Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul V.H. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Socială din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței de contencios administrativ ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de Inspecția Socială, repunerea sa în funcția deținută anterior, obligarea angajatorului la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat.
Prin întâmpinarea existentă la dosar, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat excepția necompetenței materiale, în raport de art. 4 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, art. 2 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 284 C. mun. și cu art. 71 din Legea nr. 168/1999, cu motivarea că operează o asimilare a contractului de management cu contractul individual de muncă.
De asemenea, a fost invocată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, întrucât decizia nr. 189/2009 a fost emisă de Inspecția Socială, care s-a desființat ca urmare a comasării prin absorbție, iar activitatea a fost preluată de către Inspecția Muncii, în baza H.G. nr. 1377/2009.
În plus, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a invocat și excepția netimbrării cererii, fapt ce ar fi condus la anularea acesteia.
Pe de altă parte, Inspecția Muncii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, în principal, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În altă ordine de idei, reclamantul și-a completat acțiunea, prin care a solicitat constatarea nulității deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Socială, cât și a Ordinului nr. 1636/2009 al Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, dar și acordarea de daune morale în sumă de 10.000 RON.
Inspecția Muncii a depus o completare la întâmpinare.
Totodată, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că solicită introducerea în cauză a pârâtei Inspecția Muncii.
Prin sentința nr. 98/F/CA din 14 aprilie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, ridicate de acest pârât, a admis excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Inspecția Muncii, ca succesoare în drepturi a Inspecției Sociale, și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul V.H. împotriva acestei pârâte, a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și a anulat decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de același pârât, a obligat pârâtul la reintegrarea reclamantului în funcția de director coordonator la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” – Regiunea Vest, a obligat pârâtul la plata, în favoarea reclamantului, a drepturilor salariale cuvenite, începând cu data de 12 octombrie 2009 și până la reintegrarea pe funcția de director coordonator al acestuia, sume ce vor fi actualizate în raport de rata inflației, a respins cererile reclamantului de anulare a ordinului nr. 1636/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și de acordare a daunelor morale și a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a avut în vedere considerentele care vor fi expuse în continuare.
Cu ocazia soluționării excepției de necompetență materială, instanța de fond a amintit art. 10 din H.G.nr. 527/2009 și art. 10 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Curtea de apel a invocat art. 23 alin. (4) din H.G.nr. 11/2009, anexa 2 din același act administrativ, atunci când s-a pus problema rezolvării excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Inspecția Muncii.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin Inspectoratul General de Stat din cadrul Inspecției Sociale, s-a dispus, în temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 105/2009, revocarea reclamantului din funcția de director coordonator al Organismului Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” – Regiunea Vest, începând cu data de 12 octombrie 2009.
În primul rând, judecătorul fondului a subliniat importanța motivării unui act administrativ, care este o formalitate substanțială, a cărei absență sau insuficiență determină anularea actului.
În opinia magistratului, actul dedus judecății (reprezentat de decizia nr. 189/2009) nu cuprinde o astfel de motivare: înșiruirea unor act normative sau individuale nu suplinește această lipsă, întrucât analiza acestora nu permite nici subiectului de drept căruia îi este adresat și nici instanței de contencios administrativ să observe, respectiv, să cenzureze raționamentul instituției emitente a actului.
Prin urmare, actul atacat prezintă un viciu formal fundamental sancționabil cu anularea acestuia.
Pe de altă parte, prima instanță a apreciat că încetarea contractului de management din inițiativa autorității are caracterul unei concedieri pentru motive care nu țin de persoana salariatului, în sensul art. 58 alin. (1) și art. 65 alin. (1) C. mun.
În plus, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă în perioada 6 octombrie 2009-31 octombrie 2009, conform certificatelor medicale existente la dosar, astfel că a constatat că decizia emisă la 12 octombrie 2009 (cu aplicabilitate din 12 octombrie 2009) încalcă art. 60 alin. (1) lit. a) C. mun., conform căruia concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacității temporare de muncă, stabilită prin certificat medical conform legii.
De asemenea, prima instanță a considerat că pârâtul nu a respectat art. 73 C. mun., în sensul acordării preavizului de 15 zile lucrătoare.
În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, instanța a mai constatat că dispoziția preconizată de reintegrare a reclamantului pe funcția deținută anterior și încasarea salariului lunar pentru activitatea prestată pe perioada menținerii în funcție asigură satisfacția acestuia, precum și protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului invocat.
Pe de altă parte, cererea reclamantului de anulare a ordinului nr. 1636/2009 a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în cauză nu s-a făcut dovada efectuării procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost promovat în termen legal recurs de către pârâtul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii ca nefondată.
În dezvoltarea căii extraordinare de atac, recurentul consideră că instanța de fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, astfel că motivul de recurs este prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a reiterat excepția de necompetență materială, invocând art. 4 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2009, astfel că operează asimilarea contractului de management cu un contract individual de muncă.
O altă critică adusă de recurent vizează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
În esență, recurentul a reamintit instanței de control judiciar aceleași apărări ca și la prima instanță, prin invocarea unor texte normative similare din întâmpinare.
În plus, o altă critică a recurentului se referă la excepția netimbrării acțiunii, care nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., dar și al art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, admiterea recursului, având în vedere considerentele care vor fi relevate în continuare.
Mai precis, instanța de control judiciar constată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În primul rând, trebuie menționat faptul că soluția Curții de apel în legătură cu excepția de necompetență materială este corectă din punct de vedere legal.
Potrivit art. 10 din H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management, litigiile izvorâte din încetarea contractului se soluționează conform prevederilor care reglementează contenciosul administrativ.
În cauză, după cum vom aminti mai jos, litigiul de față vizează un act administrativ încheiat de o autoritate publică centrală.
Prin urmare, devin incidente prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel că, în primă instanță, competența revine Curții de apel.
În altă ordine de idei, și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale este neîntemeiată.
În raport de art. 23 alin. (4) din H.G. nr. 11/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, conducătorii instituțiilor publice aflate în subordinea sau coordonarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale sunt numiți și eliberați în funcție de Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, după caz, cu respectarea condițiilor legale.
În plus, anexa 2 din același act normativ precizează că organismele intermediare regionale sunt instituții publice în subordinea acestui minister.
Prin urmare, Ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale avea competența exclusivă de eliberare din funcție a reclamantului din funcția de director coordonator al Organismului Intermediar Regional Programul Operațional Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” – Regiunea Vest.
Așa cum a reținut și prima instanță, în aparență, decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 este emisă de Inspecția Socială, prin Inspectorul General de Stat. Însă, în urma verificării primului temei juridic al actului aflat în discuție (respectiv, Ordinul M.M.F.P.S. nr. 1636/2006), se poate constata că actul respectiv a fost încheiat în baza puterilor delegate de către ministru, în persoana inspectorului general de stat, iar nu inspecției Sociale în sine, de a emite actele de revocare și de numire a conducătorilor structurilor deconcentrate.
Prin urmare, argumentele aduse de către recurentul-pârât în cele două faze procesuale pentru a justifica lipsa legitimării sale procesuale pasive nu pot fi primite de Înalta Curte.
Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că excepția netimbrării acțiunii nu a fost motivată în fapt și în drept.
Un alt considerent pentru care ea va fi înlăturată, este acela că suntem în prezența unui litigiu de contencios administrativ, în care devin incidente prevederile Codului muncii aplicabil ca drept comun în materie, în baza art. 295 alin. (2) C. mun. În plus, cauzele salariaților sunt scutite de plata taxei de timbru, în baza art. 15 din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, nu trebuie ignorate prevederile art. 4 pct. 11 din O.U.G. nr. 105/2009.
Mai trebuie arătat că acest ultim act normativ impune ca acei conducători ai serviciilor de concentrate prevăzute expres în anexa la ordonanță să fie excluși din categoria funcționarilor publici.
Iar în materia contenciosului administrativ nu există dispoziții de drept substanțial aplicabile raporturilor de serviciu de natură contractuală ale persoanelor numite prin act administrativ al ordonatorului principal de credite, cum a fost și cazul intimatului-reclamant. În consecință, așa cum am indicat mai sus, trebuie analizată și respectarea Codului muncii.
Pe fondul cauzei, pentru corecta soluționare a litigiului, trebuie subliniat faptul că, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 105/2009 și publicarea acesteia în M. Of. nr. 668/06.10.2009, a fost abrogată O.U.G. nr. 37/2009.
În același timp, art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 prevedea în mod expres desființarea posturilor care confereau calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, cum era și cazul intimatului-reclamant.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorat faptul că atât actul în baza căruia a fost numit intimatul-reclamant (O.U.G. nr. 37/2009), cât și actul în temeiul căruia a fost eliberat din acea funcție de conducere (O.U.G. nr. 105/2009) au fost declarate neconstituționale.
Pe cale de consecință, reintegrarea acestei persoane fizice în funcția deținută anterior echivalează cu reactivarea unui act normativ abrogat și neconstituțional.
Cu alte cuvinte, nu există temei juridic în vederea reintegrării intimatului-reclamant în funcția deținută anterior.
Desigur, se poate reține că decizia nr. 189 din 12 octombrie 2009 nu-i produce nicio vătămare intimatului-reclamant, de vreme ce efectele acesteia se produc după declararea ca neconstituțională a O.U.G. nr. 37/2009.
Ca un corolar al reținerii legalității actului administrativ indicat anterior și al reintegrării persoanei fizice în funcția deținută anterior, apare firească și neacordarea drepturilor salariale aferente.
În altă ordine de idei, Înalta Curte apreciază că sunt corecte raționamentele primei instanțe în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Inspecția Muncii, ca succesoare în drepturi a Inspecției Sociale.
De asemenea, este corectă și soluția Curții de apel, în sensul respingerii cererii de anulare a Ordinului nr. 1636/2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale , întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii unei cerințe de admisibilitate, respectiv procedura administrativă prealabilă impusă de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Ca urmare a soluțiilor pronunțate, Înalta Curte apreciază că nici acordarea unor daune morale reclamantului nu se justifică: în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 988 C. civ. și nu există nicio faptă culpabilă a autorității publice emitente care să fi putut crea prejudicii de ordin moral reclamantului.
În concluzie, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința în parte, în sensul că va respinge capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Inspecția Socială, obligarea la reintegrarea reclamantului și la plata drepturilor salariale și va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței nr. 98/F din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată, în parte, în sensul că respinge capetele de cerere privind anularea deciziei nr. 189 din 12 octombrie 2009, emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Inspecția Socială, obligarea la reintegrarea reclamantului și la plata drepturilor salariale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2011.