Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamatul Moiș Vasile a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș arătând că solicită obligarea pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea 309/2002 deoarece persoane aflate în situații identice cu acesta, respectiv care au efectuat stagiul militar în aceeași unitate, primesc aceste drepturi.
Casa Județeană de Pensii Maramureș a invocat excepția puterii lucrului judecat solicitând respingerea contestației ca urmare a acestei excepții pe motivul că prin hotărârea 246/24 iulie 2008 s-a respins cererea reclamantului, această hotărâre a fost contestată, iar prin sentința civilă 108 din 12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj din dosarul 4272/100/2008 contestația a fost respinsă.
Prin sentința civilă nr. 262 din 21 aprilie 2011 Curtea de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția puterii de lucru judecat și a respins contestația formulată de reclamantul Moiș Vasile, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Maramureș.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că puterea de lucru judecat, are ca și o caracteristică, indiscutabilitatea respectiv, o situație tranșată în mod irevocabil printr-o hotărâre judecătorească nu mai poate fi pusă din nou în discuție într-un alt proces, fiind considerată ca stabilită.
Ca atare, existând o hotărâre anterioară irevocabilă care stabilește faptul că cererea reclamantului de acordare a drepturilor prevăzute de Legea 309/2002, nu are temei legal, hotărâre care este prezumată de lege că exprimă adevărul, în cauză este incidentă excepția puterii de lucru judecat.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul Mois Vasile a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, deoarece colegii săi au pensie conform Legii nr. 309/2002.
Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea 309/2002 pentru perioada 19 ianuarie 1953-17 decembrie 1955, deoarece a efectuat stagiul militar în detașamente de muncă.
Casa Județeană de Pensii Maramureș, a respins cererea reclamantului prin hotărârea 246 din 24 iulie 2008 pe motiv că unitatea militară 03907 în care reclamantul a efectuat stagiul militar, nu a făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii.
Prin sentința civilă 108/12 martie 2009 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul 4272/100/2008, a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva hotărârii 246/24 iulie 2008 și pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea 309/2002 pe motivul că unitatea militară indicată în livretul militar nu se regăsește în evidența detașamentelor de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Această hotărâre a fost comunicată reclamantului Moiș Vasile la data de 7 aprilie 2009, conform dovezii de comunicare aflată la fila 25 din dosarul 4272/100/2008 și cum acesta nu a declarat calea de atac a recursului în termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, hotărârea a rămas irevocabilă.
Ulterior, la data de 11 ianuarie 2011, reclamantul Moiș Vasile a formulat din nou o cerere, cu nr. 145368 prin care a solicitat Comisiei pentru aplicarea Legii 309/2002 din cadrul Casei Județene de Pensii Maramureș, acordarea drepturilor prevăzute de această lege pentru perioada 19 ianuarie 1953 – 17 decembrie 1955, iar prin adresa 15256/13 ianuarie 2011 pârâta i-a comunicat faptul că elementele din fișa de evidență sunt identice cu cele care au stat la baza soluționării cererii anterioare și că nu există temei legal pentru acordarea acestor drepturi, situația fiind stabilită prin hotărârea 246/2008 care a fost menținută prin sentința 108/2009 a Curții de Apel Cluj.
Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut incidența art. 1201 C. civ.
În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.
Rezultă din prevederile legale citite, că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.
Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.
Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.
Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.
De asemenea, este îndeplinită condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamantul care a pierdut procesul, introduce – în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.
În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, se constată, de asemenea, că și acesta este întrunit, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune fiind justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod temeinic a apreciat că, în cauză, există autoritate de lucru judecat, acțiunea formulată de reclamant având același obiect și aceeași cauză și fiind între aceleași părți ca și cererea formulată, anterior, care a făcut obiectul dosarului nr. 4270/100/2008, soluționat de Curtea de Apel Cluj.
Prin urmare, Înalta Curte reține că susținerile și criticile formulate de recurent sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de Mois Vasile, împotriva sentinței civile nr. 262 din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.
Procesat de GGC - N