Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 221 din 27 iulie 2011, Curtea de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanții A.M., B.B., L.F., M.I., P.D. și P.C. și a respins, ca rămase fără obiect, cererile formulate de reclamanții B.C., F.N., M.V., M.V.A. și S.C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care solicitau suspendarea tuturor efectelor Ordinului nr. 2253/2011 emis de președintele autorității pârâte, până la soluționarea pe fond a cauzei.
Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții F.N., M.V. și M.V.A.
Mai înainte, însă, de analizarea recursului se constată că, prin cererile înregistrate la această instanță la data de 27 februarie 2012, recurenții M.V. și M.V.A. au declarat că renunță la judecata recursului.
Cum, potrivit prevederilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, în temeiul art. 246 alin. (2) din același cod, urmează a se lua act de declarația recurenților M.V. și M.V.A. de renunțare la judecata recursului.
Recursul formulat de reclamantul F.N. este tardiv.
Conform art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, hotărârea prin care instanța se pronunță asupra suspendării executării actului administrativ poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că sentința recurată a fost comunicată recurentului la data de 9 august 2011 (dosar fond) și a fost atacată cu recurs la data de 16 august 2011, așa cum rezultă din mențiunea poștei aplicată pe plicul de expediere (dosar recurs), depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile.
Conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Constatând că recursul nu a fost declarat în termenul imperativ prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și că recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, Curtea urmează să dea eficiență dispozițiilor legale sancționatorii mai sus invocate și să respingă recursul, ca tardiv formulat.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de M.V. și M.V.A. împotriva sentinței nr. 221 din 27 iulie 2011 a Curții de Apel Galați - secția de contencios administrativ și fiscal.
Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de F.N. împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.