Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanta P.G. a formulat contestație, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împotriva Deciziei înregistrate sub nr. 291 din 21 decembrie 2009, emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând anularea deciziei, reintegrarea pe postul deținut anterior și obligarea la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat până la data reintegrării efective.
În motivarea acțiunii contestatoarea a arătat că prin Decizia nr. 291 din 21 decembrie 2009 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, încetarea raporturilor de serviciu aferente funcției de referent, gradul superior, treapta 1 de salarizare, ca urmare a desființării prin divizare a Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, începând cu data de 23 ianuarie 2010. Totodată s-a acordat un preaviz de 30 de zile începând cu data de 24 decembrie 2009.
Temeiul legal al încetării raporturilor de serviciu a fost dat de dispozițiile Legii nr. 188/1999, ale Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor - cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, precum și ale H.G. nr. 76/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, modificată prin H.G. nr. 1399/2009 privind reorganizarea unor unități aflate în subordinea M.T.I. Între ea și pârât au existat raporturi de muncă și nu raporturi de serviciu, iar reținerea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici ca temei al încetării acestora este greșită. Potrivit art. 2 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică, iar potrivit art. 4 alin. (1), raporturile de serviciu se nasc și se exercită pe baza actului administrativ de numire.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, până la data de 23 ianuarie 2010, reclamanta a fost încadrată la Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii - Unitatea Teritorială Iași, că Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată prin O.U.G. nr. 64/2003, că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 312/200, „Agenția” a fost organizată și a funcționat ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, având drept de reprezentare proprie, putând să își exercite drepturile procesuale în nume propriu, că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este organizat și funcționează conform prevederilor H.G. nr. 76/2009 având personalitate juridică distinctă de aceea a Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și că prin H.G. nr. 1399/2009, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost desființată, patrimoniul său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător activităților preluate.
Totodată, aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile alin. (1) al art. 13 din aceeași lege care prevede faptul că: „parte în proces este emitentul actului atacat”.
S-a mai susținut că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține emitentului actului, iar în prezenta cauză emitentul actului contestat este Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și nicidecum Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată s-a arătat că în prezenta cauză se contestă legalitatea deciziei privind încetarea raportului de serviciu al reclamantei P.G., decizie care a fost emisă de către directorul general al Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la data de 21 decembrie 2009, dată la care „Agenția” nu își încetase activitatea. Având în vedere că actul atacat nu a fost emis de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și că între minister și reclamantă nu au existat niciodată raporturi de serviciu, nici principalul capăt de cerere și, potrivit principiului „accesorium sequitur principale”, nici capetele de cerere accesorii nu pot fi soluționate în contradictoriu cu instituția căreia nu îi incumbă nici o obligație în raportul juridic dedus judecății.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că instituția publică emitentă a Deciziei nr. 291 din 21 decembrie 2009, a cărei anulare se solicită prin prezenta acțiune, este Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infracțiunii și nu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor. Într-un litigiu având ca obiect anularea unei decizii prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale salariatului, calitate procesuală pasivă poate avea numai angajatorul, deci instituția sau autoritatea publică emitentă a acestui act.
Prin Sentința civilă nr. 209 din 23 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și a anulat Decizia nr. 291 din 21 decembrie 2009, emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să o reintegreze pe reclamanta P.G. în funcția publică deținută anterior încetării raporturilor de serviciu și să îi plătească reclamantei P.G. despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în lipsa actului anulat, până la data reintegrării efective, precum și la plata sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a constatat faptul că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nu a fost chemată în judecată de către reclamantă iar părțile între care s-a stabilit inițial raportul juridic procesual nu li s-a adăugat și această persoană în condițiile prevăzute de art. 49 - 66 C. proc. civ. privind intervenția voluntară, chemarea în judecată a altor persoane, chemarea în garanție și arătarea titularului dreptului. Apreciind că, în mod greșit, a fost introdusă în cauză Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, s-a constatat că reclamanta a avut calitatea de funcționar public în cadrul Agenției de Sănătate Publică din Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Unitatea Teritorială Iași și că, la data de 21 decembrie 2009, prin Decizia nr. 291, emisă de Agenția de Sănătate Publică din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, s-a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantei începând cu data de 23 ianuarie 2010.
Din conținutul deciziei reiese că măsura încetării raportului de serviciu a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 329/2009, H.G. nr. 1399/2009 și ale art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Instanța de fond a reținut că prin Legea nr. 329/2009 s-a dispus reorganizarea unor autorități și instituții publice, precum și raționalizarea cheltuielilor publice, fapt ce a determinat, printre altele, așa cum prevăd dispozițiile art. 4 coroborat cu pct. 16 din Anexa I a legii, desființarea prin divizare a Agenției de Sănătate Publică a Ministerului și preluarea activităților sanitar-veterinare de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și a activităților de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Deoarece din fișa postului rezultă că în cadrul agenției desființate reclamanta avea atribuții ce se încadrează în tipurile de activitate preluate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, neavând nici o legătură cu tipul de activitate preluat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ținând seama și de faptul că odată cu împărțirea patrimoniului se împart, pe lângă drepturile deținute de vechea entitate juridică, și obligațiile acesteia, instanța a considerat că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are calitate procesuală pasivă în cauză, respingând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat că nu au fost stabilite criterii în baza cărora să se realizeze selectarea personalului în vederea încetării raporturilor de serviciu, ceea ce înseamnă că selecția acestor persoane s-a făcut arbitrar și cu încălcarea dispozițiilor legale.
Instanța de fond a mai reținut că o decizie de natură a produce efecte privind drepturile și libertățile fundamentale trebuie motivată pentru a da persoanei vizate și societății posibilitatea de a aprecia asupra legalității și temeiniciei măsurii, asupra graniței dintre puterea discreționară și arbitrariu, deoarece puterea discreționară conferită unei autorități nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută și fără limite. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în prezenta cauză, efectele actului administrativ atacat privesc dreptul la muncă, drept ce nu poate fi vătămat printr-un act nemotivat ori insuficient motivat.
În lipsa criteriilor, esențiale, prevăzute de art. IV alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009, sancțiunea nu poate fi decât anularea actului atacat.
În ceea ce privește capătul de cerere privind reintegrarea reclamantei în funcția publică deținută anterior emiterii deciziei și acordarea drepturilor salariale de care a fost lipsită pentru perioada de la momentul punerii în executare a deciziei și până la repunerea efectivă în funcție, instanța de fond a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 106 alin. (1) și (2) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora în situația în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.
Ținând seama și de împrejurarea că decizia de încetare a raportului de serviciu este nelegală, instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii să o reintegreze pe reclamanta P.G. în funcția publică deținută anterior încetării raporturilor de serviciu și să îi plătească reclamantei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în lipsa actului anulat, până la data reintegrării efective.
Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâtul Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța a pronunțat o soluție bazată pe motive contradictorii și străine de natura pricinii, dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304, pct. 7 și pct. 9).
Recurentul consideră că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
În susținerea acestui motiv se arată că intimata reclamantă a fost încadrată și s-a aflat în raporturi de serviciu cu Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, considerente pentru care în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 188/1999 (r2) privind Statutul funcționarilor publici și implicit, prevederile art. 4, alin. (1), ale art. 97 și ale art. 106 ale acesteia.
În conformitate cu dispozițiile art. 1, alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, coroborate cu prevederile alin. (1) ale art. 13 din aceeași lege rezultă în mod indubitabil faptul că, în materia contenciosului administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține emitentului actului or, în prezenta cauză, emitentul actului contestat este Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și nicidecum Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, aspect nesocotit de instanța de fond la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Ca urmare, contestatoarea putea cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în calitate de funcționar public, numai în contradictoriu cu autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ.
Angajarea răspunderii ministerului față de foștii angajați ai Agenției și implicit și față de intimata reclamantă, nu se putea realiza decât în strânsă corelație cu drepturile/obligațiile preluate de minister de la fosta instituție publică.
În acest sens, un alt aspect pe care instanța de fond l-a omis cu desăvârșire deși rezultă cu evidență din actele normative aplicabile în speță și anume faptul că la nivelul Agenției a operat o reorganizare. Astfel, așa după cum rezultă și din prevederile art. IV alin. (6) din H.G. nr. 1399/2009, la nivelul Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a operat o reorganizare potrivit Legii nr. 329/2009, această instituție figurând pe lista instituțiilor publice supuse reorganizării în Anexa nr. 1, la pct. 16. Mai mult chiar, atribuțiile în ceea ce privește această reorganizare au revenit în exclusivitate Agenției, directorului său general și nu ministerului, acesta din urmă preluând cele 15 persoane care au rămas după reorganizarea Agenției expres nominalizat prin Protocol.
Cu privire la măsura dispusă de instanța de fond cu privire la reintegrarea doamnei P.G. pe postul avut anterior, recurentul precizează că acest lucru nu mai este posibil.
Contestatoarea a fost încadrată la Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Unitatea Teritorială Iași până la data de 15 ianuarie 2010, iar prin H.G. nr. 1399/2009 privind "reorganizarea unor unități aflate în subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost desființată.
Rezultă astfel fără nici un dubiu faptul că, toate posturile ocupate de către personalul contractual sau cel care deținea funcții publice în cadrul Agenției s-au desființat.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluție Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost înființată în baza O.U.G. nr. 64/2003, iar prin H.G. nr. 1399/2009 a fost desființată, patrimoniul său fiind preluat de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, corespunzător activităților preluate potrivit art. IV din același act normativ.
În art. IV alin. (6) al H.G. nr. 1399/2009 s-a prevăzut că încetarea raporturilor de serviciu ale personalului Agenției se face ca urmare a Legii nr. 329/2009, cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte și al prevederilor legale privind protecția socială, pe baza criteriilor stabilite între conducerea Agenției de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanții salariaților, în termen de maxim 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestei legi.
Din analiza conținutului Deciziei nr. 291 din 21 decembrie 2009 emisă de Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, rezultă fără echivoc motivul care a determinat respectiva autoritate administrativă să ia măsura încetării raportului de muncă al reclamantei, respectiv desființarea, în temeiul legii, prin divizare a Agenției ceea ce echivalează cu îndeplinirea obligației constituționale a autorității administrative de a asigura o informare corectă a reclamanților asupra motivelor încetării raporturilor de muncă ale acestora.
Așadar, este de necontestat faptul că atât desființarea locurilor de muncă, cât și disponibilizarea reclamanților s-a făcut în temeiul unor acte normative emise de către Guvernul României, în scopul respectării unor acorduri cu organisme europene și internaționale, prin care s-a dispus desființarea autorității publice în raport de care reclamanții aveau raporturi de muncă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, indicat corect în cuprinsul deciziilor contestate.
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod greșit a apreciat instanța de fond că actul administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă al reclamantei nu este motivat făcând, totodată, o greșită interpretare și aplicare a legii atunci când a considerat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, Înalta Curte mai reține că la data de 3 decembrie 2009, în temeiul art. 8 alin. (5) și (6) din Legea nr. 329/2009 și al art. IV alin. (3) și (4) din H.G. nr. 1399/2009, între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii s-a încheiat un Protocol, care a avut ca obiect printre altele preluarea listei celor 15 persoane aferente activității de medicină preventivă, avizare, autorizare și inspecție sanitară de stat, printre care nu se regăsește și reclamanta.
Faptul că recurentul a preluat în urma divizării Agenției activitatea de medicină preventivă, avizare și autorizare sanitară și inspecția sanitară de stat iar reclamanta avea înscrisă în fișa postului atribuții corespunzătoare activităților preluate de recurent, nu constituie un argument legal, așa cum în mod greșit reține instanța de fond, pentru a considera că incumbă recurentului obligația reîncadrării reclamantei în funcția deținută anterior și care practic a fost desființată odată cu desființarea Agenției.
Totodată, în raport de faptul că recurentul trebuia să respecte limita celor 15 persoane, prevăzută de art. IV alin. (2) din H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit instanța de fond, a reținut în sarcina recurentului obligația reîncadrării reclamantei, fostă salariată a autorității publice desființate.
Așa cum rezultă din cuprinsul H.G. nr. 1399/2009 și din Protocolul încheiat între Agenția de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, recurentul nu este un continuator al personalității Agenției, deoarece nu a preluat toate drepturile și obligațiile acesteia, ci doar cele expres menționate în Protocol.
Prin urmare, chiar dacă instanța de fond a apreciat că selecția celor 15 persoane preluate de recurent nu s-a făcut pe baza unor criterii obiective stabilite în condițiile H.G. nr. 1399/2009, în mod greșit a imputat această situație recurentului.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, pe care o va modifica.
În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica hotărârea atacată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împotriva Sentinței civile nr. 209 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantei P.G., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.