Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, petenta R.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Mureș, anularea Hotărârii nr. 5240 din 11 octombrie 2010 și obligarea pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În cuprinsul contestației a invocat faptul că are calitatea de persoană refugiată, deoarece împreună cu mama sa, fiind persecutate de trupele hortiste și germane care au ocupat localitatea din localitatea Bărboși, jud. Mureș, s-au refugiat în luna septembrie 1940 în localitatea Mihai Viteazu jud. Cluj unde au locuit până în luna martie 1945 când s-au întors în localitatea natală.
Prin Sentința civilă nr. 92 din 7 aprilie 2011 Curtea de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de R.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, potrivit recensământului din 1941, Studia Cenzualia Transisilvanica, Recensământul din 1941 Transilvania, Editura universitară Clujană 2002, ambele localități se aflau în perioada menționată în teritoriul administrativ al României, iar dispozițiile Legii nr. 189/2000 acordă drepturi doar persoanelor persecutate, în speță refugiate, din motive etnice.
Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta R.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea, deoarece din cauza trupelor hortiste a fost nevoită să se refugieze.
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurenta, a încercat să-și dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Simpla mutare a recurentei, dintr-o localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții etnice.
În acord cu cele reținute de instanța de fond, Înalta Curte constată că refugierile care, într-adevăr, au avut loc în zonă în perioada 1940 - 1945, s-au datorat stării de război și liniei frontului și au vizat toți locuitorii din zonă fără deosebire de etnie. Indiscutabil că și persoanele care s-au refugiat din localitatea de domiciliu datorită acestui eveniment au avut de suferit, însă legiuitorul, prin acest act normativ, nu a înțeles să acorde daune compensatorii și acestor categorii de persoane.
Așa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de fond, a dispus respingerea acțiunii, ca nefondată.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat de R.M. împotriva Sentinței civile nr. 92 din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.