Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 131/2012

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2012.

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă, în parte, cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., și în baza art. 1451 raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen.,cu referire la art. 143 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (4) C. proc. pen., a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara față de inculpații: T.D.I.; O.C.C.; M.A.; A.N.A.R.B.M.; M.R.; C.M.; P.L.; S.I.M.; Ț.V.; B.S.; D.L.A.; C.M.; P.A.C.; M.L.; B.M.M.; B.E.; D.M.; I.M.I.; D.I.D.; A.A.; P.C.; Z.Q.; P.A.S.

În temeiul art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (11) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpaților, pe durata măsurii preventive, să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată sau la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemați;

b) să se prezinte la organul de poliție în raza căruia locuiesc, desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau de câte ori sunt chemați;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

În baza art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații T.D.I., O.C.C., M.A., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., P.L., S.I.M., Ț.V., B.S., D.L.A., C.M., P.A.C., M.L., B.M.M., B.E., D.M., I.M.I., D.I.D., A.A., P.C., Z.Q. și P.A.S. au fost obligați să nu comunice sau să ia legătura în mod direct sau indirect cu ceilalți învinuiți sau inculpați cercetați în cauză sau cu persoanele care au calitatea de martori în dosar; pentru inculpatul T.D.I., cu excepția fratelui său, T.H.D., care are calitatea de inculpat în cauză, iar pentru inculpatul B.M.M., cu excepția fratelui său B.E.S., care are calitatea de martor în cauză.

S-a făcut aplicarea art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (21) și (22) C. proc. pen.

Au fost puse în vedere inculpaților dispozițiile art. 1451 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

A fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., cu privire la inculpații B.L.C.; C.S. și R.V.

S-a dispus ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații T.D.I., O.C.C., M.A., B.L.C., A.N.A.R.B.M., C.M., P.L., S.I.M., B.S., C.S., D.L.A., R.V., C.M., P.A.C., B.E., I.M.I., D.I.D. și P.C., în sumă de câte 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații M.R., Ț.V., M.L., B.M.M., D.M., A.A., Z.Q. și P.A.S. până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar onorariile cuvenite interpreților de limba arabă și limba chineză se vor plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A. nr. 160/P/2010 din 19 martie 2012 s-a dispus trimiterea în judecată, printre alții și a inculpaților T.D.I., O.C.C., M.A., B.L.C., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., P.L., S.I.M., Ț.V., B.S., C.S., D.L.A., R.V., C.M., P.A.C., M.L., B.M.M., B.E., D.M., I.M.I., D.I.D., A.A., P.C., Z.Q. și P.A.S., astfel:

- inculpatul B.M.M. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;

- inculpatul T.D.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate la infracțiunea de luare de mită, precum și instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor;

- inculpatul M.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de influență;

- inculpatul B.E. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, instigare la dare de mită, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, complicitate la infracțiunea de dare de mită,complicitate la infracțiunea de luare de mită și trafic de influență;

- inculpatul P.A.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, trafic de influență și dare de mită;

- inculpatul C.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat;

- inculpatul D.L.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și luare de mită;

- inculpatul O.C.C. pentru comiterea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul B.L.C. pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat;

- inculpatul S.I. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul M.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul D.I.D. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul R.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul Ț.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, dare de mită, complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate la infracțiunea de luare de mită, precum și complicitate la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente vamale, comerciale sau de transport falsificate;

- inculpatul B.S. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat, dare de mită, complicitate la infracțiunea de dare de mită și complicitate la infracțiunea de folosire la autoritatea vamală de documente vamale, comerciale sau de transport falsificate;

- inculpatul I.M.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat și dare de mită;

- inculpatul A.N.A.R.B.M. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, dare de mită și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată;

- inculpatul M.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat, dare de mită și complicitate la dare de mită;

- inculpatul D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită;

- inculpatul A.A. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită;

- inculpatul C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, dare de mită și complicitate la luare de mită;

- inculpatul Z.Q. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită;

- inculpatul P.C. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de dare de mită și, respectiv, complicitate la infracțiunea de luare de mită;

- inculpatul P.L. pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere și constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate la infracțiunea de luare de mită, precum și dare de mită;

- inculpatul P.A.S. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat și luare de mită;

- inculpatul C.M. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional, complicitate la infracțiunea de dare de mită, complicitate la infracțiunea de luare de mită, precum și dare de mită.

În esență, procurorul a reținut, în ceea ce privește infracțiunea de trafic de influență, pretins a fi fost săvârșită de inculpatul B.M.M., că acesta, la data de 22 octombrie 2010, în calitate de senator în Senatul României, i-a pretins inculpatului B.E., director la D.D.P. din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, să îi procure cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, 200 de perechi pantofi de sport și 200 de treninguri. Aceste bunuri au fost puse la dispoziția inculpatului B.M.M., prin intermediul învinuiților: T.D.I. (comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale și având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui B.E., fratele inculpatului B.M.M., deținând funcția de director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.

În schimbul furnizării produselor, acesta i-a promis inculpatului B.E. sprijinul, prin influența pe care o avea, în virtutea funcției deținute, pentru a direcționa diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia, precum și a întregului grup infracțional. Pentru a realiza acest lucru, inculpatul B.M.M. a promis că va interveni pe lângă persoanele competente să realizeze proiectele respective.

Pentru inculpatul B.E., parchetul a reținut comiterea infracțiunii de cumpărare de influență, constând în aceea că, la data de 22 octombrie 2010, inculpatul, care deținea la acel moment calitatea de director al D.D.P., din cadrul C.N.A.P.M.C. SA, i-a oferit inculpatului B.M.M., la cererea acestuia, cu titlu gratuit, direct din magazia de confiscări vamale a Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, 200 de perechi pantofi de sport și 200 de treninguri. Aceste bunuri au fost puse la dispoziția inculpatului B.M.M., prin intermediul învinuiților T.D.I. (comisionar vamal) și T.H.D., fratele acestuia, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, responsabil de confiscările vamale și având gestiunea asupra magaziei de confiscări vamale. Bunurile au fost transportate la domiciliul lui B.E., fratele inculpatului B.M.M., care deținea funcția de director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA.

În schimbul furnizării produselor, inculpatul B.M.M. i-a promis inculpatului B.E. sprijinul, prin influența pe care o are, în virtutea funcției deținute, pentru a direcționa diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele acestuia, precum și a întregului grup infracțional, arătând că va interveni pe lângă persoanele competente să realizeze proiectele respective.

S-a reținut, totodată, comiterea infracțiunii de instigare la delapidare, costând în aceea că, la solicitarea expresă a inculpatului B.M.M., formulată la data de 22 octombrie 2010, l-a determinat pe inculpatul T.H.D., lucrător vamal la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, responsabil cu magazia de confiscări vamale și având gestiunea acesteia, să sustragă din gestiune următoarele bunuri: 200 de perechi pantofi de sport și 200 de treninguri.

Cu privire la inculpatul B.L.C., procurorul reține că a aderat la un grup infracțional organizat, activitatea acestuia desfășurându-se în perioada 19 noiembrie 2010 - 27 decembrie 2010.

Aceeași infracțiune a fost reținută și în sarcina inculpatului D.L.A., cu privire la care s-a arătat că în permanență a fost informat de ceilalți membri ai grupului infracțional organizat despre acțiunile ilicite desfășurate la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, solicitându-i-se acordul cu privire la acestea.

Fapta reținută în sarcina inculpatului C.S. a fost încadrată de parchet în dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003, activitatea infracțională fiind desfășurată, în opinia acuzării, în perioada 25 noiembrie 2010 - 15 februarie 2011, inculpatul cunoscând activitatea infracțională a grupului, ținând legătura cu membrii acesteia, scopul urmărit fiind introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea documentelor de achiziție externă a mărfurilor.

Referitor la inculpatul M.L. s-a reținut comiterea infracțiunii de trafic de influență, constând în aceea că, la data de 3 iunie 2010, în calitate de președinte al organizației municipale a P.D.L. Municipiul Constanța, i-a cerut inculpatului P.A.C. suma de 80 milioane lei vechi pentru câștigarea alegerilor la nivelul organizației. Inculpatul P.A.C. i-a promis că îi va da suma de bani cerută.

La data de 05 iunie 2010, cu ocazia alegerilor desfășurate la Organizația Municipală Constanța a aceluiași partid politic, inculpatul M.L. a fost ales prim-vicepreședinte al organizației.

În schimbul sumei de bani plătite de inculpatul P.A.C., inculpatul M.L. a promis să își folosească influența politică, pe lângă factorii decizionali competenți (ministrul Transporturilor) pentru ca inculpatul P.A.C. să fie numit director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA, pentru ca, ulterior, acesta să lase locul unei persoane alese de inculpatul P.A.C. și de ceilalți membri ai grupului infracțional.

În sarcina aceluiași inculpat, parchetul a reținut și infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.

S-a arătat că infracțiunea de luare de mită reținută în sarcina inculpatului M.A., constă în aceea că, în calitate de lucrător vamal, în cadrul Vămii Constanța Sud Agigea și șef al C.C.F.C. din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.

În concret, inculpatul M.A., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, ar fi cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu și a permite intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate, sau în scopul de a-și îndeplini îndatoririle de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

În sarcina inculpatului O.C.C., parchetul a reținut săvârșirea infracțiunii de luare de mită, constând în aceea că în calitate de adjunct al șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de luare de mită.

În concret, s-a reținut că inculpatul O.C.C., atât singur, cât și împreună cu alți lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, ar fi cerut diverse sume de bani de la mai mulți intermediari vamali și importatori, printre care A.E.H., A.N.A.R.B.M., M.R., C.M., C.L. și alții, prin intermediul comisionarului T.D.I., reprezentant al SC C.C.S. SRL, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu. Astfel, împreună cu subordonații săi: M.A., R.V., D.I.D. ș.a., a permis intrarea în țară a unor containere importate, ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri decât cele înscrise în declarația vamală de import sau mărfuri în alte cantități ori cu o altă valoare decât cele declarate sau, în scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, prin procesarea respectivelor containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun motiv plauzibil.

De asemenea, în schimbul unor sume de bani provenind de la comisionarii vamali, T.D.I., Ț.V., B.S. ș.a., bani strânși de o manieră organizată și colectivă de membrii grupului de criminalitate organizată din care face parte, inculpatul O.C.C. a pus în repetate rânduri la dispoziția membrilor grupului informațiile necesare desfășurării activităților corupte la nivelul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea folosindu-și, în același scop, prerogativele și puterea managerială pe care o avea în calitate de adjunct al șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea.

În sarcina inculpatului I.M.I. s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și constituirea unui grup infracțional organizat, fapte pretins a fi fost comise în perioada 23 aprilie 2010 – 23 septembrie 2010.

S-a apreciat, astfel, că inculpatul, inspector vamal la D.J.A.O.V.C. solicita celorlalți membri ai grupului, diverse sume de bani ce urmau a fi date lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, în scopul de a permite intrarea în țară a containerelor cu diferite mărfuri.

Pentru inculpatul B.S., parchetul reține săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, complicitate la infracțiunea de folosire la Autoritatea Vamală a documentelor vamale de transport și comerciale falsificate respectiv, aderare la un grup infracțional organizat, fapte săvârșite în perioada 10 septembrie 2010 – 15 noiembrie 2010, constând în aceea că în mod repetat a dat diverse sume de bani vameșilor de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a permite introducerea frauduloasă în țară a unor containere cu mărfuri importate; la data de 19 noiembrie 2010 s-a pretins că inculpatul B.S. a planificat împreună cu inculpatul Ț.V. prezentarea la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea a unor mărfuri falsificate de export pentru a finaliza o operațiune vamală.

Parchetul a reținut în sarcina inculpatului P.A.S. săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), constând în aceea că în calitate de ofițer de poliție, comandant al G.N.C., structură din cadrul I.G.P.F. a pretins de la inculpatul G.N., comerciant chinez, la data de 02 iunie 2010, favoruri materiale pentru sine ori, după caz, pentru alții, oferindu-i în schimb informații de natură a-l proteja pe acesta de eventuale controale ale autorităților competente ale statului, precum și protecție efectivă față de eventuale anchete în legătură cu activitatea infracțională desfășurată.

Astfel, la data de 02 iunie 2010, inculpatul P.A.S. ar fi pretins lui G.N. ca acesta să-i facă rost, de la unul din clienții săi, de o cantitate însemnată de marfă importată din R.P. Chineză, ce urma să fie comercializată prin magazinele unui prieten al lucrătorului de poliție, urmând ca plata mărfii să se facă doar pe măsură ce marfa va fi vândută. Informarea inculpatului G.N. despre eventualele anchete la care ar fi putut fi supus ca urmare a activității infracționale desfășurate de acesta, precum și protecția pe care urma să i-o asigure în astfel de situații, reprezintă acte contrare îndatoririlor de serviciu ale acestuia, în calitate de lucrător de poliție.

La data de 22 septembrie 2010, i-a pretins inculpatului Ț.V., comisionar vamal, asociat la SC C.C.S. SRL, cu titlu de mită, o cantitate nedeterminată de alcool, precum și o plimbare de agrement cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane venite într-o delegație la instituția pe care o conduce. Aceste bunuri și avantaje materiale au fost cerute în schimbul furnizării de informații secrete sau, după caz, confidențiale de către ofițerul de poliție grupului infracțional organizat din care face parte și inculpatul Ț.V.

Faptele reținute în sarcina inculpatului Ț.V. despre care se pretinde că au fost comise în perioada 20 septembrie 2010 – 23 decembrie 2010 și constau în oferirea de sume de bani, direct sau prin intermediul altor persoane, lucrătorilor vamali pentru a le capta bunăvoința în ceea ce privește realizarea operațiunilor vamale, implicând societățile la care inculpatul Ț.V. era interesat.

Pentru inculpatul P.A.C., a fost reținută infracțiunea de cumpărare de influență comisă la data de 3 iunie 2010, constând în aceea că inculpatul M.L., în calitate de președinte al Organizației municipale a P.D.L. Constanța, i-a cerut inculpatului P.A.C. suma de 80 milioane lei vechi pentru câștigarea alegerilor de partid. Inculpatul P.A.C. i-a promis că îi va da suma de bani cerută.

La data de 05 iunie 2010, cu ocazia alegerilor desfășurate la Organizația Municipală Constanța a acelui partid politic, inculpatul M.L. a fost ales prim-vicepreședinte al organizației.

În schimbul sumei de bani plătite de inculpatul P.A.C., inculpatul M.L. a promis să își folosească influența politică, pe lângă factorii decizionali competenți (Ministrul Transporturilor) pentru ca inculpatul P.A.C. să fie numit director în cadrul C.N.A.P.M.C. SA, pentru ca, ulterior, acesta să lase locul unei persoane alese de inculpatul P.A.C. și de ceilalți membri ai grupului infracțional.

Infracțiunea de complicitate la trafic de influență, constând în acea că la data de 23 august 2010, inculpatul P.A.C. a importat împreună cu numitul C.D., un container conținând diverse mărfuri; din conținutul containerului, aproximativ 40% din mărfuri erau importate din China de inculpatul P.A.C., iar restul îi aparțineau lui C.D.

Numitul C.D. i-a comunicat că lucrătorii vamali i-au cerut mită pentru introducerea în țară a containerului, iar inculpatul P.A.C. l-a sfătuit să accepte inițial cererea, pe care ulterior să nu o onoreze, iar între timp să intervină pe lângă inculpatul B.E., care să își folosească influența pe lângă lucrătorii vamali, în scopul ca aceștia să permită intrarea în țară a mărfurilor respective. În schimbul traficării influenței sale pe lângă vameși, inculpatul B.E. a primit o sumă de bani nedeterminată de la C.D.

La data de 07 octombrie 2010, s-a angajat față de numitul C.M., reprezentant al SC A.E. SRL, că va interveni pe lângă lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru introducerea în țară a unor containere cu mărfuri, importate din China.

În fine infracțiunea de dare de mită se pretinde că a fost comisă la data de 26 august 2010, inculpatul P.A.C. i-a cerut inculpatului Ț.V., ca în numele său, să dea unui lucrător vamal neidentificat, numit în limbaj codat „Z”, o sumă de bani cuantificată ca „3 sandvișuri” ca recompensă pentru serviciile făcute comisionarului vamal SC S.C.S. SRL. Inculpatul Ț.V. s-a conformat cererii inculpatului P.A.C.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului T.D.I. s-a pretins că au fost săvârșite în perioada mai 2010 – martie 2011, constând în aceea că în calitate de asociat la SC C.C.S. SRL, a săvârșit, la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare de mită, precum și mai multe acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la dare de mită.

În actul de sesizare al instanței, se face referire concretă la fiecare act material reținut în sarcina inculpatului T.D.I.

Inculpatul M.R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și sprijinirea unui grup infracțional organizat, fapte pretins a fi fost săvârșite în perioada septembrie 2010 – februarie 2011, constând în aceea că, în calitate de intermediar vamal a promis, a oferit sau a dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali pentru că aceștia să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul, pe teritoriul României a containerelor cu mărfuri în alte condiții decât cele legale.

Cu privire la inculpatul C.M. s-a reținut că în perioada august 2010 – aprilie 2011, în calitate de reprezentant legal al SC M.I. SRL a promis, oferit și dat diverse sume de bani comisionarului vamal T.D.I. pentru ca acesta să remită, la rândul său, respectivele sume de bani către lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul, pe teritoriul României a unor containere cu mărfuri, în alte condiții, decât cele legale.

Referitor la inculpatul P.L. s-a reținut că în intervalul mai 2010 – aprilie 2011, în calitate de angajat la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța, condusă de inculpatul T.D.I., a săvârșit, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare de mită, infracțiune săvârșită de mai mulți lucrători vamali din Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită, săvârșită de mai mulți intermediari vamali.

În concret, inculpatul P.L. era angajatul SC C.C.S. SRL, ce își desfășura activitatea în Portul Constanța Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii vamali de la scanner, control fizic și control documentar. În această calitate, inculpatul P.L. transmitea inculpatului T.D.I. informațiile relevante culese de la fața locului, despre problemele întâmpinate de clienții SC C.C.S. SRL în cadrul operațiunilor de control vamal. Pe de altă parte, același învinuit transmitea lucrătorilor vamali informațiile transmise de inculpatul T.D.I., inclusiv promisiunea de a se plăti mită pentru introducerea în țară a containerelor cu mărfuri importate.

S-a reținut, că inculpatul P.L. a acționat ca o interfață umană în comunicarea dintre lucrătorii Biroului Vamal Constanța Sud Agigea și inculpatul T.D.I. cu privire la practicile corupte promovate de aceștia, în sensul încălcării atribuțiilor de serviciu ale lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate sau, pur și simplu, în sensul exercitării de către lucrătorii vamali a atribuțiilor de serviciu specifice prin procesarea containerelor respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil, fapta acestuia realizând, în opinia acuzării, elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Cu privire la inculpatul D.I.D., în sarcina căruia acuzarea a reținut infracțiunea de luare de mită și aderare la un grup infracțional organizat, s-a constatat că la data de 23 aprilie 2010, a pretins de la inculpatul I.M.I., comisionar vamal în cadrul SC M. SRL, o sumă de bani neprecizată, denumită în limbaj codat „amenda”, pentru rezolvarea unor probleme pe care un client al societății de comisionariat vamal le avea la instituția vamală susmenționată.

La data de 28 aprilie 2010 a acceptat promisiunea făcută de inculpatul I.M.I., comisionar vamal, de a i se da mită pentru rezolvarea unor probleme de natură vamală pe care le aveau unii clienți noi ai SC M. SRL, iar la data de 02 august 2010, același inculpat a pretins de la inculpatul I.M.I. o sumă de bani neprecizată: „să plătească dările”, în situația introducerii în țară de către clienți ai SC M. SRL a unor mărfuri neprecizate.

În sarcina inculpatului Z.Q. au fost reținute infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită, constând în aceea că în perioada 2010 – 2011 a promis, a oferit sau a dat diverse sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

Aceleași infracțiuni au fost reținute de acuzare și pentru inculpatul A.A., fapte comise în perioada octombrie 2010 – februarie 2011, când, în calitate de intermediar vamal, a promis, a oferit sau a dat diverse sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să remită respectivele sume lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal plauzibil.

Relativ la inculpatul S.I.M., s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, respectiv luare de mită, faptă ce constă în aceea că în 16 februarie 2011, a primit de la inculpatul T.D.I. suma de 5.700 dolari SUA, pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu în scopul încheierii ilicite a 6 operațiuni de tranzit vamal la Biroul Vamal Slobozia, instituție pe care o conduce.

În sarcina inculpatului R.V., parchetul a reținut săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire la un grup infracțional organizat, respectiv luare de mită, fapte ce constă în aceea că a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Ț.V., comisionar vamal, că îi va da suma de 3.200 dolari SUA ca recompensă pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu pe care le avea în calitate de lucrător vamal, prin acordarea liberului de vamă mai multor containere prezentate prin Biroul Vamal Constanța Sud Agigea.

Pentru inculpatul C.M., parchetul a reținut săvârșirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat și dare de mită, fapte săvârșite în perioada 27 octombrie 2010 – 3 martie 2011, când a promis sau a dat lucrătorilor vamali, diverse sume de bani pentru a permite introducerea în țară a mărfurilor în condiții ilicite.

Aceleași infracțiuni au fost reținute și în sarcina inculpatului D.M., fapte pretins a fi fost săvârșite în perioada 2010 – 2011 și constau în aceea că a plătit reprezentanților grupului infracțional organizat diverse sume de bani, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea în scopul de a permite intrarea în țară a mărfurilor în condiții ilicite.

În fine, cu privire la inculpatul A.N.A.R.B.M. parchetul a reținut că în perioada august 2010 – aprilie 2011, în calitate de intermediar vamal, a promis, oferit și a dat diverse sume de bani unor comisionari vamali (printre care inculpatul T.D.I. dar și inculpatul I.M.I.), pentru ca aceștia să remită respectivele sume lucrătorilor vamali, precum și conducerii grupului infracțional constituit în cauză, în scopul ca lucrătorii vamali să-și încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul pe teritoriul României a unor containere importate ce conțineau mărfuri contrafăcute, alte mărfuri sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de import, mărfuri subevaluate ori, pur și simplu, în scopul ca lucrătorii vamali să își exercite atribuțiile de serviciu și să proceseze containerele respective, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă, fără vreun temei legal.

Prima instanță, analizând cererea parchetului de luare față de inculpați a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara a constatat că, întrucât această măsură aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanei, Codul de procedură penală cuprinde o reglementare riguroasă, pe de o parte, a condițiilor necesare și obligatorii pentru luarea măsurilor preventive și, pe de altă parte, a criteriilor pe care organele judiciare, față de competența lor, trebuie să le aibă în vedere la stabilirea, la alegerea măsurilor restrictive de drepturi sau privative de libertate a învinuitului sau inculpatului.

Astfel, s-a apreciat că măsurile preventive sunt supuse unui cadru normativ precis, riguros, stabilindu-se, totodată, o ierarhie a acestora în funcție de severitatea restricțiilor.

Totodată, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., măsurile preventive sunt mijloace de constrângere prevăzute de lege pe care le pot lua organele de urmărire penală, judecătorul și instanța de judecată, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei și de asemenea că, potrivit dispozițiilor art. 1451, măsura obligării de a nu părăsi țara constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror, judecător în faza de urmărire penală și de instanță în cursul judecății, de a nu părăsi țara fără încuviințarea organului care a dispus măsura, dispozițiile art. 1451 alin. (2) C. proc. pen., făcând trimitere la prevederile art. 145 alin. (1), respectiv art. 143 alin. (1) C. proc. pen., măsura restrictivă de drepturi putând fi luată dacă există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

S-a constatat, de asemenea, că luarea măsurilor preventive restrictive de drepturi nu este condiționată de existența vreuneia dintre cazurile concrete și limitativ prevăzute de art. 148 alin. (1) C. proc. pen., acestea fiind incidente numai cu privire la luarea, prelungirea, respectiv menținerea măsurii arestării preventive și că lipsa unei asemenea condiții, nu poate conduce la concluzia arbitrariului din partea autorităților judiciare atâta timp cât măsurile restrictive de drepturi nu pot fi luate decât atunci când există probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauza dedusă judecății instanța a reținut, pe de o parte, că probele administrate în faza de urmărire penală au constituit fundamentul actului de sesizare al instanței, iar pe de altă parte, că acestea permit instanței să aprecieze că există motive verosimile că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune luarea unei măsuri restrictive de drepturi, luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara fiind proporțională cu gravitatea faptelor ce se pretinde că au fost comise de inculpați, fără ca prin aceasta să se încalce prezumția de nevinovăție.

S-a apreciat că măsura preventivă se impune a fi luată numai pentru inculpații față de care acuzarea a reținut și fapte de corupție, respectiv alte fapte, alături de infracțiunea de inițiere, aderare sau sprijinirea unui grup infracțional organizat.

Totodată, s-a menționat că nu poate fi minimalizată atitudinea inculpaților din faza de urmărire penală, aceștia prezentându-se ori de câte ori au fost chemați, dar nici ignorat faptul că, în prezenta cauză, primul termen de judecată a fost fixat pentru 25 iunie 2012, luarea măsurii restrictive de drepturi impunându-se prin prisma dispozițiilor art. 136 C. proc. pen.

Prima instanță a avut în vedere, de asemenea, posibilitatea legală de a revoca măsura, pe toată durata procesului, la cererea părților sau din oficiu, când se apreciază că aceasta nu se mai justifică și de a dispune părăsirea temporară a țării, cu menținerea în continuare a măsurii restrictive de drepturi ori de câte ori, inculpații dovedesc necesitatea de a părăsi țara, pe o durată limitată.

S-a apreciat că în acest moment procesual nu se poate reține depășirea unei durate rezonabile a măsurii, cauza fiind deosebit de complexă, privind un număr de 39 de inculpați.

În ceea ce privește cererea formulată de inculpatul P.C., s-a constatat că acesta a depus doar o cerere de schimbare a domiciliului, fără a depune înscrisuri doveditoare.

De asemenea, prima instanță, în aplicarea principiului proporționalității măsurii cu gravitatea faptelor a apreciat că nu se impune luarea unei măsuri preventive față de inculpații B.L.C., C.S. și R.V. în condițiile în care, în sarcina acestora, parchetul a reținut o singură faptă prevăzută de legea penală.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații C.M., Z.Q. și B.M.M., criticând-o, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorilor acestora și concluziile scrise depuse la dosar după cum urmează:

- recurentul inculpat C.M.: nemotivarea hotărârii și inexistența temeiurilor pentru dispunerea măsurii preventive;

- recurentul inculpat Z.Q.: neanalizarea circumstanțelor personale ale inculpatului și a situației sale, în mod individual, necesitatea imperioasă ca acesta să părăsească țara o perioadă de timp din motive de sănătate, neimplicarea sa în activitatea infracțională;

- recurentul inculpat B.M.M.: nemotivarea încheierii, prezentarea de argumente cu caracter general, inexistența temeiurilor pentru luarea măsurii preventive, inexistența probelor care să susțină acuzațiile expuse în actul de sesizare, durata nerezonabilă a măsurii, care subzistă din data de 23 mai 2011.

Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. se constată că sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din examinarea normelor interne, procesual penale și constituționale, interpretate prin coroborare și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la libertate este un drept inalienabil, la care nu se poate renunța, iar garanțiile ce îl însoțesc privesc toate persoanele, având în vedere rolul primordial al acestui drept într-o societate democratică.

Față de principiile expuse, rezultă cu necesitate că normele legale ce prevăd cazurile în care se poate deroga de la principiul că nicio persoană nu poate fi privată de libertatea sa au caracter special, iar cazurile pe care le reglementează nu pot fi interpretate decât restrictiv. Aceasta, întrucât regula în materie o constituie starea de libertate, iar orice restrângere sau atingere, în orice mod și de orice intensitate a substanței dreptului imprimă acestui drept fundamental un caracter relativ.

Așa fiind, cazurile în care legea națională și normele europene acceptă ca fiind licită privarea de libertate sunt reglementate prin norme imperative și exprese, enumerările folosite de legiuitor fiind limitative.

În ceea ce privește sfera noțiunii de „privare de libertate” se constată că jurisprudența C.E.D.O. a stabilit ca aceasta constituie un concept autonom consacrat de Convenție, care a primit un înțeles compatibil cu scopurile acesteia, calificarea noțiunii în dreptul intern al statelor nelegând Curtea, deoarece aceasta trebuie să aibă în vedere obiectivul esențial stabilit de art. 5, ca lipsirea de libertate a unei persoane să nu fie arbitrară.

După cum a stabilit instanța europeană, în anumite situații se impune calificarea faptelor deduse examinării, deoarece „între privarea și restricția de libertate nu există decât o diferență de stadiu sau de intensitate si nu de natură sau de esență” (hotărârea pronunțată în cauza G. contra Italiei, 6 noiembrie 1980).

Astfel, după cum rezultă din examinarea reglementărilor interne în materie, măsurile preventive (privative și restrictive de libertate) sunt instituții de drept procesual penal cu caracter de constrângere, prin care învinuitul sau inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite activități care s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal sau asupra atingerii scopului acestuia și sunt reglementate în partea generală a Codului de procedură penală, Titlul IV, Capitolul I și constau în reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara și arestarea preventivă.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., scopul luării măsurilor preventive în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare este acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal și de a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, la alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, ținându-se seama, potrivit art. 136 alin. (8), de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele penale și de alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Potrivit art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. obligarea de a nu părăsi țara este măsura preventivă care constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului, de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale, ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură.

Pentru a se dispune măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, conform art. 1451 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) C. proc. pen. combinat cu art. 143 C. proc. pen., trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) să existe probe sau indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., din care să rezulte presupunerea rezonabilă că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sau a detențiunii pe viață;

b) măsura preventivă să fie necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal;

c) măsura să fie proporțională cu gravitatea acuzației penale și cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, condiție ce decurge din cea a necesității și presupune, în scopul garantării libertății de circulație a persoanei și evitării arbitrariului, existența unei proporționalități, între gravitatea infracțiunii de care este suspectat inculpatul și scopul urmărit prin dispunerea măsurii (buna desfășurare a procesului, respectiv împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată).

Totodată, dispozițiile art. 137 alin. (3) C. proc. pen. prevăd obligativitatea indicării temeiurilor concrete ce au determinat luarea măsurii, respectiv necesitatea de a asigura buna desfășurare a procesului penal și preîntâmpinarea sustragerii de la judecată a inculpatului.

Se constată, totodată, că măsurile prevăzute de dispozițiile art. 145 C. proc. pen. și art. 1451 C. proc. pen. dispuse ori prelungite, fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, chiar dacă ele se justifică în continuare, nu pot face obiectul unei noi prelungiri sau al menținerii de către instanța de judecată, acesteia din urmă revenindu-i atribuția exclusivă de a dispune asemenea măsuri, dacă, discutând luarea lor, constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., așa cum rezultă și din decizia nr. LXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, publicată în M. Of. nr. 545 din 18 iulie 2008.

Raportând considerațiile teoretice și jurisprudențiale anterior expuse speței de față, instanța de recurs a verificat îndeplinirea, în cauză, a condițiilor prevăzute de legea națională pentru luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel după cum acestea sunt reglementate de art. 143 și art. 1451, raportat la art. 145 C. proc. pen. și a constatat că, întemeiat prima instanță a apreciat că acestea sunt realizate în cazul de față.

Se reține, în acest sens, din reevaluarea materialului dosarului, că există date și indicii ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute ca pretins comise, starea de fapt fiind just avută în vedere de către prima instanță.

Din verificarea actelor dosarului instanța de recurs constată, în ceea ce îi privește pe recurenții inculpați din prezenta cauză, că prin rechizitoriul din 19 martie 2012, dat în dosarul nr. 160/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., s-a dispus:

- punerea în mișcare acțiunea penală și trimiterea în judecată a inculpatului C.M., pentru comiterea în concurs real a infracțiunilor, art. 26 C. pen., raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6, art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6, art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. și trimiterea în judecată a inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6, art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6, art. 7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 255 pct. 1 C. pen. raportat la art. 6 și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

- trimiterea în judecată a inculpatului Z.Q. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6, art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și a art. 33 lit. a) C. pen.;

- trimiterea în judecată a inculpatului B.M.M. pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 7 pct. 1 din Legea nr. 39/2003, art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În cuprinsul actului de sesizare s-a reținut că la nivelul instituțiilor vamale și portuare din Municipiul Constanța s-a constituit un grup infracțional organizat, incluzând oameni politici deținători ai unor importante funcții de stat (secretar general al MAI/senator al României), persoane cu funcții de conducere din sistemul vamal, lucrători vamali cu diferite grade profesionale, comisionari vamali, intermediari vamali, oameni de afaceri implicați în activitatea de import-export de mărfuri, persoane fizice beneficiare curente a mărfurilor importate în România și transportatori, grup ce avea ca scop deturnarea activităților legale ale autorităților statului român în privința activității de import-export de mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța, dar și din Municipiul București, prin acapararea instituțiilor competente, determinate să își exercite prerogativele exclusiv pentru realizarea intereselor economice ale grupului infracțional organizat.

Practicile grupului infracțional organizat constau în instituirea unei rețele structurale funcționale de taxare ilicită, în favoarea grupului, a containerelor cu mărfuri procesate în punctele vamale, facilitându-se concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu erau însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă, falsificarea sistematică a documentelor de achiziție externă a mărfurilor (în scopul diminuării bazei de taxare vamală a acestora), mărfuri flagrant subevaluate, mărfuri provenind de la societăți comerciale ori din țări ce necesită taxarea anti-dumping, fără perceperea acestor taxe.

Rețeaua structurală constituită de grupul infracțional organizat percepea sume de bani ilicite, inclusiv pentru procesarea vamală legală a mărfurilor licit introduse în România, în caz contrar, aceste mărfuri fiind amânate sine die de la controlul vamal.

Infracțiunile, mijloace de acțiune ale grupului infracțional organizat, erau reprezentate de darea și luarea de mită, traficul de influență, evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată, falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals, folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra drepturilor de marcă industrială înregistrată.

Potrivit cercetărilor efectuate membrii grupului infracțional organizat erau structurați pe paliere, după cum urmează: de conducere și control: B.E. și P.A.C., de protecție externă: M.L. și B.M.M., palierul de protecție anti-law enforcement: P.A.S., V.V., I.C. și R.C., comandă și coordonare la nivelul sistemului vamal: C.S., D.L.A., B.L.C., O.C.C. și S.I., execuție la nivelul sistemului vamal: M.A., R.V., D.I.D., R.A., G.N., T.H.D., execuție – comisionari vamali și angajați ai comisionarilor vamali: T.D.I., Ț.V., B.S., I.M.I., P.L., H.L., C.M., Z.R., execuție – intermediari vamali, oameni de afaceri, persoane fizice: E.H.A., A.N.A.R.B.M., R.M., C.L., A.A., D.M., C.M., L.S., Z.Q., G.N., A.I.E.D.O.A., B.A.E.

Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că inculpatul C.M. aparținea categoriei intermediarilor vamali, situându-se în cadrul palierului de execuție la nivelul sistemului vamal din cadrul grupului infracțional organizat. S-a menționat, de asemenea, că activitatea sa infracțională s-a aflat în legătură, în principal, cu cea derulată de către inculpatul Ț.V., fără a se exclude, însă, participarea sa și la alte activități ale grupului.

În ceea ce privește infracțiunile de dare de mită și complicitate la luare de mită s-a reținut că la data de 27 octombrie 2010 inculpatul, împreună cu coinculpatul Ț.V. au convenit să solicite o sumă de bani unui client al firmei de comisionariat vamal, cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali pentru a permite intrarea în țară a unui container conținând în plus față de marfa declarată, cantitatea de două tone (echivalent a 3240 de perechi) de încălțăminte.

La data de 16 decembrie 2010 inculpatul Ț.V. a stabilit cu inculpatul C.M. să negocieze cu lucrătorii vamali, printre care și cu inculpatul M.A., plata unei sume nedeterminată de bani cu titlu de mită pentru introducerea în țară a unui container conținând produse alimentare și piese auto nedeclarate la vamă.

La data de 28 ianuarie 2011 inculpatul C.M. l-a informat pe inculpatul Ț.V. că un lucrător de la biroul vamal Constanța Sud Agigea i-a pretins suma de 2500 dolari SUA pentru a permite intrarea în țară a unui container cu mărfuri contrafăcute, sau, după caz, în plus față de cele declarate.

La data de 3 martie 2011, inculpații menționați au stabilit modalitatea în care să ofere mită lucrătorilor vamali și comisarilor Gărzii Financiare Ilfov pentru un container cu diverse mărfuri, procesat în vama Constanța Sud Agigea, de către comisionarul vamal. Containerul a fost interceptat de ofițerii de poliție judiciară ai I.G.P.F. la complexul de depozite din Dobroiești. Formal, importul era efectuat de către SC M.G.I. SRL care avea ca administrator pe numitul C.Y., mărfurile fiind reprezentate de jucării contrafăcute marca M.B și mărfuri superioare calitativ celor declarate organelor vamale, prejudiciul înregistrat la bugetul de stat ca urmare a acestui import fiind de 232.186,21 lei.

La data de 12 noiembrie 2010 inculpatul s-a obligat față de inculpatul Ț.V. să rezolve problema acordării liberului de vamă la Biroul Vamal Slobozia în cazul unor containere care prezentau nereguli, prin oferirea, împreună cu inculpatul Ț.V., a sumei de 500 dolari SUA cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali, sumă primită, anterior, de către inculpatul Ț.V. de la importator și care urma să fie dusă la Biroul Vamal Slobozia.

Prin același act de sesizare s-a reținut, în ceea ce îl privește pe inculpatul Z.Q., că acesta făcea parte din palierul de execuție al grupului infracțional organizat, categoria intermediarilor vamali, reprezentând interesele unor clienți în relația cu comisionarii vamali și lucrătorii vamali membri ai aceluiași grup. Inculpatul prelua operațiunile de import ale clienților, refăcea documentele de origine ale mărfurilor (importator fictiv fiind o firmă „fantomă”), raporta situațiile neconforme legii comisionarilor vamali și vameșilor pentru a permite stabilirea mitei ce trebuia plătită potrivit „tarifelor” practicate de grupul infracțional, negocia mita și, în final, o plătea, uneori prin intermediul comisionarului vamal, iar alteori direct lucrătorului vamal.

S-a reținut, astfel, că inculpatul, în perioada 2010-2011, în calitate de intermediar vamal a săvârșit la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte materiale specifice infracțiunii de dare de mită, promițând sau oferind sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să le remită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea și conducerii grupului infracțional pentru ca lucrătorii vamali să își încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul în România a unor containere care conțineau mărfuri contrafăcute, în cantități diferite de cele consemnate în declarația vamală de import, subevaluate sau ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze respectivele containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără temei legal.

Astfel, la data de 28 aprilie 2010 inculpatul a promis inculpatului I.M.I. suma de 50 milioane ROL cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă mai multor containere cu mărfuri.

La data de 29 aprilie 2010 același inculpat a promis inculpatului I.M.I. o sumă în cuantum nedeterminat cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă mai multor containere cu mărfuri.

La data de 4 mai 2010 inculpatul a dat inculpatului I.M.I. o sumă în cuantum nedeterminat pentru ca acesta din urmă să o dea lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru a se permite introducerea în țară și acordarea liberului de vamă mai multor containere cu mărfuri, inculpatul I.M.I. promițând să verifice dacă suma a ajuns la destinatarul vizat.

La data de 12 septembrie 2010 inculpatul a promis coinculpatului I.M.I. suma de 62 milioane ROL cu titlu de mită pentru lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea pentru ca aceștia să permită introducerea în țară și acordarea liberului de vamă mai multor containere cu mărfuri.

Referitor la inculpatul B.M.M., actul de sesizare a reținut că acesta a susținut interesele conducătorului grupului infracțional organizat, inculpatul B.E. și ale grupului infracțional însuși, inculpatul folosindu-și calitatea de om politic, senator, președinte al organizației județene Constanța a unui partid politic pentru asigurarea protecției externe a grupului, reprezentând un element esențial al palierului de protecție externă al grupului. Totodată, inculpatul a sprijinit și alți membri ai grupului, de exemplu facilitând primirea inculpatului B.S., de către secretarul de stat P.E. din cadrul Ministerului Transporturilor.

La data de 22 octombrie 2010 inculpatul a pretins coinculpatului B.E. procurarea gratuită a unor articole de vestimentație și încălțăminte din magazia de confiscări vamale a Biroul Vamal Constanța Sud Agigea (care purtau ilegal însemnele mărcilor înregistrate A. și N., cu vătămarea titularului dreptului de marcă înregistrată), bunuri ce i-au fost puse la dispoziție prin intermediul numiților T.D.I. și T.H.D., fiind transportate la domiciliul fratelui său, B.M.M.; destinatarul bunurilor a fost A.N.S.R., fără a se întocmi niciun document în acest sens. În schimbul acestor produse inculpatul a promis acordarea sprijinului, prin influența avută datorită funcției deținute, pentru ca prin intervențiile pe lângă persoanele competente să se direcționeze diferite proiecte politico-administrative în sensul impus de interesele inculpatului B.E. și ale grupului infracțional.

Astfel, s-a reținut că la data de 22 noiembrie 2010 la solicitarea coinculpatului B.E., inculpatul B.M.M. a promis să-i dea informații și să se implice personal pentru blocarea unui proiect de restructurare a autorității vamale din raza jud. Constanța (proiect care ar fi îngreunat activitatea grupului), la 24 noiembrie 2010 a relatat coinculpatului că a făcut demersuri pentru promovarea unui proiect de afaceri al acestuia, la aceeași dată i-a promis că va interveni pe lângă ministrul transporturilor la cererea coinculpatului.

La data de 7 mai 2010 a promis coinculpatului, la cererea acestuia, că va interveni pe lângă o persoană influentă („doamna”) pentru blocarea aducerii unei persoane neagreată de grup la C.N.A.P.M.C., cu aceeași ocazie coinculpatul solicitându-i să intervină pentru blocarea unui ordin ministerial care prevedea obligativitatea scanării tuturor containerelor din portul Constanța Sud Agigea. La cererea aceluiași coinculpat, la data de 24 iulie 2010 s-a obligat să intervină pe lângă ministrul transporturilor și numitul I.T. într-o problemă de afaceri, precum și pe lângă președintele A.N.A.F. (pentru a-l determina să renunțe la atitudinea negativă avută față de șeful biroului Vamal Constanța Sud Agigea, D.L., membru al grupului).

Se reține, astfel, din reevaluarea materialului dosarului, că există date și indicii ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute ca pretins comise, starea de fapt fiind just avută în vedere de către prima instanță.

Probele administrate în cursul urmăririi penale, care au fundamentat trimiterea în judecată a inculpaților constituie elemente ce fac rezonabilă presupunerea că inculpatul C.M. a solicitat și negociat, alături de alți membri ai grupului infracțional organizat, cuantumul sumelor de bani ce urmau a se da, direct sau prin intermediar, cu titlu de mită lucrătorilor vamali pentru a se permite introducerea în țară contrar prevederilor legale a unor containere cu mărfuri.

De asemenea, actele dosarului furnizează indicii ce determină presupunerea rezonabilă că inculpatul Z.Q. a promis sau oferit sume de bani comisionarului vamal I.M.I. pentru ca acesta să le remită lucrătorilor vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud Agigea și conducerii grupului infracțional pentru ca lucrătorii vamali să își încalce atribuțiile de serviciu și să permită accesul în România a unor containere care conțineau mărfuri contrafăcute, în cantități diferite de cele consemnate în declarația vamală de import, subevaluate sau ca lucrătorii vamali să-și execute atribuțiile de serviciu și să proceseze respectivele containere, permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără temei legal.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.M.M. există motive verosimile pentru a se presupune că a sprijinit interesele grupului infracțional, folosindu-se de poziția ocupată în societate și viața politică, promițând sau exercitându-și influența (într-o anumită situație în schimbul primirii unor bunuri pe care le-a pretins) față de anumite persoane în vederea realizării intereselor grupului infracțional organizat.

Față de aspectele anterior expuse, instanța de recurs constată că, în speță, în mod just prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1451 raportat la art. 143 C. proc. pen., existând date și indicii că inculpații au comis pretinsele fapte ce le sunt imputate și care au făcut obiectul trimiterii în judecată.

Totodată, se constată, că luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea față de recurenții inculpați se justifică pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere natura, gravitatea și complexitatea infracțiunilor ce au făcut obiectul trimiterii în judecată.

De asemenea, obligațiile impuse a fi respectate de către inculpați, respectiv cele prevăzute de art. 1451 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (11) C. proc. pen. și art. 1451 alin. (2) cu referire la art. 145 alin. (12) lit. c) C. proc. pen. sunt apte a asigura buna desfășurare a cercetării judecătorești, prezența în instanță a inculpaților și neinfluențarea reciprocă a părților din cauză.

Măsura preventivă răspunde, totodată și cerinței proporționalității și caracterului necesar în cazul concret dedus analizei, conducând la realizarea scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și impunându-se din perspectiva necesității protejării cu prioritate a interesului public.

Față de stadiul procesual, se apreciază că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată de către instanță este în concordanță cu dispozițiile art. 2, 3 și 4 ale Protocolului nr. 4 precum și cu jurisprudența Curții Europene privind limitarea dreptului de circulație a persoanei, drept ce poate fi restrâns cu respectarea următoarelor condiții:

a) să fie prevăzut de lege, prin lege înțelegându-se temeiul legal din dreptul intern, indiferent dacă acesta este prevăzut într-o lege sau în alt act normativ ori jurisprudență, cu condiția de a satisface cerința de accesibilitate și previzibilitate.

b) să urmărească un scop legitim, respectiv garantarea securității naționale, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, protejarea drepturilor sau libertăților altora sau interesul public într-o societate democratică.

c) să constituie o măsură necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit.

Astfel, măsura preventivă dispusă este prevăzută de lege, după cum s-a motivat anterior, fiind îndeplinite condițiile legale la luarea ei, urmărește un scop legitim, acela de asigurare a îndeplinirii scopurilor procesului penal aflat la debutul său, măsura fiind necesară și proporțională cu scopul urmărit, care nu poate fi atins prin aplicarea unor alte măsuri.

Criticile invocate în recurs sunt nefondate.

Se reține, astfel, că nu poate fi primită critica relativă la pretinsa nemotivare, respectiv lipsa unei motivări individuale, pentru fiecare inculpat a soluției dispusă. În acest sens se constată că prima instanță a avut în vedere situația de fapt reținută prin actul de sesizare cu privire la fiecare inculpat și prin raportare la aceasta a verificat îndeplinirea condițiilor legale pentru luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Așadar, motivarea soluției dispusă de către prima instanță, chiar succintă, în condițiile complexității cauzei determinată de împrejurările faptice ce presupuneau relaționări ale actelor concrete de executare, numărul mare de inculpați, nu poate fi apreciată ca generală, sau globală, ținând cont de cerințele pentru luarea măsurii preventive.

În ceea ce privește argumentele expuse de către apărarea recurenților inculpați Z.Q. și B.M.M. referitoare la neimplicarea acestora în activitatea infracțională reținută prin actul de sesizare, se constată că și acestea sunt nefondate. Se apreciază, astfel, că apărările invocate privesc fondul cauzei și sunt deci prematur formulate, în speță nefiind stabilită la acest moment procesual, vinovăția inculpaților, cauza aflându-se anterior primului termen de judecată în fața Înaltei Curți ca primă instanță.

În contextul acestei cauze, instanța sesizată nu s-a pronunțat asupra vinovăției inculpaților ci, din analiza actelor dosarului, a concluzionat în sensul existenței de indiciilor de comitere a faptelor pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, reținerea unei situații de fapt din probele prezentate în susținerea propunerii de arestare neechivalând cu stabilirea situației de fapt în contextul constatării vinovăției unei persoane în săvârșirea infracțiunii, aceste aspecte de fond fiind în competența instanței, în cursul cercetării judecătorești.

Așa fiind, prima instanță, în mod corect a analizat probele dosarului, concluzionând că acestea determină presupunerea rezonabilă a comiterii de către inculpați a presupuselor infracțiuni pentru care sunt trimiși în judecată.

În ceea ce privește susținerile recurentului Z.Q. relative la starea sănătății sale, care ar impune părăsirea, temporară a țării se constată că acestea nu pot conduce la o concluzie contrară celei anterior expuse, în sensul necesității luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Argumentele prezentate de apărare puteau și pot constitui, în continuare, temeiuri pentru formularea unei cereri adresată primei instanțe de încuviințare a părăsirii țării pentru o perioadă de timp determinată, cerere care presupune ca situație premiză, preexistența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, legal luată față de inculpat.

Referitor la susținerile recurentului inculpat B.M.M. privitoare la împrejurarea că măsura preventivă a depășit o durată rezonabilă se constată că sunt nefondate.

Din examinarea cauzei rezultă că de la momentul luării de către instanță a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpatul la data de 16 aprilie 2012 și până la data judecării prezentului recurs la 7 mai 2012 a trecut un interval de timp de 22 de zile, ceea ce se circumscrie unui termen rezonabil, măsura dispusă fiind proporțională și necesară cu scopul propus, față de complexitatea cauzei, conferită de numărul inculpaților și a probelor ce urmează a fi administrate.

Instanța de recurs nu poate avea în vedere apărarea inculpatului referitoare la caracterul nerezonabil al măsurii, ca urmare a dispunerii ei și în cursul urmăririi penale.

Se reține astfel că măsura dispusă în cursul urmăririi penale a încetat odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, luarea aceleiași măsuri preventive în cursul judecății de către prima instanță, fiind dispusă în condițiile deciziei în interesul legii anterior amintită, așa încât reprezintă o măsură dispusă de un alt organ judiciar.

Conduita procesuală corectă manifestată de inculpat până la acest moment reprezintă, de altfel, o obligație a părții și nu un element care să o evidențieze în mod pozitiv, neconstituind, per se, o garanție că atitudinea procesuală se va perpetua, astfel încât procesul penal să se desfășoare în condiții normale în vederea aflării adevărului.

Nu trebuie omisă nici împrejurarea că prezentarea inculpatului în fața organelor judiciare a avut loc în condițiile în care acesta s-a aflat sub obligațiile impuse prin măsura preventivă ce a fost luată cunoscut fiind că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi reveneau, se putea lua măsura mai severă, a arestării preventive.

Așa fiind, se constată că încheierea atacată este legală și temeinică fiind motivată riguros, iar criticile formulate în recurs sunt nefondate. Totodată, nu există cazuri de casare a căror reținere din oficiu să determine desființarea încheierii recurate.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpați vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C.M., se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați Z.Q. și B.M.M., până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba chineză desemnat pentru recurentul inculpat Z.Q. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.M., Z.Q. și B.M.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. 2540/1/2012.

Obligă pe recurentul inculpat C.M. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe recurenții inculpați Z.Q. și B.M.M. la plata sumelor de 300 lei fiecare, din care sumele de câte 25 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul interpretului de limba chineză desemnat pentru recurentul inculpat Z.Q. se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 mai 2012.