc. pen., conform procedurii reglementată de art. 460 C. proc. pen.

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive și poate fi întemeiată pe unul dintre motivele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., respectiv:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării”.

Totodată, C. proc. pen. reglementează posibilitatea contestației privitoare la dispozițiile civile ale hotărârii (în art. 463 C. proc. pen.), respectiv, contestația privitoare la amenzile judiciare (în art. 464 C. proc. pen.).

În cauza dedusă judecății contestatorul a criticat hotărârea atacată sub aspectul stabilirii obligației de plată a cheltuielilor judiciare, solicitând „anularea” acesteia.

Din verificarea actelor dosarului se constată că, în speță, nu era incident niciunul dintre cazurile de contestație la executare expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 C. proc. pen. hotărârea atacată fiind clară, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, iar dispozitivul acesteia, neechivoc.

De altfel, în ceea ce privește cheltuielile judiciare, C. proc. pen. nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile art. 463 sau art. 464 C. proc. pen., menționate anterior.

Așa fiind, criticile formulate de contestator neputând fi circumscrise cazurilor expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 461 alin. (1) lit. a) - d) C. proc. pen., cererea adresată instanței nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege fiind, pe cale de consecință, inadmisibilă.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 460, raportat la art. 461 C. proc. pen., contestația la executare formulată va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul G.B.P. împotriva Deciziei nr. 658 din 25 octombrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 Judecători în Dosarul nr. 4878/1/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2012.