Notificare privind restituirea unui imobil, formulată doar de unul dintre moștenitori atât în nume propriu cât și în numele celorlalți comoștenitori în lipsa unui mandat la data formulării cererii. Gestiune de afaceri. Ratificare. Dreptul tuturor moștenitorilor la restituire.
Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Gestiunea de afaceri.
Index alfabetic : gestiune de afaceri
- notificare
- imobil
- moștenitori
Legea nr. 10/2001, art. 4
Pentru a fi în prezența gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, în același timp, în interes propriu și în interesul altuia, iar ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract de mandat.
Așadar, formularea notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, de către persoana îndreptățită atât în nume propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori, conduce la concluzia că între persoana notificatoare și aceștia din urmă a operat gestiunea de afaceri, deoarece prin cererea formulată, persoana notificatoare a făcut un act juridic util celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare, întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale și cum aceștia au înțeles să își însușească notificarea formulată de comoștenitoarea lor pentru imobil, au dreptul la restituire chiar în lipsa unei procuri valabile la data formulării cereri de restituire.
Ca atare, față de principiul indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea notificatoarei care nu a încercat excluderea celorlalți moștenitori, rezultă că, prin demersurile făcute, a urmărit valorificarea drepturilor succesorale în cadrul Legii nr. 10/2001, de către toți moștenitorii.
Secția I civilă, decizia nr. 271 din 20 ianuarie 2012
Reclamanții G.G., D.M., S.D., B.M., N.I., B.(O.)M.V., B.C. și B.C. au chemat în judecată Municipiului București, prin Primarul General și S.C. AVL Berceni S.A., pentru a fi obligați pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, compus din construcție și teren de 250 mp.
Prin sentința civilă nr. 640 din 11.05.2010, Tribunalul București, Secția a V-a civilă a admis acțiunea și a obligat pârâții să lase reclamanților, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, compus din construcție și teren de 250 mp.
Prima instanță a reținut că, prin notificarea nr. 2546/2001, reclamanta B. (fostă O.) M.V., fiica E.B., a solicitat restituirea în natură a imobilului, arătând că imobilul a fost confiscat de la tatăl mamei sale, B.G., decedat la 28.12.1983. Unitatea deținătoare nu a soluționat notificarea în termenul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001, nici până la data prezentului dosar.
La cererea instanței, C.N.S.A.S. a comunicat sentința penală nr. 75/1961 a Tribunalului Militar, din analiza căreia rezultă că autorul reclamanților a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii sale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 209 alin.(1) C.pen.
Potrivit contractul de vânzare-cumpărare autentificat la Secția a IX-a Notariat a Tribunalului Ilfov sub nr. 5259/1940, transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Tribunalului Ilfov sub nr. 2144/1940, B.G. a cumpărat de la M.E. terenul de 250 mp, situat în București, iar prin procesul verbal nr. 47361/1940 întocmit de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, s-a dispus înscrierea în cartea funciară a imobilului format din teren de 250 mp și un corp de casă, parter cu 2 camere și bucătărie, pe numele lui B.I.G.
Ca urmare a pronunțării sentinței penale nr. 75/1961 și în executarea măsurii confiscării averii, s-au emis decizia nr. 886/1964 a Sfatului Popular al Raionului Nicolae Bălcescu și procesul verbal încheiat la 8 mai 1964 al executorului judecătoresc, prin care au fost preluate de la condamnatul B.G. terenul de 250 mp și din construcție, întregul imobil fiind ulterior închiriat familiei lui B.G., după cum rezultă din fișa imobilului, în prezent imobilul fiind ocupat de familia B.M.V., reclamantă în prezenta cauză.
Potrivit certificatului de moștenitor sau legatar nr. 343/1996, precum și certificatelor de deces, B.G. a decedat la 27.12.1983, iar soția acestuia, B.P., a decedat la 14.11.1993, moștenitorii lui B.G. fiind soția supraviețuitoare, B.P. și aceasta decedată, precum și descendenții de gradul I: G.E., B.E., B.I., S.D., B.M.
B.E., moștenitoare a defunctului G.B., fiică a acestuia, a decedat la 4 mai 2005, moștenitoarea sa fiind reclamanta B.M.V., persoană care a formulat notificarea în baza Legii nr. 10/2001.
Prima instanță a mai reținut că, deși doar B.M.V. a formulat notificarea, acțiunea a fost formulată de toți moștenitorii defuncților B.G., B.P. și B.E., notificatoarea formulând acțiunea alături de aceștia și necontestând calitatea de moștenitori a celorlalți reclamanți.
Fată de înscrisurile anterior analizate, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, drept ce a aparținut autorului lor, făcând și dovada calității de persoane îndreptățite, potrivit art. 3, art. 4 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, s-a făcut dovada că imobilul a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, prin hotărârea de condamnare pentru o infracțiune politică, astfel că sunt incidente cauzei dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001.
Atât construcția, ca și terenul de 250 mp sunt spații libere, în înțelesul legii, nefiind înstrăinate altor persoane, potrivit art. 7 alin. 1/1, astfel că sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001. Mai mult, se constată că imobilul nu a fost preluat efectiv de stat niciodată, rămânând în folosința familiei lui B.G., membrilor familiei acestuia fiindu-le închiriat imobilul și în prezent.
În consecință, prin raportare la considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și Decizia nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție, tribunalul a admis acțiunea.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.
În motivare a arătat că, deși notificarea a fost formulată exclusiv de B.M.V., acțiunea a fost semnată de către toți moștenitorii defuncților B.G., B.P. și BE.
Apelantul a mai subliniat faptul că, prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului din str. C. nr. 11 - 13, iar notificarea este doar pentru imobilul din str. C. nr. 11, fără a se regăsi la dosar o expertiză care să clarifice situația de fapt a imobilului și nu există o adresă de la nomenclatură urbană privind numerele poștale la care notificatoarea a făcut referire în acțiune.
Din interpretarea art. 45 alin. (2) și (4) coroborat cu art. 46 alin.(2) din Legea nr. 10/2001 și art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 din aceiași lege rezultă că, în situația în care imobilul preluat de stat a fost înstrăinat fostului chiriaș, rezolvarea acțiunii formulate împotriva subdobânditorului nu se poate face în temeiul dispozițiilor dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate, ci numai în baza prevederilor Legii nr. 10/2001.
În consecință, legiuitorul permite revendicarea imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 numai în condițiile Legii nr. 10/2001, act normativ cu caracter special, care se aplică cu prioritate față de prevederile art. 480 C.civ., care constituie dreptul comun în materia revendicării.
Prin decizia civilă nr. 71/A din 06 decembrie 2010, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul, a schimbat în parte sentința, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M.V. și a respins acțiunea formulată de ceilalți reclamanți, ca nefondată.
Curtea a reținut următoarele considerente:
Cu privire la calificarea cererii de chemare în judecată, a constatat că reclamanții au invocat în drept prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, fiind incidente soluțiile statuate prin deciziile în interesul legii nr. IX din 20 martie 2006 și nr. XX din 19 martie 2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.
Curtea a mai reținut că soluționarea pe fond a notificării, inclusiv în cadrul exercitării controlului judiciar, presupune respectarea tuturor dispozițiilor legale care reglementează procedura de restituire. Practic, odată cu substituirea în atribuțiile unității deținătoare, instanța judecătorească trebuie să ia măsuri în același cadru juridic, neputând astfel să aplice reguli proprii altor instituții de drept, cum este acțiunea în revendicare de drept comun.
Prin notificare, reclamanta B.M.V. a arătat că „revendic în numele mamei mele clădirea și terenul aferent de la adresa mai sus menționată". Totodată, a învederat că „cerem revenirea proprietății la proprietarul de drept, respectiv moștenitorilor". Prin ultima propoziție a arătat și că „anexez notificării copii ale actelor cu care justificăm și revendicăm dreptul asupra proprietății". Se remarcă astfel utilizarea alternativă și inconsecventă a singularului și pluralului verbelor și substantivelor.
Chiar admițând, în contextul dat, că folosirea pluralului substantivului „moștenitor", deși imediat după substantivul „proprietar" la singular, ar demonstra voința notificatoarei de a-i reprezenta și pe ceilalți succesori, în cauză nu s-a dovedit și existența unor mandate din partea acestora, ceea ce lipsește de efecte juridice eventuală sa intenție în sensul arătat.
Necontestarea de către notificatoare a calității de moștenitori a celorlalți reclamanți nu are nicio relevanță, câtă vreme dispozițiile legale anterior citate le impuneau acestora formularea unei/unor notificări privind restituirea imobilului.
Mai mult decât atât, potrivit certificatului de moștenitor nr. 343/1996 eliberat de notar public G.D., de pe urma foștilor proprietari au rămas, în calitate de succesori: G.E., B.E., B.I., S.D. și B.M., iar potrivit certificatului de naștere nr. 1648/1969, eliberat de Primăria Sectorului 4 București, B.M.V. este fiica lui B.E. In aceste condiții, numai pentru reclamanții B.M.V. și B.M. s-a făcut dovada calității de moștenitori ai persoanelor îndreptățite la restituire, în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Instanța de apel a apreciat întemeiată susținerea apelantului, în sensul că, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat restituirea în natură a imobilului din str. C. nr. 11-13, notificarea a privit imobilul din str. C. nr. 11, iar în cauză nu s-a făcut o expertiză tehnică de individualizare a acestuia.
Pe de altă parte, a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 5259/1940 de fostul Tribunal Ilfov - Secția Notariat, G.B. a dobândit o porțiune de teren de 250 mp situat în București. Din procesul verbal întocmit la data de 27.10.1941 de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare în București rezultă că proprietarul a solicitat înscrierea imobilului situat la această adresă, în baza contractului menționat, cu precizarea că de această dată a fost indicată și o clădire din paiantă acoperită cu carton.
În declarația individuală pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și asimilate lor nr. 10734/1950, proprietarul imobilului, B.G., a indicat adresa str. C. nr. 11, București.
Prin procesul verbal încheiat la data de 8.05.1964 în dosarul nr. 9157/1961 de Tribunalul Popular al Raionului N. Bălcescu - executorii judecătorești, s-a constatat aplicarea măsurii confiscării totale a averii personale a condamnatului B.G., în temeiul sentinței penale nr. 75/1961, rămasă definitivă, și anume 1/2 din imobilul casă de locuit situat în București, str. C. nr. 11, raionul N. Bălcescu, construit din paiantă și terenul loc de casă de 250 mp (25x10 m) pe care se construit imobilul respectiv, situat în București, str. C. nr. 11, raionul N. Bălcescu.
Prin decizia nr. 886/1964 emisă de fostul Sfat Popular al Raionului Nicolae Bălcescu, având în vedere și procesul verbal respectiv, s-a dispus trecerea, între altele, a imobilului din str. C. nr. 11, fostă proprietate a numitului B.G., în administrarea operativă directă a întreprinderii de administrație locativă a raionului.
Potrivit adresei nr. 841539/9274/2009 emise de Primăria Municipiului București, Serviciul Nomenclatură Urbană, artera de circulație din București, sector 4, care poartă denumirea de str. C., a purtat denumirea de F.G.R. până la nivelul anului 1943. La nivelul anului 1945 figurau următoarele: - număr poștal nou 11 (nr. vechi 11) pe str. C.; - număr poștal nou 13 (nr. vechi 13) pe str. C.
Potrivit registrului de revizuire a numerotării imobilelor și apartamentelor - 1948, imobilul figura înscris la nr. 11-13 pe str. C. S-a făcut precizarea că evidențele menționate nu sunt însoțite de schițe/planuri cu identificarea imobilului la care face referire. Potrivit evidențelor cadastrale, la nivelul anului 1986, a fost consemnat imobilul cu nr. 11-13 pe str. C., sector 4, București.
Conform adresei nr. 555654/12373/2006 emise de Primăria Municipiului București, Serviciul Evidență Proprietăți, în evidențele cadastrale întocmite pe bază de declarații în anul 1986, imobilul din str. C. nr. 11-13, sector 4, a fost înscris cu teren în suprafață de 254 mp, din care 50 mp construcții, proprietate de stat, categoria de folosință „construcții și curți", cu posesor de parcelă la data întocmirii evidențelor INT ICRAL (întreprinderea de construcții, reparații și administrare locativă) Berceni.
Pe baza actelor menționate se pot stabili schimbările care au intervenit cu privire la adresa imobilului în litigiu. Astfel, la momentul dobândirii de către autorul persoanei care a formulat notificarea, terenul, în suprafață de 250 mp, figura în str. G.R. nr. 11. La nivelul anului 1943, str. F.G.R. a primit denumirea de str. C. Nu există nicio informație din care să rezulte o schimbare a numărului poștal până în anul 1948 și nici după revizuirea care a avut loc în acel an. Din contră, în anul 1945 au fost păstrate vechile numere. începând cu anul 1948, în evidențele Primăriei Municipiului București, ținute în registrul de revizuire a numerotării imobilelor, figurează înscris nr. 11-13 pe str. C. Faptul că a intervenit numai o renumerotare, iar nu o alipire, rezultă din identitatea de suprafață, de 250/254 mp, care reiese din evidențele aceleiași instituții.
Distinct de aceasta, a mai reținut că, actul de preluare fiind procesul verbal încheiat la data de 8.05.1964 în dosarul nr. 9157/1961 de Tribunalul Popular al Raionului N. Bălcescu, Executorii judecătorești, în care se face referire atât la terenul în suprafață de 250 mp, cât și la construcție, sunt incidente prevederile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, nu există probe contrare constatării dreptului de proprietate în patrimoniul autorilor contestatorilor la momentul preluării abuzive. Din contră, dovezile administrate confirmă situația reținută de prima instanță. Astfel, pe lângă faptul că, fiind proprietarii terenului, implicit autorii contestatorilor erau și proprietarii construcțiilor aflate pe acest teren, având în vedere regulile în materie de accesiune imobiliară artificială, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 492 - 494 C.civ., la dosar a mai fost depus și procesul verbal întocmit la data de 27.10.1941 de Comisiunea pentru înființarea cărților funciare, care confirmă această stare de drept.
Cât privește motivele de apel referitoare la situația în care imobilul preluat de stat a fost înstrăinat fostului chiriaș, s-a reținut că acestea nu au nicio legătură cu cauza. În speță, în cuprinsul adresei nr. 841539/9274/2009 emise de Primăria Municipiului București, Serviciul Nomenclatură Urbană s-a precizat că imobilul în discuție este ocupat de familia B.M.V., în baza contractului de închiriere nr. 3940/2006, prelungit conform O.U.G. nr. 8/2004.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamanții G.G., D.M., S.D., B.M., N.I., B.M.V., B.C., B.C., B.A. și B.E., invocând dispozițiile art.304 pct.6 și pct.9 C.proc.civ.
Referitor la dispozițiile art. 304 pct.6 C.pr.civ., recurenții reclamanți arată că instanța de apel tratează incidența în speță a prevederilor art. 22 și art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001 ca motive de apel, cu încălcarea principiului disponibilității. Efectul devolutiv al apelului este limitat la regula potrivit căreia instanța de apel va proceda la o noua judecata asupra fondului, numai în limitele criticilor apelantului.
Motivele de apel vizează partea din sentința referitoare la suprafața de 250 mp teren pe care au revendicat-o, fără a se referi și la construcție. Ca urmare, devin incidente dispozițiile art. 295 C. pr. civ., potrivit cărora instanța va verifica în limitele cererii de apel stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către tribunal.
Faptul că notificarea a fost formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 doar de către reclamanta B.M.V. nu se poate substitui într-un motiv de apel, astfel cum a reținut instanța de apel. Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea părții de a supune judecății în apel toate problemele de fapt și de drept care au fost ridicate în prima instanță. Din actele cauzei rezultă, fără că apelantul Municipiul București, prin Primarul General, nu s-a prezentat la judecata în fond și nu a depus întâmpinare, sens în care devin incidente dispozițiile art.292 C.pr.civ, care prevăd sancțiunea decăderii, potrivit căreia apelantul nu va mai putea invoca în apel motive noi care nu au mai fost invocate la fond sau arătate în motivarea apelului.
Problema de fapt și de drept a lipsei de identitate dintre notificatoare și ceilalți reclamanți a fost subliniata de instanța de fond în considerentele sentinței.
Raportat la faptul că hotărârea primei instanțe a fost atacată numai cu privire la anumite aspecte, faptul neformulării notificării de către toți moștenitorii, precum si dovada calității de moștenitori a reclamanților au intrat în puterea lucrului judecat.
Cu privire la pct. 9 al art.304 C.pr.civ., instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea legii, în sensul că a judecat probleme de fapt și de drept intrate în puterea lucrului judecat.
Referitor la împrejurarea că, spre deosebire de acțiune, notificarea a fost formulată doar de unul dintre moștenitori, recurenții arată că legal și temeinic a reținut instanța de fond că notificatoarea nu a contestat calitatea de moștenitori a celorlalți reclamanți. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 3 și art.4 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire. Reclamanta notificatoare a înțeles să formuleze acțiunea alături de ceilalți moștenitori legali ai defuncților proprietari ai imobilului revendicat.
Examinând decizia în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Deși, prin recursul declarat, recurenții reclamanți au invocat și dispozițiile art. 304 pct. 6 C.pr.civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, vizând tot o aplicare greșită a legii, astfel că dezvoltarea acestora permite încadrarea lor în art. 304 pct. 9 C.pr.civ., fiind analizate împreună cu susținerile subsumate acestui motiv de recurs, astfel cum au fost formulate de recurenți.
Recurenții au susținut că, prin considerentele reținute, instanța de apel ar fi încălcat limitele efectului devolutiv al apelului și ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut prin motivele de apel de către pârât. Or, o asemenea ipoteză nu se regăsește în speță, deoarece instanța s-a pronunțat asupra motivelor de apel astfel cum au fost invocate de pârât, Curtea de apel arătând că „deși notificatoarea B.M.V. a formulat notificarea, acțiunea a fost semnată de către toți moștenitorii defuncților B.G., B.P. și B.E.".
Susținerile recurenților sunt, însă, întemeiate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, recurenții reclamanți au solicitat obligarea pârâților Municipiul București, prin Primarul General și S.C. AVL Berceni S.A să lase, în deplină proprietate și liniștită posesie, imobilul situat în București, compus din construcție și teren de 250 mp.
Prin notificarea nr. 2546/2001, reclamanta a arătat că „revendic în numele mamei mele clădirea și terenul aferent de la adresa mai sus menționată". Totodată, a învederat că „cerem revenirea proprietății la proprietarul de drept, respectiv moștenitorilor". Prin ultima propoziție a arătat și că „anexez notificării copii ale actelor cu care justificăm și revendicăm dreptul asupra proprietății."
Instanța de apel a reținut, în mod greșit, că lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării echivalează cu lipsa unei notificări și că, prin urmare, reclamanții care nu au sesizat personal unitatea deținătoare nu au dreptul la restituire.
Conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificare s-a transmis către moștenitori. În cauză, faptul că reclamanții au calitatea de moștenitori nu a fost contestat.
Prin introducerea alin.(4) la art.4 din Legea nr. 10/2001 (prin Legea nr.247/2005), text care stabilește că: „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire", s-a consacrat punctul de vedere preponderent existent în practica judiciară creată de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în sensul că, împrejurarea că numai o parte dintre moștenitorii proprietarilor deposedați de stat au cerut restituirea imobilului are relevanță doar în sensul că el se cuvine celor ce s-au conformat Legii nr. 10/2001, prin efectul dreptului de acrescământ, indiferent de cotele lor succesorale.
Dispozițiile prevăzute de art.4 alin.(4) au scopul de a proteja interesele de ordin privat ale moștenitorului care formulează notificare, astfel că pot fi invocate doar de partea în favoarea căreia norma a fost edictată, respectiv persoana care a formulat notificare, împotriva celorlalți moștenitori. In speță, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General nu are niciun beneficiu prin invocarea acestui text legal, fiindu-i indiferent dacă imobilul este restituit în favoarea unuia sau a tuturor reclamanților, obligația de restituire operând în ambele situații pentru întregul imobil.
Pe de altă parte, având în vedere modul în care a fost formulată notificarea (atât în nume propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori), precum și atitudinea notificatoarei și a celorlalți moștenitori, se constată că între persoana notificatoare și recurenții reclamanți a operat gestiune de afaceri, în sensul că, prin notificarea formulată, B.(fostă O.)M.V. a făcut un act juridic util celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare, întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale.
Pentru a fi în prezența gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, în același timp, în interes propriu și în interesul altuia.
În plus, ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract de mandat. Or, reclamanții au arătat, chiar prin acțiunea introductivă că, își însușesc notificarea formulată de comoștenitoarea lor pentru imobilul în litigiu.
Ca atare, față de principiul indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea notificatoarei care nu a încercat excluderea celorlalți moștenitori, rezultă fără echivoc că, prin demersurile făcute, a urmărit valorificarea drepturilor succesorale în cadrul Legii nr. 10/2001, de către toți moștenitorii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Înalta Curte a admis recursul și, în baza art. 312 alin.(3) din același cod, a modificat în tot decizia recurată, în sensul că, potrivit art. 296 C.pr.civ., a respins ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva sentinței de fond.