Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.S. a chemat în judecată C.J.P. Mureș, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ să dispună modificarea Hotărârii nr. 5842/2009, prin care i s-a respins cererea de recunoaștere a calității de persoană refugiată în perioada septembrie 1940 martie 1945 și acordarea drepturilor prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, a fost obligată să se refugieze cu familia în localitatea Mihai Viteazu județul Cluj, fapt dovedit prin declarațiile autentificate ale martorilor I.V. și I.M.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 72 din 22 aprilie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând că aceasta nu a făcut dovada persecuției etnice care să justifice acordarea drepturilor prevăzute de Decretul – Lege nr. 118/1990, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2002.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a reiterat motivele invocate în fața instanței de fond. În plus, a susținut că, deși hotărârea pe care o recurează a fost expediată la data de 11 iunie 2010, fiind internată în spital (conform Biletului de ieșire anexat) în perioada 7 iunie 2010 – 21 iunie 2010, nu a putut-o recura în termenul prevăzut de lege, solicitând repunerea în termen.
Deliberând asupra cererii de repunere în termen și găsind-o întemeiată, Înalta Curte a dispus admiterea acesteia și a purces la soluționarea recursului.
Examinând cererea de recurs în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele de urmează:
În conformitate cu dispozițiile art. l lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice.
Prin Normele de aplicare a Ordonanței aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Potrivit art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație de martori.
În speță, refugiul reclamantei în anul 1940 din localitatea de domiciliu în localitatea Mihai Viteazu județul Cluj unde a stat până în anul 1945, a avut loc ca urmare a înaintării frontului (localitatea de domiciliu era localitate de frontieră) și nu ca urmare a persecuției din motive etnice, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Statul român, prin reprezentanții săi de la acea vreme, urmare a înaintării frontului, a evacuat o mare parte a populației, având drept scop protejarea ei și nicidecum persecuția acesteia din motive etnice.
În acest sens, au fost și declarațiile celor doi martori I.V. și I.M. care au fost audiați sub prestare de jurământ de către instanță.
Ca atare, se constată că prin corecta reținere a stării de fapt și interpretarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, recursul fiind nefondat, va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite cererea de repunere în termen.
Respinge recursul declarat de B.S. împotriva sentinței civile nr. 72 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.