Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2182 din 26 mai 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. "R.M." S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și a anulat Decizia nr. 55 din 27 ianuarie 2009 emisă de pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
- prin Decizia nr. 55 din data de 27 ianuarie 2009 Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea radiodifuzorului S.C. "R.M." S.A. pentru postul de televiziune R. TV cu amendă în cuantum de 5.000 RON, întrucât a încălcat obligația prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare cu conținut audiovizual, cu modificările și completările ulterioare;
- pe situația de fapt, în cuprinsul deciziei s-a reținut că pe postul de televiziune R. TV s-a difuzat în data de 21 ianuarie 2009, începând cu ora 21.20 sub titlu "Ediție specială" o emisiune moderată de d-na C.Ș., invitat în studio fiind d-l C.V.T.. S-a mai reținut că pe parcursul emisiunii a intrat în legătură telefonică directă cu d-l V.P., parlamentar reprezentând minoritățile naționale, iar C.V.T. a adus o serie de acuzații grave cu incidență penală și morală la adresa unor peroane fără ca aceste afirmații să fie probate în vreun fel și fără ca moderatoarea emisiunii să aibă o atitudine convingătoare, să stăruie pentru ca acuzațiile să fie cât de cât posibil dovedite ori combătute, astfel încât publicul să-și facă o opinie corectă. S-a mai apreciat de către membrii C.N.A. că prin atitudinea formală adoptată de realizatoarea emisiunii, radiodifuzorul și-a dezinformat publicul, afirmațiile invitatului tinzând să îmbrace un caracter de adevăr de necontestat pentru o parte a publicului spectator. În aceste condiții, C.N.A. a constatat că radiodifuzorul a încălcat și obligația legală de a asigura o informare obiectivă a publicului, informare care să permită acestuia să își formeze singur opinia în legătură cu subiectele discutate și cu persoanele publice puse în discuție;
- autoritatea pârâtă a încadrat situația de fapt prezentată mai sus în ipoteza textelor prevăzute de art. 42 alin. (1), (2) și (3) și de art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare cu conținut audiovizual.
- din decizia contestată nu rezultă care este modalitatea prin care moderatoarea putea fi mai convingătoare, mai mult de a cere invitatului său de a aduce dovezi în sprijinul susținerilor sale, fiecare persoană fiind responsabilă de propriile afirmații, iar moderatorul nu poate ști ce atitudine va avea invitatul său;
- din Raportul de monitorizare nu rezultă că moderatorul i-a permis d-lui C.V.T. să formuleze un discurs a cărui veridicitate este dată numai de faptul că este prezentat de domnia sa, întrucât, pe de o parte a solicitat dovezi în sensul celor afirmate, iar pe de altă parte, publicul spectator nu poate fi dezinformat, tocmai pentru că invitatul nu și-a probat în vreun fel afirmațiile acuzatoare;
- prin faptul că invitatul nu a respectat stăruințele moderatorului în a-și dovedi acuzațiile, nu înseamnă că acesta din urmă și-a încălcat obligația legală de a asigura o informare obiectivă a publicului, informare care să permită acestuia să își formeze singur opinia în legătură cu subiectele discutate și cu persoanele publice puse în discuție.
A concluzionat instanța de fond în sensul că, având în vedere obiectul de reglementare al legii puse în discuție, afirmațiile și opiniile existente până atunci atât în media, cât și pe scena politică, nu se poate realizatorului emisiunii că nu a ales corect invitatul, însă informarea publicului din Ediția specială s-a realizat și prin prezentarea declarației d-lui G.F. pe parcursul emisiunii, prin replica telefonică a d-lui V.P., prin prezentarea emisiunii unde erau invitați ministrul justiției, procurorul general al României și ministrul pentru relația cu Parlamentul, iar faptul că interlocutorul a adus acuzații nedovedite unor persoane nu poate fi imputat moderatorului, în condițiile, în care, nu putea anticipa că acesta va face acest lucru și a cerut tot timpul dovezi în sprijinul afirmațiilor făcute.
Împotriva Sentinței civile nr. 2182 din 26 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal Consiliul Național al Audiovizualului, prin care s-a solicitat admiterea acestei căi extraordinare de atac și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.C. R.M. S.A. București ca neîntemeiată.
A învederat recurenta, prin motivele de recurs, că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale incidente în cauză și a motivat contradictoriu hotărârea pronunțată, reținând eronat că în contextul în care acuzațiile au fost aduse de radiodifuzor trebuie pornit de la principiul că acuzațiile trebuiau dovedite de către invitatul emisiunii, care le-a făcut, și nu de către moderator. Față de această interpretare considerată greșită recurentul a arătat că principiile instituite de art. 42 din Codul audiovizualului sunt fără echivoc și au în vedere două situații: 1. când acuzațiile sunt aduse de invitat, acesta trebuie să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin; 2. când acuzațiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars. În decizia de sancționare nu a fost reținut faptul că acuzațiile au fost aduse de radiodifuzor, iar situația de fapt din decizia de sancționare a fost cea reglementată de teza I alin. (2) a art. 42 din Codul audiovizualului, anume când acuzațiile sunt aduse de invitat iar rolul moderatorului este acela de a pune în vedere interlocutorului să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin; în plus, stăruința moderatorului trebuie să fie convingătoare. În decizie, s-a mai precizat, nu s-a reținut că acuzațiile au fost formulate de radiodifuzor, iar prin afirmația că acuzațiile au fost făcute de invitat și nu de moderatoare instanța de fond confirmă cele stabilite prin decizia de sancționare, în sensul că moderatoarea avea obligația de a solicita în mod convingător probe invitatului său, prin care acesta să dovedească acuzațiile grave formulate la adresa unor persoane.
Prin sintagma "convingător" legiuitorul nu a avut în vedere numărul intervențiilor unui moderator, ci obligația reală și nu formală a acestuia de a cere probe unui invitat care formulează acuzații, iar atunci când acesta nu se conformează, de a interzice formularea de acuzații nedovedite. Or, în cauză, cum rezultă din raportul de monitorizare, intervenția moderatoarei a fost una pur formală și lipsită de eficiență.
Recurentul a considerat că concluzia instanței de fond, potrivit căreia nu se poate considera că prin lipsa unei stăruințe convingătoare publicul este dezinformat, întrucât natura informației oferite de interlocutor se prezumă a fi percepută corect, având în vedere poziția politică și discursul obișnuit al invitatului din emisiunea respectivă, nu are în vedere realitățile vieții sociale și politice. Această interpretare a primei instanțe, s-a relevat, ar oferi posibilitatea radiodifuzorului ca în cazul în care acuzațiile sunt formulate de un om politic, eventual notoriu pentru discursurile sale, acesta să nu fie obligat să probeze acuzațiile, iar în cazul oricăror alte persoane, regula să fie aplicabilă. Însă, s-a subliniat, regulile prevăzute de art. 42 din Codul audiovizualului sunt obligatorii pentru toți invitații care înțeleg să formuleze acuzații într-o emisiune, indiferent de poziția pe care o ocupă în societate la un moment dat. Actul normativ solicită probarea acuzațiilor, fapt care presupune prezentarea unor dovezi; actul probațiunii nu se materializează prin rostirea unei fraze cu privire la existența unor probe, adresată de moderator invitatului, ci prin prezentarea de către invitat a unor documente legale care să dovedească faptul că afirmațiile acuzatoare sunt întemeiate.
Motivarea instanței de fond, în sensul că după pauzele publicitare moderatoarea a revenit cerând dovezi este irelevantă, deoarece intervenția moderatorului a avut același caracter formal, iar intervenția senatorului G.F. nu a avut în vedere nici subiectul emisiunii și nici acuzațiile formulate, ci discuțiile purtate la Palatul Victoria pe marginea bugetului de stat pe anul 2009. Pe de altă parte, recurentul a mai precizat că motivarea instanței de fond, potrivit căreia din decizia de sancționare nu rezultă care ar fi modalitatea prin care moderatoarea emisiunii să fie convingătoare nu este de asemenea întemeiată, întrucât Consiliul nu are competența de a indica prin decizia de sancționare o conduită de urmat de către radiofuzor în relațiile cu invitații, radiodifuzorul având libertatea de a alege mijlocul pe care-l consideră cel mai potrivit pentru a asigura respectarea dispozițiilor legale din domeniul audiovizualului, în funcție de situația concretă. În speță, s-a concluzionat, motivarea primei instanțe potrivit căreia nu i se poate imputa moderatoarei lipsa unei intervenții ferme, întrucât aceasta nu s-a "manifestat identic" cu invitatul, neavând un discurs la aceeași intensitate, nu poate reprezenta un argument juridic pentru a justifica lipsa de stăruință a moderatoarei, ci, eventual, un mod diplomatic de a o disculpa pe aceasta.
Pe cale de consecință, s-a solicitat de către recurentă admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei S.C. R.M. S.R.L. ca neîntemeiată, cu menținerea deciziei contestate ca legală și temeinică, urmare constatării, din probatoriul administrat, a următoarelor împrejurări:
- că într-o emisiune în care a fost pus în discuție un subiect de interes public destul de sensibil, intimata reclamantă a înțeles să invite doar o singură persoană;
- în condițiile în care nu a existat un echilibru, o pluralitate de opinii pe marginea subiectului dezbătut, invitatul a abordat cu totul alte subiecte;
- că în discursul său, invitatul a formulat acuzații grave, nedovedite, la adresa mai multor persoane;
- și că în condițiile în care aceste acuzații nu au fost dovedite, moderatoarea nu a intervenit ferm pentru a interzice continuarea discursului acuzator al invitatului care, de altfel, are un comportament previzibil și din cauza căruia mulți radiodifuzori au fost sancționați pentru nerespectarea acelorași principii.
Recursul este nefondat.
Prin Decizia nr. 55 din 27 ianuarie 2009 Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat radiodifuzorul S.C. R.M. S.A., titular al licenței audiovizuale din 3 mai 2004 și a deciziei de autorizare din 20 iulie 2007 pentru postul de televiziune R. TV cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1), (2) și (3) și art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, cu motivarea că moderatoarea emisiunii "Ediție Specială" din data de 21 ianuarie 2009 a dat dovadă de atitudine formală lipsită de stăruință, întrucât a permis invitatului emisiunii să aducă acuzații penale și morale neprobate, la adresa unor persoane, fiind astfel prejudiciate atât dreptul la propria imagine al celor acuzați cât și dreptul publicului la o informare corectă, echilibrată și imparțială. S-a mai arătat, în decizia de sancționare, că în emisiune nu au fost prezentate principalele puncte de vedere aflate în opoziție, astfel încât să se asigure respectarea principiilor imparțialității, echilibrului și liberei formări de opinii.
Potrivit dispozițiilor art. 42 alin. (1) - (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars. (3) Realizatorii emisiunilor au obligația să respecte dreptul persoanei la propria imagine și să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin; stăruința moderatorului ... trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-și formeze o opinie corectă". Pe de altă parte, în condițiile art. 71 alin. (1) lit. a) din aceeași decizie a Consiliului Național al Audiovizualului, "În programele de știri și dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială și culturală, trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea imparțialității, echilibrului și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică".
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat că nu sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care rezultă din raportul de monitorizare din data de 21 ianuarie 2009 că moderatoarea a solicitat, pe parcursul derulării emisiunii, în limitele unei stăruințe rezonabile, dovezi din partea invitatului, la toate afirmațiile acestuia.
Pe de altă parte, în mod corect s-a observat, prin hotărârea atacată, că nu sunt îndeplinite nici condițiile aplicării dispozițiilor art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în cadrul emisiunii în discuție au fost prezentate principalele puncte de vedere exprimate în privința subiectului/temei abordate. În fapt, emisiunea a avut drept temă implicațiile sociale ale adoptării Legii nr. 298/2008, fiind făcute pe parcursul acesteia comentarii asupra modalității de adoptare/votare în Parlament a legii respective. Mai mult, în vederea exprimării principalelor puncte de vedere referitor la acest subiect, pro și contra, în emisiune au intervenit politicieni reprezentând partide și minorități naționale reprezentate/nereprezentate în Parlament, neputându-se astfel susține că nu au fost respectate principiile imparțialității, echilibrului și liberei formări de opinii.
În aceste condiții, constatându-se că este temeinică și legală hotărârea primei instanțe și că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate în cauză se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței civile nr. 2182 din 26 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului, împotriva Sentinței civile nr. 2182 din 26 mai 2009 a Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL