Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei / Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 mai 2010, reclamantul B.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R. anularea în tot a actului administrativ Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R. prin care s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând cu data de 12 octombrie 2009, precum și încetarea aplicabilității Ordinului nr. 937 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. și a dispozițiilor contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009, încheiat între reclamant și pârâtă, care atesta drepturile si obligațiile asumate de reclamant în exercitarea funcției de director coordonator în cadrul Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița și repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii acestui ordin, repararea pagubei ce a fost cauzată reclamantului prin emiterea actului administrativ Ordinul nr. 2483 din 09 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R., precum și obligarea pârâtei M.A.P.D.R. la plata unei despăgubiri, reprezentând suma drepturilor salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului de la data 12 octombrie 2009 (data începerii perioadei de preaviz) și până la data 22 ianuarie 2010 (data reîncadrare în funcția deținută anterior conform Ordinului de suspendare nr. 3167 din 22 decembrie 2009) - indexate și reactualizate, precum și celelalte drepturi de care ar fi beneficiat în această perioadă, aferente funcției de director coordonator în cadrul Oficiului Județean pentru Ameliorare si Reproducție în Zootehnie Ialomița, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 78 alin. (1) C. muncii, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinare pârâtul M.A.D.R. a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, iar instanța, pentru considerentele expuse în încheierea de ședință de la 25 ianuarie 2011 a respins excepția tardivității. De asemenea, a mai invocat pârâtul și excepția lipsei de interes.
2. Hotărârea Curții de Apel
Prin sentința nr. 2479 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul B.I.N. în contradictoriu cu pârâtul M.A.P.D.R., în sensul că a fost anulat Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârât.
Instanța a dispus reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii ordinului și a obligat pârâtul la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului de la 12 octombrie 2009 la 22 ianuarie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Ordinul nr. 937 din 28 mai 2009 s-a dispus numirea reclamantului în funcția de director coordonator în cadrul Oficiului de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița, ordin emis ca urmare a încheierii între reclamant și pârât a contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.
Prin Ordinul nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârâtul M.A.P.D.R. s-a dispus acordarea perioadei de preaviz, începând cu 12 octombrie 2009, încetarea aplicabilității ordinului nr. 937 din 28 mai 2009 și a dispozițiilor contractului de management nr. 23 din 28 mai 2009.
Ordinul contestat a avut la bază dispozițiile O.U.G. nr. 105/2009, respectiv art. IV alin. (1), (3) și (4) din O.U.G. 105/2009, potrivit cărora funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum și adjuncții acestuia, sunt și rămân desființate sau, după caz, se desființează.
Serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1 sunt conduse de un director coordonator al serviciului public deconcentrat, respectiv al celorlalte servicii publice. Directorul coordonator este ajutat de unul sau mai mulți adjuncți, în limita numărului de posturi care se desființează.
Persoanele care urmează să ocupe funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) se numesc prin act administrativ al ordonatorului principal de credite în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea căruia funcționează serviciul public deconcentrat, respectiv celelalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, în urma evaluării cunoștințelor și abilităților manageriale, în condițiile art. V.
La emiterea ordinului contestat în prezenta cauză, întemeiat pe dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată însă că autoritatea publică pârâtă nu a avut în vedere dispozițiile tranzitorii prevăzute în art. VIII din același act normativ potrivit cărora persoanele care ocupă funcțiile prevăzute la M. și art. IV alin. (3) își păstrează statutul și celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management educațional, respectiv contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, își produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
În cauză, autoritatea publică pârâtă nu a administrat nici un mijloc de probă din care să reiasă că a intervenit un motiv de încetare sau reziliere a contractului de management încheiat cu reclamantul și prevăzut în cuprinsul acestuia, singura argumentare în fapt și în drept a emiterii ordinului contestat fiind dispozițiile art. IV alin. (1), (3) și (4) din O.U.G. 105/2009, argumentare necorelată însă cu dispozițiile tranzitorii anterior menționate.
Pe de altă parte, instanța de fond a avut în vedere și faptul că, la data emiterii ordinului contestat, reclamantul se afla în incapacitate temporară de muncă, ia această împrejurare a fost comunicată prin adresa din 7 octombrie 2009.
Potrivit dispozițiilor care reglementează modalitățile de încetare a raporturilor de muncă ale funcționarilor publici, orice modificare a acestor raporturi nu se poate face în perioada în care funcționarul se află în incapacitate temporară de muncă, decât la inițiativa funcționarului public, astfel încât a apreciat instanța că și din această perspectivă actul administrativ contestat este nelegal, în ciuda argumentelor autorității publice pârâte potrivit cărora funcția reclamantului nu este una publică.
3. Recursul declarat de M.A.D.R.
Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond ca nelegală și netemeinică, întrucât nu a reținut inadmisibilitatea acțiunii, ca efect al constatării neconstituționalității normei prin care s-a desființat postul de director coordonator.
Recurentul M.A.D.R. a reiterat excepția de tardivitate a acțiunii introductive, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca fiind lipsită de obiect.
S-a susținut că ordinul atacat i-a fost comunicat reclamantului la data de 9 octombrie 2009, iar acțiunea a fost introdusă la data de 3 mai 2010, cu depășirea termenului de 6 luni prevăzut de lege, termen care este unul de decădere.
Recurentul a susținut că intimatul-reclamant nu mai are nici un interes în soluționarea cauzei, având în vedere că funcția de conducere pe care solicită reintegrarea a fost desființată prin efectul legii, iar M.A.D.R. nu poate pune în executare o eventuală hotărâre irevocabilă.
De asemenea, au fost invocate deciziile pronunțate de Curtea Constituțională prin care ambele acte normative, de numire în funcție a reclamantului, dar și de eliberare din funcție, au fost constatate neconstituționale, astfel încât autoritățile și instituțiile publice urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor invocate.
II. Decizia instanței de recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului de reintegrare în funcție, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar efectuat, reclamantul tinde să obțină restabilirea situației anterioare emiterii actului contestat, prin reintegrarea în funcția de director coordonator al Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița, funcție pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 937 din 28 mai 2009, emis în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Înalta Curte a constatat că actul de numire în funcția publică de conducere de director coordonator al Oficiului Județean pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie Ialomița, funcție în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curții Constituționale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă și obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituționalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, în temeiul căruia a fost numit reclamantul în funcția de conducere arătată, este de natură a antrena și viciul de legalitate al actului administrativ de eliberare din funcție, așa cum corect a stabilit instanța de fond, atunci când a apreciat că actul administrativ atacat, obiect al acțiunii judiciare de față este nelegal.
În același sens, înalta Curte are în vedere și considerentele Curții Constituționale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituționalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 și nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că „lipsirea de temei constituțional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanțe de urgență)".
Cu privire la excepția lipsei de obiect invocată, înalta Curte reține că excepția este neîntemeiată, atâta timp cât obiectul cauzei îl reprezintă anularea ordinului nr. 2483 din 9 octombrie 2009 emis de pârât, care își produce efecte asupra reclamantului, astfel încât la momentul soluționării prezentei cauze obiectul cererii deduse judecății este actual.
De asemenea, instanța de control judiciar a constatat atât excepția inadmisibilității acțiunii, cât și excepțiile de tardivitate și lipsă de interes sunt neîntemeiate, apreciind că instanța de fond în mod corect a soluționat aceste excepții, iar motivarea instanței va fi menținută.
Însă situația reintegrării în funcția deținută, pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituțional, nu poate fi validată de instanța de control judiciar, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje Injustiție prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalități anterioare.
Instanța de control judiciar a analizat temeinicia acțiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înțelege „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat', și a apreciat că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) din aceeași lege, se poate adresa instanței de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Or, în cauză, actul administrativ de eliberare din funcție a fost emis de autoritatea pârâtă în temeiul unor dispoziții neconstituționale, motiv pentru care în mod corect a fost admisă acțiunea ce viza acest capăt de cerere, însă reîncadrarea reclamantului în funcția de conducere deținută în temeiul unui act de numire, de asemenea, neconstituțional nu poate fi acceptată de această instanță și, pentru aceste considerente recursul formulat de autoritatea pârâtă a fost admis.
Așa fiind, declararea neconstituționalității și eliminarea din ordinea juridică a înseși prevederilor legale în baza cărora a fost înființat postul de director coordonator și de numire în funcție, măsura de reintegrare a intimatului-reclamant este lipsită de temei legal.
Această concluzie este susținută și de considerentele Deciziilor nr. 413 și nr. 414/2010 ale Curții Constituționale care, exercitând controlul de constituționalitate asupra legii de modificare și completare a Legii nr. 188/1999, anterior promulgării, a reținut că, începând cu data de 28 februarie 2010, funcția de director coordonator nu mai există, reglementarea în vigoare cu privire la conducătorii serviciilor publice deconcentrate fiind cea anterioară modificărilor aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 și prin O.U.G. nr. 105/2009, acesta fiind un efect specific al pierderii legitimității constituționale a celor două ordonanțe de urgență menționate, sancțiune pe care Curtea Constituțională o consideră „diferită și mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ".
Cu privire la drepturile bănești acordate reclamantului, Înalta Curte reține că punerea în aplicare a celor două ordonanțe de urgență menționate, prin numirea și revocarea din postul de director coordonator în interval de numai 5 luni, din motive ce exclud culpa intimatului-reclamant, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acestuia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin repararea pagubei cauzate, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 106 din Legea nr. 188/1999.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge cererea de reintegrare în funcție a reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de M.A.P.D.R. împotriva sentinței nr. 2479 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului B.I.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2012.