Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată și precizată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice, a solicitat obligarea pârâtei Direcția Generală Anticorupție să solicite ordonatorului principal de credite repartizarea sumelor necesare pentru plata drepturilor bănești compensatorii și efectuarea plății, obligarea pârâtului Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu aceste sume pe care să le repartizeze Direcției Generale Anticorupție și să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să propună rectificarea bugetului și să vireze Ministerului Administrației și Internelor fondurile necesare achitării sumelor cu titlul de ajutoare bănești. Prin precizarea acțiunii, reclamantul a mai solicitat obligarea pârâților în modalitatea inițială la plata diferenței de sumă neachitată de 34.433 RON și la plata dobânzii legale calculate astfel: pentru suma achitată până în prezent, de 47.551 RON, dobândă calculată pentru perioada cuprinsă de la data pensionării, respectiv 15 martie 2010 sau de Ia data notificării făcute la data de 23 iulie 2009 și până la plata plății parțiale, respectiv februarie și aprilie 2010; - pentru tranșa neachitată până la plata integrală a sumei, precum și la reactualizarea creanței cu indicele inflației comunicate de Institutul Național de Statistică.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că fost angajat în Ministerul Administrației și Internelor, însă ca urmare a reorganizării avute în cadrul structurilor teritoriale ale Direcției Generale Anticorupție și a iminenței desființării postului ocupat, a solicitat prin raportul din 12 martie 2009, pensionarea sa anticipată.
Reclamantul a mai arătat că prin decizia Casei de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor s-a dispus încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 15 martie 2009, fiind pensionat anticipat, și a solicitat și acordarea plăților compensatorii cuvenite în temeiul Legii nr. 360/2002, nr. 179/2004, prin aplicarea dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 38/2003. Pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, prin întâmpinarea formulată, a susținut că în conformitate cu art. 57 din O.G. nr. 38/2003, fondurile bănești se acordă în limita fondurilor aprobate anual ministerului, urmând a fi alocate în funcție de data la care vor fi primite, sens în care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Direcția Generală Anticorupție prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu întrucât este unitate fără personalitate juridică din aparatul central și a învederat instanței prevederile art. 57 din O.G. nr. 38/2003.
Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive deoarece nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul, precum și inadmisibilitatea cererii de judecată raportat la prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 500/2002.
Prin Încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2010, instanța a respins excepțiile invocate de pârâți.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 236/2010 pronunțată în data de 20 mai 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantul P.H.F., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, a obligat pârâta Direcția Generală Anticorupție să solicite Ministerului Administrației și Internelor și să plătească după alocarea la bugetul propriu reclamantului suma de 34.433 RON cu dobânda legală, dobândă legală care urmează a fi calculată pentru suma de 47.551 RON de la data de 23 iulie 2009 și până la data plății parțiale, iar pentru tranșa neachitată de 34.433 RON, de la data notificării, respectiv 23 iulie 2009 și până la data plății integrale.
Totodată, a obligat Ministerul Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul propriu și să aloce Direcției Generale Anticorupție aceste sume, iar pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să facă demersurile necesare pentru alocarea acestei sume ordonatorului de credite.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, că, potrivit art. 27 din O.G. nr. 38/2003, reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un ajutor stabilit în raport cu salariul de bază net avut în luna schimbării poziției de activitate raportat la vechimea între 20 și 25 de ani, egal cu 12 salarii. Mai mult, arată instanța, întrucât a încheiat activitatea înainte de împlinirea vârstei de pensionare, reclamantul mai beneficiază pentru fiecare an întreg rămas până la limita de vârstă de un ajutor egal cu două salarii de bază nete.
Deși a notificat Direcția Generală Anticorupție la data de 23 iulie 2009, reclamantului i s-a răspuns că aceste drepturi bănești compensatorii vor fi acordate în momentul în care vor exista disponibilități financiare în acest sens, poziție pe care pârâții au menținut-o și în fața instanței.
A mai susținut prima instanță că în cursul procesului, reclamantului i-a fost achitată suma de 47.551 RON, rămânând o diferență de sumă neachitată în valoare de 34.433 RON.
Concluzionează instanța, arătând că drepturile bănești nu au fost achitate după data pensionării, astfel că reclamantul este îndreptățit să primească și dobânda legală potrivit O.G. nr. 9/2000, care urmează a constitui factorul de actualizare a sumei datorate.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Anticorupție. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a declarat recurs, atât împotriva sentinței sus-menționate, cât și a Încheierii din data de 29 aprilie 2010 a aceleiași instanțe.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, instanța de fond nemotivând soluția pronunțată pe această excepție, având în vedere că această instituție nu are niciun fel de raporturi juridice cu reclamantul.
Totodată, pe fondul cauzei, recurentul a invocat prevederile Legii nr. 500/2002 a finanțelor publice, care reglementează constituirea fondurilor publice și prevederea cheltuielilor bugetare susținând că potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1), rolul esențial în procesul bugetar și în execuția de casă revine Guvernului, respectiv Parlamentului, iar conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) ale aceluiași act normativ, legea bugetară anuală prevede și autorizează pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile prin buget, în cadrul cărora se angajează, ordonează și se efectuează plăți, acestea reprezentând limita maximă, care nu poate fi depășită.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea încheierii și sentinței atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de recurentul-pârât, iar în subsidiar respingerea cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 3041 C. proc. civ.
Recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor a criticat sentința atacată invocând lipsa fondurilor bănești necesare achitării ajutoarelor legale cuvenite intimatului-reclamant, conform art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 38/2003, recurentul arătând că potrivit art. 57 din acest act normativ drepturile bănești cuvenite polițiștilor se acordă în limita fondurilor aprobate anual Ministerului Administrației și Internelor.
Totodată, au fost invocate și dispozițiile art. XIX din O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, potrivit cărora, ordonatorii de credite sunt obligați a se încadra în limitele de cheltuieli cu personalul, astfel cum sunt acestea prevăzute în legea bugetară anuală.
S-a susținut că în conformitate cu art. 14 alin. (1) și (3) din Legea nr. 500/2002, la nivelul ordonatorului principal de credite s-au luat în evidență sumele necesare privind acordarea ajutoarelor cuvenite polițiștilor la încetarea raporturilor de serviciu, pentru a fi alocate după aprobarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor, pentru această natură de cheltuieli.
În ceea ce privește dobânda legală, recurentul a susținut că nu există temei legal pentru acordarea acesteia.
Recurenta-pârâtă Direcția Generală Anticorupție a criticat sentința atacată doar sub aspectul acordării dobânzii legale apreciind, în raport de dispozițiile art. 1 și 8 din O.G. nr. 9/2000, cu modificările și completările aduse de Legea nr. 356/2002, cât și în raport de dispozițiile art. 1082 alin. (1) C. civ., că nu datorează aceste sume.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare solicitând menținerea sentinței atacate și respingerea recursurilor formulate, ca nefondate.
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente, cât și în temeiul dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Administrației și Internelor, precum și Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, critica formulată de către recurentul-pârât vizând lipsa fondurilor bănești necesare plății ajutoarelor cuvenite intimatului-pârât, potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 38/2003, nu poate fi reținută, întrucât nu privește legalitatea sentinței atacate, ci executarea acesteia, ceea ce excede actualului cadru procesual, iar pe de altă parte, lipsa disponibilităților bănești nu poate justifica neplata unui drept prevăzut de lege.
În ceea ce privește critica vizând acordarea nelegală a dobânzii, pentru sumele datorate, invocată de ambii recurenți-pârâți, se constată că și aceasta este nefondată, instanța de fond reținând în mod corect că pentru drepturile bănești neachitate după data pensionării, intimatul-reclamant este îndreptățit să primească și dobânda legală potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/2000.
În fapt, acordarea dobânzii legale dispusă prin sentința atacată, vizează actualizarea drepturilor bănești neacordate, la data plății efective a acestora, pentru acoperirea prejudiciului cauzat, ca urmare a neachitării la timp a acestora.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile recurenților-pârâți Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, Înalta Curte constată că acesta este fondat și urmează a fi admis, având în vedere următoarele considerente:
În fapt, principala critică formulată de recurent vizează soluționarea greșită a excepției lipsei calității procesuale pasive, critica fiind fondată, întrucât instanța de fond nu și-a motivat soluția de respingere a acestei excepții prin Încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2010.
Excepția invocată de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice este însă întemeiată, întrucât nu există identitate între persoana acestui pârât și cel obligat în același raport juridic, ori în speță solicitarea reclamantului de acordare a unor drepturi bănești nu îl privește în mod direct pe acest pârât, iar obligarea sa la efectuarea demersurilor necesare pentru alocarea acestei sume ordonatorului de credite este nelegală.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc. civ., va admite recursul formulat și va modifica hotărârile atacate, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea reclamantului față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește recursurile formulate de către ceilalți pârâți, astfel cum s-a menționat anterior, vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj împotriva Încheierii din 29 aprilie 2010 și a Sentinței nr. 263 din 20 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică hotărârile atacate, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respinge acțiunea reclamantului față de acesta.
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Administrației și Internelor și Direcția Generală Anticorupție împotriva Sentinței nr. 236 din 20 mai 2010 pronunțată de aceeași instanță, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.