Obligarea titularului cererii de chemare în garanţie la plata cheltuielilor de judecată efectuate de persoana chemată în garanţie, în situația respingerii acestei cereri ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a părții care a formulat cererea.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata. Cheltuieli de judecată.
Index alfabetic : cheltuieli de judecată
- culpă procesuală
- cerere de chemare în garanție
Cod procedură civilă, art. 274
La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că din momentul în care se angajează un raport procesual, prin chemarea în garanţie a unor persoane, titularul acestei cereri creează posibilitatea să fie chemate în judecată persoane străine de proces, care au fost puse în situaţia de a face cheltuieli nedatorate, așa că, fiind în culpă, titularul cererii de chemare în garanţie trebuie să plătească acele cheltuieli, iar faptul că cererea nu a fost soluţionată în fond, ci pe excepţie, nu poate să justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată.
Pentru a nu fi în culpă procesuală, titularul cererii de chemare în garanţie ar fi trebuit să renunţe la cererea formulată în acest sens. Or, acceptând judecarea cererii și pierderea procesului în raport cu chemata în garanţie, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de titularul cererii care, prin comportarea sa, o obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.
Dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a o menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului.
Secția I civilă, decizia nr. 1659 din 8 martie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 622/C din 10.05.2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-au respins ca nefondate excepţiile: necompetenţei materiale și teritoriale, a prematurităţii acţiunii, a tardivităţii cererii de chemare în garanţie, a nulităţii cererii de chemare în garanţie, a lipsei calităţii procesual active a S.C. C. S.R.L. și a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie; s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L. și s-a respins contestaţia faţă de aceasta pe excepţie; s-a respins ca nefondată, cererea de chemare în garanţie a AVAS București și SIF M. formulată de S.C. C. S.R.L.; s-a admis contestaţia formulată de reclamanta P.C. în contradictoriu cu Primarul municipiului Neamţ și s-a anulat dispoziţia nr. 596/2009, obligând pârâtul să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ, compus din 310 m.p. și construcţii (casă în suprafaţă de 125 m.p., beci de piatră, grajd cu fânar, bucătărie în suprafaţă de 15 m.p. și garduri).
Totodată a fost obligat pârâtul să identifice unitatea deţinătoare a terenului în suprafaţă de 493,52 m.p. și să-i comunice reclamantei datele sale de identificare.
A fost obligată S.C. C. S.R.L. să plătească chematei în garanţie SIF Moldova suma de 1.566 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut că prin contestaţia înregistrată sub nr. 1294/103/2009, contestatoarea P.C. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul municipiului Piatra-Neamţ, anularea dispoziţiei emisă de pârât în temeiul Legii nr. 10/2001 și acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilul situat în Piatra-Neamţ.
La data de 02.09.2009, faţă de datele comunicate de Primăria Piatra-Neamţ privind deţinătorul unei părţi din imobilul notificat, contestatoarea a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a SC C. SRL.
La data de 23.11.2009, pârâta SC C. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a AVAS și a S.I.F. M. SA, părţi în contractele de vânzare-cumpărare prin care s-a realizat privatizarea integrală a SC C. SA.
Instanţa a reţinut că prin notificarea nr. 96/2002, comunicată pârâtului prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C.C., contestatoarea a solicitat, în condiţiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești pentru imobilul compus din teren în suprafaţă de 1.607,04 m.p. și construcţiile aflate pe acesta la data exproprierii prin Decretul nr. 164/1967, situat în Piatra-Neamţ.
Notificarea a fost respinsă prin dispoziţia nr. 596/2009 emisă de Primarul municipiului Piatra-Neamţ, reţinându-se că nu au fost depuse acte doveditoare sau declaraţie notarială din care să rezulte descrierea construcţiilor revendicate, iar datele cu privire la terenul notificat sunt contradictorii: în notificare sunt solicitaţi 1.607,04 m.p.; din istoricul fiscal reiese că în perioada 1966-1975 figurează P.C. cu 768 m.p.; în anexa la Decretul de expropriere nr. 164/1967, la poziţia 33, figurează autorii contestatoarei cu 130 m.p., iar suprafaţa identificată pe ridicările topo din 1929 conform actului de proprietate este de 803,52 m.p..
Imobilul notificat, în suprafaţă de 803,52 m.p., conform concluziilor raportului de expertiză topografică, a fost dobândit de contestatoare și soţul ei P.G. (decedat la data de 27.05.1981), prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2061/1937 de Notariatul de Stat Judeţean Neamţ, cu toate clădirile aflate pe el. Dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului și deţinerea lui până la preluarea în proprietatea statului sunt confirmate și de menţiunile din rolul fiscal, unde în perioada 1966-1975, la adresa din Piatra-Neamț, str. R., figurează P.G. și C. cu suprafaţa de 768 m.p. și clădiri cu valoarea de asigurare de 20.406 lei.
Preluarea imobilului de către stat s-a realizat în anul 1967, prin Decretul de expropriere nr. 164 în a cărui anexă, la poziţia 26(33), este evidenţiat imobilul, compus din teren în suprafaţă de 130 m.p., proprietatea lui P.G. și P.E. Potrivit declaraţiei autentificate sub nr. 1334/2005 de Biroul Notarului Public S.G., pentru suprafaţa expropriată s-au încasat despăgubiri de 12.000 lei.
Deși, în decretul menţionat este trecută doar suprafaţa de 130 m.p., din evidenţele fiscale pe aceeași perioadă cei doi soţi figurează cu o suprafaţă mai mare de teren, 768 m.p., și construcţii, nerezultând că parte din teren ar fi ieșit din proprietatea acestora (în rolul fiscal nu este evidenţiată o atare înstrăinare), iar în prezent, terenul este ocupat de clădiri noi aparţinând unor societăţi comerciale și de B-dul D.
Astfel, potrivit expertizei topo, din suprafaţa de 803,52 m.p., 493,52 m.p. sunt ocupaţi de construcţiile și curtea interioară (prin care se face aprovizionarea și accesul în clădire) a unor societăţi comerciale, iar 310 m.p. sunt ocupaţi de B-dul D., domeniu public al municipiului Piatra-Neamţ.
Rezultă astfel că din proprietatea contestatoarei și a soţului ei a fost preluat, în fapt, de către stat întregul imobil compus din teren în suprafaţă de 803,52 m.p. și construcţiile ridicate pe el, respectiv: casă de locuit din lemn, acoperită cu tablă, în suprafaţă de 125 m.p., compusă din 5 camere, beci de piatră dedesubt, grajd pentru animale cu fânar deasupra; bucătărie de vară în suprafaţă de 15 m.p., edificată în 1957; garduri care delimitau proprietatea pe trei laturi din lemn, iar pe o latură din plasă de sârmă, potrivit declaraţiei contestatoarei.
Un element în plus pentru evaluarea construcţiilor îl constituie valorarea de asigurare menţionată în registrul fiscal, respectiv 20.406 lei în perioada 1966-1975.
În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut, prin prisma condiţiilor reglementate de Legea nr. 10/2001, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, în sensul art. 4 alin. (2) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001; imobilul notificat a fost proprietatea sa și a soţului ei; preluarea de către stat a fost abuzivă.
În mod nelegal a fost respinsă notificarea, în condiţiile în care toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 sunt îndeplinite în cauză și dovedite de contestatoare.
Întrucât, construcţiile au fost demolate, iar terenul expropriat este în totalitate ocupat de construcţii noi și de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
În raport de situaţia actuală a imobilului evidenţiată prin raportul de expertiză, numai parte din teren este deţinut de unitatea administrativ teritorială, respectiv 310 m.p., astfel că numai pentru această suprafaţă și pentru construcţiile demolate poate fi obligat primarul să acorde reclamantei prin dispoziţie motivată măsuri reparatorii prin echivalent prevăzute de Legea nr. 10/2001, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii sau despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Pentru diferenţa de 493,52 m.p. teren, în temeiul art. 28 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, primarul este obligat să identifice unitatea deţinătoare și să comunice reclamantei elementele de identificare a acesteia.
Instanţa a apreciat că pârâtul nu și-a îndeplinit această obligaţie pe parcursul procesului, simpla înșiruire a unor societăţi comerciale și a unor persoane fizice care deţin terenuri și clădiri la aceeași adresă nu rezolvă problema identificării în concret a unităţii care deţine exact suprafaţa de 493,52 m.p.
Întrucât nu s-a făcut dovada că pârâta SC C. SRL ar deţine vreo parte din imobilul notificat, neavând competenţă în emiterea deciziei sau a dispoziţiei reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001, a fost admisă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, contestaţia formulată fiind respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ca urmare a respingerii contestaţiei introduse împotriva SC C. SRL, a fost respinsă și cererea de chemare în garanţie formulată de aceasta în contradictoriu cu AVAS și SIF M. SA.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., pârâta SC C. SRL a fost obligată să plătească chematei în garanţie SIF M. SA cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. C. S.R.L.
Criticile formulate au vizat, exclusiv, obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanţie SIF M. SA, apreciind că prin respingerea acţiunii pentru lipsa calităţii procesuale pasive, lipsește orice culpă procesuală din partea sa în formularea chemării în garanţie; totodată, a mai susţinut și absenţa unei cereri din partea chematei în garanţie privind obligarea sa la cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 93 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, Secţia civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale s-a admis apelul pârâtei, sentinţa a fost schimbată, în parte, în sensul înlăturării obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la cheltuieli de judecată către chemata în garanţie SIF M. SA; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; s-a respins cererea intimatei SIF M. SA privind plata cheltuielilor de judecată în apel.
Curtea a reţinut că art. 274 C.proc.civ. condiţionează în alin. (1) acordarea cheltuielilor de judecată nu numai de „căderea în pretenţii”, ci și de formularea unei cereri în acest sens de către partea îndreptăţită a le primi.
Prin urmare, în cauză se putea dispune obligarea pârâtei - ca titulară a cererii de chemare în garanţie - la cheltuieli de judecată către chemata în garanţie S.I.F. M. S.A., numai în situaţia în care aceasta din urmă ar fi solicitat cheltuieli de judecată de la apelanta pârâtă.
În cauză, faţă de precizarea reclamantei de la 22.04.2010, cum că înţelege a se judeca numai cu Primarul municipiului Piatra-Neamţ, achiesând la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L, chemata în garanţie S.I.F. M. S.A. a revenit asupra solicitării iniţiale de cheltuieli, prin cererea depusă la 10.05.2010, arătând că în noile împrejurări solicită admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive și obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Este adevărat că a existat și un subsidiar, prin care chemata în garanţie S.I.F. M. S.A. solicita cheltuielile de judecată de la pârâta S.C. C. S.R.L, însă, numai pentru situaţia când cererea de chemare în garanţie s-ar fi respins pentru lipsa calităţii procesuale active a pârâtei în formularea cererii de chemare în garanţie, soluţie care însă, nu a fost dispusă în cauză.
Mai trebuie reţinut, prin raportare la considerentele expuse de către prima instanţă, și faptul că respingerea cererii de chemare în garanţie nu s-a datorat caracterului său nefondat - caz în care s-ar fi pus problema unei culpe procesuale a titularului său -, ci ca o consecinţă a respingerii acţiunii faţă de pârâtul ce a formulat cererea de chemare în garanţie pentru lipsa calităţii sale procesuale pasive, fapt ce exclude orice culpă în declanșarea litigiului; deci, doar reclamanta putea fi ţinută responsabilă în a suporta cheltuielile de judecată ale pârâtei S.C. C. S.R.L. și a chematelor în garanţie AVAS București și S.I.F. M. S.A. ca și consecinţă a implicării nejustificate a acestor părţi într-un litigiu ce nu-i privea. Cum însă, S.I.F. M. S.A. nu a formulat apel, reclamantei nu i se pot imputa aceste cheltuieli în apelul S.C. C. S.R.L.
Faţă de toate aceste considerente, apelul a fost admis, sentinţa schimbată în parte, în sensul înlăturării obligării pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată; s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Ca o consecinţă a admiterii apelului, cumulativ cu poziţia intimatei de negare a îndreptăţirii apelantei de a câștiga în apel, s-a respins solicitarea sa de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs chemata în garanţie SIF M. S.A., criticile formulate prin motivele de recurs vizând următoarele :
În primul rând, în mod greșit a reţinut instanţa de apel că S.I.F. M. S.A. nu a solicitat obligarea S.C. C. S.R.L. la cheltuieli de judecată.
Sub acest aspect se arată că societatea recurentă a solicitat instanţei de fond obligarea S.C. C. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce s-a făcut într-o primă fază procesuală, prin întâmpinarea formulată de S.I.F. M. S.A. la cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. C. S.R.L.
Faţă de obiectul cererii și cadrul procesul al litigiului în raport cu S.I.F. M. S.A., calitate de reclamant avea S.C. C. S.R.L. și nu contestatoarea P.C., termenul de reclamant fiind o atribuire generică dată pârâtei S.C. C. S.R.L.
Prin precizările depuse la dosarul cauzei de contestatoarea P.C. la termenul din data de 10.05.2010, aceasta a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. C. S.R.L.
Prin adresa comunicată Tribunalului Neamţ, la termenul din data de 10.05.2010, s-a solicitat să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.I.F. M. S.A. și obligarea la cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.I.F. M. S.A., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a S.C. C. S.R.L. (invocate de S.I.F. M. S.A. prin întâmpinare) și a respins cererea de chemare în garanţie ca nefondată.
Este evident că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată s-a făcut cu privire la S.C. C. S.R.L. care are calitate de „reclamantă” în raport cu S.I.F. M. S.A. și nu cu privire la contestatoarea P.C., fapt ce rezultă atât din întâmpinare cât și din actele depuse în faţa instanţei de fond.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părţii „care cade în pretenţii”. Acesta este motivul pentru care instanţa de fond a concluzionat că, formulând o cerere care s-a dovedit a fi nefondată, cheltuielile ocazionate de aceasta, vor fi suportate exclusiv de partea care a formulat cererea de chemare în garanţie.
Stabilind că temeiul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este atitudinea procesuală culpabilă a părţii care a căzut în pretenţii, se observă că fapta acesteia declanșează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat, adică de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost nevoită să le realizeze.
S.C. C. S.R.L. trebuie să suporte cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunţat ori nu în favoarea sa, această soluţie fiind argumentată de faptul că cererea de chemare în garanţie nu trebuie să aibă drept consecinţă sporirea cheltuielilor de judecată pe care le va suporta partea care va cădea în pretenţii.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că este fondat.
Criticile formulate prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., în ipoteza aplicării greșite a legii în cauză.
Potrivit art. 274 alin. (1) C.proc.civ., „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Cheltuielile de judecată au rolul de a acţiona ca veritabile sancţiuni procedurale, fiind suportate în final de către partea din vina căreia s-a promovat acţiunea, adică tocmai de partea care a pierdut procesul.
Faptul că cererea părţii nu a fost soluţionată în fond, ci pe excepţie, nu poate să justifice respingerea cererii de stabilire a cheltuielilor de judecată. Acordarea acestora se bazează pe culpa procesuală a părţii din vina căreia s-a purtat procesul, neavând relevanţă de la cine le solicită partea adversă care a efectuat asemenea cheltuieli, indiferent de modul în care a fost soluţionat litigiul.
În speţă, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.R.L., contestaţia formulată de reclamanta P.C. împotriva acestei pârâte, fiind respinsă ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Ca urmare a acestei soluţii a fost respinsă și cererea de chemare în garanţie formulată de S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu AVAS și S.I.F. M. S.A.
În acest context, având în vedere dispoziţiile art. 274 C.proc.civ., prima instanță a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. să plătească chematei în garanţie S.I.F. M. S.A. cheltuielile de judecată efectuate în cauză.
Aceasta este soluţia corectă și nu cea pronunţată în apel, de exonerare a pârâtei S.C. C. S.R.L. de la plată, deoarece la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, astfel că din momentul în care se angajează un raport procesual, prin chemarea în garanţie a unor persoane (cum este cazul în speţă), titularul acestei cereri creează posibilitatea să fie chemate în judecată persoane străine de proces, care au fost puse în situaţia de a face cheltuieli nedatorate, așa că, fiind în culpă, titularul cererii de chemare în garanţie trebuie să plătească acele cheltuieli.
Pentru a nu fi în culpă procesuală, titularul cererii de chemare în garanţie ar fi trebuit să renunţe la cererea formulată în acest sens. Or, acceptând judecarea cererii și pierderea procesului în raport cu chemata în garanţie, riscul acestei situaţii trebuie să fie suportat de titularul cererii care, prin comportarea sa, o obligat partea adversă să angajeze cheltuielile din proces.
Dispoziţiile art. 274 C.proc.civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Textul citat, fără a o menţiona in terminis, induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui ce prin atitudinea sa, a determinat cheltuielile de judecată făcute de partea adversă în timpul și cu ocazia purtării procesului.
Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o aplicare greșită a textului de lege la situaţia dedusă judecăţii, exonerând pârâta - titular al cererii de chemare în garanţie – de la plata cheltuielilor de judecată justificate de persoana chemată în garanţie.
Prin urmare, fiind incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte, în raport de art. 312 alin. (1), (2) și (3) C.proc.civ., a admis recursul declarat de chemata în garanţie S.I.F. M. S.A., a modificat decizia atacată, în sensul că a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei Tribunalului Neamţ, pe care o a menţinut-o.