Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Împotriva Sentinței civile nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a formulat recurs în termen legal reclamantul I.A.M., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv prin anularea aprecierii de serviciu aferentă anului 2006, ce a fost întocmită în luna decembrie 2006 de către scms. C.C.D. și aprobată de către cms. M.G. din cadrul Direcției Generale Anticorupție, în care s-a acordat reclamantului calificativul "satisfăcător".
A învederat reclamantul, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, în condițiile în care instanța de fond a apreciat în mod greșit actele depuse la dosar și nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de recurent cu privire la actul atacat. Instanța de fond, a arătat recurentul, a apreciat în mod greșit că Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 are un caracter militar, fiind evident că acel ordin - cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate - este unul al Ministerului Administrației și Internelor și nu al Ministerului Apărării Naționale, iar polițiștii nu sunt militari.
Pe fondul cauzei, s-a criticat soluția instanței de fond pe motiv că aceasta a apreciat greșit probele și a concluzionat eronat că aprecierea de serviciu aferentă anului 2006 este una corectă. Aprecierea de serviciu, a arătat recurentul, a fost întocmită de către scms. C.C.D. împuternicit la comanda S.D.I., deși reclamantul, conform Dispoziției directorului general al Direcției Generale Anticorupție din 01 ianuarie 2006 a fost mutat, începând cu data de 01 ianuarie 2006 de la poziția 011 din statul de organizare al D.G.A. (Serviciul Dezvoltarea Informațiilor) la poziția 0120 respectiv S.R.P.C.A., șeful acestui serviciu fiind scms. D.V., aspect confirmat și de către Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 142628 din 29 august 2006, anexat la dosar. Instanța a apreciat în mod greșit că reclamantul nu a probat mutarea, atâta timp cât la dosar există un ordin al ministrului administrației și internelor, fișa de evidență personală și adresa DMRU care atestă acest aspect. Instanța și-a întemeiat soluția pe "aprecierile" colegilor reclamantului, referitor la modul cum a lucrat în dosare, ignorând susținerea acestuia ca aceștia sunt în subordinea scms. C.C.D. și M.G., existând și suspiciunea că li s-a sugerat ce să scrie în rapoartele respective. Acest aspect, susține recurentul, s-a conturat și din faptul că rapoartele în cauză au fost redactate ulterior (în data de 29 decembrie 2006, respectiv 04 ianuarie 2007) redactării Notei raport din 28 decembrie 2006 prin care reclamantului i s-a respins contestația formulată împotriva aprecierii de serviciu. Practic, nota raport prin care i s-a respins reclamantului contestația, așa cum, se poate observa din actele depuse la dosar, se întemeiază pe rapoarte care la data redactării și semnării notei nici nu existau, fiind întocmite ulterior, în scopul de a crea o aparentă de legalitate, aparentă infirmată de datele înscrise pe aceste rapoarte.
Instanța de fond, în mod nelegal, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, a mai susținut recurentul, a făcut aprecieri cu privire la temeinicia calificativului acordat, deși reclamantul nu a solicitat acest lucru. Reclamantul a solicitat instanței de contencios administrativ anularea unui act administrativ cu caracter individual strict din punct de vedere al legalității emiterii lui în sensul că nu emană de la autorul în drept, contestația nu a fost soluționată de către persoana care ar fi trebuit să o facă și că nu au fost respectate metodologiile de lucru în momentul redactării actului atacat.
În ceea ce privește susținerea din considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul că reclamantul a provocat un incident de securitate, prin introducerea în unitate, fără aprobarea conducerii DGA, a unui suport de stocare a datelor, respectiv că a încercat să scoată din unitate unele documente de serviciu, s-a arătat de recurent că acestea sunt pure speculații, în condițiile în care aspectele privind așa zisul incident de securitate au fost verificate atât de către lucrătorii biroului control și inspecție internă din cadrul DGA cât și de către DGIPI, în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate pe spațiul MIRA, constatându-se că nu a fost incident de securitate și nici nu s-a produs compromiterea informațiilor. De aceea, în mod greșit instanța și-a motivat soluția dată pe acest aspect, ignorând faptul că unica autoritate care se putea pronunța cu privire la existenta unui incident de securitate s-a pronunțat în mod negativ.
Instanța de fond, s-a precizat, a concluzionat greșit că nu prezintă relevanță aspectul că în luna martie 2006 am fost avansat, la termen, la gradul de comisar, condiție de bază pentru acest lucru fiind calificativul "foarte bun", conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, conducerea DGA având obligația să-i întocmească reclamantului apreciere de serviciu parțială (conform prevederilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în cadrul Ministerul Administrației și Internelor), iar calificativul acordat, din moment ce recurentul a fost avansat, trebuie să fie "foarte bun", astfel că aprecierea de serviciu în litigiu ar fi trebuit să se refere doar la intervalul aprilie - septembrie 2006. De asemenea, a considerat reclamantul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu are importanță că în cursul anului 2006 a beneficiat de soldă de merit, fapt care dovedește că recurentul a avut o activitate profesională foarte bună.
În ceea ce privește modul de soluționare a contestației de către DGA, a precizat recurentul reclamant că în nota raport depusă de pârât la dosar, având numărul de înregistrare X/28 decembrie 2006 nu se face referire la obiecțiile privind modulele D, E și F, iar contestația a fost semnată de către celălalt director adjunct, contrar prevederilor art. 90 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 300/2004, iar aceste împrejurări duc la nulitatea absolută. De asemenea, scms. C.C.D., cu ocazia calculării punctajului ponderat a încălcat prevederile art. 6 alin. (3) din Dispoziția nr. 11/971/2006 - Procedura de evaluare a personalului, care stipulează că se vor lua în considerare cifrele nerotunjite cu două zecimale, după virgulă" - rotunjind, la modulul B de la 0,39 la 0,40.
Toate aceste aspecte, a concluzionat recurentul, au fost ignorate de instanța de fond, nefiind analizate. Prima instanță a apreciat în mod eronat că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sau interesele sale legitime prin actul administrativ contestat deși, conform prevederilor art. 16 (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, calificativul ce i-a fost acordat de către conducerea DGA ("satisfăcător") nu intră în calculul stagiului minim în grad, ceea ce însemna o prelungire automată, cu cel puțin un an a stagiului în grad. De asemenea, acordarea acestui calificativ, a susținut recurentul, i-a blocat acestuia accesul la posturile de conducere scoase la concurs în diferitele structuri ale Ministerului Administrației și Internelor.
Recursul este nefondat.
În cadrul procedurii reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice, în principiu, doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
În cauză, instanța de fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management și resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României, Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Or, Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr. 360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui nu este condiționată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, este în concordanță, la rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție, republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.
Ministerul Administrației și Internelor nu avea, cât privește Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, nici obligația aplicării prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administrației și Internelor și nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente prevederile art. 3 lit. a) din legea menționată.
Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii prin care reclamantul a solicitat anularea aprecierii de serviciu aferentă anului 2006, întocmită la 18 decembrie 2006, prin care i s-a acordat calificativul "satisfăcător", este de asemenea legală și temeinică, instanța de fond întemeindu-și concluziile în acest sens printr-o motivare clară, pertinentă și convingătoare, pe baza analizei probatoriului, în special cu înscrisuri, administrat de părți pe parcursul celor două cicluri procesuale pe care le-a parcurs pricina.
Într-adevăr, s-a probat în cauză, în mod indubitabil, că Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a procedat la evaluarea activității profesionale a reclamantului recurent pe anul 2006 cu respectarea procedurii reglementate de Ordinul nr. 300/2004 al ministrului administrației și internelor și a Dispoziției directorului Direcției Management Resurse Umane nr. X/Y/2006, emise în aplicarea ordinului menționat, iar instanța de fond nu și-a depășit atribuțiile, cum susține recurentul, prin faptul că a făcut unele aprecieri cu privire la starea de fapt, pe baza căreia a considerat că acordarea calificativului "satisfăcător" a fost justificată, ci numai a întărit ideea că, potrivit prevederilor legale, în efectuarea activității de evaluare, organele competente beneficiază de o marjă de apreciere, iar pe calea acțiunii în justiție se verifică dacă au fost respectate dispozițiile legale care reglementează activitatea de evaluare și dacă evaluatorii și-au exercitat cu bună credință drepturile conferite de lege.
În raport de cele mai sus arătate, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul I.A.M. împotriva Sentinței nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de I.A.M. împotriva Sentinței nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 iulie 2009.