Asupra cererii de contestație în anulare de față;
Din actele dosarului constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 234 din ședința din Camera de Consiliu din data de 12 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs formulată de recurentul B.E. împotriva Deciziei nr. 1920 din 11 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1920 din 11 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.E. împotriva Sentinței penale nr. 21/P/2011 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare statului.
Instanța de recurs a reținut, în esență, că prin sentința atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă plângerea petentului cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare statului; s-a motivat, în esență că plângerea petentului avea ca obiect o rezoluție a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care s-a stabilit competența de soluționare a unei cauze, acest act al procurorului nefiind supus cenzurii instanței.
Cu privire la recursul cu soluționarea căreia a fost învestită, instanța a apreciat că este inadmisibil deoarece are ca obiect o hotărâre definitivă, nesupusă recursului, potrivit art. 3851 C. proc. pen.
Împotriva acestei decizii recurentul a declarat un nou recurs, acesta fiind apreciat că este inadmisibil având în vedere principiile stabilite prin art. 21 și art. 129 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și prevederile art. 3851 C. proc. pen., constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat cerere de recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, fiind incidente prevederile art. 241 din Legea nr. 304/2004, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 241 din Legea nr. 304/2004, cererea de recurs fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri contestatorul a formulat cerere de contestație în anulare, invocând motivul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., arătând că a fost în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată la care cauza s-a judecat în recurs datorită nelegalei îndepliniri a procedurii de citare și în imposibilitate de a înștiința instanța despre această împiedicare, deoarece nu s-a aflat în România.
Analizând cererea de contestație în anulare potrivit dispozițiilor art. 391 C. proc. pen. se constată că aceasta este inadmisibilă, astfel că va fi respinsă pentru considerentele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. raportat la art. 391 C. proc. pen., contestația în anulare, ca și cale extraordinară de atac poate fi formulată pentru cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.
Totodată, legea procesuală reglementează subiecții de drept care au legitimitate procesuală activă (art. 387 C. proc. pen.), termenul de introducere a cererii (art. 388 C. proc. pen.) și instanța competentă a o soluționa (art. 389 C. proc. pen.).
Dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen. prevăd elementele supuse analizei instanței de judecată în examinarea admisibilității în principiu a unei cereri de contestație în anulare, respectiv termenul în care cererea a fost formulată, motivele invocate (care trebuie să se subsumeze celor expres și limitativ prevăzute de lege) și necesitatea depunerii sau invocării de dovezi în sprijinul contestației. Admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare presupune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar contestația urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă.
În cauza dedusă judecății, contestatorul a invocat formal un motiv de contestație în anulare dintre cele reglementate de art. 386 C. proc. pen., dar nu a depus dovezi în susținerea acesteia; pe de altă parte, hotărârea a cărei anulare se solicită a fost pronunțată într-o procedură de verificare a admisibilității unei cereri de recurs, fără citarea părților, potrivit dispozițiilor art. 241 din Legea nr. 304/2004, astfel încât critica formulată, referitoare la nelegala îndeplinire a procedurii de citare, nu poate fi primită.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul B.E. împotriva Încheierii penale nr. 234 din ședința din camera de consiliu de la 12 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4881/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2011.