Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 14 ianuarie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 21566/299/2006, Judecătoria sectorului 1 București a învestit secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București cu soluționarea excepției de nelegalitate a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. a din 6 aprilie 1991 și nr. b din 7 iulie 1995 emise de Ministerul Agriculturii și Alimentației (în prezent Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale), excepție invocată de P.E.
În ședința publică din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, învestită potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, a respins excepția invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, cu motivarea că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Aceeași instanță a pronunțat sentința civilă nr. 2957 din 16 iunie 2010 prin care a admis excepția și a constatat nelegalitatea certificatelor de atestare emise în favoarea SC R. SA și respectiv SC R. SA.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că actele administrative a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepție au fost emise cu nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1999 și a criteriilor comune nr. 2665/1C/1992.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, SC MDV C.G. SRL, SC R. SA, SC O.I. SRL și V.M.I.R., acest din urmă pârât formulând calea de atac și împotriva încheierii din 20 octombrie 2009 prin care s-a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Sub acest ultim aspect, pârâtul V.M.I.R. a susținut că instanța trebuia să admită excepția de inadmisibilitate, obiectul excepției de nelegalitate constituindu-l acte administrative emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În recursul formulat de acest pârât, precum și în cel declarat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost criticată soluția instanței de fond care nu mai era în măsură să exercite controlul de legalitate a certificatelor de atestare nici chiar pe calea incidentă prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, în raport de data emiterii acestor acte administrative.
Astfel, au arătat pârâții, hotărârea dată în soluționarea excepției încalcă dreptul la un proces echitabil sub aspectul duratei, precum și principiul securității raporturilor juridice, actele administrative producând efecte juridice depline.
Aceiași pârâți au invocat și motive privind fondul excepției de nelegalitate, învederând că la emiterea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor au fost respectate prevederile Legii nr. 15/1990, H.G. nr. 834/1991, ale criteriilor comune nr. 2665/1992 și completărilor nr. 425316/1992 privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat, având și avizele instituțiilor abilitate.
Motive de fond cu privire la temeinicia excepției de nelegalitate au formulat și pârâtele SC MDV C.G. SRL, SC R. SA și SC O.I. SRL, arătând că la, data emiterii actelor administrative, societățile comerciale cărora le-au fost atribuite certificatele de atestare aveau terenurile în folosință și suprafețele respective le erau necesare desfășurării obiectului de activitate.
Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât terenurile în discuție nu s-au aflat la dispoziția instituției, aceasta nefiind învestită decât cu soluționarea contestației formulate de reclamantă împotriva propunerii privind reconstituirea dreptului de proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 1/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate, de dispozițiile art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile declarate de SC MDV C.G. SRL; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și de V.M.I.R. și totodată, va respinge ca tardive recursurile formulate de SC R. SA și SC O.I. SRL.
Astfel, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, soluția instanței privind excepția de nelegalitate este supusă recursului, care se declară în termen de 5 zile de la comunicare.
Din actele dosarului rezultă că sentința a fost comunicată celor două pârâte la data de 19 octombrie 2010, recursurile fiind formulate cu depășirea termenului legal, respectiv la 26 octombrie 2010 de către SC R. SA și la 23 noiembrie 2010 de către SC O.I. SRL.
De menționat că în ședința publică din 23 februarie 2011, au fost respinse cererile pârâtelor de repunere în termenul de declarare a recursului, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. civ.
De asemenea, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii din 20 octombrie 2009, soluția de respingere a excepției inadmisibilității fiind corectă, excepția de nelegalitate a celor două certificate de atestare nefiind inadmisibilă, ci neîntemeiată, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, în privința dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din legea fundamentală, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.
Sub acest aspect, judecătorul național are obligația de a asigura efectul deplin al normelor Curții Europene a Drepturilor Omului, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională. De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând un act normativ național care i s-ar opune, precum un text din Legea contenciosului administrativ.
Aceeași instanță europeană a reținut, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei cereri, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție, fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii lui, încalcă principiile fundamentale arătate și contravin practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg în situații juridice similare.
Și aceasta, cu atât mai mult cu cât, în privința actelor administrative individuale, admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu însăși anularea actului.
Din această perspectivă, în cauză, în raport de data emiterii celor două certificate de atestare, 1991 și respectiv 1995, acte intrate în circuitul civil, producând efecte juridice, se impune respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, soluție conformă de altfel, cu jurisprudența unitară în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin adoptarea acestei soluții, nu se poate susține că s-ar ignora deciziile definitive și obligatorii ale Curții Constituționale prin care s-a stabilit că prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt în concordanță cu legea fundamentală, întrucât, în sensul dispozițiilor citate, art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție, judecătorul național este îndrituit să examineze prioritatea reglementărilor europene și a compatibilității normelor interne cu acestea.
În consecință, în raport de cele expuse mai sus, Curtea, admițând recursurile declarate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, SC MDV C.G. SRL și de V.M.I.R., va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de SC MDV C.G. SRL, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, V.M.I.R., Comisia Municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor împotriva sentinței civile nr. 2957 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge excepția de nelegalitate invocată de reclamanta P.E., ca neîntemeiată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de V.M.I.R. împotriva încheierii din 22 octombrie 2009 a aceleiași instanțe.
Respinge recursurile declarate de SC R. SA și SC O.I. SRL, împotriva aceleiași sentințe ca tardiv formulate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.