Asupra recursului de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 397 din 16 martie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata D.M., cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea formulată, inculpata D.M. a solicitat punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, menționând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. și că la dosar nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească o nouă infracțiune.
De asemenea, s-a argumentat că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, martor sau expert sau prin alterarea mijloacelor de probă, inculpata a fost suspendată din funcție, nu cunoaște pe niciunul dintre judecătorii față de care se pretinde că ar fi făcut trafic de influență, denunțătorul B.P. se află încarcerat într-un penitenciar, nu are antecedente penale și beneficiază de suportul familiei.
S-a mai menționat că aprecierea cu privire la temeinicia cererii trebuie să se bazeze pe fapte materiale și obiective, iar invocarea pericolului pentru ordinea publică de o manieră abstractă este inadmisibilă, analiza presupunând o evaluare riguroasă și imparțială, situată dincolo de impactul mediatic al cauzei, judecătorul trebuind să aprecieze dacă pe viitor lăsarea în libertate a inculpatului creează o stare de pericol pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către apărătorul inculpatei și însușită de aceasta, prima instanță a reținut că prin referatul cu propunerea de arestare preventivă din 29 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., secția de combatere a corupției înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 1629/1/2012 la data de 29 februarie 2012, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 1491 C. proc. pen. și art. 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, a inculpatei D.M., pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență în concurs real prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Cu referire la faptele imputate inculpatei D.M., din denunțurile formulate la 09 februarie 2012 de B.P. și la 24 februarie 2012 de B.P. și P.M., procurorul a reținut, în esență, că, perioada 2009-2012, inculpata D.M., judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, a săvârșit fapte de corupție, constând în aceea că:
1. În perioada noiembrie - decembrie 2009, după ce a fost condamnat prin decizia nr. 731 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (dosar nr. 7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia și prin intermediul martorului P.M. suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii susnumitei că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului nr. 7039/315/2006 al Curții de Apel Ploiești având ca obiect contestația în anulare formulată de reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul penal menționat și-i va determina să o admită în principiu, să dispună suspendarea deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și în final să desființeze hotărârea atacată și să pronunțe o hotărâre de achitare a denunțătorului.
Cu privire la suma de 200.000 euro, cercetările au stabilit că provine din disponibilitățile financiare ale denunțătorului B.P. și a fost predată inculpatei D.M., în trei tranșe, în perioada noiembrie – decembrie 2009 prin intermediul martorului P.M.
Acesta a însoțit-o pe inculpată în municipiul Ploiești și la cererea ei a apelat de pe telefonul său un bărbat despre care inculpata D.M. i-a spus că se numește F. și este membru în completul învestit cu judecarea contestației în anulare.
În discuția telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat, că „are merele asupra sa” referindu-se la suma de bani și l-a întrebat unde să le lase, indicându-i-se recepția restaurantului P. unde se va afla o persoană de legătură.
La solicitarea inculpatei, P.M. s-a deplasat în incinta localului indicat și a predat unei persoane de sex feminin, sacoșa în care inculpata îi spusese că s-ar afla cei 200.000 euro primiți de la B.P. în împrejurările și scopul menționate.
La data de 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu contestația în anulare formulată de SC E.P.C. SRL și a dispus suspendarea deciziei nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești până la soluționarea pe fond a contestației.
În luna ianuarie 2012, inculpata D.M. i-a promis denunțătorului B.P. că în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești învestiți cu soluționarea dosarului nr. 9501/315/2010, având ca obiect recursul declarat de denunțător împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin care Judecătoria Târgoviște i-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. 7039/315/2006) prin care susnumitul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.
În cursul aceleiași discuții B.P. a acceptat la cererea inculpatei să-i remită periodic diferite sume de bani în contul cheltuielilor pe care le va efectua pentru rezolvarea problemei juridice a denunțătorului.
Astfel, cu prilejul întâlnirii din luna ianuarie 2012 acesta i-a remis sumele de 2.000 euro (8.688,4 RON la cursul mediu din luna ianuarie 2012 – 4,3442 RON/euro) direct și 800 RON prin intermediul martorului P.M., judecătoarea pretextând că-i sunt necesare pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârșitul aceleiași luni în municipiul Ploiești de un magistrat cu funcție de conducere la Curtea de Apel Ploiești, unde a afirmat că îi va întâlni și capacita pe magistrații care soluționează dosarul cu numărul de mai sus.
Totodată, B.P. i-a asigurat la cerere și transportul la locul desfășurării evenimentului cu unul din autoturismele firmei sale condus de denunțătorul P.M.
Ulterior, prin intermediul acestuia din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reușit să capaciteze un magistrat din completul de judecată care a asigurat-o că îl va favoriza în dosarul în care este interesat.
La data de 12 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în Târgoviște la sediul firmei sale SC E. SA, asigurându-l că a purtat discuții cu doi din judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești, investiți cu soluționarea dosarului nr. 9501/315/2010 care au acceptat ca în schimbul unor sume de bani pe care i le vor preciza în perioada următoare să pronunțe o soluție în favoarea sa.
Totodată, i-a transmis că este necesar să-l coopteze în activitatea infracțională și pe președintele completului de judecată, întrucât conduce secția penală a instanței și are autoritate asupra celorlalți membri și i-a precizat că în perioada următoare îi va comunica suma de bani pe care denunțătorul trebuie să i-o remită pentru ca la rândul său să o dea magistraților investiți cu judecarea cauzei pentru a pronunța o hotărâre favorabilă.
În aceiași împrejurare inculpata D.M. a pretins și primit de la B.P. suma de 2.000 euro (8.705,8 RON la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai cerut încă 1.500 RON pe care denunțătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.
În ziua de 21 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat în orașul Otopeni, ocazie cu care aceasta i-a pretins suma de 110.000 euro, spunându-i că îi va remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă” în dosarul nr. 9501/315/2010, respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea acesteia, urmând ca pentru etapa a doua, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum i-l va preciza.
B.P. a fost de acord și a stabilit cu inculpata ca în ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate din suma pretinsă respectiv, 60.000 euro prin intermediul unei persoane pe care o va trimite să-i ridice de la denunțător în baza unui contract de împrumut.
În cursul discuțiilor la care a asistat parțial și martorul P.M., inculpata D.M. a primit de la B.P. suma de 1.500 RON în contul acelorași cheltuieli necesare deplasărilor făcute în interesul acestuia din urmă.
Ulterior inculpata a devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un flagrant nu a luat cei șaizeci de mii de euro de la denunțător, spunându-i că a venit doar să-i transmită că intervențiile sale pe lângă magistrații din complet sunt favorabile în proporție de 90% iar aceștia nu vor să primească cei 110.000 euro în rate, ci toți odată și numai după ce îi rezolvă problema judiciară.
La termenul din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
S-a mai arătat că în cursul urmăririi penale inculpata D.M. a negat acuzațiile de corupție ce i-au fost aduse arătând că sunt lipsite de suport probator, reprezentând un act de răzbunare din partea denunțătorului B.P.
La data de 28 februarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a dispus prin ordonanța nr. 26/P/2012 punerea în mișcare a acțiunii penale față de susnumita pentru infracțiunile menționate.
Prin hotărârea nr. 119 din 28 decembrie 2012, Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători a încuviințat reținerea și arestarea preventivă a inculpatei D.M.
Prin ordonanța nr. 6 din 28 decembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a dispus luarea față de sus-numita a măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 de ore începând cu 28 februarie 2012 orele 22:00 până la 29 februarie 2012 orele 22:00.
Procurorul a concluzionat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., și există cazul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Examinând propunerea de arestare preventivă instanța, având în vedere dispozițiile art. 23 din Constituție, art. 143 C. proc. pen. și art. 5 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale a apreciat că în cauză există indicii temeinice care fac verosimilă și rezonabilă presupunerea că inculpata D.M. a săvârșit faptele pentru care este cercetată și în legătură cu care s-a solicitat arestarea sa preventivă, starea de fapt rezultând din dovezile depuse la dosarul cauzei și obținute cu respectarea cerințelor legale.
În acest sens, s-a constatat că interceptările convorbirilor efectuate prin telefon și în mediu ambiental purtate de inculpată cu denunțătorul B.P. și/sau cu martorul P.M., ori între denunțător și martorul nominalizat au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condițiile conformării la dispozițiile art. 913 C. proc. pen., informațiile cuprinse în procesele-verbale de consemnare a discuțiilor telefonice și ambientale purtate între inculpata D.M., denunțătorul B.P. și martorul P.M., precum și toate celelalte dovezi invocate în referatul procurorului având valoarea unor indicii temeinice în sensul dispozițiilor art. 143 C. proc. pen. și care trebuie valorificate în contextul cauzei, fiind suficiente pentru a justifica presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpata D.M. a două infracțiuni de trafic de influență în concurs real prevăzute de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Astfel, s-a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., datorat circumstanțelor reale în care a avut loc săvârșirea infracțiunilor imputate, apreciind că pericolul concret pentru ordinea publică rezidă din natura infracțiunilor comise, valorile sociale lezate, încrederea în înfăptuirea actului de justiție și a impactului negativ asupra opiniei publice pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni grave de trafic de influență, de natură a afecta grav prestigiul justiției, impunându-se luarea măsurii arestării preventive nu pentru a oferi satisfacție opiniei publice, în cadrul mai general al luptei contra corupției, ci pentru aplicarea riguroasă a legii și conformarea la principiul egalității de tratament juridic consacrat de Constituția României și jurisprudența C.E.D.O.
Așadar, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., și a dispus arestarea preventivă a inculpatei D.M. pe o durată de 29 de zile.
Încheierea astfel pronunțată a rămas definitivă prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de către inculpată, prin, încheierea penală nr. 88 din 5 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători
În ceea ce privește cererea de liberare sub control judiciar instanța a reținut că, în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată, dar că, îndeplinirea acestor condiții nu echivalează obligativității acordării acesteia.
Având în vedere decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii s-a constatat că examinarea pe fond a cererii de liberare provizorie presupune, în primul rând, verificarea prealabilă a subzistenței temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, constatându-se incidența temeiului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., care a stat la baza luării măsurii arestului preventiv față de inculpată.
S-a reținut, în acest sens, că pericolul social concret al faptelor presupus comise de inculpată decurge și din impactul negativ produs asupra ordinii sociale, rezultat din calitatea avută de inculpată, aceea de judecător la nivelul instanței supreme, care potențează pericolul social al faptelor de comiterea cărora este bănuită, determinând o stare de neliniște și insecuritate în rândul societății, rezultată din posibila implicare a angajaților din cadrul unor instituții importante ale statului în fapte de corupție.
S-a argumentat, totodată, că nu se poate considera că în perioada scursă de la momentul luării măsurii arestării inculpatei s-au schimbat dimensiunile pericolului pentru ordinea publică, ori a interesului public față de acest caz, în care se așteaptă reacții prompte și ferme, din partea organelor judiciare, inclusiv sub aspectul măsurilor preventive, față de natura și gravitatea presupusei activității infracționale, putându-se aprecia, inclusiv în cadrul examinării cererii de liberare, că sentimentul de nesiguranță, de revoltă, de neîncredere în instituțiile statului, ce s-a indus în rândul comunității, la nivelul opiniei publice, este la fel de puternic ca la data arestării, fiind necesară în continuare privarea de libertate a inculpatei, pentru a garanta buna desfășurare a procesului penal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpată fiind nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpata, criticând-o, astfel după cum rezultă din cuprinsul concluziilor orale formulate de către apărătorul ales (expuse în partea introductivă a prezentei decizii) pentru nelegalitate, caracterul contradictoriu al probelor, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., analizarea greșită a cererii de liberare, prin raportare la condiții neprevăzute de lege.
Analizând recursul prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
În același sens sunt și dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Referitor la reglementările interne în materie se constată că art. 1602 alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevede condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.
Așadar, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței (art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.) și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă precizată o constituie preexistența măsurii arestării luată față de învinuit sau inculpat.
Analizând actele dosarului se constată că întemeiat prima instanță a apreciat că la acest moment procesual acordarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatei nu era oportună.
Se reține, astfel, că prin hotărâri judecătorești succesive, față de inculpată a fost luată și apoi menținută măsura arestării preventive.
Totodată, se constată că există date apte a convinge un observator obiectiv că în perioada noiembrie - decembrie 2009 denunțătorul B.P., după ce a fost condamnat prin decizia nr. 731 din 22 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (dosar nr. 7039/315/2006) la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală, i-a remis inculpatei D.M., la cererea acesteia și prin intermediul martorului P.M., suma de 200.000 euro în schimbul promisiunii acesteia că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea dosarului nr. 7039/315/2006 al Curții de Apel Ploiești, având ca obiect contestația în anulare formulată de reprezentantul legal al SC E.P.C. SRL, parte responsabilă civilmente în dosarul penal menționat și-i va determina să o admită în principiu, să dispună suspendarea deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești și în final să desființeze hotărârea atacată și să pronunțe o hotărâre de achitare a denunțătorului. Suma de 200.000 euro a fost predată inculpatei D.M., în trei tranșe, în perioada noiembrie–decembrie 2009 prin intermediul martorului P.M.
Acesta a însoțit-o pe inculpată în municipiul Ploiești și la cererea ei a apelat de pe telefonul său un bărbat despre care inculpata D.M. i-a spus că se numește F. și este membru în completul învestit cu judecarea contestației în anulare.
În discuția telefonică susnumita i-a transmis interlocutorului, într-un limbaj disimulat, că este în posesia sumei de bani și l-a întrebat unde să-i lase, indicându-i-se recepția restaurantului P. unde se va afla o persoană de legătură. La solicitarea inculpatei, martorul denunțător P.M. s-a deplasat în incinta localului indicat și a predat unei persoane de sex feminin, sacoșa în care inculpata îi spusese că s-ar afla cei 200.000 euro primiți de la B.P. în împrejurările și scopul menționate.
La data de 10 decembrie 2009 Curtea de Apel Ploiești a admis în principiu contestația în anulare formulată de SC E.P.C. SRL și a dispus suspendarea deciziei nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești până la soluționarea pe fond a contestației.
Ulterior, în luna ianuarie 2012, inculpata D.M. i-a promis denunțătorului B.P. că în schimbul unor sume de bani pe care i le va preciza ulterior va interveni pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești învestiți cu soluționarea dosarului nr. 9501/315/2010, având ca obiect recursul declarat de denunțător împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 (dosar nr. 9501/315/2010) prin care Judecătoria Târgoviște i-a respins cererea de revizuire formulată împotriva deciziei penale nr. 731 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești (dosar nr. 7039/315/2006) prin care susnumitul fusese condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu executare prin privare de libertate pentru săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și-i va determina să pronunțe o soluție favorabilă denunțătorului.
În cursul aceleiași discuții B.P. a acceptat la cererea inculpatei să-i remită periodic diferite sume de bani în contul cheltuielilor pe care le va efectua pentru rezolvarea problemei juridice a denunțătorului. Cu prilejul întâlnirii din luna ianuarie 2012 acesta i-a remis suma de 2.000 euro direct și cea de 800 RON prin intermediul martorului P.M., inculpata pretextând că sumele îi sunt necesare pentru a participa la un eveniment de familie organizat la sfârșitul aceleiași luni în municipiul Ploiești de un magistrat cu funcție de conducere la Curtea de Apel Ploiești, unde a afirmat că îi va întâlni și capacita pe magistrații care soluționează dosarul menționat anterior. Totodată B.P. i-a asigurat la cerere și transportul la locul desfășurării evenimentului cu unul din autoturismele firmei sale condus de denunțătorul P.M. Prin intermediul acestuia din urmă, inculpata D.M. i-a confirmat că a reușit să capaciteze un magistrat din completul de judecată care a asigurat-o că îl va favoriza pe denunțător în dosarul în care era parte.
La data de 12 februarie 2012 denunțătorul B.P. s-a întâlnit din nou cu inculpata în Târgoviște la sediul firmei sale SC E. SA, aceasta asigurându-l că a purtat discuții cu doi din judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești, investiți cu soluționarea dosarului nr. 9501/315/2010 care au acceptat ca, în schimbul unor sume de bani pe care le vor preciza în perioada următoare, să pronunțe o soluție în favoarea sa.
Totodată i-a transmis că este necesar să-l coopteze în activitatea infracțională și pe președintele completului de judecată, întrucât conduce secția penală a instanței și are autoritate asupra celorlalți membri și i-a precizat că în perioada următoare îi va comunica suma de bani pe care denunțătorul trebuie să i-o remită, pentru ca la rândul său să o dea magistraților investiți cu judecarea cauzei pentru a pronunța o hotărâre favorabilă.
Cu aceeași ocazie inculpata D.M. a pretins și primit de la B.P. suma de 2.000 euro (8.705,8 RON la cursul din 12 februarie 2012), motivând că îi va folosi la acoperirea unor cheltuieli ocazionate de înmormântarea mamei sale. La scurt timp i-a mai cerut încă 1.500 RON pe care denunțătorul i-a dat prin intermediul lui P.M.
În ziua de 21 februarie 2012 B.P. s-a întâlnit cu inculpata D.M. în restaurantul C.R. situat în orașul Otopeni, pretinzând suma de 110.000 euro, pentru a o remite judecătorilor pentru a rezolva favorabil doar „prima etapă”, respectiv admiterea recursului, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea acesteia, urmând ca pentru „etapa a doua”, constând în anularea hotărârii prin care a fost condamnat, să-i dea o altă sumă de bani al cărei cuantum urma să îl precizeze. Denunțătorul B.P. a fost de acord și a stabilit cu inculpata ca în ziua de 26 februarie 2012 să-i remită jumătate din suma pretinsă respectiv, 60.000 euro, prin intermediul unei persoane pe care o va trimite să-i ridice de la denunțător în baza unui contract de împrumut.
În cursul discuțiilor la care a asistat parțial și martorul P.M., inculpata D.M. a primit de la B.P. suma de 1.500 RON în contul acelorași cheltuieli necesare deplasărilor făcute în interesul acestuia din urmă.
Ulterior inculpata a devansat întâlnirea, aceasta având loc în ziua de 24 februarie 2012 când, datorită unor împrejurări care i-au inspirat temerea că i se va organiza un flagrant, nu a luat cei 60.000 euro de la denunțător, spunându-i că a venit doar să-i transmită că intervențiile sale pe lângă magistrații din complet sunt favorabile în proporție de 90% și că aceștia nu vor să primească cei 110.000 euro în rate, ci toți odată după ce îi rezolvă problema judiciară. La termenul din 27 februarie 2012 Curtea de Apel Ploiești a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva sentinței penale nr. 564 din 15 noiembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
De asemenea, din conținutul convorbirii purtată la data de 19 februarie 2012 între denunțător și martorul P.M. a rezultat că, anterior, denunțătorul apelase la inculpată pentru ca în schimbul unei sume de bani (200.000 euro) să obțină o soluție favorabilă în soluționarea unei căi extraordinare de atac, declarată împotriva hotărârii prin care fusese dispusă condamnarea denunțătorului, același aspect rezultând și din convorbirea inculpatei cu denunțătorul la 21 februarie 2012, în care inculpata, referindu-se la o nouă sumă de bani pe care denunțătorul ar fi trebuit să o predea (110.000 euro), o cuantifică în sensul că reprezintă „jumătate cât prima”. Împrejurarea că într-o perioadă anterioară de timp inculpata fusese solicitată în vederea rezolvării problemelor judiciare ale denunțătorului reiese și din convorbirea acesteia cu martorul P.M., angajat al denunțătorului, la 28 februarie 2012, în care acesta din urmă relatează o convorbire anterior purtată cu denunțătorul (care își exprimase neîncrederea în acțiunile derulate de inculpată pentru rezolvarea problemelor sale pentru care primise suma de 200.000 euro) și se discută, de asemenea, de opțiunile pe care denunțătorul le mai putea avea după respingerea recursului declarat împotriva soluției pronunțată asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare.
Se constată, de asemenea că din convorbirea purtată la 21 februarie 2012 între inculpată și denunțător rezultă că aceasta prezintă modalitatea în care urma să contribuie, contra unei sume de bani la rezolvarea problemei judiciare a denunțătorului, respectiv prin exercitarea influenței asupra persoanelor investite cu soluționarea recursului declarat împotriva soluției pronunțată asupra unei cereri de revizuire a hotărârii de condamnare, relevantă în acest sens fiind și convorbirea din data de 24 februarie 2012.
Așadar, faptele descrise și despre care există indicii că au fost comise de către inculpată, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de dispozițiile art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Totodată, faptele pentru care inculpata a fost cercetată și apoi a fost trimisă în judecată, pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectă, sub aspectul regimului sancționator, condițiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., dar, cu toate acestea, din analiza cauzei în ansamblul său, rezultă că cererea de liberare provizorie nu îndeplinește condiția oportunității, implicit prevăzută de normele ce reglementează această instituție.
Acordarea liberării sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, doar instanța fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității dispunerii acestei măsuri, normele europene necontravenind dispozițiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. Având în vedere acest ultim aspect, se constată că aprecierea cu privire la oportunitatea măsurii presupune un examen al cauzei concrete cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului/învinuitului, calitatea acestuia, modul de săvârșire al faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana învinuitului sau inculpatului.
Totodată, dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenție, anterior indicat, nu instituie o obligație de acordare a liberării persoanei private de libertate în cursul procedurii judiciare, chiar cu impunerea oferirii de garanții în sensul arătat de art. 5 paragraf 3 teza finală, iar luarea măsurilor preventive alternative celor privative de libertate, chiar în accepțiunea art. 136 alin. (2) C. proc. pen., se subsumează realizării scopurilor acestora.
Așa fiind, se constată că gravitatea faptelor despre care există indicii ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, contextul în care acestea au fost comise și impactul lor, conduc la concluzia că scopul măsurilor preventive nu poate fi, cel puțin în stadiul procesual actual, atins fără privarea de libertate a inculpatei, în vederea normalei desfășurări a procesului penal, pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Se constată, totodată, că la aprecierea asupra acordării liberării provizorii sub control judiciar circumstanțele personale ale inculpatului nu pot să fie prioritar avute în vedere și nici să prevaleze principiului aflării adevărului și necesității desfășurării normale a procesului penal. Astfel, aspectele referitoare la inculpată nu sunt suficiente în speță pentru a fundamenta concluzia că cererea de liberare provizorie este întemeiată, aspectele indicate de către apărarea acesteia neputând fi avute în vedere de o manieră izolată, față de interesul general al menținerii ordinii sociale, ce prevalează, în anumite circumstanțe, dreptului persoanei deținute de a fi cercetată în stare de libertate.
Așa fiind, se reține că soluția dispusă de către prima instanță a realizat o corectă interpretare și aplicare, cauzei concrete dedusă judecății, a normelor legale incidente în speță, hotărârea astfel pronunțată fiind legală, temeinică și riguros argumentată.
Criticile invocate în recurs sunt nefondate.
Soluția primei instanțe a avut în vedere necesitatea atingerii scopului măsurilor preventive, reglementat de art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen., care, în prezenta cauză, la acest moment procesual nu poate fi realizat în absența privării de libertate a inculpatei, având în vedere natura infracțiunilor despre care există presupunerea rezonabilă că au fost comise, gravitatea acestora, complexitatea cauzei și necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile apărării în sensul inexistenței de date privind un potențial comportament negativ al inculpatei ulterior liberării, în condițiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Caracterul inoportun al admiterii cererii rezultă implicit din natura și gravitatea faptelor despre care există indicii, ce creează presupunerea rezonabilă că au fost comise de inculpată, gravitate sporită de calitatea și poziția avută de aceasta în societate, despre care există date că s-a folosit contrar normelor în vigoare, creând un climat de neîncredere socială în autoritățile statului, prin impresia creată publicului în sensul existenței posibilității realizării contrar legii a intereselor unui terț cu concursul chiar a unei persoane investită cu apărarea ordinii de drept și care, în mod evident, presupunea o reacție fermă a organelor judiciare.
Astfel, argumentele invocate de către instanță, contrar susținerilor apărării, sunt apte a justifica soluția dispusă, care este legală, temeinică și riguros motivată.
Se constată, totodată, că referirile la temeiul de drept al luării, față de inculpată, a măsurii arestării preventive cuprinse în considerentele încheierii recurate nu constituie o motivare greșită sau insuficientă a soluției pronunțate, deoarece acestea antamează ansamblul elementelor din care, în mod implicit rezulta caracterul inoportun al admiterii, la acest moment procesual a cererii inculpatei.
Referitor la argumentele ce vizează caracterul contradictoriu al declarațiilor denunțătorului, acestea nu pot fi primite față de stadiul procesual al cauzei și obiectul acesteia; cauza se află în prezent în faza judecății, iar probele din care rezultă presupunerea plauzibilă că persoana actualmente trimisă în judecată a comis faptele ce i se impută nu trebuie să aibă același caracter cu cele ce fundamentează o acuzație sau o condamnare. Din probele administrate până la acest moment procesual rezultă date și indicii apte a crea presupunerea rezonabilă de comitere a faptelor pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, care, față de particularitățile lor, astfel după cum acestea rezultă din anterioarele referiri, chiar succinte, la starea de fapt, fundamentează convingerea că derularea procesului penal poate fi negativ influențată în condițiile liberării inculpatei, astfel că nici scopul procesului penal nu ar putea, în alte condiții să fie atins.
Pentru considerentele ce preced dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata D.M. împotriva încheierii nr. 397 din 16 martie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 2003/1/2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 225 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2012.