Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.I. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- anularea art. 2 din Normele metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap, aprobate prin H.G. nr. 680/2007;
- anularea actului administrativ din 25 ianuarie 2010 emis de pârât ca răspuns la plângerea prealabilă formulată în temeiul dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004;
- obligarea pârâtului la plata diferenței neacordate de 50% din prețul biletelor de călătorie;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că dispozițiile art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007 intră în contradicție cu dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap [art. 22 alin. (3) a fost renumerotat ca art. 24 alin. (3) în forma republicată a legii în 2008], care acordă șase călătorii gratuite pe an persoanelor cu handicap. Totodată, susține reclamantul că dispozițiile contestate contravin și dispozițiilor art. 16 din Constituția României, republicată, care prevede că nimeni nu este mai presus de lege.
Reclamantul a formulat acțiunea manifestându-și nemulțumirea față de împrejurarea că nu i-au fost acordate facilitățile prevăzute de lege pentru persoanele cu handicap, deoarece trebuia să beneficieze de transport interurban gratuit, iar nu de o reducere de 50% la prețul biletelor de călătorie.
Reclamantul a solicitat instanței să constate și tardivitatea intrării în vigoare a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007, raportat la prescripția de 3 ani reglementată de Decretul-Lege nr. 167/1958, în raport cu momentul intrării în vigoare a Legii nr. 147/2000 și a Legii nr. 30/2004.
Prin acțiune, reclamantul a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007, ale Legii nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, modificată prin Legea nr. 30/2004, susținând că acestea contravin dispozițiilor art. 16, art. 47 și art. 50 din Constituția României, republicată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 8 și art. 9 din Legea nr. 554/2004, ale art. 52 din Constituția României, republicată, și ale art. 998 C. civ.
Pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că dispozițiile contestate din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007 nu sunt în contradicție cu dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, deoarece reprezintă o metodologie de punere în aplicare a prevederilor unei legi speciale. Cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, pârâtul a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă în ceea ce privește dispozițiile contestate din cuprinsul Normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007, iar în ceea ce privește dispozițiile din legile vizate, ca neîntemeiată, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, deoarece nu există legătură de cauzalitate între obiectul cauzei și prevederile contestate de reclamant.
Prin sentința civilă nr. 178/F/CA/2010 din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:
- a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant;
- a respins acțiunea formulată de reclamantul R.I.
2.1. În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern, modificate prin Legea nr. 30/2004, susținând că dispozițiile respective contravin prevederilor art. 16 - „Egalitatea în drepturi", art. 47 - „Nivelul de trai" și ale art. 50 - „Protecția persoanelor cu handicap" din Constituția României, republicată.
A reținut Curtea de apel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor respective este inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât a fost formulată în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, care se referă numai la vătămarea adusă prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, iar nu la legi sau dispozițiile cuprinse în legi.
În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007, instanța a reținut că este inadmisibilă deoarece, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția poate fi invocată numai cu privire la legi sau ordonanțe ori cu privire la dispoziții cuprinse în legi sau ordonanțe, astfel că hotărârile de Guvern nu pot face obiectul excepției de neconstituționalitate.
2.2. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Potrivit art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007:
„Art. 2. - Persoanele cu handicap grav și accentuat care beneficiază de facilități pentru transportul interurban pe calea ferată, auto sau fluvial, atât în baza Legii nr. 448/2006, cât și potrivit altor prevederi legale, nu pot cumula aceste facilități”.
Potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap [art. 22 alin. (3) a fost renumerotat ca art. 24 alin. (3) în forma republicată a legii în 2008]:
„Art. 22. alin. (3) Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic".
Instanța a apreciat că dispozițiile citate din cuprinsul Normelor metodologice nu sunt în contradicție cu dispozițiile legii a căror aplicare o reglementează, deoarece însăși textul legii arată prin articolul susmenționat că facilitățile de care beneficiază persoanele cu handicap privind călătoriile sunt la alegere, iar prin norme se explicitează această prevedere, în sensul că facilitățile nu pot fi cumulate.
În acest context, Curtea de apel a reținut că Normele metodologice respectă exigențele Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece nu intră în contradicție cu aceasta și nici nu adaugă la lege, ci doar asigură punerea în aplicare a dispozițiilor legale, nefiind în contradicție nici cu dispozițiile art. 16 din Constituție, republicată.
În consecință, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu privire la tardivitatea intrării în vigoare a dispozițiilor art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007, invocată de către reclamant, Curtea de apel a reținut că dispozițiile Decretului-Lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă sunt inaplicabile în cauză, deoarece reglementează instituția prescripției dreptului la acțiune, fiind inaplicabile în privința intrării în vigoare a actelor cu caracter normativ.
Împotriva sentinței civile nr. 178/F/CA din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul R.I.
În motivarea recursului, reclamantul a criticat soluția primei instanțe, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând, în esență, că dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 680/2007 sunt în contradicție cu cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în sensul că norma atacată din actul administrativ normativ interzice cumulul facilităților acordate persoanelor cu handicap, cu toate că textul legal amintit din Legea nr. 448/2006 nu conține o astfel de prevedere.
Recursul este fondat.
Prin acțiunea în contencios administrativ reclamantul R.I., în contradictoriu cu Guvernul României, a contestat prevederile art. 2 din H.G. nr. 680 din 28 iunie 2007, pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu handicap.
Potrivit reclamantului, prin dispoziția că nu pot fi cumulate facilitățile de care beneficiază persoanele cu handicap în baza Legii nr. 448/2006, precum și în baza altor prevederi legale, contravine dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, întrucât acestea din urmă nu conțin o astfel de restricționare.
În art. 2 din H.G. nr. 680/2007 se prevede că „Persoanele cu handicap grav și accentuat care beneficiază de facilități pentru transportul interurban pe calea ferată, auto sau fluvial, atât în baza Legii nr. 448/2006, cât și potrivit altor prevederi legale, nu pot cumula aceste facilități”.
În art. 22 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în prezent art. 24 alin. (3), după renumerotarea acestui act normativ, cu care, conform reclamantului, art. 2 din H.G. nr. 680/2007 se află în conflict, se prevede că: „Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren accelerat clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 6 călătorii dus-întors pe an calendaristic”.
Din analiza comparativă a celor două texte, instanța de control judiciar constată că prin art. 2 din H.G. nr. 680/2007 s-a stipulat contrar prevederilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, în sensul că facilitățile pentru transportul interurban pe calea ferată, auto sau fluvial, acordate persoanelor cu handicap grav și accentuat, în temeiul legii mai sus amintite, nu pot fi cumulate.
După cum se poate lesne observa, în conținutul art. 24 alin. (3) din lege, nu există limitarea despre care se face vorbire în textul contestat al Normelor metodologice. Practic, prin art. 2 din H.G. nr. 680/2007 se limitează câmpul de aplicare al art. 24 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, ceea ce este inadmisibil întrucât se tinde la modificarea unui act normativ cu forță juridică superioară, respectiv a celui în aplicarea căruia a fost emisă hotărârea de guvern.
În aceste condiții, interpretarea instanței de fond că art. 2 din H.G. nr. 680/2007 doar explicitează prevederile legii, nu poate fi primită.
De asemenea, nu poate fi primită nici apărarea formulată de pârâtul Guvernul României, în întâmpinarea depusă la fond, întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (8) din Legea nr. 448/2006. Textul legal invocat de pârât precizează într-adevăr că „Modalitatea de acordare a drepturilor prevăzute la alin. (1)-(6) se stabilește prin hotărâre a Guvernului”, dar nu poate fi interpretat în sensul că o normă metodologică poate modifica un text legal în aplicarea căreia a fost emisă, pentru că o astfel de interpretare ar fi în conflict cu principiul ierarhiei actelor normative.
Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând că recursul formulat de reclamantul R.I. este fondat, îl va admite, potrivit art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință, va modifica sentința atacată în sensul că, în fond, va admite acțiunea formulată de reclamant și va anula art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de R.I. împotriva sentinței civile nr. 178/F/CA din 23 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că, în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul R.I.
Dispune anularea art. 2 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 680/2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2011.