Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra recursurilor de față;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin Sentința nr. 234 din 9 februarie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de a nu înștiința Consiliul de administrație sau Comisia de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerț cu firmele la care avea calitate de acționar, faptă comisă în legătură cu infracțiunea asimilată celei de corupție, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.

În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.M. pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 86¹ alin. (1) și (2) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpați, pe durata unui termen de încercare de 6 (șase) ani pentru inculpatul C.C. și de 4 (patru) ani pentru inculpatul S.M.

În temeiul art. 86³ C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor al Tribunalului Prahova;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice orice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasă atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate ambilor inculpați, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată de la inculpatul C.C. suma de 10.556 RON, reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a fost confiscată de la inculpatul S.M. suma de 9.852 RON, reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 163 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumelor confiscate de la aceștia.

A fost respinsă cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție nr. 61/P/2005 din 11 iulie 2006 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C., pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 C. pen. și S.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin actul de sesizare s-a reținut următoarea situație de fapt:

În baza Ordinului Marelui Stat Major nr. 00316392 din 27 martie 1951 s-a înființat în orașul Mizil, județul Prahova „Uzina pentru Reparații Generale Tancuri și Autotunuri”, iar după mai multe transformări consecutive, prin H.G. nr. 324 din 02 iulie 1997 uzina s-a reorganizat ca subunitate în cadrul Regiei Autonome „Arsenalul Armatei”. Prin H.G. nr. 979 din 20 iulie 2000 s-a înființat Compania Națională „ROMARM” SA sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor.

SC M.F.A. SA Mizil a fost înființată prin H.G. nr. 952 din 27 septembrie 2001 în cadrul Ministerului Industriei și Resurselor, iar de la înființare, Președinte al Consiliului de Administrație și Director general a fost numit inculpatul C.C.

Societatea avea ca obiect principal de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea, reparația, modernizarea și comercializarea de tehnică blindată, tehnică de geniu, autospeciale cu destinație militară și auxiliare, echipamente, motoare și piese, având definite ca activități secundare: servicii pentru mecanizare, chimizarea agriculturii și protecție fito-sanitară, construcții metalice, fabricarea echipamentelor de utilizare generală, fabricarea mașinilor și utilajelor, producția de autovehicule, producția de piese și accesorii pentru autovehicule și motoare autovehicule, reparații autovehicule executate în unități organizate de tip industrial, comerțul cu piese și accesorii autovehicule, intermedierea comerțului cu produse diverse, comerțul cu ridicata al altor produse, comerțul cu amănuntul al articolelor de fierărie, vopsitorie, sticlă și articole de sticlă, cantine, transporturi terestre de călători pe bază de grafic, transporturi rutiere de mărfuri, precum și activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice.

La data de 09 iulie 2002, în baza actului constitutiv, autentificat sub nr. 3221 la BNP „M.E.” din București a fost înființată SC E.C. SA, având un capital social inițial de 30.000.000 lei divizat în 300 acțiuni nominative, fiecare cu valoare nominală de 100.000 lei, subscrise integral de acționari (N.V. - 30 acțiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social, C.C. - 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, C.C.E. - 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, S.M. - 80 acțiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social și B.E. - 10 acțiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social).

Obiectul principal de activitate al societății comerciale îl constituia intermedierea în comerț cu ridicata a mașinilor, echipamentelor industriale, navelor și avioanelor, având definite ca activități secundare: cercetarea și dezvoltarea în științe fizice și naturale, activități de consultare pentru afaceri și management, activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice, alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor. Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

La data constituirii societății comerciale, cenzori ai societății au fost numiți C.L., C.C. și S.M., ultimii doi deținând această funcție până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocați prin Hotărârea AGA a SC E.C. SA.

În actul de sesizare s-a reținut că deținerea funcției de cenzor până la data menționată de către S.M., s-a făcut cu încălcarea art. 82 și art. 83 din Legea nr. 161/2003, întrucât acest act normativ stabilea incompatibilitatea între calitatea de deputat și aceea de cenzor în cadrul societăților comerciale, stabilind un termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a dispozițiilor respective, în care persoana incompatibilă putea opta între calitatea de parlamentar și funcția care genera starea de incompatibilitate.

La data de 20 aprilie 2001 a fost constituită SC E.B. SRL, având ca asociat unic pe numita B.E. Printr-un act adițional la contractul societății autentificat sub nr. 8556 din data de 18 septembrie 2003, obiectul de activitate al societății a fost modificat, fiind completat cu alte activități de servicii prestate, în principal, întreprinderilor, activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal, activitate de studiu de piață și de sondaj, consultanță pentru afaceri și management, activități de studierea pieței.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adițional la contractul societății autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesiune, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL. La data de 11 septembrie 2004, B.E. și S.M. au devenit soț și soție.

Profitând de poziția pe care au ocupat-o la un moment dat în cadrul M.F.A. SA Mizil, inculpații C.C. și S.M., împreună cu C.E. (trimis la rândul său, în judecată, prin rechizitoriul din 15 decembrie 2006 al Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari) au conceput și pus în aplicare un plan ce viza înființarea unor firme căpușă cu scopul ca acestea să desfășoare activități comerciale privilegiate cu SC M.F.A. SA Mizil.

Astfel, au fost încheiate între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.C. SA: Contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 din data de 22 mai 2003, Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003, Contractul de prestări de servicii din 28 octombrie 2003, Contractul de prestări de servicii din 11 noiembrie 2003, Contractul de prestări de servicii nr. 11/2003, Contractul de prestări de servicii nr. 12/2003, Contractul de vânzare-cumpărare din 25 februarie 2003, Comanda din 26 martie 2003, Comanda din 09 septembrie 2003, Comanda din 19 ianuarie 2004 și Comanda din 04 februarie 2004.

Între M.F.A. SA Mizil și SC E.B. SRL, au fost încheiate Comanda din 11 aprilie 2003, (având ca obiect tigaie basculantă electrică marca Electrolux Terma și cuvă inox teflon - 2 buc.), Contractul nr. 11 din 09 octombrie 2003 (având ca obiect prestări servicii constând în relații de comunicare cu potențiali clienți pe diverse segmente de piață, întocmirea de studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile, studierea potențialului pieței privind producția și reparația autovehiculelor speciale, reprezentarea în relațiile cu clienții și potențialii clienți) și Convenția nr. 27 din 15 ianuarie 2004 (având ca obiect reprezentarea intereselor SC M.F.A. SA Mizil în relația cu Consiliul Județean Prahova, primăriile județului Prahova ș.a.).

În cursul urmăririi penale au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: plângere penală formulată de numitul B.D., declarațiile inculpaților, declarațiilor martorilor N.V.A, S.E., R.F., C.C.E., raport de constatare tehnico-științifică, copii contracte, convenții, acte adiționale, adrese, înscrisuri de înmatriculare și înregistrare fiscală, raportare fiscală, alte documente, procese-verbale ale ședinței AGA a M.F.A. SA Mizil, copii Sentință civilă nr. 958/2004, Decizia civilă nr. 1061/2004, copie raport Comisia de cenzori, procese-verbale de ridicare de înscrisuri și copii ale documentelor ridicate.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații C.C. și S.M., au fost audiați martorii din lucrări S.E., N.V.A, C.C.E., R.F., precum și martorii propuși în apărare de inculpați P.F.G., N.I.M., V.R., L.I.

S-a încuviințat inculpaților depunerea de înscrisuri și, la solicitarea acestora, s-a încuviințat și s-a efectuat o expertiză contabilă judiciară de către expertul R.M., pentru inculpați fiind încuviințați și experții consilieri A.E. și M.G.

Din ansamblul probelor administrate în cauză prima instanță a reținut în fapt că în anul 1951 s-a înființat în orașul Mizil, jud. Prahova „Uzina Reparații Generale Tancuri și Autotrenuri”, iar după mai multe transformări și reorganizări succesive (în anii 1957, 1990 și 1997, în anul 2000), prin H.G. nr. 979 din 20 iulie 2000 s-a înființat Compania Națională „Romarm” SA, în structura căreia exista și Uzina Mecanică Mizil, sub autoritatea Ministerului Industriei și Resurselor.

SC M.F.A. SA Mizil a fost înființată prin H.G. nr. 952 din 27 septembrie 2001, ca persoană juridică, în cadrul Ministerului Industriei și Resurselor. Capitalul social al societății era în anul 2001 în valoare totală de 47.172.200.000 lei, divizat în 471.722 acțiuni nominative având o valoare nominală de 100.000 lei fiecare, deținut în totalitate de statul român.

De la înființare, Președinte al Consiliului de Administrație și Director general a fost numit inculpatul C.C.

În cadrul ședinței AGA din 21 noiembrie 2001, în baza Ordinului ministrului industriei și resurselor nr. 3127 din 14 noiembrie 2001, a fost numit în calitate de membru al Consiliului de Administrație inculpatul S.M. care a deținut această funcție până la data de 28 mai 2003. În cadrul aceleiași adunări generale au fost numiți în calitate de administratori ai societății C.E. și B.E.

1. N.V. - 30 acțiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social;

2. C.C. - 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social;

3.C.C.E. - 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social;

4. S.M. - 80 acțiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social;

5. B.E. - 10 acțiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social.

Obiectul principal de activitate al societății comerciale era constituit de intermedierea în comerț cu ridicata a mașinilor, echipamentelor industriale, navelor și avioanelor, având definite ca activități secundare: cercetarea și dezvoltarea în științe fizice și naturale, activități de consultare pentru afaceri și management, activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice, alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor.

Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

Printr-un act adițional la contractul societății autentificat sub nr. 8556 din data de 18 septembrie 2003, obiectul de activitate al societății a fost modificat, fiind completat cu alte activități de servicii prestate, în principal întreprinderilor, activități juridice, de contabilitate și revizie contabilă, consultanță în domeniul fiscal, activitate de studiu de piață și de sondaj, consultanță pentru afaceri și management, activități de studierea pieței.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adițional la contractul societății autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesiune, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL. Ulterior, la data de 11 septembrie 2004, B.E. și S.M. au devenit soț și soție.

S-a reținut, de asemenea, că

I. Între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.C. SA au fost încheiate:

1. Contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 din data de 22 mai 2003. La data semnării acestuia S.M. deținea calitatea de membru al Consiliului de Administrație al M.F.A. Mizil, precum și pe cea de acționar la E.C. (ulterior, inculpatul, la 28 mai 2005, nemaideținând prima calitate.

Obiectul acestui contract îl constituia „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistență tehnică și încercări produse de tehnică militară și civile".

S-a constatat că inculpații au preferat (sarcina fiind a inculpatului C.C.), să constituie firme căpușă în loc să creeze un compartiment propriu având ca obiect, în cadrul M.F.A. Mizil prestarea activităților mai sus enumerate, compartiment în cadrul căruia să salarizeze doi sau trei ingineri, sau chiar mai mulți, dar oricum la costuri mult reduse față de cele care au existat, în cursul urmăririi penale inculpații prevalându-se, chiar, de inexistența unui astfel de compartiment. Prima instanță a reținut că la acea dată exista Institutul de Cercetare-Proiectare Sisteme de Producție SA în cadrul Companiei Naționale „Romarm" SA, care avea toate avizele și certificările necesare desfășurării unor astfel de activități.

Prețul prestației ce reprezenta obiectul contractului anterior menționat a fost stabilit la 1250 euro pe lună în mod nejustificat. În perioada care a urmat s-au încheiat două acte adiționale având ca obiect mărirea sumei lunare reprezentând plata către E.C., respectiv actul adițional nr. 1 prin care se majorează prețul prestației la 2050 euro pe lună (act semnat la 24 octombrie 2003), precum și actul adițional nr. 2 la contractul nr. 4/2003 semnat la 18 martie 2004, prin care se majorează prețul prestației la 5050 euro pe lună plus TVA.

S-a reținut că, potrivit datelor de anchetă, mai cu seamă a declarației martorului N.V., firma E.C. își avea sediul într-un apartament cu trei camere fiind imposibilă prestarea unor astfel de servicii și cu atât mai puțin se putea susține motivarea actelor adiționale legată de mărirea numărului de angajați și complexitatea activității desfășurate, fiind evident că inculpații aveau nevoie de bani în plus, pe care să-i încaseze sub o aparență legală.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a decontat pe bază de facturi fiscale suma de 868.745.993 lei, facturile neindividualizând și neconcretizând obiectul serviciilor prestate.

La data de 30 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a solicitat, prin adresă, firmei E.C. rezilierea contractului discutat, motivând prin aceea că urmează să-și creeze un compartiment specializat în proiectarea de produse militare și civile. În replică, E.C. solicită prin adresa nr. E 414 din 31 martie 2004, plata investițiilor executate pentru îndeplinirea prevederilor contractului, respectiv suma de 404.257.634 lei, reprezentând contravaloarea unor calculatoare, fotocopiator, top, imprimantă, retroproiector și programe soft. După un simulacru de negociere, sub semnătura inculpatului C.C., M.F.A. SA Mizil achită suma de 190.995.000 lei, conform facturii fiscale nr. 4968553 din 26 mai 2004, achitată cu ordinul de plată 488 din 28 mai 2004.

Prima instanță a apreciat că și această ultimă operațiune confirmă scopul constituirii SC E.C. SA, de atragere a unor fonduri de la SC M.F.A. Mizil în scopul determinat de obținere a unor profituri personale ale acționarilor sub forma dividendelor, având în vedere că nu s-a probat că așa-zisele investiții, sub forma dotărilor materiale din domeniul IT au servit exclusiv realizării obligațiilor contractuale care reveneau SC E.C. SA în temeiul contractului nr. 4/2003 și nu activităților acestei firme, derulate în raport cu alți parteneri de afaceri decât SC M.F.A. Mizil.

În baza contractului nr. 4/2003, SC E.C. SA a emis facturi fiscale, aferente activității din anul 2003, plătite de SC M.F.A. Mizil, evidențiate în raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, în actele depuse la dosar și în expertiza contabilă, dar niciuna dintre facturi nu a consemnat concret serviciile prestate, toate purtând fie mențiunea „servicii prestate conform contract 4/2003”, fie mențiunea „servicii prestate conform contract 4/2003, act adițional”.

Cu privire la apărarea inculpatului C.C. din cursul judecății, precum și al urmăririi penale, în sensul că SC E.C. SA era o alegere potrivită pentru activitățile derulate, chiar în avantajul SC M.F.A. Mizil, întrucât avea specialiști și resurse materiale necesare s-a constatat că, atât specialiștii, cât și materialele erau angajați, respectiv sponsorizate, tot de SC M.F.A. SA Mizil care, prin comparație cu SC E.C. SA, dispunea de mai multe resurse financiare, umane și materiale, precum și de experiența și specializarea angajaților săi, care ar fi permis realizarea prin forțe proprii a operațiunilor subcontractate către SC E.C. SA, aspect dovedit ulterior prin înființarea în cadrul SC M.F.A. SA Mizil a unei structuri proprii, după realizarea scopului urmărit de inculpați, acela de a obține profituri.

A fost apreciată ca relevantă și înștiințarea pe care C.C. a adresat-o UM 02625 București în sensul că, pentru derularea unor activități de proiectare și cercetare-dezvoltare pentru produsul MLI-84M, societatea M.F.A. a stabilit „elemente de bază precontractuale cu firma SC E.C. SA”, dezinformarea Ministerului Apărării fiind evidentă în condițiile în care înștiințarea a avut loc la data de 18 iulie 2003, dată la care nu doar că fusese încheiat un contract ferm cu SC E.C. SA (încheiat la 22 mai 2003), dar erau deja achitate și primele facturi pentru serviciile prestate în executarea convenției.

2. Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, având ca obiect „elaborare manual de operare și întreținere pentru mașina de luptă a infanteriei modernizată „MLI 84 L””. Conform clauzelor acestui contract, prețul pe care M.F.A. SA Mizil urma să-l plătească era de 454.100.000 lei plus TVA, termenul final de realizare a acestuia fiind data de 30 decembrie 2003, termen decalat ulterior până la 29 martie 2004. La aceeași dată de 29 martie 2004, s-a semnat actul adițional nr. 2 prin care s-a modificat obiectul contractului și s-a diminuat valoarea acestuia la suma de 272.460.000 lei, astfel cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică.

Din actele dosarului prima instanță a constatat că mașina de luptă a infanteriei făcuse obiectul cercetării și studiilor demarate cu peste 10 ani înainte, aceste activități fiind desfășurate de cadre didactice și ofițeri superiori, astfel încât s-a apreciat că nu mai era nevoie, ca o firmă, total lipsită de capacitățile necesare, cum era E.C. la acea dată, să elaboreze un astfel de manual.

În baza acestui contract, societatea a plătit, fără a primi, în schimb, nicio contraprestație, suma totală de 324.227.400 lei, achitată prin două ordine de plată.

În legătură cu această așa-zisă activitate de elaborare a manualului, s-a arătat că, astfel cum rezultă din adresa nr. A 2/5583 din data de 27 decembrie 2005 a Ministerului Apărării Naționale - Departamentul pentru Armamente, proiectul a fost exclusiv în sarcina SC M.F.A. SA Mizil, cu mulți ani înainte; programul de modernizare a mașinii de luptă a infanteriei MLI 84 M a fost inițiat în anul 1996, concepția și proiectul prototipului fiind realizate de către Grupul Industrial al Armatei - Regia Autonomă prin compartimentul propriu de proiectare. Se arata că „manualele de operare pentru produsul de bază MLI 84 M au fost în permanență în sarcina SC M.F.A. SA Mizil”. Ca și în cazul altor contracte încheiate de SC M.F.A. SA Mizil cu M.Ap.N., a fost cedată o parte din beneficiile realizate către propriile firme, lucru care nu se putea întâmpla fără a se uza de informațiile de bază legate de existența contractelor și clauzele acestora. După cum a rezultat din adresa nr. G 736 a M.Ap.N., C.E. a fost ofițer specialist principal (director program) în Serviciul programe majore de achiziții la Direcția cercetare și dezvoltare a aceluiași departament. Cu privire la numărul de angajați ai SC E.C. SA care aveau contracte de muncă înregistrate la autorități, dar care practic nu au desfășurat niciun fel de activitate de cercetare-proiectare și nici nu aveau cum să o desfășoare în apartamentul - sediu al SC E.C. SA, s-a reținut că în luna mai figurau scriptic doar trei, în luna august s-au mai angajat doi, iar în cursul lunii februarie 2005 s-au mai angajat încă patru, din colectivul de redactare a manualului de operare, format din opt persoane, cinci erau angajați ai SC M.F.A. SA Mizil, adică societatea a plătit salariații săi, care au lucrat pentru SC E.C. SA, creând un bun vândut apoi către SC M.F.A. Mizil.

3. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003 a avut ca obiect: „furnizarea de articole publicitare, promoționale personalizate", valoarea contractului fiind de 20.850 euro fără TVA.

În anexa acestui contract erau prevăzute a fi livrate: plachete, portcarduri, agende de mai multe tipuri, cataloage, calendare și cărți de vizită. Pentru acest gen de produse M.F.A. SA Mizil a achitat în două tranșe suma totală de 987.795.439 lei, diferența de preț între valoarea de achiziție și cea de vânzare fiind de 218.142.709 lei.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică s-a constatat că E.C. SA demarase achiziționarea produselor înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, așa cum a rezultat din ordinul de plată nr. 74 din 10 octombrie 2003 emis de E.C. către M.B.B.F.B.I.E. SRL, unde la rubrica "reprezentând" se regăsea mențiunea contravaloare facturi avans nr. 9328664 - contract E 321/2003", în condițiile în care la E.C. contractul v.8 din 20 octombrie 2003 este înregistrat sub nr. E 335, iar contractul de achiziție al produselor avea nr. E 321, prima plată fiind făcută la 10 octombrie 2003, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică.

Analiza documentelor de recepție și a facturilor a evidențiat că există o serie de produse (cataloage și cărți de vizită) pentru care E.C. nu a prezentat documente de achiziție expres solicitate de Direcția Națională Anticorupție. De asemenea, s-a relevat faptul că în documentele de achiziție prezentate sunt prevăzute produse pentru care nu există documente de vânzare către M.F.A. SA Mizil, respectiv: set birou 7 piese personalizat - 50 bucăți, set portofel + breloc + pix personalizat - 50 bucăți, set breloc + pix personalizat - 200 bucăți.

Inculpatul C.C. nu a prezentat documente de recepție aferente acestui contract. Lipsa acestora, precum și precizarea inculpatului C.C. că valoarea contractului a fost înregistrată în contabilitate direct pe cheltuieli fără a se întocmi note de intrare-recepție și bonuri de consum, a fost apreciată ca demonstrând caracterul fictiv al contractului în discuție, aceeași concluzie rezultând din imposibilitatea identificării valorii de achiziție, nefiind indicat prețul unitar, precum și din lipsa documentelor de intrare în gestiune, în raportul de constatare tehnico-științifică menționându-se faptul că la rubrica referitoare la prețul unitar cu amănuntul, SC E.C. SA nu a completat nimic.

4. Contractul de prestări servicii nr. 9 din 28 octombrie 2003 a avut ca obiect: "construcția și amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. SA Mizil în cadrul expoziției EXPOMIL 2003, construcția Romexpo care se desfășoară în perioada 06 - 09 noiembrie 2003". Serviciul urma a fi prestat de E.C. în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA.

Atât contractul, cât și actul de recepție, au fost semnate din partea M.F.A. SA Mizil de către inculpatul C.C., iar din partea E.C. de către martorul C.C.E.

M.F.A. SA Mizil a efectuat plăți în valoare totală de 328.138.629 lei, sumă achitată în două tranșe, prin două ordine de plată. Conform art. 6 alin. (5) din acest contract, la sfârșitul manifestării, M.F.A. SA Mizil urma să predea E.C. standul în starea în care l-a primit, cu același inventar. Acest stand a fost achiziționat de la C.E. SRL București, în baza contractului nr. E 342 din 24 octombrie 2003, la o valoare de 5664 euro fără TVA. S-a reținut că în mod similar contractului precedent, în privința folosirii informațiilor în cadrul exercițiului atribuțiilor de serviciu, E.C. a contractat achiziția standului de la C.E. cu patru zile înaintea semnării contractului de furnizare către M.F.A. SA Mizil, E.C. având rolul de simplu intermediar, rol care nu era necesar în situația dată. Pentru această activitate de intermediere E.C. a încasat cu 61.908.629 lei, mai mult decât valoarea achiziției de la C.E. Adaosul comercial aferent a fost de 52.024.058 lei, adică 23,25%, astfel cum a rezultat din raportul de constatare tehnico-științifică.

5. Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003 a avut ca obiect „producție mape și grafică", iar prețul contractului a fost de 5420 euro fără TVA; contractul a fost semnat de inculpatul C.C. și, respectiv, martorul C.E. M.F.A. SA Mizil a plătit, conform facturii fiscale nr. 9523275 din 14 noiembrie 2003, suma de 257.063.228 lei prin ordin de plată. Ca și în cazul precedent, E.C. a contractat achiziționarea mărfurilor de la C.E. SRL cu opt zile înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, conform contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003.

Diferența de preț între valoarea de achiziție achitată de E.C. și cea de vânzare către M.F.A. SA Mizil, a fost de 51.446.124 lei, adaosul comercial fiind de 43.232.037 lei, respectiv 25,02%.

Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, s-a constatat că unele dintre mărfuri au fost recepționate de către E.C. la data de 17 noiembrie 2003, adică la 8 zile de la terminarea EXPOMIL 2003, deci produsele nu au fost distribuite în cadrul expoziției și, de altfel, contractul dintre M.F.A. SA Mizil și E.C. a fost încheiat la 11 noiembrie 2003, adică după ce expoziția s-a terminat, deși produsele fuseseră contractate de E.C. la 03 noiembrie 2003, fiind livrate abia la 17 noiembrie 2003, actul de recepție între E.C. și M.F.A. SA Mizil fiind întocmit în data de 14 noiembrie 2003 cu nr. E 352 și prevăzând livrarea tuturor produselor, deși cea dintâi firmă nu intrase în posesia lor.

6. Contractul de prestări servicii nr. 11/2003

În fapt, s-a reținut că la data de 24 noiembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil și M.Ap.N. - Academia Tehnică Militară București, s-a încheiat contractul nr. 12/2003 având ca obiect: „testarea a două bucăți motoare SAVIEM și un set echipament de injecție pentru motoare SAVIEM" nerezultând posibilitatea subcontractării, M.F.A. SA Mizil fiind obligată la a presta activitățile sus-arătate.

Cu toate acestea, la 03 decembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil și E.C. s-a încheiat contractul nr. 11/2003, având ca obiect: „asistența tehnică pentru executarea activității de testare a două bucăți motoare SAVIEM și a unui set echipament de injecție pentru motoare SAVIEM", prețul prestației fiind stabilit la suma de 180.000.000 lei. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din „fișele de încercări pe banc", activitatea efectivă de testare, deci de executare a contractului, a avut loc tot la SC M.F.A. SA Mizil.

Astfel, s-a concluzionat că în momentul în care, M.Ap.N.-ul a dat o comandă și a încheiat un contract în valoare de 560.000.000 lei, inculpatul C.C., folosind această informație, respectiv a existenței acestei nevoi a M.Ap.N., a cedat fără niciun sens către firma sa și a inculpatului S.M., suma de 180.000.000 lei. Contractul nr. 12/2003 a fost semnat din partea M.Ap.N. -Academia Tehnică Militară București, de către L.I., acesta fiind în același timp și salariatul E.C., respectiv de la 01 mai 2003 și până la 01 ianuarie 2004, participând și la întocmirea altor proiecte.

7. Contractul de prestări servicii nr. 12/2003 a fost înregistrat la SC E.C. SA sub nr. E 70 din 12 decembrie 2003, iar la M.F.A. SA Mizil sub nr. C 1525 din 15 decembrie 2003 și avea ca obiect: „întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării Ia SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4x4. Ca și în cazurile anterioare, atât contractul, cât și actul de recepție, au fost semnate de către martorul C.E. din partea E.C., respectiv inculpatul C.C. din partea M.F.A. SA Mizil. Prețul așa-zisei prestații, conform contractului, era de 15.580 euro fără TVA.

La data de 19 decembrie 2003, s-a emis factura fiscală nr. 9523282, în valoare de 754.790.082 lei, achitată de către M.F.A. SA Mizil cu ordinul de plată nr. 1 din 06 ianuarie 2004.

Prima instanță a reținut că la data de 17 noiembrie 2003 (data recepției produselor de mapă și grafică din contractul nr. 10 din 11 noiembrie 2003), s-a solicitat prin adresă efectuarea unui studiu de către E.C. Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, la data de 12 decembrie 2003, s-a întocmit o notă de negociere prin care s-a stabilit prețul de 15.580 euro, pornindu-se de la prețul de 16.420 euro propus de E.C. Această notă a fost semnată de numitul V.R., asistent universitar doctorand inginer, absolvent al Academiei Tehnice Militare, care participase în luna februarie 2003, din partea E.C., la realizarea studiului privind modernizarea standului de probe și încercări motoare termice al Uzinei Mecanice Mizil. La data de 12 decembrie 2003, s-a semnat contractul, iar la 19 decembrie 2003, studiul a fost predat către M.F.A. SA Mizil, în baza actului de recepție nr. E 374. Studiul avea 118 pagini, ce reprezentau copii ale prezentării unor mașini similare executate în străinătate, un număr de 6 pagini prezentând capacitatea de execuție a mașinii la SC M.F.A. SA Mizil, precum și concluziile acestui studiu.

Prețul plătit pentru realizarea acestei activități a fost de 16.000 euro (pentru ca inculpatul C.C. să întrebe firma sa și a lui S.M. (E.C.) dacă M.F.A. SA Mizil, pe care o conduseseră ani de zile, poate să realizeze un anumit proiect).

8. Contractul de vânzare-cumpărare nr. E 410, avea ca obiect furnizarea de către E.C. M.F.A. SA Mizil a unor articole publicitare promoționale personalizate (300 bucăți pungi cadouri, cu personalizare M.F.A.), valoarea produselor fiind de 600 euro fără TVA; actele au fost semnate de inculpatul C.C. și martorul C.E.

În baza facturii fiscale nr. 9523290 din 30 martie 2004, s-a achitat prin ordin de plată suma de 28.872.732 lei. Produsele au fost livrate și recepționate conform actului de recepție nr. E 413 din 30 martie 2004.

În raportul de constatare tehnico-științifică ce a analizat această tranzacție, s-a arătat că urmare a solicitării D.N.A. către E.C. SA pentru prezentarea documentelor de achiziție aferente produselor livrate pentru SC M.F.A. SA Mizil în baza contractului nr. E MOI2004, aceasta, prin adresa nr. E 670 din 05 iunie 2006, face mențiunea că pungile au fost achiziționate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003 de la C.E. SRL, acest contract fiind încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, încheiat de E.C. cu M.F.A. SA Mizil și livrate și recepționate integral în noiembrie 2003. Se trage concluzia că aceleași pungi au fost vândute de două ori de E.C. către M.F.A. SA Mizil, o dată în derularea contractului nr. 10/2003 și încă o dată în derularea contractului nr. E 410/2004. Astfel, instanța a concluzionat că inculpații C.C., S.M. și martorul C.E., au procedat chiar la cumpărarea în două rânduri a acelorași produse, pentru a nu se pierde nimic din activitățile comerciale ilegale desfășurate.

9. Comanda nr. 722 din 25 februarie 2003 prin care M.F.A. SA Mizil a comandat un studiu privind modernizarea standului de probe și încercări motoare termice, a fost semnat de o echipă formată din patru membri. Pentru acest studiu s-au plătit 162.732.500 lei, în condițiile în care el a fost predat a doua zi după comandă fiind recepționat conform actului de recepție nr. E 129 din 26 februarie 2003.

Din rapiditatea predării studiului de 24 de ore, s-a concluzionat că nu s-a depus niciun fel de muncă de natură științifică, singurul lucru cert fiind prețul enorm plătit pentru a se repeta din nou copierea unor activități de cercetare desfășurate anterior; acest „studiu" a fost semnat de numiții L.I. și V.R.

10. Comanda nr. 957 din 26 martie 2003 a avut ca obiect solicitarea adresată de către M.F.A. SA Mizil de întocmirea unui „studiu privind protecția suplimentară prin blindaj a mașinii de luptă a infanteriei modernizate" și a fost apreciată ca pretext pentru alimentarea cu bani a E.C., având în vedere suma anterior achitată pentru elaborarea manualului mașinii de luptă a infanteriei MLI 84; pentru această „contribuție" s-au plătit 307.020.000 lei prin ordin de plată. Studiul a fost finalizat la foarte scurt timp, respectiv preluat din studiile anterioare și semnat de C.E., C.N., L.I. și U.F.C.

11. Comanda nr. 3038 din 09 septembrie 2003 avea ca obiect: „realizarea unei analize și studiu privind posibilitățile de tropicalizare a tehnicii și implicațiile estimate", prețul plătit fiind de 64.000.000 lei

S-a reținut că, în realitate studiul fusese comandat de către M.Ap.N. - UM 02512 București către M.F.A. SA Mizil, care, din nou, a subcontractat pentru ca acționarii incompatibili ai M.F.A. SA Mizil să încaseze sume bănești. M.Ap.N. - UM 02512 achitase 89.000.000 lei, din care, 64.000.000 lei au mers către E.C. SA și nu au intrat în patrimoniul M.F.A. SA Mizil. Responsabil de contract a fost numitul Ș.P. din partea M.F.A. SA Mizil, care era și salariat al E.C.

Conform procesului-verbal de recepție încheiat între UM 02512 și SC M.F.A. SA Mizil (art. 1) „lucrările au fost avizate de comisia de avizare internă a unității executante, conform actului de recepție internă nr. 127 din 31 octombrie 2003". De asemenea, conform prevederilor art. 2 se arăta: „rezultatele lucrărilor constau în studiul tehnic prin posibilități de tropicalizare a tehnicii și implicațiile estimate (…)”. De altfel, studiul a fost predat de M.F.A. SA Mizil către UM 02512 anterior datei de 03 noiembrie 2003 prevăzută în actul de recepție, încheiat între M.F.A. SA Mizil și E.C., de unde rezultă o nouă transmitere de informații în vederea dobândirii unei părți din valoarea contractului către firma-căpușă.

12. Comanda nr. 149 din 19 ianuarie 2004 a avut ca obiect solicitarea de către M.F.A. SA Mizil a unor„materiale promoționale" la un cost de 147.560.000 lei, achitate cu ordin de plată. Materialele promoționale au fost achiziționate de E.C. de la E. SRL, cu valoarea de 1450 euro și cu termen de livrare 02 februarie 2004, orele 18,00. Acest contract a fost semnat de martorul C.E. din partea E.C. și de V.R. din partea E. Urmau a se livra mape, CD-uri mari și CD-uri mici. Astfel cum a rezultat din raportul de constatare, produsele au fost predate de către E. către E.C. la data de 02 februarie 2004, actul de recepție între E.C. și M.F.A. SA Mizil, având nr. 385 și fiind emis la 28 ianuarie 2004, rezultând că firma-căpușă nici nu primise produsele la acea dată.

S-a reținut, de asemenea, că Direcția Națională Anticorupție, a solicitat prezentarea documentelor de achiziție aferente comenzii sus-arătate. Răspunsul a fost că, produsele denumite „foi volante", în număr de 1500, au fost cumpărate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003, de la aceeași societate C.E. SRL acest contract fiind încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, perfectat între E.C. și M.F.A. SA Mizil, iar produsele fiind recepționate în totalitate în luna noiembrie 2003. Deci, aceste foi volante, ca și în cazurile anterioare referitoare la contractul nr. 10 din 11 noiembrie 2003, au fost vândute de două ori de către E.C., firma-căpușă, o dată în derularea contractului nr. 10/2003, iar a doua oară în derularea comenzii analizate. În raportul de constatare s-a arătat că diferența de preț dintre valoarea mărfurilor la achiziție și la vânzare, la E.C. este de 76.869.716 lei, inclusiv TVA, adaosul comercial fiind de 64.596.400 lei, respectiv 108,74%.

13. Comanda nr. 339 din 04 februarie 2004, conform facturii fiscale nr. 9523285 din 17 februarie 2004, SC M.F.A. SA Mizil solicitând E.C. SA furnizarea a 600 bucăți cărți de vizită și plătind prin ordin de plată suma de 12.071.955 lei, diferența de preț între valoarea mărfurilor la achiziție față de cea la vânzare fiind de 6.245.715 lei, adaosul comercial fiind în sumă de 5.248.500 lei, adică 107,2%.

14. Verificându-se extrasele de cont ale E.C. SA s-a constatat că această firmă a încasat la data de 27 noiembrie 2002 suma de 76.755.000 lei, fără a se identifica documente privind această operațiune.

Concluzionând cu privire la raporturile comerciale dintre SC M.F.A. SA. Mizil și SC E.C. SA prima instanță a reținut că totalul sumelor încasate de SC E.C. SA în urma relațiilor comerciale cu SC M.F.A. SA Mizil a fost de 4.690.767.958 lei, prin raportare la perioada 27 noiembrie 2002 - 28 mai 2004. Potrivit anexei raportului de constatare tehnico-științifică și raportului de expertiză contabilă, după încheierea contractului-cadru de prestări servicii nr. 4/2003, pană în luna mai 2004, au fost nu mai puțin de 5 luni în care 100% din totalul afacerilor E.C. îl reprezenta vânzările către M.F.A. SA Mizil, iar în luna mai 2004 au reprezentat 91,64%, în decembrie 2003 - 99,70% și în octombrie 2003 - 86,99%.

La data de 31 decembrie 2003, E.C. SA a înregistrat un profit net în valoare de 3.719.412.000 lei (față de 988.484.000 lei cât avusese în urmă cu un an). Acest profit net a fost împărțit exclusiv pentru plata dividendelor, respectiv inculpatul C.C. ar fi avut de încasat 1.115.826.000 lei, C.E. aceeași sumă, inculpatul S.M. 1.041.438.000 lei, N.V. 371.942.000 lei, iar B.(S.)E. 74.389.000 lei.

Din raportul de expertiză contabilă au fost identificate, următoarele sume plătite efectiv acționarilor, respectiv N.V. 100.424.340 lei, C.C. 301.273.020 lei, B.E. 74.380.000 lei, S.M. 281.188.260 lei și C.C.E. 1.187.593.020 lei.

S-a mai reținut că Raportul Comisiei de cenzori al SC M.F.A. SA Mizil (nr. 3546 din 28 octombrie 2004) a menționat numeroasele ilegalități săvârșite în cursul derulării operațiunilor comerciale cu E.C. SA și, mai cu seamă, întocmirea necorespunzătoare a documentelor contabile ilustrând inexistența prestațiilor. Potrivit acestui act, nu au existat: referate de necesitate, nu s-a stabilit o procedură de achiziție și nu se deține o fișă de observație a proiectului de contract. Comisia de cenzori a arătat că, în ceea ce privește contractul-cadru nr. 4/2003, acesta este un contract de cercetare-dezvoltare și prestări servicii, astfel că se impunea ca în facturi și în actele de recepție să se specifice lucrările executate și serviciile prestate. Un alt aspect relevant a fost considerat cel conform căruia devizele post-calcul ale E.C. SA sunt întocmite în baza unui număr total de ore prestate, fără defalcare pe activități, respectiv servicii prestate, facturile aferente contractului în discuție fiind înregistrate în contabilitatea de gestiune, în contul 924 „cheltuieli generale de administrație".

II. Între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.B. SRL raporturile contractuale s-au derulat în condițiile în care SC E.B. SRL a luat ființă la data de 21 mai 2001, asociat unic fiind B.E., iar ulterior, la 14 octombrie 2003, capitalul social al acestei firme s-a mărit la 50.000.000 lei; totodată, a dobândit calitatea de asociat inculpatul S.M., cu o cotă de 50%, administrator al societății rămânând B.(S.)E.

Încă din anul 2001, S.E. și S.M. se aflau într-o relație foarte apropiată, materializată prin încheierea căsătoriei în anul 2004. Intrarea în societate a inculpatului S.M. a avut loc în plină derulare a contractelor dintre E.C. SA și SC M.F.A. SA Mizil. S-a apreciat că aceste aspecte prezintă o deosebită relevanță, întrucât din probele administrate rezultă că, în fapt, actele de comerț au fost efectuate de inculpatul S.M. nemijlocit, martorul R.F. figurând doar scriptic, pentru ca cel dintâi să evite relevarea stării de incompatibilitate.

1. În cursul lunii aprilie 2003, SC E.B. SRL, a livrat către SC M.F.A. SA Mizil două tigăi basculante electrice, contra sumei de 300.866.653 lei, livrarea nefăcând obiectul infracțiunilor reținute în prezentul rechizitoriu.

2. Cu 10 zile înainte de dobândirea oficială a calității de asociat al SC E.B. SRL de către inculpatul S.M., societatea a trimis către SC M.F.A. SA Mizil o adresă prin care a arătat că este dispusă să presteze o serie de servicii, cum ar fi: relații și comunicare cu publicul, investigarea potențialului pieței, sondarea opiniei publice, promovarea și dezvoltarea de noi produse, analize statistice și reprezentare în relații cu clienții, precum și alte servicii de acest fel, activități specifice marketingului, SC M.F.A. SA Mizil, având un asemenea compartiment de specialitate.

La două zile, respectiv la 08 octombrie 2003, inculpatul C.C. a transmis o comandă fermă către SC E.B. SRL prin care a solicitat efectuarea de consultații privind relațiile de comunicare cu clienții, studiu pentru cererea de autovehicule speciale, reparații autovehicule cu destinație specială, studierea potențialului pieței, studiul privind promovarea și dezvoltarea de noi produse, reprezentarea în relațiile cu clienții și potențialii clienți. La data de 09 octombrie 2003, sub nr. C 1202 din 14 octombrie 2003, s-a încheiat contractul de consultanță înregistrat sub nr. 11 din 09 octombrie 2002 la E.B. SRL; potrivit raportului de constatare tehnico-științifică, la acea dată administrator era S.E., R.F. neavând niciodată calitatea de administrator al acestei societăți.

A doua zi după intrarea în firmă a inculpatului S.M., la 17 octombrie 2003, SC M.F.A. SA Mizil a primit comunicarea SC E.B. SRL, prin care s-a propus elaborarea unui studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile și reparații autovehicule cu destinații speciale, solicitându-se un preț pentru 24.500 dolari. SC E.B. S.R.L a oferit și servicii de reprezentare a intereselor de piață ale SC M.F.A. SA Mizil în relațiile cu consiliile județene, consiliile locale și ministerele de resort pentru promovarea autovehiculelor cu destinație specială. Astfel cum a rezultat din probele dosarului și cum însuși inculpatul S.M. a recunoscut, întreaga idee a acestui proiect i-a aparținut, iar negocierile le-a purtat personal cu inculpatul C.C. S-a apreciat că față de calitatea de deputat a inculpatului S.M. și condițiile concrete existente ideea de reprezentare în fața unor organisme ale statului, regăsită în oferta SC E.B. SRL era ciudată, pentru acest studiu inculpatul S.M. pretinzând suma de 15.500 dolari SUA.

În cursul lunii octombrie a anului 2003, SC E.B. SRL a elaborat „studiul de fezabilitate privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile", respectiv un număr de 18 pagini scrise, pentru care la 10 noiembrie 2003, a primit suma de 1.014.244.140 lei.

3. În baza contractului de consultanță amintit, la data de 15 ianuarie 2004, a fost semnată Convenția nr. 27 între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.B. SRL. Conform clauzelor acestei convenții, SC E.B. SRL, se obliga să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relația cu Consiliul Județean Prahova, primăriile județului Prahova, alte consilii județene și primării din țară privind promovarea autovehiculului șenilat de intervenție care a făcut obiectul studiului de fezabilitate comandat și să efectueze toate demersurile necesare în vederea obținerii de comenzi și contracte pentru valorificarea acestui tip de produs. Inculpatul S.M. avea calitatea de deputat în Circumscripția Prahova și vicepreședinte al Organizației Județene Prahova a PSD (așa cum reiese din CV-ul său postat pe site-ul Camerei Deputaților) unde, prin firma sa, ar fi urmat conform acestui act să intervină pe lângă autoritățile publice locale. Oricum, acest fapt nu a mai avut loc, întrucât, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică, precum și din raportul comisiei de cenzori menționat anterior, SC E.B. SRL, nu a prestat niciun fel de activitate. Urmare ultimei convenții citate, pentru promisiunea viitoare de a reprezenta ceva ce nu exista și nu există nici în prezent, s-a plătit la data de 19 ianuarie 2004, suma de 601.140.995 lei, mai exact.

S-a concluzionat că raporturile comerciale descrise erau caracterizate de lipsa oricărei prestații de către SC E.B. SRL, această firmă încasând în aceste condiții de la SC M.F.A. SA Mizil suma totală de 1.916.251.788 lei, în perioada aprilie 2003 - ianuarie 2004, din care se scădea prețul tigăii basculante, respectiv 300.866.653 lei. Conform anexei la raportul de constatare tehnico-științifică, în luna ianuarie 2004, SC E.B. SRL a avut un procent de încasări de la SC M.F.A. SA Mizil, în raport cu alte firme, de 72,4%. Ca și în situația firmei SC E.C. SA, SC E.B. SRL, a marcat o creștere economică în urma afacerilor cu SC M.F.A. SA Mizil, respectiv, față de 740.410.018 lei profit net la 31 decembrie 2002, la 31 decembrie 2003 a înregistrat un profit net de 2.340.701.333 lei, din care s-au repartizat pentru acordarea de dividende suma de 1.400.000.000 lei. La 20 noiembrie 2004, soții S. au decis renunțarea la plata dividendelor aferente anului 2003 și repartizarea acestora „pentru acoperirea nevoilor proprii de finanțare".

Din analiza tuturor documentelor sintetizate în raportul de constatare tehnico-științifică a rezultat și că niciun contract sau comandă nu au fost atribuite de către inculpatul C.C. ca urmare a organizării unei licitații, a vreunei cereri de ofertă sau a simplei testări a pieței, așa-zisele contracte fiind atribuite direct cu simulacre de negociere, sau chiar fără negociere.

Față de situația de fapt expusă, prima instanță a reținut că, în drept:

1. Faptele inculpatului C.C. care, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC M.F.A. SA Mizil, cenzor al SC E.C. SA și acționar al SC E.C. SA, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, constând în semnarea contractelor și a documentelor de plată în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activitățile comerciale desfășurate, faptele constând în folosirea informațiilor referitoare la contractele pe care SC M.F.A. SA Mizil le avea cu alte entități, pentru ca firmele la care inculpatul era acționar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Cu privire la solicitările inculpatului referitoare, în principal, la achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală) și, în subsidiar, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. (faptei îi lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii), motivată de faptul că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 78/2000 incriminează ca infracțiune doar efectuarea de operațiuni financiare (…) și/sau încheierea de tranzacții financiare, neefectuate de către inculpat, acesta doar autorizând derularea unor operațiuni comerciale, conforme cu obiectul de activitate al SC M.F.A. SA Mizil s-a arătat că prin „operațiuni financiare”, în sens comun, se înțelege operațiuni ce implică circulația banilor, a creditelor, iar actele de comerț sunt definite în art. 3 pct. 11 C. com., în conformitate cu art. 4 din același cod, reprezentând acte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul în sine. Așadar s-a concluzionat că, prin operațiuni financiare, ca acte de comerț, în accepțiunea art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 se înțelege desfășurarea oricărei activități apreciată ca act de comerț de prevederile art. 3 pct. 11 și art. 4 C. com. care presupune o plată, o circulație a banilor sau creditelor.

Susținerea inculpatului C.C. că sub incidența textului incriminator nu ar intra decât operațiuni ce țin de bancă nu a fost primită, cu motivarea că, dacă aceasta ar fi fost voința legiuitorului, atunci s-ar fi limitat doar la expresia de „operațiuni financiare”, fără a mai adăuga și „acte de comerț”, aceeași concluzie rezultând și din interpretarea teleologică a textului, scopul incriminării acestei fapte constituindu-l ocrotirea relațiilor sociale referitoare la cinstea, onestitatea persoanelor care, datorită funcției, atribuției sau însărcinării primite, trebuie să se abțină de la efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, ori de la încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, o restrângere a elementului material doar la domeniul bancar însemnând a lipsi de ocrotire celelalte situații în care, urmare a unor acte de comerț ce presupun efectuarea de plăți, circulația banilor și a creditelor, se obțin bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În cea de-a doua modalitate normativă, elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 constă în încheierea de „tranzacții financiare”, care în sens restrâns au fost apreciate că semnifică operațiuni care au ca obiect vânzările și cumpărările de bani și care se desfășoară în cadrul sistemului financiar-bancar, iar în sens larg transmiterea unor drepturi sau schimburi comerciale, dar în domeniul strict financiar. Așadar, s-a apreciat că este evident că faptele reținute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate normativă.

Referitor la o apărare subsidiară prin care se solicita achitarea pentru aceeași infracțiune în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivându-se că nici latura obiectivă, nici latura subiectivă ca elemente constitutive ale infracțiunii nu sunt îndeplinite s-a arătat că sunt valabile considerațiile expuse relativ la latura obiectivă; potrivit textului incriminator, pentru ca operațiunile financiare, ca acte de comerț și tranzacțiile financiare să poată constitui elementul material al infracțiunii, legea impune ca ele să fie incompatibile cu funcția, atribuțiile sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană; s-a apreciat că incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege și că apărarea inculpatului în sensul că a semnat acte în derularea operațiunilor comerciale în calitate de Director General și nu în calitatea de Președinte al Consiliului de Administrație este pur speculativă, deoarece în „Statutul Societății Comerciale M.F.A. - SA Mizil”, în articolul 17 alin. (18) se arată că „Președintele Consiliului de Administrație este și directorul general al societății comerciale”.

Prin urmare, inculpatul întrunea, potrivit Statutului, atât calitatea de Președinte al Consiliului de Administrație, cât și pe cea de director general, iar în relațiile cu terții, într-adevăr, conform art. 17 alin. (11) din același statut, societatea era reprezentată de directorul general, pe baza și în limita împuternicirilor date de consiliul de administrație. S-a constatat că este neîntemeiată susținerea apărării că incompatibilitatea sa nu ar proveni din lege, ci din interpretarea extensivă a art. 17 din Statut, acesta făcând trimitere la Legea nr. 31/1990, iar incompatibilitatea reținută inculpatului este prevăzută în art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării în vigoare la data săvârșirii faptelor), în care se arată că: „membrii comitetului de direcție și directorii unei societăți pe acțiuni nu vor putea fi, fără autorizarea consiliului de administrație, administratori, membri în comitetul de direcție, cenzori sau asociați cu răspundere nelimitată, în alte societăți concurente sau având același obiect, nici exercita același comerț cu altul concurent, pe cont propriu sau al altei persoane”.

Inculpatul a fost acționar, membru al Consiliului de Administrație, Președinte și director general al SC M.F.A. SA Mizil și, în același timp, acționar și cenzor al SC E.C. SA.

Inculpatul a participat la luarea deciziilor în cadrul SC M.F.A. SA Mizil, a semnat contracte și documente de plată în relațiile cu SC E.C. SA, în scopul obținerii pentru el și ceilalți acționari ai SC E.C. SA a unui profit constând în dividendele dobândite.

Cu privire la apărarea inculpatului vizând latura subiectivă a infracțiunii, în sensul că lipsește intenția directă cerută de textul incriminator, câtă vreme scopul său a fost nu de a obține avantaje materiale ci pentru că respectivele operațiuni erau necesare și avantajoase pentru SC M.F.A. SA Mizil, și că dividendele nu sunt foloase necuvenite s-a reținut că infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 poate fi săvârșită numai cu intenția directă, calificată, căci fapta se comite „în scopul dobândirii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

S-a argumentat, de asemenea, că apărarea inculpatului în sensul că SC M.F.A. SA Mizil nu a fost prejudiciată nu poate fi primită, căci noțiunea incriminării unor fapte asimilate celor de corupție cum este art. 12 lit. e) din Legea nr. 78/2000 nu o constituie protejarea patrimoniului, ci împiedicarea persoanelor indicate în art. 1 din lege să-și trafice funcția. Inculpatul C.C. îndeplinea o funcție definită în art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000, iar conform art. 2 din aceeași lege, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin în exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională „fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.

Dividendele obținute au caracterul de „foloase necuvenite” câtă vreme provin din profitul societății ca urmare a activităților comerciale desfășurate cu girul inculpatului, aflat în situație de incompatibilitate.

Astfel, s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

2. Faptele inculpatului C.C. constând în neînștiințarea Consiliului de Administrație sau a Comisiei de Cenzori ale SC M.F.A. Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerț cu firmele la care avea calitatea de acționar, fapte comise în legătură cu infracțiunea asimilată celei de corupție întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998), combinat cu aplicarea art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că inculpatul C.C. nu a recunoscut săvârșirea acestei infracțiuni, formulând apărări, în principal, pentru achitarea sa în baza art. 10 lit. b) C. proc. pen. și, în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apărarea principală s-a întemeiat pe susținerea că între data epuizării infracțiunii (respectiv februarie 2004) și data judecării cauzei (ianuarie 2011) au intervenit mai multe legi penale, iar instanța ar trebui să facă aplicarea legii penale mai favorabile, reprezentată de Legea nr. 441/2006 prin care au fost abrogate expres dispozițiile art. 149 din Legea nr. 31/1990, astfel că infracțiunea prevăzută de art. 269 (art. 275 pct. 1 în actuala reglementare) a rămas fără obiect, nemaifiind prevăzută de legea penală.

Prima instanță a constatat că susținerile inculpatului nu sunt întemeiate, neexistând niciun moment între data săvârșirii faptei și data judecării ei în care infracțiunea prevăzută de art. 269 pct. 1 (art. 275 pct. 1 în actuala numerotare) să fi rămas fără obiect. S-a reținut că art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 face referire la art. 145 din aceeași lege, devenit art. 149, ulterior abrogat prin art. I din Legea nr. 441/2006, dar subzistând ca și conținut în art. 144³, prin aceeași Lege nr. 441/2006. Așadar, s-a arătat că niciun moment din succesiunea legilor infracțiunea incriminată de art. 269 nu a fost abrogată, art. 144³ a fost introdus, cu același conținut, concomitent cu abrogarea art. 145 - 149, iar prin O.U.G. nr. 82/2007, publicată în M. Of. nr. 446 din 29 iulie 2007, la care face trimitere inculpatul, nu s-a reincriminat infracțiunea, ci doar s-au făcut trimiterile la noua numerotare a textelor din Legea nr. 31/1990.

S-a apreciat că nu este necesară reținerea art. 145 în încadrarea juridică a faptei, întrucât încadrarea se referă strict la textul incriminator, care este art. 269 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 (numerotare din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998, în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii), iar în conținutul său, textul incriminator face trimiterile necesare.

Referitor la apărarea inculpatului privind împrejurarea că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, deoarece textul incriminator prevede două condiții care nu sunt îndeplinite, infracțiunea având subiect activ calificat, respectiv administratorul, ori inculpatul a semnat contractele și ordinele de plată în calitate de Director General, s-a motivat că aceste argumente nu pot fi reținute.

Prima instanță a constatat că în ceea ce privește calitatea în care a semnat actele, apărarea inculpatului a fost deja respinsă și cu prilejul analizei primei infracțiuni reținute în sarcina sa, în care s-a reținut că acesta, conform art. 17 pct. 18 din Statut și, respectiv, pct. 11, îndeplinea funcția de Director General numai pentru că era Președintele Consiliului de Administrație, astfel că întrunea calitatea de administrator cerută de textul incriminator.

Interesele contrare se rețin, de asemenea, din perspectiva poziției sale de incompatibilitate, iar interesul contrar nu trebuie, neapărat, să aibă înțelesul interesului potrivnic sau dușmănos, spiritul legii fiind acela de a interzice unei persoane să fie în două poziții incompatibile.

S-a arătat că și cea de-a doua condiție este întrunită, deoarece textul nu se referă la „deliberarea” din cadrul Consiliului de Administrație, așa cum pretinde inculpatul, ci la obligația impusă de a nu participa la luarea vreunei decizii în legătură cu acea operațiune, ori inculpatul este cel care a semnat contractele din partea SC M.F.A. SA Mizil cu SC E.C. SA.

Astfel, s-a reținut și această infracțiune în sarcina inculpatului.

3. Faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004 a folosit cu rea-credință creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum și patrimoniul acestuia, pentru a favoriza SC E.C. SA și SC E.B. SRL, reaua-credință rezultând din interesul personal în aceste firme și din lipsa prestațiilor din contractele comerciale, faptă comisă în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că apărarea inculpatului în sensul că această infracțiune nu este suficient conturată nu poate fi primită având în vedere că în prezentarea situației de fapt s-a descris exact modalitatea în care inculpatul s-a folosit de creditul și patrimoniul SC M.F.A. SA Mizil pentru a favoriza firmele la care avea un interes personal.

Astfel, în perioada derulării contractului cadru nr. 4/2003, SC E.C. SA a încasat de la SC M.F.A. SA Mizil sume de peste 868.000.000 lei, în situația în care ar fi fost firesc ca persoanele din conducerea SC M.F.A. SA Mizil să ia hotărârea înființării unui compartiment propriu de cercetare și proiectare de produse militare și civile înainte de încheierea contractului cu SC E.C. SA; totodată, inculpatul C., dovedind aceeași rea-credință, cunoscând faptul că SC M.F.A. SA Mizil avea obligația elaborării memoriului de operare a produsului de bază MLI-84 M, a semnat contractul nr. 7/2003 care avea ca obiect executarea de către SC E.C. SA, în calitate de prestator, pentru SC M.F.A. SA Mizil, a manualului de operare și întreținere pentru mașina de luptă a infanteriei MLI - 84M.

În baza acestui contract SC E.C. SA a încasat de la SC M.F.A. SA Mizil suma de 324.227.400 lei (ROL), în condițiile în care avea doar 4 angajați care nu puteau desfășura o activitate de cercetare, proiectare în apartamentul unde își avea sediul. Din colectivul de redactare al acestui manual au făcut parte 8 persoane, din care 5 erau angajați ai SC M.F.A. SA Mizil și care, așa cum rezultă din declarațiile martorilor, și-au desfășurat activitatea în cadrul SC M.F.A. SA Mizil. Practic, SC M.F.A. SA Mizil a plătit salariații săi să creeze un bun pentru SC E.C. SA, vândut apoi către SC M.F.A. SA Mizil.

La data de 20 octombrie 2003 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 între SC E.C. SA și SC M.F.A. SA Mizil având ca obiect „vânzarea de articole publicitare promoționale”. Necesitatea achiziționării acestor materiale promoționale a rezultat din schimbarea siglei SC M.F.A. SA Mizil și pentru a promova pe piață noua imagine a acestei societăți comerciale.

Inculpatul C.C. deținea această informație, despre SC M.F.A. SA Mizil, astfel că la data de 06 octombrie 2003 (anterior datei contractului nr. 8), SC E.C. SA a încheiat cu SC B.B.F.B.M.D. SRL contractul de vânzare-cumpărare din 06 octombrie 2003 având ca obiect exact articolele promoționale necesare SC M.F.A. SA Mizil.

Suma pe care SC M.F.A. SA Mizil a achitat-o firmei inculpatului a fost de 987.795.439 lei, iar suma pe care SC E.C. SA a plătit-o către SC B.B.F.B.M.D. SRL a fost mult mai mică. În concret, diferența de preț între valoarea de achiziție a produselor de SC E.C. SA de la SC B.B.F.B.M.D. SRL și vânzarea lor la SC M.F.A. SA Mizil a fost de 218.142.709 lei, fapt ce dovedește folosirea cu rea-credință a creditului SC M.F.A. SA Mizil în favoarea SC E.C. SA, unde inculpatul avea interese, fiind acționar.

În contractul de prestări servicii nr. 9/2003, având ca obiect „amenajarea standului pentru publicitatea M.F.A. Mizil în cadrul expoziției EXPOMIL”, SC E.C. SA a avut, de asemenea, un rol de intermediar, căci respectivul stand a fost executat de angajații SC C.E. SRL, reliefându-se modul în care inculpatul C.C., uzitând informații legate de nevoile SC M.F.A. Mizil a folosit creditul acesteia în interesul firmei la care era acționar, SC E.C. SA, care a realizat un profit de 61.908.629 ROL.

Pentru toate celelalte contracte s-a evidențiat modul în care C.C. a putut dobândi foloase proprii pe seama bugetului SC M.F.A. SA Mizil.

Prima instanță nu a reținut nici apărarea inculpatului în sensul că infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 ar fi una de rezultat, întrucât textul nu prevede o atare condiție, prejudiciul lipsind din norma incriminatorie, astfel încât și pentru această infracțiune s-a constatat întrunirea elementelor constitutive.

Cu referire la inculpatul S.M., s-a reținut că faptele acestuia care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul C.C. a înlesnit cu intenție, comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni (prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.).

În sarcina inculpatului C.C. s-a stabilit săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, dar pentru această infracțiune, comisă în calitate de autor, a beneficiat de ajutorul inculpatului S.M.

Inculpatul S.M. a susținut, în apărare, că nu a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, în stare de incompatibilitate, demisionând din funcția de cenzor al SC E.C. SA în cadrul termenului prevăzut de Legea nr. 61/2003.

Prima instanță a apreciat că Legea nr. 161/2003 a introdus incompatibilitățile prin art. 82 și 83; art. 82 (1) lit. a) referindu-se la incompatibilitatea între calitatea de deputat și senator cu funcția de cenzor, precizându-se, conform art. 83 (1) „deputatul va informa Biroul Permanent al Camerei în 15 zile de la intrarea în vigoare a Legii, de cazul de incompatibilitate”.

În 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile (care, conform inculpatului se împlinea la 07 mai 2003) deputatul trebuia să opteze, fie pentru mandatul de parlamentar, fie pentru funcția care genera incompatibilitatea.

Inculpatul a arătat că a demisionat din funcția de cenzor la data de 14 iunie 2003, în cadrul celor 60 de zile, astfel cum rezultă din cererea de demisie datată 14 iunie 2003 adresată Consiliului de Administrație al SC E.C. SA și că nu poate fi culpabilizat pentru faptul că cererea sa de demisie a fost pusă în discuția AGA abia la 23 septembrie 2003.

Prima instanță a constatat că inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu ca autor, ci în calitate de complice la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 săvârșită de coinculpatul C.C., astfel încât nu se impune analiza situației de incompatibilitate personală a sa, aflându-se cu toate acestea, pentru o anumită perioadă, în situația de incompatibilitate față de faptul că deținea funcția de cenzor al SC E.C. SA concomitent cu calitatea de deputat, astfel încât, fie că această perioadă a durat până la data demisiei, fie că a durat până la hotărârea AGA, afirmația din rechizitoriu, în sensul că inculpatul s-a aflat la un moment dat în situația de incompatibilitate este reală.

De asemenea, inculpatul S.M. a arătat că nu poate fi complice al inculpatului C.C., întrucât nici acesta, la rândul său, nu era în situație de incompatibilitate și nu a comis infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Argumentele pentru care Înalta Curte a reținut în sarcina inculpatului C.C. săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, au fost deja invocate cu prilejul analizei acestei infracțiuni, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Complicitatea reținută în sarcina inculpatului S.M. care, printr-o înțelegere prealabilă, l-a ajutat pe coinculpatul C.C. să comită infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 a fost apreciată ca reieșind din următoarele acte desfășurate de acesta:

- la data de 09 iulie 2002, în urma unei înțelegeri prealabile, înființează, împreună cu C.C., C.C.E. și alte două persoane (N.V. și B.E.) SC E.C. SA, cu scopul recunoscut de ambii inculpați de a desfășura activități nemijlocite cu SC M.F.A. SA Mizil;

- la data înființării SC E.C. inculpatul era membru al Consiliului de Administrație al SC M.F.A. SA Mizil, funcție pe care a deținut-o până la data de 28 mai 2003;

- la data de 14 octombrie 2003 inculpatul S.M. a dobândit prin cesionare 50% din capitalul social al SC E.B. SRL; societatea fusese înființată la 20 aprilie 2001, având ca asociat unic pe B.E., iar la data de 11 septembrie 2004 B.E. și S.M. au devenit soț și soție;

- după data de 28 mai 2003, inculpatul a reușit să o impună în Consiliul de Administrație al SC M.F.A. SA Mizil pe B.E., precum și pe numitul C.E., ambii acționari la SC E.B. SRL;

- prin aceste calități inculpatul l-a sprijinit pe coinculpatul C. în derularea contractelor și comenzilor între SC M.F.A. Mizil SA cu două firme la care inculpatul S., dar și inculpatul C. aveau interes;

- ambii inculpați au încasat dividende în urma contractelor angajate cu SC M.F.A. Mizil SA;

- inculpatul cunoștea situația de incompatibilitate a coinculpatului C.C. (în rechizitoriu, de asemenea se face referire și la incompatibilitatea lui C.C.E.).

S-a constatat că apărarea inculpatului S.M. în sensul că nu a cunoscut existența contractelor încheiate de SC M.F.A. SA Mizil cu E.C. nu poate fi primită; acesta a fost membru al Consiliului de Administrație al SC M.F.A. SA Mizil până la 28 mai 2003, ori contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003 s-a încheiat la 22 mai 2003, inculpatul participând la negocieri directe, sprijinindu-l astfel pe coinculpatul C. De asemenea, în locul său a reușit să o impună pe martora B., iar din activitățile cu SC M.F.A. SA Mizil a încasat dividende de la SC E.C., astfel că nu poate susține că nu știa de unde provin.

A fost apreciată ca relevantă Convenția nr. 27 încheiată la data de 15 ianuarie 2004 între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.B. SRL. Conform clauzelor acestei Convenții SC E.B. SRL se obligă să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relația cu Consiliul Județean Prahova, primăriile județului Prahova, alte consilii județene și primării din țară privind promovarea autovehiculului șenilat de intervenție și să efectueze toate demersurile necesare în vederea obținerii de comenzi și contracte pentru valorificarea acestui tip de produs, aceasta în timp ce inculpatul avea calitatea de deputat în Circumscripția Prahova unde, prin firma sa, conform convenției prezentate, ar fi urmat să intervină pe lângă autoritățile publice locale.

Astfel, s-a concluzionat că toate aceste aspecte confirmă săvârșirea de către inculpatul S.M. a complicității la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 comisă de inculpatul C.C.

Cu privire la individualizarea pedepselor pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C.C. au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, diferite în cazul fiecăreia dintre infracțiuni, diferență reflectată, de altfel, și în limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, de scopul urmărit și consecințele activității infracționale.

În raport de aceste considerente, prima instanță a aplicat inculpatului pedepse orientate între media și maximul special, urmând a se face aplicarea art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea.

Față de circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, cariera sa profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor instanța a apreciat că atingerea scopului pedepsei poate fi realizată și fără executare, în condițiile suspendării sub supraveghere, luând în considerare că pedeapsa rezultantă aplicată pentru concursul de infracțiuni nu va depăși 3 ani. Așadar, s-a făcut aplicarea art. 86¹ C. pen. și s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare calculat în conformitate cu art. 86² C. pen.

Pentru inculpatul S.M., au fost avute în vedere, la individualizarea pedepsei, aceleași criterii generale prevăzute de art. 72 C. pen., precum și circumstanțele sale personale, împrejurarea că i se reține în sarcină săvârșirea unei singure infracțiuni, astfel încât acestui inculpat i s-a aplicat o pedeapsă orientată către limita minimă a textului incriminator, apreciindu-se că se justifică și pentru acesta suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 86¹ C. pen., pe un termen de încercare mai scurt, calculat potrivit art. 86² C. pen.

Ambilor inculpați li s-au aplicat măsurile de supraveghere prevăzute de art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare.

A fost atrasă atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere conform art. 359 C. proc. pen. și s-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

Cu privire la latura civilă și la alte măsuri procesuale s-a constatat că în faza de urmărire penală, cât și în instanță, înainte de citirea actului de sesizare, B.D. (care, de altfel, a și sesizat organele de urmărire penală, cu consecința formării acestui dosar) a arătat că este acționar majoritar la SC M.F.A. SA Mizil și că înțelege să se constituie parte civilă.

Prima instanță, constatând că obiectul acestui dosar nu îl constituie infracțiuni de prejudicii, ci infracțiuni de pericol (pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 78/2000 identificându-se foloase necuvenite), a respins cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

S-a constatat că, reținând în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (în forma complicității prevăzute de art. 26 C. pen. pentru inculpatul S.M.), urmează să se facă aplicarea art. 19 din același act normativ.

S-a motivat că prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea totalului sumelor încasate de SC E.C. din activitățile derulate cu SC M.F.A. SA Mizil, respectiv 2.661.515.975 lei (ROL) și a celor încasate de SC E. SRL din activitățile derulate cu SC M.F.A. SA Mizil, în cuantum de 1.615.385.135 lei, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen.; în concluziile orale, reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat confiscarea, în temeiul art. 19 din Legea nr. 78/2000, a sumelor de 1.115.826.000 lei (ROL) de la inculpatul C.C. și de 1.041.438.000 lei de la inculpatul S.M., reprezentând dividendele de la SC E.C. SA.

Sub acest aspect, prima instanță a reținut incidența art. 19 din Legea nr. 78/2000, ca dispoziții cuprinse în legea specială, iar în ceea ce privește dividendele obținute, că acestea au fost determinate, atât în cursul urmăririi penale, prin raportul de constatare tehnico-științifică, cât și în cursul judecății, instanța încuviințând inculpaților solicitarea de efectuare a unei expertize contabile judiciare, raportul fiind depus la dosar.

Concluziile expertizei contabile coincid cu constatările raportului întocmit în faza urmăririi penale, stabilind că în anul 2003, profitul net înregistrat de SC E.C., în sumă de 3.719.421 mii lei a fost repartizat conform raportului de gestiune și registrului fiscal pentru a fi distribuit ca dividende acționarilor proporțional cu cota de participare la capitalul societății a fiecăruia dintre ei.

Conform expertizei contabile, sumele cuvenite celor doi inculpați ar fi fost: 1.115.826 mii lei - C.C. și 1.041.438 mii lei - S.M.; conform aceleiași expertize, sumele efectiv plătite celor doi inculpați acționari, identificate fără dubiu, au fost 3.201.273.020 lei - C.C. și 281.188.260 lei - S.M.

S-a reținut că, atât din raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, cât și din raportul de expertiză contabilă rezultă că în anul 2003 (singurul pentru care s-au plătit dividendele și interesează perioada infracțională), ponderea activităților desfășurate cu M.F.A. în cifra de afaceri a SC E.C. a fost de 35,04%.

În raport cu datele arătate și de prevederile art. 19 din Legea nr. 78/2000, s-a apreciat că se impune confiscarea de la inculpați a dividendelor efectiv încasate în proporțiile în care au fost obținute din relațiile comerciale ale SC M.F.A. SA Mizil.

Inculpatul C.C. a încasat efectiv dividende de la SC E.C. în sumă de 301.273.020 ROL.

Din acestea, doar 35,04% au fost obținute din relațiile cu M.F.A., rezultând o sumă de 10.556 lei (RON) ce va fi supusă confiscării.

Inculpatul S.M. a încasat ca dividende suma de 281.188.260 ROL, iar 35,04% din aceasta reprezintă suma de 9.852 lei (RON) ce va fi supusă confiscării. Cât privește SC E.B. SRL, la data 20 noiembrie 2004, soții S. au decis renunțarea la plata dividendelor aferente anului 2003 și repartizarea acestora „pentru acoperirea nevoilor proprii de finanțare".

Potrivit art. 20 din Legea nr. 78/2000, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie în cazul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din aceeași lege, astfel că prima instanță, în baza acestui text combinat cu art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumelor confiscate de la aceștia.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs:

1. Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, criticând-o, după cum rezultă din motivele depuse în scris pentru netemeinicie sub aspectul confiscării sumelor de bani, reprezentând dividende, în proporție de 35,04% din cuantumul sumelor efectiv încasate de inculpați, apreciindu-se că procentul arătat s-ar fi impus a se aplica asupra sumelor rezultate ca urmare a repartizării integrale pentru plata dividendelor a profitului net înregistrat de SC E.C. SA în anul 2003, în acest mod realizându-se o justă aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, urmând, deci a se confisca sumele de 39.098,54 RON de la inculpatul C.C. și 36.491,98 RON de la inculpatul S.M.; în drept a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385¹⁵ pct. 17² C. proc. pen.

2. Recurentul parte civilă B.D., invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales și în cuprinsul motivelor scrise de recurs cazurile de casare prevăzute de art. 385¹⁵ pct. 9, 10 și 17 C. proc. pen., neobservarea împrejurării că în realitate au fost mai mulți participanți la săvârșirea faptelor, constituiți în grup, fapt ce trebuia să se reflecte în cuantumul pedepselor, neobservarea tuturor probelor, tergiversarea soluționării cauzei, neaplicarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 78/2000, greșita respingere a cererii de constituire de parte civilă, neidentificarea acționarilor și neobservarea cotei lor de contribuție, B.D. și B.N. având o contribuție de 97%, greșita constatare că infracțiunile comise sunt de pericol, iar nu de prejudiciu;

3. Recurentul inculpat C.C. invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales și motivele de recurs scrise:

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 și pct. 11 C. proc. pen. având în vedere modul de soluționare a excepției necompetenței materiale a instanței prin încheierea din 10 februarie 2009, care nu a fost motivată sub acest aspect. S-a arătat că inculpatul S.M. nu a mai deținut calitatea de deputat după data de 30 noiembrie 2008, actele efectuate după aceasta dată fiind nule și, deoarece infracțiunile reținute în sarcina sa nu aveau legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia, Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai era competentă să judece cauza, competența de soluționare a cauzei revenind Judecătoriei Ploiești;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., incompatibilitatea d-nei judecător C.J. de a participa la soluționarea cauzei, deoarece a participat la soluționarea dosarului nr. 9469/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, exprimându-și părerea referitor la soluția care ar putea fi dată în cauză, având în vedere și motivarea cuprinsă în încheierea atacată;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 teza a II-a, C. proc. pen., nepronunțarea asupra probelor administrate, respingerea nemotivată a apărărilor inculpatului, luarea în considerare doar a raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în cursul urmăririi penale, preluat în raportul de expertiză efectuat în cursul cercetării judecătorești, raport caracterizat prin subiectivism, care trebuia înlăturat;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. - greșita respingere prin încheierea din 18 ianuarie 2011 a cererii de conexare la prezenta cauză a celei ce forma obiectul dosarului nr. 9649.1/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, privind pe inculpatul C.C.E. (martor în prezenta cauză), existând cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. și impunându-se reunirea cauzelor, inclusiv pentru asigurarea bunei înfăptuiri a justiției;

- respingerea nemotivată a cererii de probe formulată în fața primei instanțe, constând în audierea martorilor V.I., S.E.O., E.S., N.V.A, S.E. și C.C.E.;

- greșita respingere prin încheierea din 26 iunie 2007 a excepției nulității urmăririi penale, impunându-se refacerea acesteia față de neaducerea la cunoștință de îndată a învinuirii, începerea de două ori a urmăririi pentru infracțiuni diferite, încălcarea dispozițiilor art. 278 C. proc. pen. prin ordonanța din 8 martie 2005 a DNA, prin care s-a admis o cale de atac neprevăzută de lege, cu consecința începerii urmăririi penale față de inculpat, astfel că se impune a se face aplicarea art. 385¹⁶ alin. (2) C. proc. pen.

Față de aceste critici s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente, Judecătoria Ploiești, sau, respectiv, secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare prin aceea că situația de fapt reținută nu a fost stabilită pe bază de probe, preluată fiind din rechizitoriu. Astfel, actul adițional la contractul nr. 4/2003 încheiat între SC M.F.A. SA și SC E.C. SA privind majorarea valorii prestațiilor nu a fost semnat, deci nu a produs efecte, înființarea unui departament de cercetare-dezvoltare presupunea costuri mai mari decât cele determinate de încheierea contractului cu SC E.C. SA și nu era posibilă față de disponibilizările făcute și prevederile legale în materie, reținerea greșită a faptului că în cadrul SC M.F.A. SA președintele Consiliului de Administrație era și director general, statutul în vigoare la data pretinsei comiteri a infracțiunilor prevăzând acest cumul doar cu titlu de posibilitate, atribuțiile aferente celor două funcții fiind expres determinate, fiind imposibilă comiterea faptelor în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, inexistența unui caz de incompatibilitate, diferența de obiect de activitate între SC M.F.A. SA, SC E.B. SRL și SC E.C. SA, inexistența unei obligații legale de organizare a unei licitații de către societățile private (cum era cazul SC M.F.A. SA);

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., greșita condamnare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990, deoarece, față de succesiunea normelor în timp, art. 275 pct. 1 rămăsese fără obiect;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 și pct. 13 C. proc. pen., condamnarea pentru fapte neprevăzute de legea penală; cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a arătat că operațiunile derulate de SC M.F.A. SA și SC E.C. SA erau comerciale și nu financiare, inculpatul autorizând doar potrivit legii și statutului operațiuni comerciale (având ca obiect execuția de lucrări, prestarea de servicii sau livrări de bunuri) derulate în baza unor contracte comerciale și plata contravalorii prestațiilor. Totodată, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 269 pct. 1 raportat la art. 145 și art. 266 din Legea nr. 31/1990 și art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000 s-a menționat că ea nu putea fi comisă în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, contractele și ordinele de plată fiind semnate ca director general, iar dispozițiile art. 145 nu se referă la directorul general, respectivele raporturi comerciale nefăcând, de altfel, obiectul discuțiilor în ședințele Consiliului de Administrație. De asemenea s-a subliniat că nu sunt întrunite elementele constitutive pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, nefiind efectuate operațiuni financiare ca acte de comerț și nici operațiuni comerciale de către inculpat în nume propriu, nu se afla în vreo situație de incompatibilitate și nu este îndeplinită nici condiția referitoare la scopul săvârșirii faptei. Relativ la infracțiunea prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990 s-a arătat că inculpatul nu avea calitatea specială prevăzută de lege, având dreptul potrivit legii și statutului să autorizeze derularea contractelor, nu avea interese contrare cu SC M.F.A. SA, aceste operațiuni nefiind de competența Consiliului de Administrație; s-a apreciat că instanța prin modul de interpretare a dispozițiilor art. 275 din Legea nr. 31/1990 a comis un exces de putere, trecând în sfera puterii legislative, devenind incident și cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 și 17² C. proc. pen., constând în greșita interpretare a prevederilor Legii nr. 31/1990; referitor la infracțiunea prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990 s-a arătat că starea de fapt a fost greșit stabilită, SC M.F.A. SA nu a fost prejudiciată, prestațiile aferente contractelor încheiate cu SC E.C. SA și E.B. SRL au fost executate;

- cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 și 17² C. proc. pen. față de împrejurarea că nu au fost analizate circumstanțele personale ale inculpatului;

- greșita reținere a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., deși nu exista identitate de obiect a activităților și nu s-a stabilit de la început un complex de activități;

- greșita dispunere a măsurii confiscării speciale (cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.).

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. b) și în subsidiar lit. d) C. proc. pen.

4. Recurentul inculpat S.M., invocând prin concluziile orale ale apărătorului ales și motivele de recurs scrise cazurile de casare prevăzute de:

- art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. constând în necompetența primei instanțe de a soluționa cauza, ea revenind Tribunalului Prahova; s-a învederat lipsa unei stări de incompatibilitate, față de data la care inculpatul și-a prezentat demisia din Consiliul de Administrație al SC M.F.A. SA;

-art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. constând în neobservarea probelor și aprecierea că inculpatul este vinovat pe baza unor probe care nu îl incriminau, probele nu susțin considerentele sentinței, infirmarea raportului de constatare efectuat de parchet de concluziile raportului de expertiză dispus de instanță, inexistența unor „societăți căpușă”, nedemonstrarea existenței intenției de a prejudicia (prin „căpușare”) SC M.F.A. SA sau de a o impune pe soția sa în Consiliul de Administrație al SC M.F.A. SA, lipsa probelor referitoare la pretinsa sprijinire a inculpatului C.C. la negocieri, motivarea hotărârii prin adăugarea la probatorii a unor susțineri străine cauzei, nedovedirea concluziei că în calitatea sa de parlamentar ar fi ajutat pe coinculpat în derularea contractelor, reprezentând SC M.F.A. SA, nedemonstrarea, ci doar sugerarea unei legături între calitatea de parlamentar și comiterea faptelor;

-art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., fapta pentru care a fost trimis în judecată neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii, nedovedirea îndeplinirii atribuțiilor de parlamentar favorizând faptele pretins infracționale, inexistența stării de incompatibilitate; s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a), raportat la art. 10 lit. c) și d) C. proc. pen.;

- art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inutilitatea controlului prevăzut de art. 86³ C. pen. față de calitățile deținute, putându-se aplica prevederile art. 81 C. pen.;

- art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., greșita încadrare juridică dată faptei, împrejurarea că nu se poate considera un ajutor la comiterea unor infracțiuni faptul de a înființa societăți comerciale;

- art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. față de împrejurarea că raporturilor dintre societățile comerciale li se aplică dispozițiile dispozițiile Legii nr. 31/1990, ignorate de prima instanță, operațiunile avute în vedere prin rechizitoriu necircumscriindu-se faptelor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000;

- art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., cu motivarea invocată de inculpatul C.C.;

- cu privire la latura civilă s-a solicitat ridicarea măsurii sechestrului în situația pronunțării unei hotărâri de achitare, în caz contrar urmând a se menține soluția sub acest aspect dată de prima instanță.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în rejudecare administrarea de probe noi și constatarea faptului că inculpatul nu a comis infracțiunile imputate nici ca autor, nici ca și complice, cu consecința achitării inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen., și observarea și a motivelor de recurs invocate de inculpatul C.C., care îi pot fi favorabile.

Analizând cauza prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., se constată că recursurile declarate sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

După cum rezultă din verificarea actelor dosarului, a probelor administrate și respectiv readministrate în cursul cercetării judecătorești în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, precum și din coroborarea acestora cu declarația dată în recurs de către recurentul inculpat C.C. instanța de recurs, în opinie majoritară, constată că prima instanță, în baza probelor care s-au coroborat a stabilit judicios și motivat vinovăția inculpaților C.C. și S.M. în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată în raport cu situația de fapt în cauză.

Astfel, din actele dosarului, instanța de recurs, în opinie majoritară, reține că SC M.F.A. SA a fost înființată ca societate pe acțiuni, cu capital integral de stat în temeiul H.G. nr. 952/2001. De la momentul înființării președintele Consiliului de Administrație a fost numit inculpatul C.C., iar de la data de 21 noiembrie 2001, în baza Ordinului Ministrului Industriei și Resurselor nr. 3127/2001, inculpatul S.M. a fost numit membru în Consiliul de Administrație, calitate pe care a deținut-o până la 28 mai 2003, când au fost numiți în calitate de administratori C.E. și B.E.

La data de 09 iulie 2002, a fost înființată SC E.C. SA, având un capital social inițial de 30.000.000 lei divizat în 300 acțiuni nominative, fiecare cu valoare nominală de 100.000 lei, subscrise integral de acționari, N.V. 30 acțiuni nominative, reprezentând 10% din capitalul social, C.C. 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, C.C.E. 90 acțiuni nominative, reprezentând 30% din capitalul social, S.M. 80 acțiuni nominative, reprezentând 27% din capitalul social și B.E. 10 acțiuni nominative, reprezentând 3% din capitalul social. (La data constituirii societății comerciale, cenzori ai societății au fost numiți C.L., C.C. și S.M., ultimii doi deținând această funcție până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocați prin Hotărârea AGA a SC E.C. SA.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adițional la contractul societății autentificat sub nr. 9466, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesionare, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL (societate înființată la 21 mai 2001). La data de 11 septembrie 2004, B.E. și S.M. s-au căsătorit.

Referitor la relațiile comerciale dintre SC M.F.A. SA și SC E.C. SA se reține că acestea s-au derulat după cum urmează:

La 22 mai 2003 (data la care inculpatul S.M. deținea calitățile de membru al Consiliului de Administrație al SC M.F.A. SA și acționar la SC E.C. SA) a fost încheiat contractul-cadru de prestări servicii nr. 4/2003. Obiectul acestui contract îl constituia „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistență tehnică și încercări produse de tehnică militară și civile". La data respectivă în cadrul SC M.F.A. SA nu exista un compartiment propriu având ca obiect desfășurarea unor astfel de activități, existând însă, Institutul de Cercetare-Proiectare Sisteme de Producție SA în cadrul Companiei Naționale „Romarm" SA, avizat pentru activitățile menționate. Sediul societății se afla într-un apartament (declarațiile martorilor L.I., C.C.E. și N.V.A.). Valoarea prestațiilor a fost stabilită la 1250 euro pe lună, fiind apoi majorată la 2050 euro și ulterior la 5050 euro lunar.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA a decontat pe bază de facturi fiscale suma de 868.745.993 lei, facturi în care nu s-a individualizat și nu s-a concretizat obiectul serviciilor prestate. La data de 30 martie 2004, SC M.F.A. SA a solicitat SC E.C. SA rezilierea contractului, motivând că urmează să-și creeze un compartiment specializat în proiectarea de produse militare și civile. SC E.C. SA a solicitat prin adresa nr. E 414 din 31 martie 2004, plata investițiilor executate pentru îndeplinirea prevederilor contractului, respectiv suma de 404.257.634 lei, reprezentând contravaloarea unor calculatoare, fotocopiator, top, imprimantă, retroproiector și programe soft. Ulterior, sub semnătura inculpatului C.C., M.F.A. SA a achitat suma de 190.995.000 lei.

În baza contractului nr. 4/2003, SC E.C. SA a emis facturi fiscale, aferente activității din anul 2003, plătite de SC M.F.A. SA evidențiate în raportul de constatare întocmit în cursul urmăririi penale, în actele depuse la dosar și în expertiza contabilă, dar niciuna dintre facturi nu consemnează concret serviciile prestate, toate purtând fie mențiunea „servicii prestate conform contract 4/2003”, fie mențiunea „servicii prestate conform contract 4/2003, act adițional”.

La 18 iulie 2003 (ulterior încheierii contractului cu SC E.C. SA și achitării primelor facturi pentru serviciile prestate în executarea convenției) inculpatul C.C. a înștiințat UM 02625 București că pentru derularea unor activități de proiectare și cercetare-dezvoltare pentru produsul MLI-84M, societatea M.F.A. a stabilit „elemente de bază precontractuale cu firma SC E.C. SA”.

Ulterior, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. 7/2003 (înregistrat la SC E.C. SA la 3 septembrie 2003), având ca obiect elaborarea manualului de operare și întreținere pentru mașina de luptă a infanteriei modernizată „MLI 84 L”. Prețul pe care M.F.A. SA Mizil urma să-l plătească era de 454.100.000 lei plus TVA, termenul final de realizare fiind data de 30 decembrie 2003, termen decalat ulterior până la 29 martie 2004. La 29 martie 2004, s-a semnat actul adițional nr. 2 prin care s-a modificat obiectul contractului și s-a diminuat valoarea acestuia la suma de 272.460.000 lei, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică. În baza acestui contract, societatea a plătit, fără nici o contraprestație, suma totală de 324.227.400 lei, achitată prin două ordine de plată.

Mașina de luptă a infanteriei făcuse obiectul cercetării și studiilor demarate cu peste 10 ani înainte, iar potrivit adresei nr. A 2/5583 din data de 27 decembrie 2005 a Ministerului Apărării Naționale - Departamentul pentru Armamente, Programul de modernizare a mașinii de luptă a infanteriei MLI 84 M a fost inițiat în anul 1996, concepția și proiectul prototipului fiind realizate de către Grupul Industrial al Armatei - Regia Autonomă prin compartimentul propriu de proiectare. Se arată: „manualele de operare pentru produsul de bază MLI 84 M au fost în permanență în sarcina SC M.F.A. SA Mizil”.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. 8 din 20 octombrie 2003 a avut ca obiect furnizarea de articole publicitare, promoționale personalizate", valoarea contractului fiind de 20.850 euro fără TVA. Astfel, urmau a fi livrate: plachete, portcarduri, agende de mai multe tipuri, cataloage, calendare și cărți de vizită. Pentru acest gen de produse M.F.A. SA Mizil a achitat în două tranșe suma totală de 987.795.439 lei, diferența de preț între valoarea de achiziție și cea de vânzare fiind de 218.142.709 lei, SC E.C. SA demarând achiziționarea produselor înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA. Potrivit documentelor de recepție și a facturilor pentru o serie de produse (cataloage și cărți de vizită) SC E.C. SA nu a prezentat documente de achiziție solicitate de Direcția Națională Anticorupție, iar în documentele de achiziție prezentate sunt prevăzute produse pentru care nu există documente de vânzare către M.F.A. SA Mizil (set birou 7 piese personalizat - 50 bucăți, set portofel + breloc + pix personalizat - 50 bucăți, set breloc + pix personalizat - 200 bucăți), nefiind prezentate documente de recepție, fiind totodată imposibilă identificarea valorii de achiziție, nefiind indicat prețul unitar, precum și datorită lipsei documentelor de intrare în gestiune.

Contractul de prestări servicii nr. 9 din 28 octombrie 2003 a avut ca obiect "construcția și amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. SA Mizil în cadrul expoziției EXPOMIL 2003, construcția Romexpo care se desfășoară în perioada 06 - 09 noiembrie 2003". Serviciul urma a fi prestat de E.C. în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA. Contractul și actul de recepție, au fost semnate din partea M.F.A. SA Mizil de către inculpatul C.C., iar din partea E.C. de către martorul C.C.E. M.F.A. SA Mizil a efectuat plăți în valoare totală de 328.138.629 lei, sumă achitată în două tranșe, prin două ordine de plată. Standul utilizat de către SC M.F.A. SA a fost achiziționat de la C.E. SRL București, în baza contractului nr. E 342 din 24 octombrie 2003, la o valoare de 5664 euro fără TVA. SC E.C. a contractat achiziția standului de la C.E. cu patru zile înaintea semnării contractului de furnizare către M.F.A. SA Mizil. Pentru această activitate de intermediere E.C. a încasat cu 61.908.629 lei, mai mult decât valoarea achiziției de la SC C.E., adaosul comercial aferent fiind de 52.024.058 lei, adică 23,25%, astfel cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică.

Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003. Obiectul acestui contract îl reprezintă „producție mape și grafică", iar prețul contractului a fost de 5420 euro fără TVA. Și acest contract a fost semnat de inculpatul C.C. și, respectiv, martorul C.E.

M.F.A. SA Mizil a plătit, conform facturii fiscale nr. 9523275 din 14 noiembrie 2003, suma de 257.063.228 lei achitată prin ordin de plată. Ca și în cazul precedent, E.C. a contractat achiziționarea mărfurilor de la C.E. SRL cu opt zile înainte de semnarea contractului cu M.F.A. SA Mizil, conform contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003. Diferența de preț între valoarea de achiziție achitată de E.C. și cea de vânzare către M.F.A. SA Mizil, a fost de 51.446.124 lei, adaosul comercial fiind de 43.232.037 lei, respectiv 25,02%.

Unele dintre mărfuri au fost recepționate de către E.C. la data de 17 noiembrie 2003, adică la 8 zile de la terminarea EXPOMIL 2003, contractul dintre M.F.A. SA Mizil și E.C. a fost încheiat la 11 noiembrie 2003, adică după ce expoziția s-a terminat, deși produsele fuseseră contractate de E.C. la 03 noiembrie 2003, actul de recepție între E.C. și M.F.A. SA Mizil fiind întocmit în data de 14 noiembrie 2003 și prevăzând livrarea tuturor produselor, deși cea dintâi firmă nu intrase în posesia lor.

La data de 24 noiembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil și M.Ap.N. - Academia Tehnică Militară București, s-a încheiat contractul nr. 12/2003 având ca obiect: „testarea a două bucăți motoare SAVIEM și un set echipament de injecție pentru motoare SAVIEM".

La 03 decembrie 2003, între M.F.A. SA Mizil și E.C. s-a încheiat contractul nr. 11/2003 având ca obiect: „asistența tehnică pentru executarea activității de testare a două bucăți motoare SAVIEM și a unui set echipament de injecție pentru motoare SAVIEM", prețul prestației fiind stabilit la suma de 180.000.000 lei, activitatea efectivă de testare, deci de executare a contractului, desfășurându-se tot la SC M.F.A. SA.

Contractul de prestări servicii nr. 12/2003 a avut ca obiect întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării Ia SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4x4. Contractul și actul de recepție au fost semnate de către martorul C.E. din partea E.C., respectiv inculpatul C.C. din partea M.F.A. SA Mizil. Prețul prestației, conform contractului, era de 15.580 euro fără TVA.

La data de 19 decembrie 2003 s-a emis factura fiscală nr. 9523282, în valoare de 754.790.082 lei, achitată de către M.F.A. SA Mizil cu ordinul de plată nr. 1 din 06 ianuarie 2004. Studiul solicitat a fost predat la 19 decembrie 2003 SC M.F.A. SA.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. E 410 avea ca obiect furnizarea de către SC E.C. SA, SC M.F.A. SA de articole publicitare promoționale personalizate, valoarea produselor fiind de 600 euro fără TVA. Actele au fost semnate de inculpatul C.C. și martorul C.E.. În baza facturii fiscale nr. 9523290 din 30 martie 2004, s-a achitat prin ordin de plată suma de 28.872.732 lei. Produsele au fost livrate și recepționate conform actului de recepție nr. E 413 din 30 martie 2004, din datele furnizate de către SC E.C. SA reieșind că materialele fuseseră obținute în vederea executării contractului încheiat anterior cu SC M.F.A. SA (nr. 10/2003).

Prin comanda nr. 722 din 25 februarie 2003 M.F.A. SA Mizil a solicitat un studiu privind modernizarea standului de probe și încercări motoare termice, prețul fiind de 162.732.500 lei, iar actul semnat de o echipă formată din patru membri, studiul fiind predat a doua zi după comandă.

Prin comanda nr. 957 din 26 martie 2003 SC M.F.A. SA Mizil, a solicitat întocmirea unui „studiu privind protecția suplimentară prin blindaj a mașinii de luptă a infanteriei modernizate". Prețul fiind de 307.020.000 lei, achitat prin ordin de plată. Studiul a fost finalizat la foarte scurt timp, fiind semnat de C.E.C., C.N., L.I. și U.F.C.

Comanda nr. 3038 din 09 septembrie 2003 a avut ca obiect: „realizarea unei analize și studiu privind posibilitățile de tropicalizare a tehnicii și implicațiile estimate", prețul fiind de 64.000.000 lei, studiul fiind inițial comandat de M.Ap.N., UM 02512, SC M.F.A. SA care a subcontractat efectuarea acestuia; responsabil de contract a fost numitul Ș.P. din partea M.F.A. SA care era și salariat al SC E.C. SA. Studiul a fost predat de M.F.A. SA Mizil către UM 02512 anterior datei de 03 noiembrie 2003 prevăzută în actul de recepție, încheiat între SC M.F.A. SA și SC E.C. SA.

Prin comanda nr. 149 din 19 ianuarie 2004 SC M.F.A. Mizil a comandat SC E.C. SA materiale promoționale; prețul de 147.560.000 lei a fost achitat prin ordin de plată, actul de recepție datând anterior (28 ianuarie 2004) momentului la care SC E.C. SA procurase bunurile (2 februarie 2004, contra sumei de 1450 euro).

Direcția Națională Anticorupție a solicitat prezentarea documentelor de achiziție aferente comenzii sus-arătate, iar răspunsul a fost că, produsele (denumite „foi volante"), au fost cumpărate în baza contractului nr. 81 din 03 noiembrie 2003, de la aceeași societate C.E. SRL, contract care a fost încheiat pentru furnizarea produselor aferente contractului nr. 10 din 11 noiembrie 2003, perfectat între E.C. și M.F.A. SA Diferența de preț dintre valoarea mărfurilor la achiziție și la vânzare, la SC E.C. este de 76.869.716 lei, inclusiv TVA, adaosul comercial fiind de 64.596.400 lei, respectiv 108,74%.

Referitor la comanda nr. 339 din 04 februarie 2004 se reține că, prin factura fiscală nr. 9523285 din 17 februarie 2004 SC M.F.A. SA a solicitat SC E.C. SA furnizarea a 600 bucăți cărți de vizită, prețul plătit fiind de 12.071.955 lei, diferența de preț între valoarea mărfurilor la achiziție față de cea la vânzare fiind de 6.245.715 lei, adaosul comercial fiind în sumă de 5.248.500 lei, adică 107,2%.

Totodată, din extrasele de cont ale E.C. SA s-a constatat că această firmă a încasat la data de 27 noiembrie 2002 suma de 76.755.000 lei, fără a se identifica documente privind această operațiune.

Din relațiile comerciale astfel derulate, și care au reprezentat un procent majoritar din totalul afacerilor SC E.C. SA, această societate a încasat 4.690.767.958 lei, profitul înregistrat crescând substanțial sumele plătite efectiv ca dividende fiind de: N.V. 100.424.340 lei, C.C. 301.273.020 lei, B.E. 74.380.000 lei, S.M. 281.188.260 lei, C.C.E. 1.187.593.020 lei.

Referitor la contractele încheiate între SC M.F.A. SA și SC E.B. SRL se constată că în cursul lunii aprilie 2003, SC E.B. SRL, livrează către SC M.F.A. SA Mizil două tigăi basculante electrice, contra sumei de 300.866.653 lei (livrare care nu a făcut obiectul rechizitoriului).

Cu 10 zile înainte de dobândirea oficială a calității de asociat al SC E.B. SRL de către inculpatul S.M., firma în cauză trimite către SC M.F.A. SA Mizil o adresă prin care arată că este dispusă să presteze o serie de servicii, cum ar fi: relații și comunicare cu publicul, investigarea potențialului pieței, sondarea opiniei publice, promovarea și dezvoltarea de noi produse, analize statistice și reprezentare în relații cu clienții, precum și alte servicii de acest fel. La 08 octombrie 2003, inculpatul C.C. a transmis o comandă fermă către SC E.B. SRL prin care a solicitat efectuarea de consultații privind relațiile de comunicare cu clienții, studiu pentru cererea de autovehicule speciale, reparații autovehicule cu destinație specială, studierea potențialului pieței, studiul privind promovarea și dezvoltarea de noi produse, reprezentarea în relațiile cu clienții și potențialii clienți.

La data de 09 octombrie 2003, sub nr. C 1202 din 14 octombrie 2003, s-a încheiat contractul de consultanță înregistrat sub nr. 11 din 09 octombrie 2002 la E.B. SRL, la acea dată administrator fiind S.E.

A doua zi după intrarea în firmă a inculpatului S.M., deci la 17 octombrie 2003, SC M.F.A. SA Mizil primește comunicarea SC E.B. SRL, act conform căruia se propune elaborarea unui studiu privind cererea de autovehicule speciale pentru zone greu accesibile și reparații autovehicule cu destinații speciale. Pentru acest studiu, SC E.B. SRL a solicitat un preț de 24.500 dolari. SC E.B. SRL și-a oferit serviciile și pentru a reprezenta interesele de piață ale SC M.F.A. SA Mizil în relațiile cu consiliile județene, consiliile locale și ministerele de resort pentru promovarea autovehiculelor cu destinație specială, pentru acest studiu a fost cerut prețul de 15.500 dolari SUA, fiind achitată suma de 1.014.244.140 lei.

În baza contractului de consultanță sus-amintit, la 15 ianuarie 2004, s-a semnat Convenția nr. 27 între SC M.F.A. SA și SC E.B. SRL care s-a obligat să reprezinte interesele SC M.F.A. SA Mizil în relația cu Consiliul Județean Prahova, primăriile județului Prahova, alte consilii județene și primării din țară privind promovarea autovehiculului șenilat de intervenție care a făcut obiectul studiului de fezabilitate comandat și să efectueze toate demersurile necesare în vederea obținerii de comenzi și contracte pentru valorificarea acestui tip de produs; SC E.B. SRL, nu a prestat niciun fel de activitate. Prețul plătit a fost de 601.140.995 lei.

SC E.B. SRL a avut un procent de încasări de la SC M.F.A. SA Mizil, de 72,4 și a înregistrat o creștere economică în urma afacerilor cu SC M.F.A. SA Mizil, din profitul net înregistrat de 2.340.701.333 lei, repartizându-se pentru acordarea de dividende suma de 1.400.000.000 lei.

Rezultă, așadar, că inculpatul C.C. a folosit informațiile deținute grație calităților sale în SC M.F.A. SA și, în vederea obținerii unui profit personal, a constituit SC E.C. SA (alături, între alții, de inculpatul S.M.), deși societatea a cărei director general era, beneficia de resursele umane și materiale necesare înființării unui departament propriu apt a desfășura activitățile subcontractate SC E.C. SA.

Scopul urmărit reiese, de asemenea, și din subcontractarea către aceeași societate a contractelor având ca obiect elaborarea unui manual de operare și efectuarea de teste încheiate între SC M.F.A. SA și M.Ap.N. (contractele nr. 7/2003 și 11/2003), precum și din modul de executare a contractelor având ca obiect achiziționarea de articole publicitare, birotică, amenajarea unui stand expozițional (contractele și comenzile nr. 8/2003, 9/2003, 10/2003, E410, comanda nr. 339/2004 și comanda 149/2004), precum și din comandarea unor studii (contractul nr. 12/2003, comenzile nr. 722/2003, nr. 957/2003 și nr. 3038/2003).

În modalitatea arătată SC E.C. a beneficiat de contracte pentru care prețurile au fost supraevaluate (prin raportare la calitatea sau valoarea reală a prestației sau a bunului cumpărat și/sau prin practicarea unui adaos comercial exagerat), în unele cazuri pentru același bun plătindu-se de două ori prețul (contractul E410 și comanda nr. 149/2004), sau comandându-se analize și studii inutile activității SC M.F.A. SA, această societate efectuând plăți către o societate, pentru ca în final sumele să ajungă în patrimoniul coinculpaților, cu titlu de dividende.

De asemenea, referitor la relațiile comerciale derulate între SC E.B. SRL și SC M.F.A. SA, se constată că această societate, în care inculpatul S.M. era asociat, iar administrator viitoarea sa soție (B.E.) funcționa în același scop, al obținerii de profit prin încheierea preponderent cu SC M.F.A. SA a unor contracte deosebit de profitabile, dar care, fie nu au fost executate (convenția nr. 27/2004), fie au avut un preț exagerat față de calitatea prestației (pentru studiul propus la 17 martie 2003).

Referitor la propunerea de promovare a SC M.F.A. SA și reprezentarea intereselor de piață ale acesteia în relațiile cu autoritățile publice centrale și locale, această ofertă a avut loc în condițiile în care unul dintre asociații SC E.B. SRL avea calitatea de deputat în circumscripția Prahova, județ în care urmau a se desfășura activitățile de promovare a SC M.F.A. SA.

Așa fiind, se reține că faptele inculpatului C.C. care, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație al SC M.F.A. SA, cenzor și acționar al SC E.C. SA, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, constând în semnarea contractelor și a documentelor de plată în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activitățile comerciale desfășurate, faptele constând în folosirea informațiilor referitoare la contractele pe care SC M.F.A. SA le avea cu alte entități, pentru ca firmele la care inculpatul era acționar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului C.C., constând în neînștiințarea Consiliului de Administrație sau a Comisiei de Cenzori ale SC M.F.A. Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerț cu firmele la care avea calitatea de acționar, fapte comise în legătură cu infracțiunea asimilată celei de corupție întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M.Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998), coroborat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Se reține, totodată, că faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004 a folosit cu rea-credință creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum și patrimoniul acestuia, pentru a favoriza SC E.C. SA și SC E.B. SRL, reaua-credință rezultând din interesul personal în aceste firme și din lipsa prestațiilor din contractele comerciale, faptă comisă în legătură cu infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (conform numerotării din legea republicată în M. Of. nr. 33 din 29 ianuarie 1998) combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Referitor la inculpatul S.M. se reține că fapta sa de a înlesni cu intenție, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul C.C. în perioada mai 2003 - februarie 2004, comiterea de către acesta din urmă a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni (prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.). Astfel, activitățile de ajutor au constat în înființarea, împreună cu C.C. a SC E.C. SA, împrejurarea că la acea dată avea calitatea de cenzor la SC M.F.A. SA, a sprijinit derularea raporturilor contractuale dintre această din urmă societate, SC E.C. SA și SC E.B. SRL, în scopul atingerii scopului pecuniar comun, cunoscând starea de incompatibilitate în care inculpatul C.C. se afla și bazându-se pe calitatea sa de parlamentar care ar fi putut facilita desfășurarea activităților de promovare a SC M.F.A. SA.

De asemenea, instanța de recurs, în opinie majoritară, consideră că prima instanță, în ceea ce privește individualizarea pedepselor, a avut în vedere criteriile generale de individualizare, respectiv gradul de pericol social al faptelor, valorile sociale lezate, scopul urmărit și consecințele activității infracționale, circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, cariera sa profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor și, în cazul inculpatului S.M., împrejurarea că i se reține în sarcină săvârșirea unei singure infracțiuni, precum și scopurile pedepsei, apreciind, în mod just că acestea pot fi atinse și fără executarea efectivă a sancțiunii, în condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Referitor la soluționarea laturii civile, întemeiat prima instanță a respins cererea de constituire de parte civilă, formulată de numitul B.D., față de împrejurarea că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților sunt de pericol și nu de prejudiciu.

Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei se constată că instanța a dat o riguroasă aplicare dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 19 din Legea nr. 78/2000. Astfel, s-a reținut în mod just că se impune confiscarea de la inculpați a dividendelor efectiv încasate, în proporțiile în care au fost obținute din relațiile comerciale ale SC M.F.A. SA Mizil, respectiv prin aplicarea procentului de 35,04% (reprezentând ponderea activităților desfășurate cu SC M.F.A. SA în cifra de afaceri a SC E.C. SA) asupra sumelor efectiv plătite inculpaților cu titlu de dividende.

Analizând criticile invocate în recursurile declarate se constată următoarele:

1. Referitor la critica formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție se constată că aceasta este nefondată.

Legiuitorul a prevăzut în conținutul dispozițiilor art. 19 și art. 20 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, condițiile exprese referitoare la confiscarea banilor, valorilor, sau oricăror alte bunuri, precum și luarea măsurilor asigurătorii, astfel:

- art. 19: „În cazul săvârșirii infracțiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile, sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii, sau pentru a răsplăti pe infractor, ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.

- art. 20: „În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune dintre cele prevăzute în prezentul capitol luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie”.

După cum s-a reținut și în cele ce preced, prima instanță a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 20 din Legea nr. 78/2000 care prevăd caracterul obligatoriu al luării măsurii asigurătorii. Astfel, instanța a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumelor confiscate de la aceștia potrivit art. 19 din Legea nr. 78/2000, respectiv a sumelor dobândite prin comiterea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, conferind, așadar, termenului „dobândit” accepțiunea concretă, cu semnificația de „încasare efectivă”. Astfel, în mod corect, prima instanță a apreciat că sumele dobândite prin comiterea infracțiunilor sunt reprezentate de sumele constând în dividendele efectiv repartizate de către SC E.C. SA corespunzătoare încasărilor provenind din contractele derulate în relația cu SC M.F.A. SA. Așadar, în mod just a fost aplicat procentul de 35,04% (reprezentând ponderea activităților desfășurate cu SC M.F.A. SA în cifra de afaceri a SC E.C. SA) asupra sumelor efectiv plătite inculpaților cu titlu de dividende.

2. Referitor la criticile invocate de recurentul parte civilă, se constată că acestea sunt nefondate și urmează a fi examinate în limitele devoluțiunii cauzei de către prima instanță, respectiv a legalității și temeiniciei soluției de respingere a cererii de constituire de parte civilă formulată în cauză de numitul B.D.

Se constată, astfel, că în mod legal și temeinic prima instanță a apreciat că infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat, obiectul juridic special al faptelor incriminate de Legea nr. 78/2000 fiind reprezentat de relațiile sociale a căror normală desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibile fără asigurarea desfășurării în condiții corespunzătoare a activității persoanelor juridice de drept public și privat, care presupune exercitarea cu probitate a funcțiilor deținute și absența unor atitudini care au semnificația traficării funcțiilor.

De asemenea, analiza conținutului constitutiv al infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților nu relevă ca și condiție de existență a infracțiunii producerea unui rezultat determinat, consumarea infracțiunii determinând o stare de pericol pentru bunul mers al activității subiectului pasiv, respectiv a persoanei juridice în cadrul căreia subiectul activ își desfășoară activitatea.

Așa fiind, rezultă că persoana vătămată (în speță material) prin faptele comise nu poate fi considerată unul dintre acționarii persoanei juridice în care inculpații își desfășurau activitatea, pentru a putea exercita acțiunea civilă în procesul penal. (Pe cale de consecință, față de soluția întemeiat dispusă asupra cererii de constituire de parte civilă, urmează a nu mai fi analizate apărările formulate și criticile aduse hotărârii primei instanțe asupra laturii penale a cauzei, nefiind incidente prevederile art. 385² raportat la art. 362 C. proc. pen.

3. Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat S.M., anterior expuse, se constată că acestea sunt nefondate.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. nu se susține, competența de soluționare a cauzei revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) lit. a), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit art. 82 din Legea nr. 161/2003, la data de 19 aprilie 2003, dispozițiile mai sus menționate prevedeau următoarele:

„(1) Calitatea de deputat și senator este, de asemenea, incompatibilă cu:

a) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice;

b) funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la societățile comerciale prevăzute la litera a);

c) funcția de reprezentant al statului în adunările generale ale societăților comerciale prevăzute la litera a);

d) funcția de manager sau membru al consiliilor de administrație ale regiilor autonome, companiilor și societăților naționale;

e) calitatea de comerciant persoană fizică;

f) calitatea de membru al unui grup de interes economic;

g) o funcție publică încredințată de un stat străin, cu excepția acelor funcții prevăzute în acordurile și convențiile la care România este parte.

(2) În mod excepțional, Biroul permanent al Camerei Deputaților sau Senatului, la propunerea Guvernului și cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului sau a senatorului ca reprezentant al statului în adunarea generală a acționarilor ori ca membru în consiliul de administrație al regiilor autonome, companiilor sau societăților naționale, instituțiilor publice ori al societăților comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, de interes strategic sau în cazul în care un interes public impune aceasta”.

Totodată, în Regulamentul Camerei Deputaților emis la 24 februarie 1994, republicat în M. Of. Partea I nr. 51 din 31 ianuarie 2001, dispozițiile art. 188, aplicabil în raport cu data faptelor reținute în sarcina inculpatului prevedeau că: „Se interzice utilizarea numelui, însoțit de calitatea de deputat în orice acțiune publicitară, privitoare la o activitate care aduce profit”.

Instanța de recurs, în opinie majoritară, consideră că prima instanță în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor referitoare la competență mai sus menționate, întrucât, chiar dacă inculpatul S.M. ulterior și-a pierdut calitatea de parlamentar, faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost trimis în judecată, au legătură cu atribuțiile de serviciu. Astfel, instanța de recurs, în opinie majoritară, la rândul său, a considerat că sunt incidente dispozițiile legale mai sus menționate, conferind o accepțiune juridică extinsă, pe calea interpretării, sintagmei „atribuții de serviciu”, față de incompatibilitatea ce decurgea din calitatea de deputat mai sus menționată, calitatea de parlamentar reprezentând o demnitate publică conferită de eligibilitate. Altfel spus, faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.M., în raport cu împrejurările faptice reținute, din care au rezultat funcțiile pe care acesta le-a avut în cadrul societăților comerciale, susținute de actele constitutive, contractele încheiate, hotărârile adunărilor generale și în același timp, calitatea de deputat deținută de acesta, au intrat în sfera de competență a instanței supreme.

Așadar, inculpatul S.M. a comis faptele pentru care a fost condamnat în legătură cu demnitatea publică deținută și anume aceea de deputat, care, în mod evident, presupunea exercitarea cu bună-credință și lipsa oricărei atitudini care să sugereze, chiar, aservirea demnității deținute interesului personal sau al unui terț.

Cu privire la problema datei la care demisia inculpatului din funcția deținută producea efecte se constată că această apărare a fost invocată și analizată și de către prima instanță, demisia producând efecte definitive de la acceptarea acesteia, în forma și de către structura prevăzută de lege.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. se reține că prima instanță a reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat în baza probelor administrate și respectiv readministrate în cursul cercetării judecătorești, în condiții de oralitate, nemijlocire și contradictorialitate, cu respectarea drepturilor procesuale ale inculpatului. În aceste condiții, neanalizarea individuală a fiecărei probe nu poate fi calificată ca nepronunțare asupra probelor, în condițiile în care prima instanță a motivat soluția dispusă, cu referire la probele administrate. Astfel, activitatea infracțională derulată se compune dintr-o succesiune de activități ce au avut ca finalitate sprijinirea, în diferite modalități, cu intenție, a inculpatului C.C. la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 actele constând, în esență, în constituirea SC E.C. SA alături, între alții de coinculpat, deținerea, concomitentă, a calității de membru în Consiliul de Administrație al SC M.F.A. SA, cesionarea unei jumătăți din părțile sociale ale SC E.B. SRL, derularea de activități în condiții privilegiate de SC E.B. SRL în relația cu SC M.F.A. SA și implicarea asociaților acestei societăți în structurile SC M.F.A. SA, cunoașterea stării de incompatibilitate a coinculpatului și, în final, încasarea dividendelor rezultate din raporturile comerciale derulate între SC E.C. SA și SC M.F.A. SA.

Astfel, se constată că inculpatul s-a angrenat într-o activitate de sprijinire a coinculpatului C.C., care a avut ca finalitate obținerea de profit de către cei doi inculpați, existența infracțiunii reținută în sarcina inculpatului nefiind condiționată de intenția de prejudiciere a unei societăți; cu privire la legătura dintre calitatea de deputat deținută de inculpat și activitatea infracțională derulată se constată că această funcție facilita în mod evident derularea activităților asumate de către SC E.B. SRL, cu atât mai mult cu cât acestea urmau a se derula într-o zonă geografică corespunzătoare circumscripției electorale în care inculpatul fusese candidat.

Se constată, așadar, că prima instanță și-a format convingerea pe baza probelor care se coroborau și care au susținut reținerea stării de fapt prezentată, critica circumscrisă de apărare cazului prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. neputând fi primită, existând concordanță între percepția asupra dosarului și soluția pronunțată.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen. se constată că, după cum s-a argumentat și în cele ce preced, conținutul constitutiv al infracțiunii reținută în sarcina acestui inculpat este realizat, atât prin prisma laturii obiective, cât și prin cea a laturii subiective, astfel încât nu poate fi primită solicitarea de achitare, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen., starea de fapt anterior expusă, în baza mijloacelor de probă, demonstrând fără dubiu modul de comitere a faptei de către inculpat, iar nu de către o altă persoană, după cum sugerează apărarea.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. se reține că prima instanță a concluzionat just că activitatea inculpatului - astfel după cum aceasta a fost descrisă în cele ce preced - realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, comisă în forma complicității, concluzie care nu a fost adoptată exclusiv pe baza faptului că inculpatul a înființat o societate comercială, după cum pretinde apărarea, ci pe un ansamblu de activități care, împreună, au demonstrat caracterul ilicit al activității acestora și al scopului urmărit.

Se reține, totodată, că prima instanță a dat o corectă interpretare și aplicare normelor incidente în cauză, opinia apărării în sensul că societăților comerciale li se aplică dispozițiile Legii nr. 31/1990 nefiind contrazisă de considerentele sentinței atacate, această constatare neîmpiedicând reținerea comiterii infracțiunii pentru care inculpatul S.M. a fost condamnat. Starea de incompatibilitate în care s-a aflat autorul infracțiunii, coinculpatul C.C. rezultă din statutul SC M.F.A. SA, interpretat prin coroborare cu dispozițiile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care face referire și la directorii societății pe acțiuni, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

În ceea ce privește pretinsa stabilire eronată a modalității de individualizare a sancțiunii se constată că prima instanță a apreciat just că pedeapsa își poate atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen. și fără privare de libertate, măsurile de supraveghere impuse a fi respectate de către inculpat potrivit art. 86³ alin. (1) C. pen. neînjosind condamnatul, după cum a sugerat apărarea, ci asigurând atingerea, chiar fără privare de libertate, a scopurilor pedepsei, critica formulată fiind nefondată, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Totodată, instanța de recurs, în opinie majoritară, nu poate reține solicitarea, sub aspectul laturii civile, de ridicare a sechestrului, acesta impunându-se a fi instituit, măsura fiind dispusă în mod corect de prima instanță.

4. Cu privire la criticile invocate de recurentul-inculpat C.C. anterior expuse, în limitele invocării lor cu ocazia dezbaterilor, se constată că acestea sunt nefondate.

Referitor la cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 și 11 C. proc. pen., cu referire la încheierea din 11 februarie 2009 prin care prima instanță a constatat că este competentă să procedeze la soluționarea cauzei se apreciază că în mod întemeiat aceasta a soluționat excepția de necompetență materială, având în vedere dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a), raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., în ceea ce privește activitatea infracțională desfășurată de coinculpatul S.M., în legătură cu funcția de demnitate publică deținută, cea de deputat și care impunea abținerea de la orice atitudini și/sau acțiuni incompatibile cu funcția deținută, sau care puteau leza prestigiul acesteia, cum ar fi prestarea unor activități de reprezentare și promovare în circumscripția electorală unde inculpatul candidase.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 3 C. proc. pen., se constată că în speță nu este incident, cu privire la d-na judecător C.J., cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 47 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere obiectul distinct al cauzei la soluționarea căreia, aceasta a participat anterior, respectiv soluționarea unui conflict de competență, care nu antama fondul cauzei.

Din examinarea încheierii nr. 197 din 10 februarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, dispusă în dosarul nr. 9649/1/2009 de către un complet din a cărui compunere a făcut parte doamna judecător, considerentele acesteia evidențiază următoarele: „Curtea, examinând dispozițiile legale procesual penale de reglementare a competenței de soluționare a cauzei, constată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare că în cauză competența în raport de cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. revine Înaltei Curți de Casație și Justiție. […] Potrivit datelor ce rezultă din situația de fapt și încadrările juridice cu care au fost învestite instanțele prin cele două rechizitorii, cei trei inculpați sunt sub aspectul dreptului penal material, participanți la săvârșirea unora dintre infracțiuni, în calitate de autori […]. Ori, sub aspect procedural, participația - adică situația în care la săvârșirea unei infracțiuni au participat mai multe persoane - se constituie în cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen., în care, potrivit art. 32 din același cod, judecata în primă instanță, dacă are loc în același timp pentru toți făptuitorii, se efectuează de aceeași instanță.

Așa cum s-a arătat, pentru inculpații C.C. și S.M. - motivat de calitatea de deputat a acestuia din urmă - cauza se află în curs de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 10888/1/2006”.

În raport cu cele mai sus menționate, instanța de recurs, în opinie majoritară, apreciază că judecătorul cauzei a soluționat numai un aspect procedural, respectiv de competență, neexprimându-și în niciun fel opinia cu privire la vinovăția sau nevinovăția inculpaților, nici chiar prin referirea la noțiunea de „participant”, ceea ce presupune doar evidențierea unei calități.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 teza a II-a C. proc. pen., se constată că prima instanță a lămurit cauza pe bază de probe, potrivit art. 62 C. proc. pen., formându-și convingerea pe baza probelor care s-au coroborat. Așadar, împrejurarea că instanța a analizat și și-a întemeiat convingerea, între altele, pe raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cursul urmăririi penale nu poate fi apreciată ca o deficiență a hotărârii pronunțate. Totodată, aprecierea în sensul că anterior menționata probă nu a fost legal administrată, în sensul încălcării drepturilor procesuale ale inculpatului, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât proba cu expertiza contabilă a fost administrată și în cursul cercetării judecătorești, inculpații având posibilitatea de a propune obiective ale expertizei, de a avea un expert parte și de a formula obiecțiuni, expertul desemnat de instanță, fiind audiat în condiții de contradictorialitate și nemijlocire. Așadar, împrejurarea că prima instanță s-a referit la o probă administrată în cursul urmăririi nu dovedește vătămarea unui drept procesual al părții, cu atât mai mult cu cât, față de natura cauzei, elementele ce conturau starea de fapt și vinovăția inculpaților rezultau, în marea lor majoritate din înscrisurile dosarului, necontestate, de altfel, de părți sub aspectul veridicității conținutului.

Cu privire la criticile relative la soluția dispusă prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 18 ianuarie 2011, circumscrise de apărare cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., se constată că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o corectă interpretare și aplicare dispozițiilor art. 32, raportat la art. 38 C. proc. pen., precum și principiului celerității soluționării cauzelor. Astfel, la dispunerea soluției de respingere a cererii de conexare a cauzelor ce făceau obiectul dosarelor nr. 10888/1/2006 și nr. 9649.1/1/2009 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost avut în vedere stadiul procesual al judecății, în cauza ce forma obiectul dosarului nr. 10888/1/2006 cercetarea judecătorească fiind finalizată. Așadar, față de posibilitatea oferită de lege ca instanța, în interesul bunei judecăți, să dispună în cazul de indivizibilitate prevăzut de art. 33 lit. a) C. proc. pen. disjungerea cauzei cu privire la unele fapte și/sau persoane, s-a apreciat în mod just că, în speță, reunirea cauzelor nu este oportună, determinând tergiversarea judecății, soluția neprejudiciind principiul aflării adevărului.

În ceea ce privește cererea de probe formulată la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe se constată că aceasta, cu respectarea dispozițiilor art. 302 C. proc. pen., s-a pronunțat motivat asupra cererii de probe, apreciind-o ca inutilă; martorii a căror reaudiere s-a solicitat au fost audiați în cursul urmăririi și/sau al cercetării judecătorești, cu respectarea drepturilor procesuale ale părților, iar în ceea ce privește cuantumul dividendelor încasate se efectuase o expertiză judiciară.

În mod efectiv prima instanță, în considerentele încheierii de dezbateri a arătat: „Curtea, deliberând, respinge solicitarea formulată de apărătorul inculpatului C.C. privind audierea martorilor V.I. și S.E.O., precum și reaudierea martorilor N.V.A, S.E. și C.C.E., întrucât nu sunt utile cauzei.

Reaudierea martorilor nu este utilă câtă vreme aceștia au fost deja audiați, iar părțile au avut posibilitatea să le pună întrebările pe care le-au apreciat de cuviință, iar pe aspectul dividendelor încasate există și o expertiză efectuată în cauză.”

Referitor la soluția dispusă prin încheierea de ședință din 26 iunie 2007 prin care prima instanță a respins excepția nulității absolute a urmăririi penale se constată că aceasta a fost legală și temeinică. După cum rezultă și din cuprinsul Ordonanței nr. 61/P/2005 din 14 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Departamentul Național Anticorupție măsura începerii urmăririi penale dispusă față de inculpatul C.C. la 23 august 2005 a fost menținută. După cum rezultă din declarația dată la 29 octombrie 2004 inculpatului i-a fost adus la cunoștință faptul că este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a), coroborat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, inculpatul, arătând că nu dorește să fie asistat de apărător în cursul acelei audieri.

În cuprinsul declarației din 10 noiembrie 2005, dată în prezența apărătorilor aleși, inculpatul a arătat că i s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, art 17 lit. h) din aceeași lege, raportat la art. 269 și art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, la cererea sa acordându-se un nou termen în vederea audierii, astfel ca inculpatul să își poată pregăti apărarea. Rezultă, așadar, că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat, aprecierea dacă aducerea la cunoștință a învinuirii s-a efectuat, sau nu în cel mai scurt timp urmând a se raporta și la împrejurarea dacă dreptul la apărare al părții a fost respectat, ceea ce în speță s-a realizat, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. se reține că soluția de condamnare dispusă de către prima instanță a fost, după cum s-a argumentat și în cele ce preced, întemeiată pe probele care se coroborau; așadar, împrejurarea că instanța și-a însușit aprecieri cuprinse în rechizitoriu nu echivalează neîntemeierii pe probe a hotărârii. Apărările referitoare la nesemnarea actului adițional nr. 4/2003 privind majorarea prețului ce urma să fie achitat de SC M.F.A. SA SC E.C. SA, imposibilitatea reală de constituire a unui departament special în cadrul SC M.F.A. SA și inexistența unei obligații legale ca o societate cu capital privat să efectueze licitații pentru încheierea contractelor sunt nefondate. Astfel, inculpatul a folosit creditul și patrimoniul SC M.F.A. SA pentru a favoriza firma în care era acționar, aspect dovedit de încasările înregistrate, uneori pentru prestații inutile sau neadecvate calitativ, de aceasta și care au condus în final la obținerea, de către inculpat a unui profit personal, prin dividendele încasate. Relativ la împrejurarea că statutul SC M.F.A. SA prevedea doar ca posibilitate cumulul funcțiilor de președinte al Consiliului de Administrație și director general este irelevantă, deoarece, în fapt inculpatul cumula aceste funcții. Totodată, nu poate fi primită apărarea în sensul că inculpatul nu se afla în stare de incompatibilitate, deoarece inculpatul deținea, în afara funcțiilor menționate în SC M.F.A. SA și pe cele de acționar și cenzor în SC E.C. SA, fiind, așadar incidente prevederile art. 142 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Cu privire la pretinsa diferență de obiect de activitate între cele două societăți anterior indicate se constată că acestea aveau un obiect comun și, totodată complementar, constând în activități de proiectare și cercetare, ceea ce a făcut posibilă încheierea contractelor profitabile pentru SC E.C. SA.

Relativ la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. se constată că norma de incriminare prevăzută de art. 269 din Legea nr. 31/1990 (în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii) nu a rămas fără obiect deoarece, dacă la un moment inițial ea făcea trimitere de dispozițiile art. 145 din Legea nr. 31/1990 (devenit art. 149 din aceeași lege, abrogat prin Legea nr. 441/2006), conținutul acestora a fost inclus în dispozițiile art. 144³, astfel că voința legiuitorului a fost în mod constant în sensul incriminării faptei, indiferent de modificările de numerotare a articolelor. Așadar, interpretarea normelor precitate, dată de prima instanță este corectă, nefiind incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. după cum arată apărarea.

De asemenea, nu este incident nici cazul de casare, greșit invocat, prevăzut de art. 385⁹ pct. 19 C. proc. pen., referitor la faptul că judecătorii au comis un exces de putere, trecând în domeniul altei puteri, întrucât interpretarea dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 31/1990 (art. 275 în actuala reglementare) se circumscrie unei corecte aplicări a legii, prin examinarea condițiilor normei de incriminare în raport cu situația concretă din speță. Aceeași argumentare nu se susține nici prin prisma dispozițiilor art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen., întrucât prima instanță a făcut o justă aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 31/1990 (art. 275 în actuala reglementare).

În ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 12 și 13 C. proc. pen. se constată că și acestea sunt nefondate. După cum s-a motivat și anterior, conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 era realizat. Distincția terminologică indicată de apărare între operațiunile financiare și cele comerciale nu poate conduce la concluzia sugerată de apărare în sensul că nu se realizează condițiile de existență a elementului material al infracțiunii indicate, deoarece termenii folosiți de norma de incriminare nu pot fi interpretați în maniera excesiv de restrictivă propusă de apărare (în sensul operațiunilor bancare) având drept consecință încălcarea voinței legiuitorului, care prin incriminarea faptei a urmărit ocrotirea, fără distincție a relațiilor sociale referitoare la probitatea de care trebuie să dea dovadă persoanele ce dețin anumite funcții, atribuții ori însărcinări și care trebuie să se abțină de la efectuarea de operațiuni financiare/de la încheierea de tranzacții financiare utilizând informațiile obținute grație funcției deținute, ajungându-se la o limitare nejustificată a obiectului ocrotirii penale.

Referitor la calitatea în care inculpatul a comis faptele se constată că acest aspect a fost anterior analizat, inculpatul cumulând în cadrul SC M.F.A. SA calitățile de președinte al Consiliului de Administrație și director general și a comis faptele în aceste calități, care aveau ca element comun calitatea de administrator a inculpatului, în virtutea căreia acesta deținea calitățile arătate. Cu privire la contrarietatea intereselor dintre inculpat și SC M.F.A. SA se constată că aceasta rezulta cu evidență din calitățile deținute de inculpat în cele două societăți, precum și de modul de derulare a relațiilor comerciale dintre acestea, după cum s-a arătat anterior. Apărarea în sensul că SC M.F.A. SA nu ar fi fost prejudiciată este nefondată și, de altfel, irelevantă pentru existența infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, care nu sunt de rezultat, ci de pericol. În ceea ce privește reținerea comiterii faptelor în formă continuată se constată că aceasta rezultă ex re, inculpatul având reprezentarea activității infracționale în ansamblul său, și realizând actele de executare în baza unei unice rezoluții infracționale.

În legătură cu cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 și 17² C. proc. pen., constând în neobservarea circumstanțelor personale ale inculpatului se apreciază că individualizarea pedepselor aplicate a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și scopurile pedepselor reglementate de art. 52 C. pen., sancțiunea dispusă fiind just individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, neprivativă de libertate.

Totodată, instanța de recurs, în opinie majoritară, consideră că pedepsele aplicate inculpaților în condițiile stabilite de prima instanță reflectă și respectarea principiului proporționalității între gravitatea faptelor comise, ce s-a estompat prin trecerea timpului și profilul socio-moral și de personalitate al inculpaților, apreciind că suspendarea executării pedepsei sub supraveghere reprezintă un avertisment în abținerea acestora de la o conduită ilicită.

Referitor la dispunerea măsurii confiscării speciale se constată că aceasta s-a întemeiat pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, având în vedere comiterea infracțiunii prevăzută de art. 12 lit. a) din aceeași lege, măsura având ca obiect sumele încasate efectiv de către inculpat cu titlu de dividende repartizate de SC E.C. SA din relația comercială cu SC M.F.A. SA, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen.

Față de considerentele prezentate se constată că hotărârea primei instanțe este legală, temeinică și riguros argumentată, impunându-se menținerea acesteia.

Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. vor fi obligați recurentul parte civilă și recurenții-inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului, din care sumele reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În opinie majoritară:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, partea civilă B.D. și inculpatul S.M. împotriva sentinței nr. 234 din 9 februarie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 10888/1/2006.

Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C. împotriva aceleiași sentințe și a încheierilor de ședință de la termenele de judecată din 26 iunie 2007, 10 februarie 2009 și 18 ianuarie 2011.

Obligă recurentul parte civilă și recurenții inculpați la plata sumelor de câte 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului C.C. și suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales al inculpatului S.M., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 iunie 2011.

OPINIE SEPARATA

Contrar opiniei majoritare apreciem că recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă B.D. și inculpații C.C. și S.M. sunt fondate, impunându-se admiterea acestora și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești, pentru următoarele motive:

Prin Sentința nr. 235 din 9 februarie 2011, pronunțata în dosarul nr. 10888/1/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus următoarele:

1 - În baza art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul C.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În baza art. 269 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de a nu înștiința Consiliul de Administrație sau Comisia de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul ca are interese în efectuarea de acte de comerț cu firmele la care avea calitatea de acționar, faptă comisă în legătură cu infracțiunea asimilată celei de corupție.

În baza art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a bunurilor sau creditului de care se bucura societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului C.C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

2 - În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ alin. (1) și (2) C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru ambii inculpați, pe un termen de încercare de 6 ani pentru inculpatul C.C. și de 4 ani pentru inculpatul S.M.

În temeiul art. 86³ C. pen. a stabilit măsurile de supraveghere cărora inculpații trebuie să se supună pe durata termenului de încercare.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate ambilor inculpați, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul C.C. suma de 10.556 lei reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul S.M. suma de 9.852 lei reprezentând dividende încasate de la SC E.C. SA.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 și art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților până la concurența sumelor confiscate de la aceștia.

A respins cererea de constituire de parte civilă formulată de B.D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe fiecare inculpat la câte 10.000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de judecată a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, nr. 61/P/2005 din 11 iulie 2006, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C.C., pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, raportat la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și S.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Din ansamblul probelor administrate în cauza Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarea situație de fapt:

SC M.F.A. SA Mizil a fost înființată prin H.G. nr. 952/2001, ca societate comercială cu capital integral de stat, în cadrul Ministerului Industriei și Resurselor, având ca principal obiect de activitate cercetarea, proiectarea, fabricarea, reparația, modernizarea și comercializarea de tehnică blindată, tehnică de geniu, autospeciale cu destinație militară și auxiliare, echipamente, motoare și piese și, ca activități secundare, servicii pentru mecanizare, chimizarea agriculturii și protecție fito-sanitară, construcții metalice, fabricarea echipamentelor de utilizare generală, fabricarea mașinilor și utilajelor, producția de autovehicule, intermedierea comerțului cu produse diverse, comerțul cu ridicata al altor produse, comerțul cu amănuntul al articolelor de fierărie, vopsitorie, sticlă și articole de sticlă, cantine, transporturi terestre de călători pe bază de grafic, transporturi rutiere de mărfuri, precum și activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice.

Încă de la înființare, președinte al Consiliului de Administrație și Director General a fost numit inculpatul C.C.

În cadrul ședinței AGA din 21 noiembrie 2001, în baza ordinului ministrului industriei și resurselor, în calitate de membru al consiliului de administrație a fost numit inculpatul S.M., care a deținut această funcție până la data de 28 mai 2003.

În cadrul ședinței AGA din 28 mai 2003 au fost numiți în calitate de administratori ai societății C.E. și B.E.

La data de 09 iulie 2002, a fost constituită SC E.C. SA, având ca acționari pe N.V., C.C., C.C.E., S.M. și B.E., cu un capital social inițial de 30.000.000 lei, având ca obiect principal de activitate intermedierea în comerț cu ridicata a mașinilor, echipamentelor industriale, navelor și avioanelor, iar ca activități secundare cercetarea și dezvoltarea în științe fizice și naturale, activități de consultanță pentru afaceri și management, activități de proiectare, urbanism, inginerie și alte servicii tehnice, alte activități de servicii prestate în principal întreprinderilor.

Prin actul constitutiv a fost stabilit ca administrator numitul N.V.A.

La data constituirii societății comerciale, au fost numiți cenzori ai societății C.L., C.C. și S.M., ultimii doi deținând această funcție până la data de 23 septembrie 2003, când au fost revocați prin hotărâre AGA a SC E.C. SA.

La data de 14 octombrie 2003, printr-un act adițional la contractul de societate, inculpatul S.M. a dobândit, prin cesionare, 50% din capitalul social al SC E.B. SRL.

Profitând de poziția pe care au ocupat-o la un moment dat în cadrul SC M.F.A. Mizil, inculpații C.C. și S.M., împreună cu C.E., au conceput și pus în aplicare un plan vizând înființarea unor firme-căpușă, cu scopul ca acestea să desfășoare activități comerciale privilegiate cu SC M.F.A. SA Mizil.

În realizarea acestei rezoluții, între SC M.F.A. SA Mizil și SC E.C. SA au fost încheiate:

1 - contractul-cadru de prestări servicii nr. 4 din 22 mai 2003, având ca obiect „prestarea de servicii de cercetare, proiectare, dezvoltare, testare/evaluare, asistență tehnică și încercări produse de tehnică militară și civile", stabilindu-se o plată lunară, majorată ulterior prin două acte adiționale.

La data încheierii contractului inculpatul S.M. deținea calitatea de membru al Consiliului de administrație al SC M.F.A. SA Mizil și acționar la SC E.C. SA.

Activitatea respectiva putea fi contractata cu Institutul de Cercetare - Proiectare Sisteme de Producție SA din cadrul CN „R." SA, care avea toate avizele și certificatele necesare desfășurării unei activități cu acest obiect.

Activitatea în sine putea fi îndeplinita și în cadrul SC M.F.A. SA Mizil, prin crearea unui compartiment de specialitate.

În perioada 29 mai 2003 - 18 martie 2004, SC M.F.A. SA Mizil a achitat facturi emise de SC E.C. SA în valoare de 868.745.993 lei.

În 30 martie 2004 SC M.F.A. SA a solicitat în scris firmei E.C. rezilierea contractului, motivat de crearea unui compartiment specializat.

E.C. a solicitat plata sumei de 404.257.634 lei, reprezentând valoarea investițiilor făcute în scopul onorării obligațiilor asumate prin contract.

După un simulacru de negociere, sub semnătura inculpatului C.C., SC M.F.A. SA Mizil a achitat suma de 190.995.000 lei.

2 - Contractul de prestări servicii nr. 7/2003, având ca obiect „elaborare manual de operare și întreținere pentru mașina de luptă a infanteriei modernizată MLI 84", prețul fiind stabilit la 454.100.000 lei, diminuat ulterior la 272.460.000 lei.

În baza acestui contract SC M.F.A. SA a plătit, fără nicio contraprestație, suma de 324.227.400 lei.

3 - Contractul de vânzare-cumpărare din 20 octombrie 2003, având ca obiect „furnizarea de articole publicitare, promoționale personalizate" în valoare de 20.850 euro fără TVA.

Suma a fost înregistrata în contabilitate direct pe cheltuieli, fără a exista note de intrare-recepție a produselor contractate.

4 - Contractul de prestări servicii nr. 9 din 29 octombrie 2003, având ca obiect „construcția și amenajarea standului pentru publicitate M.F.A. Mizil în cadrul EXPOMIL 2003" în schimbul sumei de 6995 euro fără TVA, contract în baza căruia SC M.F.A. SA a plătit suma de 328.138.629 lei.

Atât contractul, cât și actul de recepție, au fost semnate din partea SC M.F.A. SA de către inculpatul C.C.

5 - Contractul de prestări servicii nr. 10 din 11 noiembrie 2003, având ca obiect „producție mape și grafică", în valoare de 5420 euro fără TVA, semnat din partea SC M.F.A. SA tot de către inculpatul C.C., în baza căruia s-a plătit suma de 257.063.228 lei.

6 - Contractul de prestări servicii nr. 11/2003, având ca obiect „asistență tehnică pentru executarea activității de testare a două bucăți motoare SAVIEM și a unui set echipament de injecție pentru motoare SAVIEM", pentru suma de 180.000.000 lei.

Anterior fusese încheiat un contract cu același obiect cu Academia Tehnică Militară București, din partea Ministerului Apărării Naționale contractul fiind semnat de L.I. care, în același timp, era și salariatul SC E.C. SA.

7 - Contractul de prestări servicii nr. 12/2003, având ca obiect „întocmirea unui studiu privind posibilitatea executării la SC M.F.A. SA Mizil a unui autovehicul blindat multirol de tip 4X4", pentru suma de 15.580 euro fără TVA, semnat de asemeni de C.C. pentru SC M.F.A. SA și C.E. pentru SC E.C. SA, în temeiul căruia s-a emis factura pentru suma de 754.790.082 lei, care a fost achitată.

Studiul predat și recepționat, având 118 pagini, conține copii ale unor mașini similare executate în străinătate.

8 - Contractul de vânzare-cumpărare nr. E410, având ca obiect articole publicitare promoționale personalizate și 300 pungi cadouri, semnat de aceleași persoane, în temeiul căruia s-a plătit suma de 28.872.732 lei, reprezentând o repetare a vânzării produselor care au format obiectul contractului nr. 1/2003.

Au mai fost emise, în aceeași modalitate și în același scop, un număr de 5 comenzi.

Totalul sumelor plătite de SC M.F.A. SA Mizil, în baza contractelor și comenzilor menționate, este în cuantum de 4.690.767.958 lei.

La data de 31 decembrie 2003, SC E.C. SA a înregistrat un profit net în valoare de 3.719.412.000 lei care a fost împărțit exclusiv pentru plata dividendelor, inculpatului C.C. revenindu-i suma de 1.115.826.000 lei, iar inculpatului S.M. suma de 1.041.438.000 lei.

Tot în același scop, și fără ca vreun contract sau comandă să fie atribuite ca urmare a organizării unei licitații, inculpatul C.C. a semnat în numele SC M.F.A. SA Mizil, în favoarea SC E.B. SRL, în care era interesat inculpatul S.M. și soția acestuia S.(fosta B.)M., comanda fermă din 8 octombrie 2003, contractul de consultanță din 15 ianuarie 2004, în baza cărora, fără echivalent în bunuri sau servicii, SC M.F.A. SA Mizil a plătit suma totală de 1.916.251.788 lei.

Prima instanța a stabilit că, în drept, faptele inculpatului C.C. care, în calitate de Președinte al Consiliului de administrație al SC M.F.A. SA Mizil, cenzor al SC E.C. SA și acționar al acestei din urmă societăți, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a efectuat operațiuni financiare ca acte de comerț, constând în semnarea contractelor și a documentelor de plată, în scopul de a încasa foloase necuvenite constând în plata dividendelor rezultate din activitățile comerciale desfășurate, faptele constând în folosirea informațiilor pe care SC M.F.A. SA le avea cu alte entități, pentru ca firmele la care inculpatul era acționar să încaseze parte din sumele cuvenite SC M.F.A. SA Mizil, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului C.C. constând în neînștiințarea Consiliului de administrație sau a Comisiei de cenzori ale SC M.F.A. SA Mizil despre faptul că are interes în efectuarea de acte de comerț cu firmele la care avea calitatea de acționar, fapte comise în legătură cu infracțiunea asimilată celei de corupție, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 269 din Legea nr. 31/1990, combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000.

Faptele inculpatului C.C. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, a folosit cu rea-credință creditul SC M.F.A. SA Mizil, precum și patrimoniul acesteia, pentru a favoriza SC E.C. SA și SC E.B. SRL, reaua-credință rezultând din interesul personal în aceste firme și din lipsa prestațiilor din contractele comerciale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 combinat cu art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului S.M. care, în perioada mai 2003 - februarie 2004, în baza unei înțelegeri prealabile cu inculpatul C.C. a înlesnit cu intenție, comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, constituie complicitate la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., în raport de care a aplicat inculpatului C.C. o pedeapsa orientată între media și maximul special prevăzut de normele incriminatoare, iar inculpatului S.M., care a săvârșit o singură infracțiune, o pedeapsă orientată către limita minimă a textului incriminator.

Având în vedere circumstanțele personale ale inculpaților, lipsa antecedentelor penale, cariera profesională, timpul scurs de la data comiterii faptelor, instanța de fond a apreciat că atingerea scopului pedepsei poate fi realizată și fără executare, în condițiile suspendării sub supraveghere.

Pentru a respinge cererea numitului B.D., acționar majoritar la SC M.F.A. SA Mizil, de constituire parte civilă în cauză, instanța de fond a constatat că obiectul acestui dosar nu îl constituie infracțiuni de prejudicii, ci infracțiuni de pericol.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, partea civilă B.D. și inculpații C.C. și S.M.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a formulat critici sub aspectul netemeiniciei sentinței atacate, cu referire la greșita confiscare de la inculpați a sumelor de bani, reprezentând dividende, doar în proporție de 35,04% din cuantumul celor încasate.

Procurorul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri temeinice în sensul confiscării unei sume reprezentând 35,04% din dividendele repartizate inculpaților.

B.D. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei respingeri a cererii de constituire ca parte civilă în cauză și individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, cu referire la faptul că acestea nu reflectă pericolul social ridicat al infracțiunilor săvârșite.

Inculpatul C.C. a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul nerespectării dispozițiilor privind competența, soluționarea cauzei de către un complet din care a făcut parte un judecător incompatibil, nepronunțarea instanței asupra unor cereri esențiale pentru părți, neadministrarea probelor a căror cerere de încuviințare a administrării în mod greșit a fost respinsă și greșita soluționare a excepției nulității urmăririi penale.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente, iar în subsidiar, reținerea cauzei și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen..

Inculpatul S.M., invocând cazurile de recurs prevăzute de art. 385⁹ pct. 1, 12, 14, 17, 17² și 18 C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) sau d) C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate, cu prioritate cazul de recurs prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 raportat la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, că recursurile declarate de inculpații C.C. și S.M. sunt fondate sub aspectul acestui caz de casare.

La termenul din 10 februarie 2009, fixat pentru judecata în fond a cauzei privind pe inculpații C.C. și S.M., trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, art. 269 raportat la art. 145 din Legea nr. 31/1990, cu referire la art. 17 lit. h) din Legea nr. 78/2000, toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv, infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., aceștia au invocat excepția necompetenței secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca în fond cauza privindu-i pe aceștia.

În susținerea excepției s-a arătat ca inculpatul S.M. a pierdut calitatea care a atras competența soluționării în fond a cauzei în favoarea instanței supreme, respectiv cea de parlamentar, în anul 2008.

În cauză, infracțiunea pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu are legătură cu calitatea de deputat.

Totodată, în cauză nu a fost pronunțată o hotărâre în prima instanță.

Prin urmare, în raport de pierderea calității care a atras competența potrivit art. 29 C. proc. pen. și cele două situații în prezența cărora instanța rămâne competentă chiar și în cazul în care inculpatul nu mai are calitatea care a determinat competența instanței supreme de a judeca în fond cauza, inculpații au solicitat declinarea competenței judecării în fond a cauzei în favoarea instanței competente material și teritorial, Judecătoria Ploiești.

Corespunzător dispozițiilor art. 39 alin. (1) C. proc. pen., inculpații au reiterat excepția prin motivele de recurs și oral, în ședința publică.

Examinând cauza în raport de această critică, se constată că inculpatul S.M. a pierdut calitatea de parlamentar în urma alegerilor parlamentare din anul 2008.

Stabilirea competenței judecării în fond a cauzei în favoarea secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a avut loc, potrivit dispozițiilor art. 29 C. proc. pen., în considerarea calității de deputat a acestui inculpat.

Având în vedere pierderea calității de parlamentar, a fost invocată excepția necompetenței materiale a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu mai sunt aplicabile dispozițiile art. 29 C. proc. pen.

Potrivit art. 40 alin. (1) C. proc. pen., când competența instanței este determinată de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă să judece, chiar dacă inculpatul a pierdut această calitate, după săvârșirea infracțiunii, în cazurile în care fie fapta are legătura cu atribuțiile de serviciu ale acestuia, fie s-a dat o hotărâre în prima instanță.

Or, în cauză nu este incidentă niciuna dintre cele două situații limitativ determinate în care judecata continuă în aceeași instanță, deși calitatea care a determinat competența de judecată în favoarea altei instanțe decât cea obișnuită a încetat ulterior săvârșirii infracțiunii.

Astfel, la termenul din 10 februarie 2009, inculpații au invocat excepția necompetenței materiale a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca în fond cauza, competență atrasă în raport de calitatea de parlamentar a inculpatului S.M., la data sesizării instanței de judecată, respectiv 24 iulie 2006, întrucât inculpatul a pierdut această calitate la data de 19 decembrie 2008, în urma alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008.

Totodată, s-a supus examinării instanței de fond împrejurarea că faptele pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată nu au avut nicio legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia și că, potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) C. proc. pen., nici nu s-a pronunțat o hotărâre în prima instanță. Făcând trimitere la jurisprudența constantă în acest sens, spre exemplificare făcând referire la sentințele penale nr. 70/2005 și nr. 158/2005 ale instanței supreme, inculpații au solicitat admiterea excepției și trimiterea cauzei instanței competente a judeca în fond cauza.

Prin încheierea de ședință din 10 februarie 2009, Înalta Curte a respins excepția de necompetență materială, în considerente reținând următoarele „constată că fapta pentru care inculpatul S.M. a fost trimis în judecată are legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia și că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.".

Prin urmare, prima instanță a respins nemotivat excepția necompetenței materiale, în condițiile constatării certe a încetării calității de deputat a inculpatului S.M., care a determinat competența judecării cauzei în prima instanță, potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., reținând incidența cazului prevăzut de art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Instanța de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că nu se susține cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen., invocat de inculpați, competența de soluționare a cauzei revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (1) lit. a) raportat la art. 29 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., întrucât chiar dacă inculpatul S.M. și-a pierdut ulterior săvârșirii infracțiunilor calitatea de deputat, faptele reținute în sarcina sa și pentru care a fost trimis în judecată, au legătură cu atribuțiile de serviciu.

În acest sens, instanța de recurs, cu majoritate de voturi, a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în redactarea de la data de 19 aprilie 2003, deoarece faptele inculpatului au legătură cu demnitatea publică deținută, cu referire la incompatibilitatea dintre funcția de deputat și cea de cenzor la societatea comercială, întrucât demisia acestuia din funcția de cenzor a produs efecte numai de la data acceptării acesteia, respectiv 23 septembrie 2003, când a fost luată în discuție în Consiliul de administrație.

Or, este adevărat ca prin art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, în redactarea în vigoare la data de 19 aprilie 2003, legiuitorul a stabilit că este incompatibilă cu calitatea de deputat sau senator funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

Prin art. 83 din Legea nr. 161/2003 s-a stabilit că deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a legii se afla în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de acest act normativ, este obligat să informeze Biroul Permanent al Camerei cu privire la această împrejurare în termen de 15 zile și, în termen de 60 zile de la expirarea termenului de 15 zile stabilit pentru informarea Biroului permanent, acesta este obligat să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcții.

Din actele dosarului rezultă o concomitență temporală între mandatul de parlamentar și funcția de cenzor a inculpatului S.M.

Legea nr. 161/2003 a fost publicată în M. Of. al României Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.

În raport de termenul de 15 zile stabilit prin art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, deputatul sau senatorul aflat în una dintre incompatibilitățile stabilite de acest act normativ avea obligația informării Biroului permanent al Camerei din care făcea parte până la data de 6 mai 2003, iar potrivit termenului de opțiune stabilit prin alin. (2) al aceluiași articol, persoana aflată în starea de incompatibilitate era obligată să opteze, până la data de 5 iulie 2003, demisionând din una dintre cele două funcții incompatibile.

Cu privire la incompatibilitatea dintre calitatea de parlamentar și cea de cenzor la o societate comercială, inculpatul a informat Biroul permanent al Camerei Deputaților în termenul prevăzut de art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și a optat pentru funcția de deputat, demisionând din funcția de cenzor, la data de 14 iunie 2003, în interiorul termenului prevăzut de art. 83 alin. (2) din aceeași lege.

Demisia inculpatului a fost pusă în discuția organului de conducere al societății comerciale la data de 23 septembrie 2003, ulterior expirării termenului determinat prin art. 81 alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.

Instanța de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că starea de incompatibilitate, temei al stabilirii competenței de judecată a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) raportat la art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost corect reținută, întrucât demisia produce efecte definitive de la data acceptării ei, la data de inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice.

Prin art. 83 din Legea nr. 161/2003 s-a stabilit că deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a legii se află în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute de acest act normativ, este obligat să informeze Biroul Permanent al Camerei cu privire la această împrejurare în termen de 15 zile și, în termen de 60 zile de la expirarea termenului de 15 zile stabilit pentru informarea Biroului permanent, acesta este obligat să opteze între mandatul de parlamentar și funcția care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre aceste funcții.

Din actele dosarului rezultă o concomitență temporală între mandatul de parlamentar și funcția de cenzor a inculpatului S.M.

Legea nr. 161/2003 a fost publicata în M. Of. al României Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.

Instanța de recurs, cu majoritate de voturi, a apreciat că starea de incompatibilitate, temei al stabilirii competenței de judecată a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) raportat la art. 40 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost corect reținută, întrucât demisia produce efecte definitive de la data acceptării ei, la data de 23 septembrie 2009, ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 81 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Raționamentul instanței de recurs, în opinia majoritară, este eronat ca urmare a stabilirii greșite a naturii juridice a demisiei și, respectiv, a efectelor acesteia.

Astfel, demisia este un act unilateral, exprimând actul de voință al unei persoane, parte a unui raport juridic, de a produce anumite efecte, respectiv încetarea acestuia.

Demisia este supusă comunicării de către parte celeilalte părți a raportului juridic, cu referire la cauză, comunicării de către inculpat societății comerciale, și produce efecte de la această dată.

Act unilateral fiind, demisia nu este supusă condiției acceptării, cealaltă parte a raportului juridic luând doar act, la data comunicării, de manifestarea de voință a demisionarului privitor la încetarea raportului juridic, în cauză a funcției de cenzor la societatea comercială.

Caracterul de act unilateral de voință al demisiei rezultă și din dispozițiile art. 83 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora prin demisie din una dintre funcțiile incompatibile este înlăturată starea de incompatibilitate, fără ca producerea acestui efect să fie condiționată de acceptarea demisiei sau orice altă manifestare de voință a persoanei căreia îi este comunicată demisia.

Acest caracter de act juridic unilateral al demisiei este stabilit, particularizat la societățile comerciale și, respectiv, funcția de cenzor, prin art. 162 din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, prin care sunt prevăzute cazurile de încetare a funcției de cenzor, unul dintre acestea fiind „renunțarea la mandat", dată de la care, potrivit aceluiași text legal, cenzorul demisionar este înlocuit de un supleant și, în cazul scăderii numărului cenzorilor sub cel prevăzut de lege, Consiliul de administrație convoacă adunarea generală a acționarilor în vederea alegerii de noi cenzori.

Instanța de recurs, în opinia majoritară, pentru a stabili că demisia a produs efecte numai la data luării acesteia în discuție în Consiliul de administrație, a făcut o confuzie între demisie, ca act unilateral supus comunicării și actul bilateral care implică, pentru nașterea și validitatea lui, un acord de voințe.

De altfel, operațiunea luării în discuție în cadrul Consiliului de administrație a demisiei inculpatului din funcția de cenzor nici nu poate avea vreun efect asupra datei încetării mandatului, aceasta rămânând data renunțării la mandat prin demisie, întrucât potrivit art. 160¹ din Legea nr. 31/1990 republicată, cu modificările ulterioare, Consiliul de administrație ia act doar de actul unilateral de voință pentru a-și îndeplini obligația înregistrării modificării în Registrul comerțului.

Prin urmare, reținerea situației de incompatibilitate a inculpatului, cu efecte asupra competenței de soluționare a cauzei penale, este urmarea confuziei între demisie ca act unilateral, pentru formarea valabilă a căruia este din punct de vedere legal necesară și suficientă voința unică și, odată comunicat, acesta devine irevocabil, cu actul bilateral care, pe de o parte, implică acordul de voințe al părților raportului juridic atât pentru nașterea cât și pentru încetarea acestuia și, pe de altă parte, asupra acestuia se poate reveni printr-un act simetric celui de naștere.

Prin urmare, în raport de natura juridică a demisiei, ca act unilateral, ale cărei efecte s-au produs la data de 14 iunie 2003, în interiorul termenului stabilit prin art. 83 din Legea nr. 161/2003, în mod greșit i s-a reținut inculpatului S. incompatibilitatea prevăzută de art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 181/2003.

În consecință, în mod greșit s-a reținut că infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecata au legătură cu atribuțiile de serviciu.

Drept urmare, instanța de fond trebuia să constate încetarea calității care a atras competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a cauzei penale și să dispună procedural trimiterea dosarului instanței competente a judeca în fond cauza penală.

Pe de altă parte, chiar dacă incompatibilitatea nu ar fi fost înlăturată prin demisie și aceasta ar fi continuat să existe ulterior perioadei de opțiune stabilită prin art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, soluția era prevăzută prin alin. (3) al aceluiași articol, respectiv inculpatul ar fi fost considerat demisionat din funcția de deputat, fără ca această incompatibilitate în sine să aibă aptitudinea susținerii concluziei că faptele săvârșite de inculpat au legătură cu atribuțiile de serviciu ale acestuia.

În acest sens, constatarea împrejurării că o faptă are legătură cu atribuțiile de serviciu ale deputatului sau senatorului nu are loc prin raportare la mandatul constituțional stabilit prin art. 69 din Constituția României ci la regulamentul respectivei Camere, cu referire la cauză, Regulamentul Camerei Deputaților, republicat în M. Of., Partea I nr. 51 din 31 ianuarie 2001, cu modificările ulterioare care au condus la republicarea acestuia în 8 noiembrie 2004 și, ulterior, la adoptarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și senatorilor.

În consecință, în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca cauza penală de față, criticile formulate de recurenții-inculpați sub acest aspect constatându-se a fi întemeiate.

Se impunea prin urmare admiterea recursurilor declarate în cauză și trimiterea cauzei spre judecare instanței competente.

În acest sens, este de observat că stabilind regulile de competență, C. proc. pen. reglementează în primul rând competența instanțelor de judecată în raport de care o instanță nu poate judeca o cauză penală decât în limita competenței sale prevăzute de lege, în caz contrar intervenind nulitatea absolută.

Astfel, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispozițiile referitoare la competența materială sau după calitatea persoanei sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Potrivit alin. (3) al aceluiași articol din C. proc. pen., nulitatea prevăzută în alin. (2) nu poate fi înlăturată în niciun mod, poate fi invocată în orice stare a procesului și se ia în considerare chiar și din oficiu.

Mai mult acțiunea nulității absolute în cele două situații, constatată pentru prima dată în recurs, este reglementată prin dispozițiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., diferit de celelalte cazuri de casare cu trimitere, în sensul că nu se dispune rejudecarea de către instanța a cărei hotărâre a fost casată ci, pe cale de excepție, direct instanței competente.

Așadar, este incident un caz tipic de casare, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind competența după materie și după calitatea persoanei, în raport de care hotărârea atacată este supusă cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 1 C. proc. pen. care impune, potrivit art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) din același cod, admiterea recursurilor și trimiterea cauzei Judecătoriei Ploiești spre competenta soluționare în fond a acesteia.

Procesat de GGC - GV

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj