Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea nr. 30 din ședința din camera de consiliu din 23 ianuarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva deciziei nr. 3069 din 14 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 111/35/2011; a fost obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut, în esență, că prin decizia nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 111/35/2011 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale nr. 55/PI din 13 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Împotriva deciziei nr. 3069 din 14 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 111/35/2011, petentul B.E. a formulat un nou recurs la data de 12 octombrie 2011.
Instanța de recurs, astfel investită a constatat că recursul declarat de petent este inadmisibil având în vedere dispozițiile art. 129 din Constituția României precum și cele ale art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, apreciindu-se că instanța a fost sesizată cu recursul declarat de către petent, împotriva unei hotărâri definitive, în speță, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, iar posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri fiind exclusă.
Împotriva acestei încheieri contestatorul a formulat contestație la executare, criticând-o pentru nelegalitate, netemeinicie, nerespectarea deciziei pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unei cereri de strămutare anterior formulată, nesesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile invocate de către contestator; în drept au fost invocate cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Raportând considerațiile teoretice anterior expuse cauzei dedusă judecății se constată că prin cererea de contestație în anulare formulată contestatorul a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen.
Se constată, așadar, că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește, cumulativ, condițiile de admisibilitate reglementate expres de dispozițiile art. 386 C. proc. pen., deoarece criticile privind nelegalitatea și temeinicia hotărârii atacate nu pot fi circumscrise celor limitativ prevăzute de lege, iar invocarea cazurilor prevăzute de art. 386 lit. a) și b) C. proc. pen. are un caracter pur formal. Astfel, contestatorul nu a prezentat argumente și nici dovezi în susținerea cazurilor de contestație în anulare invocate, de altfel, acestea neputând fi primite, întrucât obiectul contestației în anulare îl constituie o încheiere pronunțată, în procedura reglementată de dispozițiile art. 241 din Legea nr. 304/2004, fără citarea părților, asupra admisibilității unei cereri de recurs.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește, cumulativ, condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva încheierii penale nr. 30 din ședința din camera de consiliu de la 23 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători în dosarul nr. 9676/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2012.