Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1. Procedura în primă instanță
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, a solicitat suspendarea executării Ordinului Ministerului Administrației și Internelor nr. II/3139 din 6 iulie 2011 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a ordinului atacat.
În motivarea acțiunii, reclamantul a precizat că, prin actul administrativ contestat, a fost sancționat disciplinar cu destituirea din poliție pentru săvârșirea unor abateri disciplinare și a susținut că sunt îndeplinite condițiile privind existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin Sentința civilă nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul R.N.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Ordinul nr. II/3139 din 6 iulie 2011, s-a dispus destituirea din poliție a reclamantului pentru neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege.
Analizând dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 14 și art. 2 alin. (1) lit. ș) și lit. t) din Legea nr. 554/2004, Curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente.
Astfel, referitor la cerința pagubei iminente, instanța de fond a apreciat că nu poate fi reținută ipoteza producerii unui prejudiciu material, viitor și previzibil, întrucât lipsirea de salariu reprezintă consecința imediată și legală a ordinului de destituire.
Având în vedere faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, iar consecințele pe care le produce sunt determinate de lege, prima instanță a reținut că încetarea activității determină în mod firesc și încetarea obligației de plată a drepturilor salariale, iar lipsirea legală de aceste drepturi nu poate fi asimilată unui prejudiciu în privința căruia una dintre condițiile de determinare este aceea de producere cu intenție și fără temei juridic.
În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea a apreciat, pornind de la aceeași prezumție de legalitate a actului administrativ, că elementele invocate de către reclamant nu pot conduce la concluzia văditei nelegalități a ordinului atacat, iar aspectele de fapt și de drept susținute de către reclamant vor putea fi analizate doar cu prilejul soluționării fondului cauzei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinței civile nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.N.N., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul-reclamat critică în esență hotărârea pentru lipsa motivării, fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care statornicesc în mod expres obligația de a cuprinde în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate pretențiile părților.
Apreciază că în cauză sunt îndeplinite în totalitate cerințele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura suspendării actului administrativ, fiind îndeplinită atât cerința existenței cazului bine justificat, cât și existența pagubei iminente.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul-reclamant prezintă detaliat motivele care, în opinia sa justifică îndeplinirea celor două condiții cuprinse de lege.
Arată că destituirea din poliție conduce în mod evident la pierderea tuturor drepturilor salariale pe care acesta le încasează în prezent și, pe cale de consecință la crearea unui prejudiciu cert și previzibil, în condițiile aplicării Ordinului de destituire din poliție recurentul ar fi în imposibilitate de a beneficia de drepturile de asigurări sociale pentru șomaj, drepturi care se acordă numai în ipotezele în care relațiile de serviciu încetează din motive ce nu sunt imputabile persoanei solicitante a acestor drepturi.
Referitor la condiția existenței cazului bine justificat contrar celor reținute de către instanța de fond susține că ordinul de destituire din poliție prezintă elemente vădite de nelegalitate și netemeinicie care creează o îndoială serioasă în privința legalității acestui act administrativ fiind reluate motivele cererii de chemare prin care a solicitat suspendarea executării actului administrativ în baza art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
4.Apărarea intimatului-pârât.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 decembrie 2011 Ministerul Administrației și Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, deoarece recurentul-reclamant nu face dovada îndeplinirii niciuneia dintre cele două condiții prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, în sensul dat acestora de lege, ci face doar referire la aspecte de ordin teoretic, fără să arate în concret care ar fi situația care să justifice luarea unei astfel măsuri și nici dreptul individual sau general amenințat prin actul administrativ atacat, totodată nedemonstrând iminența producerii vreunei pagube, în mod direct sau indirect.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt și de drept relevante
Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
Îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze. îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută.
Astfel, în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Din examinarea sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Înalta Curte constată că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare la nelegalitatea actului administrativ, prin care s-a dispus sancționarea disciplinară, prin analiza în profunzime a argumentelor legate de interpretarea naturii juridice a măsurii luate prin Ordin, cercetarea prealabilă disciplinară precum și a celor ce vizează conținutul și legalitatea Ordinului Ministrului Administrației și Internelor nr. II/3139 din 6 iulie 2011 ca și a celor legate de proporționalitatea sancțiunii disciplinare aspecte ce constituie, în optica instanței de control judiciar, o chestiune de fond care depășește limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.
Motivul invocat de recurentul-reclamant privind încălcarea principiului disproporționalității sancțiunii disciplinare, prin aplicarea celei mai severe sancțiuni disciplinare - destituirea din poliție, pentru prima abatere disciplinară necesită o analiză mai aprofundată prin raportare la baza factuală există în speță, fiind o chestiune de apreciere ce trebuie să fi exercitată în limitele competenței prevăzute de lege.
În conținutul ordinului al cărui suspendare a fost solicitată în prezenta cauză, s-a menționat că este fundamentat pe dispozițiile legale privind Statutul Polițistului și Raportul de cercetare prealabilă nr. 5/138052 din 12 mai 2011 și Încheierea Consiliului de Disciplină nr. 514821 din 03 iunie 2011, fiind emis de Ministerul Administrației și Internelor în exercitarea prerogativelor sale și în limitele marjei de apreciere prevăzute de lege, conform art. 54 alin. (2) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 cu modificările și completările ulterioare, care prevede că în cazul în care șeful unității nu este de acord cu sancțiunea propusă, poate dispune aplicarea unei alte sancțiuni disciplinare sau formulează propuneri în acest sens, pe care le va înainta ierarhic, cu respectarea normelor de competență.
În speță, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanță a expus argumentele care au determinat formarea convingerii sale mai precis, judecătorul fondului a prezentat în mod concis, în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ de sancționare.
În concluzie, Înalta Curte reține că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege pentru a justifica măsura de excepție a suspendării actului administrativ contestat, motiv pentru care criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant nu pot fi reținute.
2.Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 14 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de R.N.N. împotriva Sentinței civile nr. 484/2011 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012.