Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1057/2010

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

1. Obiectul acțiunii. Hotărârea instanței de fond.

1.1. Prin sentința nr. 46 din 11 februarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.N., în contradictoriu cu pârâții C.M. și C.A.E., prin care solicita: anularea Hotărârii nr. 246 din 4 noiembrie 2007 și a răspunsului la cererea privind procedura prealabilă, emise de primul pârât, și obligarea acestuia la emiterea unei hotărâri, prin care să constate că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 7 lit. a)-f) din Legea nr. 192/2006, coroborat cu art. 74 și 75 din aceeași lege; obligarea primului pârât la eliberarea către reclamant a autorizației de mediator și la înscrierea acestuia în tabloul mediatorilor și obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune materiale și morale. Prin aceeași sentință, instanța de judecată a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E.

1.2. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, reclamantul a absolvit masterul „Medierea conflictelor în drept” organizat de Universitatea T.M., Facultatea de Drept, în perioada 2006-2007, cu examen în iunie 2007, conform înscrisului atașat la dosar.

Reclamantul a solicitat Consiliului de Mediere să constate că îndeplinește condițiile legale pentru a putea fi numit mediator, conform Legii nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cererea fiind respinsă de Consiliul de Mediere prin Hotărârea 246 din 4 noiembrie 2007, a cărei anulare a fost solicitată în cauză.

Refuzul Consiliului de Mediere a fost justificat, conform răspunsului atașat la dosar, de aprecierea că reclamantul nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii de către reclamant a unui curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat conform legii și avizat de Consiliul de Mediere.

În privința dispozițiilor legale aplicabile în cauză, instanța de fond a constatat că exercitarea profesiei de mediator este reglementată prin Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, publicată în M. Of., Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, condițiile ce trebuie a fi îndeplinite pentru a fi mediator fiind prevăzute la art. 7 din acest act normativ.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta C.A.E., instanța de fond reține că, în raport cu art. 16 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ținând seama că doamna C.A.E. este semnatara actelor a căror anulare a solicitat-o reclamantul – contribuind la elaborarea lor în calitate de președinte al Consiliului de Mediere – și că d-nul N.N. a solicitat și obligarea sa la plata unor daune, în calitate de semnatară a actelor în litigiu, pârâta C.A.E. are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, fiind debitoare în raportul juridic dedus judecății, raport juridic în cadrul căruia reclamantul se pretinde prejudiciat prin hotărârile semnate și elaborate de această pârâtă, în calitate de președinte al autorității pârâte – Consiliul de Mediere.

Examinând temeinicia acțiunii, prima instanță a reținut că reclamantul a absolvit cursurile de master în domeniul „Medierea conflictelor în drept”, în perioada 2006-2007, nefiind contestat faptul că aceste cursuri nu au fost avizate de către Consiliul de Mediere.

De asemenea, reține prima instanță, în perioada în care reclamantul urma aceste cursuri, a fost adoptată Legea nr. 192/2006, care a fost publicată în M. Of., Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, intrând în vigoare la data de 25 mai 2006.

Se arată în considerentele sentinței recurate că dispozițiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 se aplică și reclamantului și că acestea impun - ca o condiție de autorizare – evaluarea de către Consiliul de Mediere a conținutului programei cursului urmat de reclamant, similară îndeplinirii condiției prevăzute de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care se referă la necesitatea absolvirii unui curs pentru formarea mediatorilor, care să fie acreditat conform legii și avizat de Consiliul de mediere, condiție care nu este îndeplinită în speță.

Instanța de fond constată, totodată, că reclamantul nu a solicitat, prin acțiune, constatarea caracterului nelegal sau abuziv al refuzului Consiliului de Mediere de a aviza cursul urmat de domnia sa și nici obligarea Consiliului de Mediere la avizarea acestui curs, situație în care instanța nu poate verifica dacă acest refuz este nelegal; dimpotrivă, reclamantul a susținut că nu îi este aplicabilă condiția prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea și avizarea cursului absolvit de către Consiliul de Mediere.

Pe de altă parte, arată prima instanță, nu se poate reține retroactivitatea aplicării dispozițiilor referitoare la avizare și la acreditarea cursurilor absolvite de reclamant, în condițiile în care acest text a intrat în vigoare la data de 25 mai 2006, iar situațiile tranzitorii (respectiv ipoteza persoanelor care urmau un curs de formare a mediatorilor la data intrării în vigoare a Legii nr. 192/2006 – ipoteză în care se regăsește și reclamantul) sunt reglementate de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006, care înlocuiesc condiția avizării prealabile cu aceea a evaluării programei de studii de către Consiliul de Mediere.

Referitor la precizarea de acțiune, prin care reclamantul a invocat, ca motiv de nulitate a actelor emise de Consiliul de Mediere, faptul că aceste hotărâri sunt semnate de o persoană – respectiv pârâta C.A.E. – care nu a fost validată ca fiind membru al Consiliului de Mediere prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220 din 6 octombrie 2006, întrucât acest ordin face referire la C.A., instanța de fond a reținut că reclamantul nu a făcut dovada că persoana validată de Ministerul Justiției – C.A. - este o altă persoană decât C.A.E., care a semnat hotărârile a căror anulare a solicitat-o reclamantul; pentru acest motiv, instanța de fond nu a reținut critica reclamantului, conform căreia hotărârile în litigiu ar fi semnate de o persoană care nu a fost validată ca fiind membru al Consiliului de Mediere, prin Ordinul Ministerului Justiției 2220 din 6 octombrie 2006.

Concluzionează prima instanță că - în condițiile în care legea impune condiția evaluării de către Consiliul de Mediere a conținutului programei cursului urmat de reclamant - iar acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției respective și nici nu a solicitat obligarea Consiliului de Mediere la evaluarea și avizarea acestui curs, acțiunea nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare, ca, de altfel și cererile de obligare a pârâților la plata unor daune și a cheltuielilor de judecată.

În privința cererii formulate de pârâtul C.M., de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că pârâtul nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

2. Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât și pârâții.

2.1. Recursul formulat de reclamantul N.N.

Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.

2.1.1. Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului cuprins în precizarea de acțiune din data de 12 noiembrie 2008, prin care solicita să se constate că Hotărârea nr. 246 din 4 noiembrie 2007 a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (1)-(7), art. 41 și 42 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 192/2006.

Din probele depuse la dosar nu rezultă că Hotărârea nr. 246/2007 a fost adoptată într-o ședință ordinară sau extraordinară a Consiliului de Mediere.

Nu există un proces-verbal din care să rezulte câți membri au participat la ședință, câți membri au votat pentru/împotrivă, câți membri s-au abținut, pentru a se putea constata dacă această ședință a fost sau nu statutară.

Nu există nicio dovadă la dosar că, în data de 13 septembrie 2007, a avut loc ședința Comisiei permanente care a avut ca ordine de zi soluționarea cererii, neexistând un proces-verbal în acest sens.

2.1.2. Sentința recurată este criticabilă și din perspectiva motivării contradictorii.

În primul rând, instanța de fond a reținut aplicabilitatea prevederilor de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006.

Ulterior, instanța de fond a constatat că nu au fost avizate de către Consiliul de Mediere cursurile absolvite de recurent.

Instanța de fond a asimilat evaluarea conținutului programei urmate de reclamant, cu avizarea masterului, adăugând la lege.

2.1.3. Sentința recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de fond s-a pronunțat extra petita.

Instanța de fond a constatat fără să i se ceară, că acele cursuri absolvite de reclamant nu au fost avizate de Consiliul de Mediere.

Reclamantul a susținut că nu îi este aplicabilă condiția prevăzută de art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, care impune acreditarea și avizarea cursului absolvit de Consiliul de Mediere.

2.1.4. Sentința recurată este criticabilă și pentru faptul că instanța de fond, în mod greșit, a respins capătul de cerere din precizarea de acțiune, prin care se solicită constatarea nulității Hotărârii nr. 246/2007 deoarece este recurată de o persoană care nu a fost validată prin Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220 din 6 octombrie 2006 neexistând identitate între C.A. și C.A.E.

2.1.5. Sentința de fond este criticabilă și pentru faptul că, în mod greșit, s-a respins capătul de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri.

2.2. Recursul formulat de pârâții C.M. și C.A.E.

Motive de recurs întemeiate de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenții-pârâți critică sentința Curții de Apel Timișoara în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C.A.E., care a fost chemată în judecată în calitate de persoană fizică și nu în calitate de funcționar, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004.

3. Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant N.N. la recursul declarat de pârâți.

Recurentul-reclamant solicită respingerea recursului părților ca nefondat, dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind pe deplin aplicabile.

II. Considerentele instanței de recurs.

1. Cu privire la recursul declarat de reclamantul N.N.

1.1. Hotărârea nr. 246 din 4 noiembrie 2007, contestată de recurentul-reclamant a fost semnată de președintele Consiliului de Mediere, conform art. 22 lit. d) din Hotărârea nr. 5/2007 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului de Mediere.

Semnătura președintelui Consiliului de Mediere semnifică îndeplinirea tuturor condițiilor formale de adoptare a hotărârii.

Intimatul nu este obligat să facă dovada îndeplinirii prevederilor art. 15, 41 și 42 din Regulament, cât timp recurentul nu contestă semnătura președintelui.

Motivul de recurs este nefondat.

1.2. Considerentele instanței de fond nu sunt contradictorii.

Pentru a deveni mediator, persoana solicitantă trebuie să facă dovada, conform art. 7 lit. f) din Legea nr. 192/2006, că a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor sau un program post-universitar de nivel master în domeniu.

Acest curs/master este necesar a fi acreditat conform legii și avizat de Comitetul de Mediere.

Situația tranzitorie prevăzută de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 și invocată de recurentul-reclamant, nu se aplică cauzei de față.

Art. 72 alin. (2) sus-menționat se referă la urmarea unui „curs de formare a mediatorilor” și nu la studiile postuniversitare pe care le-a absolvit recurentul.

Criticile aduse de recurent sunt nefondate, instanța de fond interpretând în mod corect prevederile Legii nr. 192/2006.

1.3. În aceste condiții, judecătorul fondului a constatat în mod corect că recurentul-reclamant nu îndeplinește condiția absolvirii unor cursuri avizate de către Consiliul de Mediere, iar refuzul intimatului de a-i elibera autorizația de mediator nu este nejustificat.

1.4. Motivul de recurs ce privește nulitatea Hotărârii nr. 246/2007 pentru lipsa identității între C.A., persoana validată de Ordinul Ministerului Justiției nr. 2220/2006 și C.A.E., persoana semnatară a Hotărârii nr. 246/2007, este nefondat.

Din actele dosarului nu rezultă cele învederate de recurentul-reclamant, astfel încât judecătorul fondului, în mod corect a respins cererea de administrare a unor probe suplimentare pe acest aspect.

1.5. În fine, ultimul motiv de recurs va fi respins ca nefondat deoarece dreptul la despăgubiri se naște numai în ipoteza admiterii acțiunii formulate și nu a respingerii acesteia, conform dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâții C.M. și C.A.E.

Instanța de fond a constatat în mod corect că cererea de chemare în judecată a pârâtei C.A.E. a fost formulată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei a fost soluționată conform prevederilor legale, motivele de recurs nefiind întrunite.

3. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursurile declarate de reclamantul N.N. și pârâții C.M. și C.A.E. împotriva sentinței nr. 46 din 11 februarie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.