Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 43 din 12 august 2009, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a stabilit în favoarea Judecătoriei Gura Humorului competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC „S.” SRL Gura Humorului, în contradictoriu cu pârâții B.I., SC „G.B.” SRL Suceava și Orașul Gura Humorului, prin Primar, prin care solicita să se constate încetarea unui contract de închiriere a unei suprafețe de teren, nulitatea absolută a unui contract de concesiune a unei suprafețe de teren, precum și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate o altă suprafață de teren.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs pârâta SC „G.B.” SRL Suceava; aceasta, însă, nu și-a motivat recursul nici prin cererea de declarare și nici ulterior, înlăuntrul termenului de 5 zile de la comunicarea sentinței atacate, prevăzut de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., conform art. 301 și 303 alin. (1) și (2) din același Cod.
Astfel fiind, având în vedere dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și cum nu au fost constatate motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, se va constata că recursul este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de pârâta SC „G.B.” SRL Suceava împotriva sentinței nr. 43 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.