Plângere împotriva procesului-verbal de contravenție prevăzută de art. 16 alin. (1) din Codul muncii. Înțelesul sintagmei ”locul săvârșirii contravenției”. Instanța competentă.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența teritorială.
Index alfabetic : competență teritorială
- conflict negativ de competență
- proces-verbal de contravenție
- punct de lucru
Codul muncii, art. 16, art. 276
O.G. nr. 2/2001, art. 32
C.proc.civ., art. 20
A stabili locul săvârșirii contravenției ca element de determinare a competenței teritoriale înseamnă a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii ei.
Potrivit art.276 alin.(1) lit.e) din Codul muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă. Prin urmare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art.16 alin.(1) din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege.
A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii.
De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
În consecință, competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale împotriva procesului-verbal de contravenție,, aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află punctul de lucru al angajatorului, conform art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001.
Secția I civilă, decizia nr.4036 din 1 iunie 2012
Prin plângerea înregistrată sub nr.8xxx/280/2011, pe rolul Judecătoriei Pitești, la data de 5.05.2011, petenta S.C. C.R. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție seria TM nr.001xxx din 20.04.2011 solicitând să se dispună anularea procesului-verbal contestat.
În motivarea plângerii contravenționale, petenta a arătat că a fost sancționată cu suma de 100.000 lei amendă contravențională pentru fapta constând în aceea că, la data de 20.04.2011, societatea petenta a primit la lucru un număr de 66 de persoane fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, faptă prevăzută de art.276 alin.(1) lit.e) Codul Muncii.
Prin sentința civilă nr. 10354 din 2.11.2011, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de intimat și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.
În pronunțarea acestei sentințe, s-a reținut că locul săvârșirii contravenției este în localitatea Timișoara, județul Timiș, care, din punct de vedere teritorial, se află în raza de competență a Judecătoriei Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001, plângerea se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Judecătoria Timișoara, prin sentința nr.5523 din 29.02.2012, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, sesizând Înalta Curte pentru soluționarea conflictului negativ de competență dintre cele două instanțe.
A constatat că, prin procesul-verbal de contravenție seria TM nr.00lxxx, încheiat la data de 20.04.2011, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea a două contravenții prevăzute de art.276 alin.(1) lit.e) din Legea nr.53/2003 și art.21 din Legea nr. 108/1999.
În fapt, s-a reținut că petenta a primit la muncă un număr de 66 de persoane fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă anterior începerii raporturilor de muncă, încălcându-se prevederile art.16 alin.(l) din Legea nr.53/2003, conform anexei 3 la procesul-verbal de contravenție în care sunt prezentate numele, prenumele salariaților și data începerii activității de către aceștia.
Fapta a fost constatată atât din fișele de identificare completate de 59 de persoane la data de 13.04 și 19.04.2011 la locul de muncă din localitatea Remetea Mare, comuna Masloc, județul Timiș, cât și din cele 7 contracte civile de prestări servicii prezentate de societate, din care rezultă că aceste persoane nu au semnat contracte individuale de muncă anterior începerii activității.
De asemenea, s-a mai reținut că petenta nu a adus la îndeplinire măsurile dispuse de inspectorii de muncă prin procesul-verbal de control nr.38xxx din 07.04.2011.
Potrivit art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art.19 C.proc.civ., care prevăd posibilitatea părților de a alege instanța competentă în litigiile privitoare la bunuri, coroborate cu dispozițiile art.159 alin.(1) pct.3 C.proc.civ., conform cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, de la care părțile nu pot deroga, se desprinde concluzia ca, în litigiile ce nu sunt referitoare la bunuri (cum este și cazul plângerilor contravenționale), competența teritorială este absolută.
Așadar, în materie contravențională, competența teritorială stabilită prin O.G. nr.2/2001 are un caracter exclusiv, în măsura în care printr-o normă specială nu se stabilește competența teritorială în favoarea altei instanțe, fără posibilitatea pentru părți de a stabili o altă instanță.
În aprecierea instanței, competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției aparține judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială își are sediul angajatorul, iar nu judecătoriei în a cărei rază de competență se află punctul de lucru unde a fost constatată contravenția.
Astfel, instanța reține că obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar neîndeplinirea acestei obligații nu putea fi săvârșită decât la sediul angajatorului, astfel cum arată în mod expres art.16 din Codul Muncii, întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element material al contravenției, la locul în care ar fi trebuit să se săvârșească acțiunea, conduita activă la care legea obligă.
Așadar, obligația instituită de art.16 alin.(1) din Codul muncii, respectiv aceea ca angajatorul să încheie contract individual de muncă în formă scrisă anterior începerii activității, nu poate fi îndeplinită decât la sediul angajatorului, împrejurarea că activitățile specifice obiectului de activitate al angajatorului se execută în diferite puncte de lucru neavând nicio relevanță asupra obligației angajatorului de a încheia contracte de muncă în formă scrisă anterior începerii activității.
În cauză, petenta are sediul în Pitești, astfel că această localitate este locul săvârșirii faptelor constatate prin procesul-verbal de contravenție seria TM nr. 001xxx, încheiat la data de 20.04.2011, competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentă împotriva acestui proces-verbal aparținând Judecătoriei Pitești, în conformitate cu prevederile art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001.
În rezolvarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a plângerii împotriva procesului-verbal de contravenție în favoarea Judecătoriei Timișoara.
Contravenția în raport cu care se dispută competența teritorială este cea prevăzută de art.276 alin.(1) lit.e) din Codul muncii și constă în „primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art.16 alin.(1) din același Cod ".
În declinarea reciprocă a cauzei spre soluționare „locul săvârșirii contravenției" statuat de art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001 în raport cu care se determină instanța competentă a o soluționa a fost stabilit sediul angajatorului deoarece la acel loc se săvârșește inacțiunea care constă în neîncheierea contractului de muncă (Judecătoria Timișoara) și, dimpotrivă, punctul de lucru unde s-a desfășurat controlul inspectorilor I.T.M. Timiș, adică locul unde au fost identificate persoanele care desfășurau activitatea fără ca societatea contravenientă să le încheie contracte de muncă (Judecătoria Pitești).
A stabili locul săvârșirii contravenției ca element de determinare a competenței teritoriale înseamnă a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii ei.
Or, potrivit art.276 alin.(1) lit.e) din Codul muncii, contravenția constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă. Prin urmare, contravenția nu are ca element material neîncheierea contractului de muncă în condițiile art.16 alin.(1) din Codul muncii, ci primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art.16 din Codul muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege.
A proceda altfel înseamnă a deplasa nepermis conținutul contravenției de la folosirea muncii fără contract de muncă la obligația încheierii contractului de muncă, obligație care privită în sine nu atrage nicio consecință juridică dacă nu are ca rezultat și folosirea muncii.
De aici rezultă că legiuitorul nu a sancționat neîncheierea contractului de muncă, ci folosirea muncii în aceste condiții, și, în consecință, contravenția se săvârșește, ca loc, acolo unde au fost identificate persoanele prestând o astfel de muncă.
Reținând contrariul ar însemna că toate contravențiile s-ar putea săvârși doar la sediul angajatorului, lucru exclus din moment ce nu verificarea existenței contractelor de muncă constituie obiectul contravenției în litigiu, ci folosirea muncii în absența lor, situație care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare al acestora, în absența condițiilor impuse de lege.
Prin urmare, obiectul contravenției nu constă în verificarea condițiilor de legalitate ale contractului de muncă care poate fi încheiat atât la sediul angajatorului, cât și oriunde, ci dacă persoanele care prestează muncă au sau nu contract de muncă, adică dacă erau folosite ca muncă de angajator, fără a realiza condiția impusă de lege, aceea a existenței contractului de muncă.
În consecință, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru din localitatea Remetea Mică, comuna Masloc, județul Timiș, al angajatorului, ca desfășurând activități fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârșirii contravenției, cel unde persoana a fost primită la muncă, adică locul desfășurării muncii fără forme legale așa cum dispune art.276 alin.(1) lit.e) din Codul muncii
Competența teritorială de soluționare a plângerii contravenționale statuată de Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art.20 din Codul de procedură civilă, aparține Judecătoriei Timișoara, în a cărei rază teritorială se află punctul de lucru al societății petente, conform art.32 alin.(2) din O.G. nr.2/2001.