Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1065/2012

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 250 din 5 mai 2010, Curtea de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta C.S., în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică, prin care solicita anularea Ordinului nr. 301/2009 emis de conducătorul autorității pârâte, prin care a fost eliberată din funcție, precum și acordarea de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta.

La termenul din 21 decembrie 2010, pentru lipsa nejustificată a părților, s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol, întrucât a rămas în nelucrare timp de un an.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Cum, în cauză, nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 249-251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 252 alin. (1) din același cod, constatându-se din oficiu perimarea recursului.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Constată perimat recursul declarat de reclamanta C.S. împotriva sentinței nr. 250 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Timișoara - secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2012.