Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:
1. Primul ciclu procesual
Prin contestația înregistrată la 16 iunie 2003 pe rolul Tribunalului Brașov contestatorii L.T., L.G. și L. (N.) V. au contestat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Brașov dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de Primăria Municipiului Brașov. Contestatorii au notificat Primăria și Prefectura Județului Brașov pentru restituirea în natură a unui teren de 238 m2 rămas liber ca urmare a exproprierii prin Decretul nr. 147 din 21 aprilie 1983, și despăgubiri pentru terenul de 182,372 m2 și casa demolată în suprafață de 86 m2 și care sunt ocupate în prezent de un imobil situat în str. Hărmanului.
Prin Dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 s-a respins cererea privind restituirea în natură a imobilului teren înscris în CF Brașov, în suprafață de 419,80 m2 și s-a dispus formularea unei oferte pentru restituirea prin măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare și emise de Ministerul Finanțelor Publice sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, corespunzătoare valorii imobilului revendicat.
Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 372/S din 10 octombrie 2003 a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Primăriei Municipiului Brașov și a anulat contestația.
În motivarea acestei soluții Tribunalul a reținut că Primăria Municipiului București este o structură instituțională administrativă care nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de persoane juridice enumerate limitativ de art. 26 lit. a) – d) din Decretul nr. 31/1954 și nici în categoria persoanelor juridice prevăzute de art. 26 lit. e) din actul normativ menționat.
S-a reținut că Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale nu cuprinde nicio dispoziție în sensul acordării personalității juridice primăriei dar prevede în art. 19 că unitățile administrativ teritoriale (comune, orașe și județe) sunt persoane juridice cu patrimoniu propriu și capacitate juridică deplină.
Constatând că primarul - în temeiul Legii nr. 10/2001 emițând dispoziția, act juridic ce poate fi atacat în justiție - nu acționează în interes propriu, ci ca reprezentant al unității administrativ – teritoriale, singura care are capacitate juridică, s-a apreciat că primăria nu poate sta ca parte într-un proces.
Ca urmare, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei ridicate din oficiu și prin raportare la art. 161 C. proc. civ. a anulat contestația, interpretând prin raportare la art. 161 C. proc. civ. că singura sancțiune aplicabilă într-o atare situație – chemarea în judecată a unei persoane lipsite de capacitate de folosință -, nu poate fi decât anularea cererii.
Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 303/Ap din 7 aprilie 2004 cu opinie majoritară a respins apelul contestatorilor împotriva sentinței civile nr. 372/2003 a Tribunalului.
S-a constatat că instanța a soluționat în mod corect cauza prin admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință, Primăria, potrivit art. 91 din legea nr. 215/2001 fiind o structură instituțională care nu se încadrează în categoriile enumerate de art. 26 din Decretul nr. 31/1954 iar Legea nr. 10/2001 stabilește raporturile pe care le reglementează între persoana îndreptățită și unitatea deținătoare care este fie unitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate cu privire la bunul ce face obiectul legii, fie unitatea cu personalitate juridică care are în patrimoniul său înregistrat bunul care face obiectul legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 8778 din 1 noiembrie 2006, a admis recursul contestatorilor, a casat decizia și a admis apelul contestatorilor, a desființat sentința civilă nr. 372 din 10 octombrie 2003 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Brașov.
În motivarea acestei decizii s-a reținut că Legea nr. 10/2001 privește dreptul persoanei îndreptățite să adreseze notificare primăriei și în caz de neacceptare a ofertei acesteia sau de respingere a notificării să conteste dispoziția primăriei.
Ca urmare nu i se poate imputa reclamantului că a chemat în judecată instituția emitentă a dispoziției atacate, cu motivarea că nu ar avea capacitate procesuală.
În virtutea rolului său activ (conferit de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.) judecătorul trebuia să deslușească aspectul procesual generat de raportul juridic dedus judecății și să confere efectiv reclamanților dreptul de acces la justiție pe realizarea finalității și scopului urmărit de Legea nr. 10/2001, de reparație pentru caracterul abuziv al preluării imobilelor la care se referă legea specială.
2. Al doilea ciclu procesual
Tribunalul Brașov prin sentința civilă nr. 189/S din 25 iunie 2009 a admis în parte contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 emisă de pârâtă în ceea ce privește art. 2 al dispoziției. A fost obligată intimata pârâtă să emită în favoarea contestatorilor o nouă dispoziție prin care să se propună măsuri reparatorii în echivalent raportate la valoarea de circulație a terenului conform prevederilor legii speciale de reparație pentru imobilul situat în Brașov, în suprafață de 419,8 m2 precum și pentru construcția demolată în suprafață de 86,46 m2.
Au fost respinse restul pretențiilor, precum și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
În cauza venită spre rejudecare la această instanță reclamanții au declarat la primul termen de judecată că înțeleg să se judece cu Municipiul Brașov.
Rejudecând cauza urmare casării cu trimitere, Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Imobilul situat în Brașov, în suprafață de 419,8 m2 a fost deținut în proprietate de L.I. și L.F., conform evidențelor din CF. Pe acest teren a fost edificată o construcție de 86 m2. Terenul și construcția au fost expropriate prin decretul nr. 147/1983.
Calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari o au contestatorii L.T., L.V. și L.G.
Contestatorul L.G. a decedat pe parcursul procesului, la 21 noiembrie 2008, locul acestuia în proces fiind luat de moștenitorii săi, A.G.S. (născută L.), L.M. și L.D.N.
Terenul în litigiu, înscris în CF Brașov a fost trecut ulterior preluării de către stat în CF Brașov și supus unor operațiuni de comasare și dezmembrare, contestatorii nefăcând dovada că în prezent imobilul - teren revendicat se mai află în proprietatea unității administrativ teritoriale, condiție necesară pentru restituirea în natură.
Pe de altă parte din probele administrate (raportul de expertiză F.G., cercetarea la fața locului) s-a constatat că terenul prin amplasare și destinație nu permite restituirea în natură. Pe acest teren se află un bloc de locuințe, o alee asfaltată, singura cale de acces auto către parcarea auto amenajată în spatele proprietății din aceeași stradă, care deservește blocul A 8 din str. Hărmanului și alte două blocuri, unul perpendicular, iar altul paralel cu Blocul A 8, precum și un garaj auto aparține proprietarului de la bloc.
Cu privire la garaj, s-a constatat că acesta este format din beton și cărămidă, neputând fi încadrat în categoria lucrărilor ușoare demontabile.
În raport de art. 10 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind afectat de amenajări de utilitate publică a localității, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Cât privește înțelesul sintagmei „amenajări de utilitate publică ale localității urbane și rurale”, s-a făcut trimiterea la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care explică această sintagmă prin „căi de comunicație (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico – edilitare subterane, amenajările de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele, determinate de la caz la caz, atât ca servituți legale, cât și în baza documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism”.
S-a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii și pentru construcția demolată ulterior.
Prevederile art. 1 alin. (2) și art. 11 din Legea nr. 10/2001 au fost coroborate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 astfel că s-a dispus ca reclamanții să beneficieze de măsuri reparatorii potrivit legii speciale respective.
Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 157/A din 18 decembrie 2009 a respins apelul declarat de contestatori împotriva sentinței nr. 189/2009 a Tribunalului Brașov.
În motivarea acestei decizii instanța a reținut în esență următoarele:
Întreaga suprafață de teren revendicată de 419,80 m2 a fost expropriată prin Decretul nr. 147/1983 și este ocupată în prezent de mai multe infrastructuri, blocul de locuințe din str. Hărmanului (pe 96,30 m2 din terenul în litigiu); garaj auto aparținând unei persoane fizice (pe 55,22 m2 din terenul în litigiu); un teren ce aparține în proprietate unei persoane fizice (pe 28,58 m2 din terenul în litigiu).
Din acest teren, suprafața de 329,70 m2 reprezintă domeniul public al Statului și este ocupată de o parcare asfaltată, alee asfaltată cu acces la blocurile situate în str. Hărmanului.
Toată această configurație a fost identificată de expertul desemnat în cauză.
Nu a fost primită concluzia expertului în sensul că pe terenul în discuție nu există rețele de utilitate publică sau alte detalii de sistematizare întrucât aceste concluzii au la bază, potrivit afirmațiilor expertului, datele și avizele obținute de la principalii furnizori de utilități în anul 2002, pe parcursul soluționării administrative a notificării, care exprimă o altă realitate.
Instanța a constatat, examinând aceste avize și documente, o altă situație de fapt și anume rețele de distribuție a gazelor naturale conform avizului emis de SC D.S.
S-a constatat așadar că în conformitate și cu Normele Metodologice în raport de starea de fapt identificată în cauză soluția instanței de fond este corectă și ca atare s-au menținut dispozițiile instanței de fond.
3. Recursul
Împotriva deciziei nr. 157/Ap/2009 a Curții de Apel Brașov au declarat recurs reclamanții contestatori.
Recursul nu a fost motivat în drept.
În fapt contestatorii au criticat soluția instanțelor de apel și de fond pentru superficialitatea în judecarea cauzei și pentru interpretarea greșită a legii, deși acestea erau obligate să stăruie în aflarea adevărului și deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recomandat în repetate rânduri autorităților române unde trebuie să acționeze pentru a evita condamnările suferite de Statul Român.
Recurenții au arătat că potrivit art. 11 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 erau îndreptățiți încă de la data revendicării să primească în natură partea de teren rămasă liberă, în suprafață de 238 m2 iar pentru suprafața ocupată, de 182,372 m2, inclusiv pentru casa demolată, de 86,46 m2, să primească măsuri reparatorii. Cu toate acestea intimatul pârât făcând o greșită apreciere a legii a considerat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001, ignorând concluziile expertizelor solicitate chiar de acesta, întocmite de experții M.H. și L.A. care au arătat că „parte din teren poate fi restituit în natură în condițiile legii, iar accesul în spatele blocurilor se poate realiza prin str. Hărmanului, existând spațiu necesar amenajării acestuia”.
Recurenții au mai arătat că prin judecata superficială făcută în cauză s-a permis comiterea de ilegalități materializate în îngăduirea de către primar a construcției de garaje și betonarea terenului, mutarea gardurilor de către vecinii de la numerele 9 și 13, construirea de parcări pe terenul revendicat.
S-a mai invocat că terenul nu a fost supus nici un plan de sistematizare, până în 1994 și că numai blocul ridicat pe aceasta este legal construit și el are o singură cale de acces prin str. Hărmanului.
S-a mai invocat faptul că s-a făcut o greșită judecată la instanța de fond în pofida probelor administrate iar judecătorul fondului, devenit judecător la instanța de apel a influențat completul care a judecat cauza în apel.
În întâmpinarea depusă la dosar intimatul Municipiul Brașov prin primar a solicitat respingerea recursului întrucât în mod corect, potrivit realității s-a constatat pe parcursul judecății că terenul revendicat nu este liber și deci nu poate fi restituit în natură.
S-a arătat că instanțele au constatat prin probele administrate, inclusiv cercetare la fața locului, că există o altă realitate decât cea exprimată de raportul de expertiză, impusă de densitatea mare a blocului din zonă și de nevoile constante de bună utilizare a imobilelor (blocuri și locuințe individuale, pe o zonă afectată și de rețele de canalizare și electricitate) care au necesitate – chiar și pe parcursul judecării procesului – lucrări de betonare alei, parcări, garaje.
4. Analiza instanței de recurs
Examinând hotărârea atacată din prisma criticilor formulate care se pot încadra în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că decizia Curții de Apel este legală și temeinică, recursul urmând a se respinge ca nefondat pentru considerentele de mai jos.
Măsurile de recuperare prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt dominate de regula restituirii în natură a bunului notificat în temeiul acestei legi.
În măsura în care restituirea în natură nu se poate realiza legea prevede măsurile reparatorii care se impun pentru dezdăunarea fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia.
Criticile recurenților s-au referit în principal la greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cât privește aprecierea instanței că în cauză nu se poate realiza restituirea în natură a unei porțiuni din terenul revendicat și anume de 238 m2. Fundamentul acestei critici îl reprezintă concluziile expertizelor efectuate în cauză (H.M. la fond și F.G. la rejudecarea fondului după casare).
Instanța de fond și respectiv de apel au dat dovadă de corectă și atentă examinare a cauzei și au explicat pe baza documentelor din dosar înlăturarea constatărilor expertului H. – avute în vedere critic și de comisia care a examinat notificarea reclamanților – cât privește lipsa rețelelor de utilitate publică pe terenul în litigiu.
Este de observat în acest sens că Dispoziția nr. 1178 din 21 mai 2003 a motivat respingerea cererii de restituire în natură a terenului pe împrejurarea că acesta este ocupat de blocurile de locuințe, lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupând întregul teren, situație ce rezultă din adresa Direcției de Arhitectură și Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Brașov din 12 noiembrie 2003.
În primul dosar al Tribunalului Brașov există un memoriu tehnic, întocmit de un expert topograf - cadastru, H.M., în iunie 2002. Acest expert semnalează existența pe terenul revendicat: blocuri de locuințe aferente străzii Hărmanului, un garaj de beton și cărămidă al unui proprietar din imobil și două garaje din structură metalică proprietate privată. Expertul menționează că terenul revendicat se suprapune pe unul din drumurile de acces din spate ale blocurilor.
Expertul mai concluzionează că porțiunea de 235,76 m2 poate fi retrocedată deoarece „din documentele obținute de la furnizorii de utilități nu a rezultat că pe terenul în cauză sunt amplasate rețele de utilitate publică”.
Cu toate acestea, din corespondența pe care expertul o face cu diferiți destinatari - existentă la dosar - rezultă că SC D.S. SA Sucursala Brașov, pe terenul ce urmează a fi restituit „deține rețele de distribuire a gazelor naturale” (adresă din 13 august 2002) iar din schița anexată rezultă că acea conductă traversează terenul în litigiu pe lungul său.
În mod egal, din adresa emisă de E. SA din 21 mai 2002 transmisă expertului H. rezultă că această instituție deține pe terenul menționat în gestiune și exploatarea L. 1 K.V. amplasată conform schiței.
În faza rejudecării cauzei în fond s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare realizată de expertul F.G. care a semnalat aceleași ocupări ale terenului – (existente și în 2002 și evidențiate în expertiza extrajudiciară de la acea dată). Expertul a explicat modalitatea prin care a ajuns la aceste concluzii: „conform datelor și avizelor obținute de la principalii furnizori de utilități din anul 2002, rezultă că pe terenul revendicat nu există rețele ale utilităților publice sau alte detalii de sistematizare”.
Or, chiar furnizorii de utilități – potrivit adreselor din dosar au relevat existența unor rețele electrice și de gaz metan.
Acest expert în răspunsul la obiecțiuni precizează că din terenul de la pct. 2 lit. a), aflat pe domeniul public, 42,65 m sunt ocupați de parcare și 197,05 m2 de alee asfaltată.
În raport de aceste constatări, reținute de instanța de fond și confirmate și de instanța de apel, critica că s-a făcut o judecată superficială care a condus la greșita aplicare a legii este nefondată și neargumentată de recurenții care nu comentează în nici un fel și nici nu combat prin contraargumente motivările instanțelor.
Ca urmare, se constată că în mod temeinic și în conformitate cu dispozițiile legale corect aplicate speței s-a constatat că terenul în discuție, în întregul său, nu poate fi restituit în natură.
Explicația oferită de instanță este susținută de probe administrate și necombătute, cum s-a arătat mai sus, de recurenți.
Terenul este ocupat de obiectivele avute în vedere la expropriere, blocuri de locuințe, iar porțiunea de teren betonată de 235,50 m2 nu poate fi integrată în noțiunea de „teren liber” în înțelesul Legii nr. 10/2001. Terenul este afectat de garaje proprietate privată, alei, auto și pietonale care reprezintă o a doua ieșire spre strada a unei parcări amenajate în spatele blocurilor (și în spatele terenului în litigiu).
Împrejurarea că mai există o ieșire (opusă acesteia), prin Str. Hărmanului nu este un argument pentru o eventuală dezafectare a ieșirii spre Str. 11 Iunie având în vedere zona extrem de aglomerată care o reprezintă segmentul de plan în analiză (conform schițelor de situație aflate în mai multe exemplare la dosar) și care impune ca normă de securitate ambientală existența unui flux de degajare multiplu a accesului la clădirile din zonă.
Terenul în discuție este totodată ocupat cu rețele de distribuire a gazului metan și rețele electrice, situație reținută în mod corect de către instanță la o analiză atentă și amănunțită a documentelor aflate la dosarul soluționării notificării pe baza informațiilor produse de distribuitori.
Ca urmare în mod corect s-au înlăturat concluziile sub acest aspect ale expertului extrajudiciar.
Este de remarcat că aceeași concluzie – în sensul că terenul nu este afectat de rețele de distribuție – prezentă și în expertiza efectuată în cauză de expert F.G., este preluată de acesta de la expertul extrajudiciar, pentru că se referă la „datele și avizele obținute de la principalii furnizori de utilități din anul 2002” (pag. 5 din raportul de expertiză F.G.) și deci nu se bazează pe propriile constatări.
Ca urmare, critica referitoare la greșita interpretare și aplicare a legii este nefondată și a condus la respingerea acestui motiv de recurs.
Celelalte aspecte semnalate în recursul reclamantei sunt simple comentarii care nu se pot încadra în nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul reclamanților contestatori cu consecința păstrării hotărârii Curții de Apel Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții L.T., N. (L.) V., L.D.N., L.M. și A.G.S. împotriva deciziei civile nr. 157/Ap din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 ianuarie 2011.