Recurs declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene, cerere formulată în faza de recurs. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : încheiere
- cerere de sesizare a CJCE
- inadmisibilitate
- recurs
Legea nr. 340/2009, art. 2
C.proc.civ., art. 299, art. 377
Prevederile alin. (5) al art. 2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană deschid calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Prin urmare, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție, formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ., este, de asemenea, irevocabilă și cum această încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, recursul ca inadmisibil.
Secția I civilă, decizia nr. 124 din 21 ianuarie 2013
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Iași, reclamantele L.E.D. și A.C.C.D. au contestat, în contradictoriu cu intimații Casa de Pensii a municipiului București și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, deciziile nr.24xxx din 19.08.2010, 14.10.2010 și 28.07.2011 respectiv nr. 23xxx din 20.08.2010, 28.10.2010 și 22.07.2011 emise de pârâtă, solicitând constatarea nulității absolute a deciziilor de recalculare/revizuire a pensiei emise în temeiul OUG nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010 și a tuturor deciziilor de recalculare/revizuire subsecvente, respectiv a deciziilor emise pe numele L.E.D. nr. 24xxx din 19.08.2010, prin care s-a dispus recalcularea pensiei în baza Legii nr. 119/2010 și a HG nr. 737/2010), nr.5x din 14.04.2010 și nr. 24xxx din 28.07.2011 precum și a deciziilor emise pe numele A.C.C.D. nr. 23xxx din 20.08.2010, nr. 23xxx din 28.10.2010 și nr. 23xxx din 22.07.2011 ; restabilirea situației anterioare emiterii deciziilor de recalculare/revizuire enumerate mai sus în sensul achitării sumelor de bani reprezentând diferența dintre pensia stabilită conform Legii nr. 223/2007 în baza deciziei de pensionare nr. 24xxx din 11.12.2008 (pe numele L.E.D.), respectiv nr. 23xxx din 27.11.2008 (pe numele A.C.C.D.) și pensia recalculată în temeiul OUG nr. 59/2011 și a Legii nr. 119/2010, precum și repunerea și plată a deciziilor de pensionare nr. 24xxx din 11.12.2008 respectiv nr. 23xxx din 27.11.2008 în conformitate cu prevederile Legii nr. 223/2007.
Prin sentința civilă nr. 2789 din data de 14.102.2011 pronunțată de Tribunalul Iași, Secția civilă, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia; a fost admisă contestația; s-au anulat deciziile emise pe numele contestatoarei L.E.D. nr. 24xxx din 19.08.2010, 14.10.2010 și 28.07.2011 de către intimata Casa de Pensii a municipiului București, precum și cele emise pe numele contestatoarei A.C.C.D. nr. 23xxx din 20.08.2010, 28.10.2010 și 22.07.2011; pe cale de consecință, s-a dispus menținerea și repunerea în plată a deciziei nr. 24xxx din 11.12.2008 emisă de intimată pe numele contestatoarei L.E.D. precum și decizia nr. 23xxx din data de 27.11.2008 emisă de intimată pe numele contestatoarei A.C.C.D.; a fost obligată intimata Casa de Pensii a municipiului București să achite contestatoarei L.E.D. diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. 24xxx din data de 11.12.2008 și pensia stabilită prin deciziile ulterioare (anulate prin prezenta) și contestatoarei A.C.C.D. diferența dintre pensia stabilită prin decizia nr. 23xxx din data de 27.11.2008 și pensia stabilită prin deciziile ulterioare (anulate prin prezenta); a fost obligat intimatul Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale să aloce fondurile necesare repunerii în plată a deciziilor de pensionare nr. 24xxx din 11.12.2008 și 23xxx din 27.11.2008 emise pe numele contestatoarelor.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Casa de Pensii a municipiului București.
La termenul din 27 aprilie 2012, Curtea de Apel Iași, Secția litigii de muncă și asigurări sociale a respins excepțiile nulității recursului, lipsei de obiect a recursului și lipsei de interes, invocate de intimate, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene formulată de intimatele reclamante și, în temeiul dispozițiilor art. 151 C.proc.civ., a dispus repunerea cauzei pe rol.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut următoarele :
În ceea ce privește excepțiile nulității, lipsei de obiect și lipsei de interes a recursului declarat de Casa de Pensii a Municipiului București, invocate de reclamante, a constatat următoarele:
Deși recursul este conceput în sistemul actualului Cod de procedură civilă ca fiind o cale extraordinară de atac, un ultim nivel de jurisdicție în care părțile în litigiu își pot apăra drepturile lor subiective, este de subliniat că în materia supusă judecății, respectiv cea a litigiilor de asigurări sociale, recursul este o cale de atac devolutivă, motivat de faptul că hotărârile pronunțate pe fond nu sunt susceptibile de apel.
Astfel, cum jurisdicția asigurărilor sociale se realizează prin tribunale ca instanțe de fond și curți de apel, ca instanțe de recurs, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3041 C.proc.civ.
Ca atare, Curtea poate examina cauza sub toate aspectele ce țin de legalitate și temeinicia deciziilor contestate, iar excepția nulității recursului pentru încălcarea art. 3021 (1) lit. c) și a art. 306 C.proc.civ. a fost respinsă.
Cât privește excepția lipsei de obiect, se constată că în materia asigurărilor sociale sentințele pronunțate de tribunale pe fond sunt definitive și executorii.
Punerea în executare de către recurenta Casa de Pensii a Municipiului București a sentinței Tribunalului București prin emiterea de noi decizii pentru cele două contestatoare și achitarea diferențelor de pensie constituie o executare benevolă a unei hotărâri judecătorești definitive și nu influențează soluționarea căii de atac.
Totodată, nu există la dosarul de recurs vreo manifestare expresă de voință a recurentei în sensul achiesării la drepturile pretinse de contestatoarele intimate ori renunțării la judecata căii de atac. Ca urmare, și excepția lipsei de obiect a recursului a fost respinsă.
Cu privire la excepția lipsei de interes a pârâtei Casa de Pensii a municipiului București în declararea recursului, Curtea a constatat că legalitatea și temeinicia deciziilor de recalculare și revizuire a pensiilor speciale a fost analizată de tribunal nu doar prin prisma proporționalității ingerinței cu scopul urmărit ci și sub alte aspecte, ca de exemplu cel al lipsirii contestatoarelor de dreptul de proprietate asupra unui bun, prin încălcarea art. 1 din Protocolul 1 la CEDO.
Acest aspect fiind criticat de recurentă în mod expres, instanța a apreciat ca fiind neîntemeiată excepția lipsei de interes a acestei pârâte în promovarea căii de atac și, ca atare, a respins-o.
Referitor la cererea intimatelor D.L.E. și C.D.A.C. de înaintare către CJCE a întrebărilor preliminare privind incidența în litigiu a jurisprudenței acestei instanțe europene în cauzele Saieva vs. Caisse de compensation des allocations familiales - 32/76 și Mario Viva vs Fonds National de Retraite des Ouvriers Mineurs – 83/87 ca și a Directivei 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea pensiilor ocupaționale, aceasta a fost respinsă.
Potrivit art. 2 alin.(1) din Legea nr.340/2009, instanța de judecată, din oficiu sau la cerere poate solicita CJUE să se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură și care se referă la validitatea sau interpretarea dreptului UE în cazul în care apreciază că o decizie în această privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri.
Ca atare, obiect al unei asemenea cereri poate fi interpretarea tratatelor, a actelor instituțiilor comunitare (deci a dreptului Uniunii) și validitatea actelor instituțiilor comunitare.
Principiile generale de drept aplicabile în ordinea juridică comunitară pot fi de asemenea interpretate însă instanța comunitară nu poate oferi unei jurisdicții naționale elementele de interpretare necesare aprecierii incidenței într-o cauză pendinte a unei dispoziții comunitare (în speță Directiva 2003/41/CE).
Cu atât mai mult, CJCE nu poate constata incidența într-o cauză a jurisprudenței sale în anumite spețe, acest aspect fiind în exclusivitate la aprecierea judecătorului național.
Aplicarea dreptului sau a jurisprudenței Uniunii la situația de fapt ce face obiectul acțiunii revine doar instanței naționale, Curtea nefiind competentă a se pronunța pe aceste aspecte.
Reclamantele au declarat recurs împotriva încheierii din 27 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, criticând-o sub aspectul respingerii cererii lor de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene.
În motivare, recurentele au reluat argumentele pentru care, în opinia lor, se impune formularea unor întrebări preliminare și sesizarea în acest sens a Curții de Justiție a Comunităților
Europene.
În ce privește admisibilitatea recursului, au susținut că aceasta se justifică în raport de dispozițiile art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009,
Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului, analizând-o cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.proc.civ. și pe care a admis-o, pentru considerentele care succed:
Împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.
Potrivit dispozițiilor art.299 alin.(1) C.proc.civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului. Dispozițiile art. 282 alin. (2) Cod procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător.”
În speță, prin încheierea recurată s-a respins o cerere de sesizare a CJCE formulată în faza de recurs, deci într-o etapă procesuală în care hotărârea asupra fondului este irevocabilă în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ., astfel că și încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE este, de asemenea, irevocabilă.
Din interpretarea dispozițiilor art. 299 C.proc.civ., coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) pct. 4 C.proc.civ., se desprinde concluzia că hotărârile date în recurs, fiind irevocabile, nu pot fi atacate cu recurs.
Întrucât, în speță, hotărârea asupra fondului, respectiv hotărârea ce se va da asupra recursului cu care Curtea de Apel Iași a fost învestită, are caracterul de hotărâre irevocabilă, nesusceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, nici încheierea de respingere a cererii de sesizare a CJCE nu poate fi atacată cu recurs, fiind și ea irevocabilă.
Contrar susținerilor recurentelor, dispozițiile art. 2 alin.(5) din Legea nr. 340/2009 nu justifică admisibilitatea căii de atac exercitate.
Astfel, art.2 din Legea nr. 340/2009 privind formularea de către România a unei declarații în baza prevederilor art. 35 paragraful (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede: „(1) Instanța de judecată, din oficiu ori la cerere, poate solicita Curții de Justiție a Comunităților Europene sa se pronunțe cu titlu preliminar asupra unei întrebări ridicate într-o cauză de orice natură si care se referă la validitatea sau la interpretarea unuia dintre actele prevăzute la art. 35 paragraful (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în cazul în care apreciază că o decizie în aceasta privință este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (2) Dacă cererea este formulată în fața unei instanțe a cărei hotărâre nu mai poate fi atacată prin intermediul căilor ordinare de atac, solicitarea Curții de Justiție a Comunităților Europene de a se pronunța cu titlu preliminar este obligatorie, dacă aceasta este necesară pentru pronunțarea unei hotărâri în cauză. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1), judecata poate fi suspendată, iar în cazurile prevăzute la alin. (2), suspendarea judecății este obligatorie.”
Alin. (5) al art. 2 din acest act normativ, invocat de recurente în susținerea admisibilității căii de atac, prevede: „Încheierea prin care instanta se pronunță asupra suspendării judecății poate fi atacată cu recurs la instanta superioară, în termen de 72 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, sau de la comunicare, pentru cei lipsă. ”
Se constată că legea specială deschide calea recursului numai împotriva încheierii prin care instanța se pronunță asupra suspendării judecății, concomitent sesizării Curții de Justiție.
În speță, prin încheierea recurată s-a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Comunităților Europene, cu consecința continuării judecății.
Ca atare, această încheiere nu se circumscrie dispozițiilor art. 2 alin. (5) din Legea nr. 340/2009, astfel că aceste dispoziții nu pot justifica admisibilitatea recursului exercitat în cauză.
Față de considerentele prezentate, Înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C.proc.civ.