Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâților să-i achite sporul de vechime în muncă pentru perioada 01 august 2005-05 decembrie 2005, actualizat cu indicele de inflație de la data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și este îndreptățită la plata acestei sume reprezentând vechime în muncă, în raport cu dispozițiile Legii nr. 50/1996 care a acordat acest spor, însă prin O.U.G. nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 344/2001 „vechimea în muncă" nu a fost prevăzută, dar nici nu a fost abrogat expres art. 33 din Legea nr. 50/1996 care reglementa acest drept pentru magistrați.
Reclamanta susține că raportat la dispozițiile art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 83/2000, care prevăd că „orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe se abrogă", art. 33 din Legea nr. 50/1996 nu este un text contrar, ci unul complementar, iar o dovadă în acest sens este faptul că dispozițiile cu privire la sporul de vechime se aplică în continuare pentru personalul auxiliar.
Prin sentința civilă nr. 1689/PI din 15 august 2007 a Tribunalului Timiș a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că dispozițiile privind salarizarea magistraților din O.U.G. nr. 27/2006, stabilesc în mod clar că instanța competentă a soluționa litigiile privind drepturile salariale ale magistraților este Curtea de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 2676 din 31 octombrie 2007 a Curții de Apel București a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă.
Pentru a pronunța soluția arătată, curtea a reținut că reclamanta nu contestă drepturi salariale stabilite de autoritatea publică angajatoare, iar în cauză fiind vorba despre drepturi nerecunoscute de pârâți, nu se poate califica cererea ca o nemulțumire a reclamantei cu privire la stabilirea drepturilor salariale,în sensul dat de art. 36 din O.U.G. nr. 27/2006.
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competență ivit între Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, și Tribunalul Timiș, secția civilă, se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta F.C.A. în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerul Finanțelor Publice, în favoarea Tribunalului Timiș, secția conflicte de muncă, pentru considerentele care urmează:
O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției prevede, în art. 36, o procedură specială de contestare a modului de stabilire drepturilor salariale, ceea ce presupune, în mod logic, preexistența unui act administrativ care să fi statuat asupra acelor drepturi.
În speță, reclamanta nu a contestat dispoziția care i-a stabilit drepturile salariale cuvenite funcției sale de procuror, ci a pretins recunoașterea și acordarea de către pârâți a unui drept constând în sporul de vechime în muncă.
Așa fiind, Tribunalul Timiș, secția civilă, s-a dezinvestit în mod greșit de soluționarea acțiunii, întrucât, în raport cu obiectul cererii, instanța era competentă material, sub incidența dispozițiilor art. 1 alin. (2) C. muncii, potrivit cărora el se aplică și raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu conțin dispoziții specifice derogatorii.
De asemenea, dispozițiile art. 284 alin. (1) C. muncii trimit, în ceea ce privește instanța competentă în judecarea conflictelor de muncă în general, la codul de procedură civilă, aplicabile fiind dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c).
În fine, în stabilirea competenței după materie pentru cererea reclamantei, relevante și exclusiv aplicabile sunt dispozițiile art. 1 alin. (2) C. muncii, mai sus redate, iar nu cele ale art. 69 care exclud din sfera conflictelor de drepturi pe cele ivite între unități și persoane între care există alt tip de contracte decât cele de muncă, deoarece între părțile din cauză există un raport de serviciu special, specific sistemului justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe F.C.A., Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea Tribunalului Timiș, secția litigii de muncă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.