Asupra cererii de revizuire de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție completul de 5 judecători, la data de 25 aprilie 2012, condamnatul N.L.E. a solicitat, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., revizuirea Sentinței nr. 35 din 24 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în dosarul nr. 1200/1999 și aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., invocând dispozițiile art. 4081 C. proc. pen.
Analizând actele dosarului, cererea de revizuire și dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art. 4081 C. proc. pen., se constată că cererea de revizuire este inadmisibilă.
Astfel după cum rezultă din analiza coroborată a dispozițiilor art. 4081 C. proc. pen., hotărârile prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale pot fi supuse revizuirii, dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Rezultă, așadar, atât din reglementarea cuprinsă în alin. (1) al art. 4081 C. proc. pen., cât și din prevederile alin. (2) al aceluiași articol, că procedura specială prevăzută în art. 4081 C. proc. pen. nu vizează decât situațiile în care Curtea Europeană a pronunțat o hotărâre cu privire la partea care solicită revizuirea, admițând în tot sau în parte cererea reclamantului.
Astfel, admisibilitatea cererii de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 4081 alin. (1) C. proc. pen., în caz contrar legea neprevăzând dreptul părții de a exercita această cale de atac, cererea fiind inadmisibilă.
În speța de față, se constată că revizuentul condamnat a solicitat revizuirea sentinței prin care s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 25 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 174 - 175 lit. a) și i) C. pen., invocând în susținerea cererii aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen. și nu o hotărâre a instanței europene pronunțată ca urmare a cererii sale, nefăcând dovada că o asemenea hotărâre a fost pronunțată.
Așa fiind, se constată că nu este îndeplinită condiția esențială de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 4081 C. proc. pen., și anume pronunțarea cu privire la revizuent a unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin care să se constate încălcarea unui drept prevăzut de Convenție, așa încât cererea de revizuire este inadmisibilă.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 4081 alin. (10) C. proc. pen., cererea de revizuire formulată de condamnatul N.L.E. va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 4081 C. proc. pen., de revizuentul N.L.E. împotriva Sentinței nr. 35 din 24 iunie 1999, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în dosarul nr. 1200/1999.
Obligă revizuentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 iunie 2012.