Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la data de 18 iunie 2007 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamantul N.A. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Cluj să se anuleze Hotărârea din 16 mai 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor aferente conform legii.
Motivându-și cererea reclamantul a arătat că părinții săi s-au refugiat din motive de persecuție etnică în perioada august 1940 – martie 1945 din localitatea P. în localitățile C., C.A., S., S.A. și G., el fiind născut în refugiul acestora.
Prin întâmpinare Casa Județeană de Pensii Cluj a solicitat respingerea contestației pe motivul că refugiul a avut loc dintr-un teritoriu liber în teritoriu ocupat de regimul hortyst.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 428 din 20 septembrie 2007 admis acțiunea în contencios administrativ, a dispus anularea hotărârii din 16 mai 2007 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 7 aprilie 1944 – 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 și aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2006.
Pentru a hotărî astfel această instanță a reținut că din probele administrate, respectiv declarațiile martorilor N.G. și S.G. precum și audierea martorilor O.N. și T.A. rezultă că părinții reclamantului s-au refugiat din motive de persecuție etnică și că de drepturile compensatorii beneficiază și copiii născuți în timpul refugiului părinților întrucât au suferit în mod indirect persecuțiile etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o ca nelegală și netemeinică și susținând în esență, pe de o parte că reclamantul s-a născut în refugiul părinților săi, deci nu a fost prejudiciat în mod direct iar pe de altă parte că localitatea din care s-au refugiat părinții reclamantului se află în teritoriu liber neocupat de regimul hortyst și deci nu poate fi vorba de o persecuție etnică.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 și modificată prin art. I din Legea nr. 586/2002, între cetățenii români ce beneficiază de drepturile instituite de această ordonanță, din cauza persecuțiilor din motive etnice suferite în acea perioadă, este menționată și persoana care "a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate".
În explicarea semnificației expresiei strămutată, în Normele pentru aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, se precizează, la art. 2, că "prin persoană care a fost strămutată în altă localitate... se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice", adăugându-se că "în această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".
Din coroborarea acestor dispoziții reiese astfel voința neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii oricărui cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situație de inegalitate sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești ori din cele aflate sub jurisdicția statului român în cele care s-au aflat vremelnic în administrația altor state, în scopul asigurării deplinei realizări a principiului protecției tuturor cetățenilor.
Sub acest aspect este de observat că actele normative menționate impun ca dispozițiile pe care le cuprind să fie interpretate în sensul că legiuitorul, ținând seama de situațiile grele create prin presiunile exercitate în perioada la care s-a făcut referire de unele state vecine României, care au determinat importante cedări de teritorii în favoarea acelor state, urmate de inevitabile mișcări de populații, nevoite să se refugieze, ori expulzări sau strămutări de persoane în alte localități, a înțeles să acorde anumite drepturi celor persecutați, fără să facă distincție dacă refugiul, expulzarea sau strămutarea a avut loc pe teritoriul statului român sau în afara acestuia.
Așadar, interpretarea corectă și completă a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 și modificată ulterior prin art. 1 din Legea nr. 586/2002, duce la concluzia că, independent de naționalitate, cetățenii români persecutați din motive etnice de regimurile instaurate în perioada de 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, dacă la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești aflate sub ocupația altor state, indiferent dacă localitatea în care au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească sau sub dominația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute în art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000 și modificată ulterior prin art. 1 din Legea nr. 586/2002.
De altfel, în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia nr. 41 din 7 mai 2007.
Prin probele administrate în dosarul cauzei reclamantul a făcut dovada persecuției din motive etnice a părinților săi, nevoiți să se refugieze urmare acestei persecuții, cunoscut fiind că dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 astfel cum au fost aprobate prin Legea nr. 189/2000 permit dovedirea situației de persecuție, în lipsa documentelor oficiale și cu declarații de martori.
Reclamantul este îndreptățit să beneficieze de măsurile reparatorii instituite prin Legea nr. 189/2000 chiar dacă s-a născut în refugiul părinților săi, întrucât legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze și copiii care au suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suportat familia sa ca urmare a persecuției etnice exercitate.
În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 428 din 20 septembrie 2007 a Curți de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2008.