Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 19 ianuarie 2009, reclamantul M.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de stabilire a datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și pe cale de consecință să fie obligat la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române, de îndată.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000 RON reprezentând daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a depus o cerere pentru programarea în vederea depunerii cererii și documentelor aferente pentru redobândirea cetățeniei române în luna octombrie 2008 la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău. A invocat obligația de soluționare a cererii într-un termen rezonabil, termen care nu a fost respectat de pârât.
Pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că cererile sunt procesate în ordine cronologică, fiind inechitabilă soluționarea "peste rând" a cererii reclamantului, datorită numărului foarte mare de astfel de solicitări, precum și dificultățile generate de spațiul prea mic al secției consulare, numărul restrâns de funcționar.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1228 din data de 24 martie 2009, a admis în parte acțiunea precizată și formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pe acesta din urmă să stabilească de îndată data la care reclamantul să fie invitat pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei române.
Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la daune morale și a obligat pârâtul la 300 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a reținut, așa cum reiese din considerentele sentinței, următoarele:
Reclamantul fiind cetățean al Republicii Moldova și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română, sens în care, în luna octombrie a anului 2008, s-a prezentat la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău pentru a depune cerere, în sensul dispozițiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991.
A arătat instanța că instituirea prin lege a unui anumit termen pentru soluționarea unei cereri nu induce decât o prezumție simplă a legiuitorului în sensul că termenul statuat ar fi suficient pentru soluționarea unei cereri.
A mai susținut prima instanță că nimeni nu contestă numărul covârșitor de astfel de cereri, peste 600.000, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către solicitanți.
În fine, instanța, susținând că termenul de aproape 5 luni cât a trecut de la formularea cererii poate fi considerat mai mult decât rezonabil în accepțiunea art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, "Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
În ceea ce privește acordarea daunelor morale, instanța a arătat că întârzierea în soluționarea cererii reclamantului nefiind majoră nu este de natură a-l prejudicia, cu atât mai mult cu cât parte din termenul de aproape 5 luni s-a consumat pe parcursul derulării procedurii judiciare.
Considerând-o netemeinică și nelegală, împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o hotărâre interpretând greșit legea, astfel:
Recurentul-pârât susține că instanța în mod greșit a reținut că, prin trecerea celor 5 luni, a fost încălcat termenul rezonabil în sensul art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fără a avea în vedere determinările externe care au conturat situația specifică derulării procedurii consulare.
Se susține că, în prezent, stadiul procesării cererilor a atins un nivel satisfăcător, dificultățile actuale fiind determinate de acumulările din perioada în care nu se înregistra ritmul actual de lucru și că ministerul nu își poate organiza activitatea în Republica Moldova similar autorităților care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, astfel că nu se poate reține culpa administrativă a instituției.
Recurentul-pârât critică soluția instanței de fond și sub aspectul faptului că ministerul nu poate fi obligat, în temeiul Legii contenciosului administrativ, cu încălcarea principiului nediscriminării, să soluționeze cererea reclamantului cu prioritate față de persoanele care au depus cereri în aceeași perioadă, dar care nu au formulat acțiuni în justiție.
Mai critică soluția instanței de fond, susținând că nu există un termen prevăzut de lege pentru a primi cererea de redobândire a cetățeniei și că instituția ar trebui să beneficieze de un interval de timp rezonabil în care să emită invitația către reclamant în vederea depunerii dosarului de redobândire a cetățeniei.
Susține recurentul-pârât că instanța nu a avut în vedere faptul că reclamantul a primit răspuns la cererea adresată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și că simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei reglementate de acest text de lege, atâta timp cât răspunsurile primite de reclamant nu cuprindeau un refuz de soluționare a cererii, ci arată condițiile concrete în care cererea urma să fie procesată.
În concluzie, a arătat că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz de rezolvare a cererii reclamanților, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avută în vedere de legiuitor.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ținând seama și de apărările cuprinse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Începând cu data de 13 octombrie 2008, intimatul-reclamant s-a adresat Secției Consulare a Ambasadei din României din Chișinău cu solicitarea de a i se comunica data la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1996, așa cum reiese din înscrisul depus la dosarul de fond.
Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova, prin adresa emisă în 22 octombrie 2008, a răspuns că invitația urmează a fi adresată în raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție depuse, cu precizarea în ceea ce privește întârzierea în efectuarea programărilor, Secția Consulară a Ambasadei Românei în Republica Moldova a motivat-o prin numărul foarte mare de solicitări și spațiile limitate de care dispune ambasada pentru desfășurarea activității cu publicul.
Așadar, instanța de fond, din înscrisurile depuse la dosar cât și din dispozițiile legale incidente în cauză, a încadrat corect acțiunea și a constat că sunt îndeplinite condițiile unui refuz nejustificat de soluționare a cererii intimatului-reclamant în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Față de criteriile de apreciere a termenului rezonabil al duratei unei proceduri aplicabile și celei administrative trebuie avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 parag. l 1 din Convenția pentru apărarea dreptului și libertăților fundamentale.
Astfel, dispozițiile prevăzute de art. 1 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 și art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei impun rezolvarea cererilor într-un termen rezonabil, încât, instanța de fond a apreciat corect că data primei cereri (13 octombrie 2008) este în măsură să nu dea eficiență legii menționate mai sus.
Rezolvarea cererii, în materia contenciosului administrativ, înseamnă nu numai emiterea unui act administrativ ci și efectuarea unei operațiuni administrative sau constatarea unor fapte.
Curtea mai reține că instanța de fond întemeiat a apreciat că pârâtul nu a soluționat cererea reclamantului într-un termen rezonabil, care la data pronunțării sentinței recurate, era corespunzător unui interval de timp de 5 luni, iar la data pronunțării prezentei decizii, este corespunzător unui interval de timp de 11 luni.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței nr. 1228 din 24 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2010.