Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.I. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea de redobândire a cetățeniei române și obligarea acestuia la analizarea/avizarea cererii sale în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 1000 RON reprezentând prejudiciul moral cauzat prin nesoluționarea în termen rezonabil a dosarului.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a depus, personal, la Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, cererea de redobândire a cetățenie române și actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor legale, cererea fiind înregistrată sub nr. 2507/RD/2006.
Reclamantul a mai arătat că de la momentul înregistrării cererii s-a interesat periodic în legătură cu stadiul soluționării dosarului, depunând inclusiv o cerere de urgentare a soluționării acestuia, primind de fiecare dată răspunsuri neconcludente.
Prin sentința civilă nr. 311 din data de 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române în termen scurt, rezonabil, respingând cererea de acordare a daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, redobândirea cetățeniei române prin cerere adresată misiunii diplomatice a României la Chișinău, autoritatea publică competentă având obligația de a înregistra cerere formulată în vederea parcurgerii procedurii prevăzută de dispozițiile Legii nr. 21/1991.
Curtea a arătat că, în condițiile în care legea specială în materie, respectiv Legea nr. 21/1991, nu prevede un termen în care autoritatea pârâtă cu atribuții în domeniu are obligația de a soluționa cererile formulate de persoane care doresc redobândirea cetățeniei române, se impune respectarea dispozițiilor cuprinse în norma generală, Legea nr. 554/2004, și a dreptului oricărui cetățean la soluționarea cererii, într-un termen rezonabil.
Instanța de fond a apreciat că prin constatarea refuzului nejustificat al pârâtului și obligarea acestuia la analizarea cererii formulate de reclamant în termenul solicitat se produce o acoperire satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit de către aceasta.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca rămasă fără obiect, pentru motive încadrate în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că, deși în apărarea formulată a învederat instanței că în ședința din 28 octombrie 2009 Comisia pentru Cetățenie a analizat și avizat pozitiv cererea reclamantului, afirmație susținută de probe, respectiv adresa nr. 624/DC din 15 ianuarie 2010 emisă de Direcția Cetățenie și depusă în copie la dosarul cauzei, instanța de fond nu a reținut acest argument.
A mai susținut recurentul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în materie, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 referitoare la soluționarea unei cereri în termen de 30 de zile, și nu dispozițiile speciale ale Legii nr. 21/1991.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., față de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Astfel, potrivit adresei nr. 624/DC din 15 ianuarie 2010 emisă de Ministerul Justiției (fila 13 din dosarul de fond), cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de intimatul-reclamant a fost examinată și avizată pozitiv de Comisia pentru cetățenie în ședința din 28 octombrie 2009.
Potrivit aceleiași adrese, Comisia pentru cetățenie a întocmit un raport în care a menționat îndeplinirea condițiilor legale privind redobândirea cetățeniei române, raport ce urmează a fi înaintat Ministrului Justiției, potrivit prevederilor art. 17 din Legea nr. 21/1991.
Înalta Curte constată că demersurile efective ale pârâtului-recurent în sensul soluționării cererii reclamantului au intervenit după sesizarea instanței de fond de către acesta, și, în plus, recurentul-pârât nu a mai depus alte înscrisuri doveditoare ale avizării cererii reclamantului, suplimentar față de adresa emisă de către unul dintre departamentele sale, situație în care, sub acest aspect, nu sunt motive pentru reformarea hotărârii instanței de fond.
Reclamantul-intimat a depus cererea de redobândire a cetățeniei române încă din anul 2006, fără ca această cerere să fi fost procesată de către autoritatea pârâtă până la momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, context în care în mod corect a reținut instanța de fond incidența art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul nesoluționării cererii reclamantei într-un termen rezonabil.
Termenele prevăzute de Legea nr. 21/1991, invocate în apărare de către recurent, se referă la întreaga procedură de analizare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nu exclud, ba chiar impun o anumită celeritate procedurală, fiind esențialmente subsumate principiului privind soluționarea cererilor într-un termen rezonabil.
În acest context, soluția instanței de fond este legală și se impune a fi menținută.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 311 din data de 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2011.