Notificare formulată în nume propriu prin
care se solicită despăgubiri pentru un imobil preluat de stat de la autorii
notificatorului, în situația în care unul dintre autorii săi era în viață
la momentul apariției Legii nr. 10/2001 și nu a urmat procedura legii
speciale de reparație. Stabilirea măsurilor reparatorii cuvenite persoanei
îndreptățite în raport de cota sa parte din dreptul asupra imobilului.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : notificare
-
imobil
-
gestiune de afaceri
-
drept de acrescământ
Legea nr. 10/2001 : art. 4
Codul familiei : art. 30, art. 36
Notificarea formulată în nume propriu, prin care se solicită acordarea
de despăgubiri pentru un imobil preluat abuziv de stat de la autorii persoanei
solicitante, în condițiile în care unul dintre autorii săi era în viață
la data apariției Legii nr. 10/2001 și nu a formulat notificare, îi
dă dreptul notificatorului la
obținerea măsurilor reparatorii doar
potrivit cotei sale părți.
În această situație, notificatorul nu
poate solicita acordarea despăgubirilor pentru întreg imobilul în temeiul
gestiunii de afaceri, deoarece pentru a fi în
prezenţa acestei instituții de drept, trebuia ca garantul să facă actul
juridic, respectiv notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul
autoarei sale.
Pe de altă parte, chiar dacă între notificator și autoarea sa ar fi
operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptăţită să
solicite măsurile reparatorii pentru cota sa parte din imobilul naționalizat
și nu notificatorul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile
prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.
ICCJ, Secția
Civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4146 din 18 mai 2011
Prin sentinţa civilă nr. 11/2010, Tribunalul Mureș a
admis în parte contestaţia formulată de reclamantul L.L.S., în contradictoriu
cu Municipiul Târgu Mureș, a stabilit în favoarea reclamantului dreptul la măsuri
reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
pentru o cotă de 1/2 părţi din
imobilul-apartament nr. 12, situat în Târgu Mureș, reprezentând diferenţa
dintre valoarea de piaţă a cotei de 1/2 parte din imobil și contravaloarea
cotei de 1/2 parte din despăgubirea primită în temeiul Decretului nr. 223/1974.
Prima instanţă a reţinut că reclamantul, în calitatea de
fiu al foștilor proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, a solicitat, în
temeiul Legii nr. 10/2001, măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, ce a
trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/12974.
În notificare reclamantul a indicat calitatea de
moștenitor al tatălui său decedat, însă nu a putu dovedi că demersul său este
făcut și în numele mamei sale și astfel măsurile reparatorii vizează doar cota
de 1/2 părţi din imobilul naţionalizat. Măsurile reparatorii pot fi acordate
doar prin echivalent în condiţiile în care imobilul naţionalizat a fost vândut
chiriașilor, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Prin decizia nr. 82/A/2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș –
Secţia civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, cu
opinie separată, a respins apelul formulat de reclamant, reţinând că pentru a
fi incidente dispoziţiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, în sensul de a
beneficia de drepturile celorlalţi coproprietari ai imobilului, trebuia ca și
mama reclamantului să fie decedată, iar reclamantul să vină în concurs cu un
alt moștenitor care nu a făcut demersurile necesare pentru acordarea măsurilor
reparatorii. Mandatul tacit, la care face trimitere reclamantul atunci când
invocă faptul că cererea sa reprezintă un act de conservare a dreptului de
proprietate, nu poate fi aplicabil în speţă în condiţiile în care reglementează
acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul
naţionalizat și nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile dispoziţiile art.
30, respectiv art. 36 C.fam., privind dreptul de proprietate în devălmășie,
deoarece acestea sunt aplicabile doar în timpul
căsătoriei, ori în cauză, prin decesul unuia din soţi, căsătoria a
încetat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamantul
arătând că, așa cum s-a reţinut prin
motivarea opiniei separate, demersurile întreprinse de unul dintre
coproprietari pentru restituirea imobilului preluat în mod abuziv de stat au
drept scop conservarea patrimoniului comunitar, având caracterul unui act de
administrare util, conform gestiunii de afaceri, urmând ca, ulterior,
coproprietarii să se desocotească între ei pe calea dreptului comun sau pe cale
amiabilă. În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 10/2001, trebuie să se
stabilească dreptul de proprietate pe cote-părţi ideale numai când restituirea
este cerută de mai multe persoane îndreptăţite, coproprietare ale bunului imobil
solicitat.
În aplicarea Legii nr. 10/2001 nu operează regula
unanimităţii ca în cazul indiviziunii, indiferent de izvorul acestuia, și că,
potrivit dispoziţiilor art. 30 și art. 36 C.fam., trebuie să se ţină seama și
de consecinţele dreptului de proprietate comună în devălmășie.
Examinând decizia recurată în limita criticilor
formulate, ce permit încadrarea în
art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanţa constată recursul nefondat, pentru
următoarele considerente:
În ceea ce privește situaţia de fapt, așa cum a fost
stabilită de instanţele de fond și apel, se constată că imobilul în litigiu,
proprietatea autorilor reclamantului, a trecut în proprietatea statului,
potrivit Deciziei nr. 11 din 24 ianuarie 1989, în baza Decretului nr. 223/1974.
Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, autorul
reclamantului a decedat și la data formulării notificării, mama reclamantului
era în viaţă, iar, prin notificarea înregistrată sub nr. 1165/2001 la BEJ
„S.P.”, reclamantul a solicitat în nume propriu acordarea de despăgubiri
bănești, reprezentând diferenţa dintre așa-zisa „justă” despăgubire și
contravaloarea reală a apartamentului în litigiu, potrivit art. 1 alin.(2) ,
art. 2 lit. g, art. 22, art. 24 alin.(2) și art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Dreptul de proprietate în devălmășie al autorilor reclamantului, potrivit art.
30 și art.36 C.fam., nu mai subzistă, deoarece aceste dispoziţii sunt
aplicabile în timpul căsătoriei, ori, în cauză, căsătoria a încetat prin
decesul unuia dintre soţi.
Reclamantul susţine că este incidentă instituirea
gestiunii de afaceri și, prin urmare, este îndreptăţit la despăgubiri pentru
întregul imobil și că sunt aplicabile dispoziţiile art.30 și art. 36 C.fam.,
privind proprietatea codevălmașă, precum
și că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile când
„restituirea în natură este cerută de mai multe persoane îndreptăţite
coproprietare ale bunului imobil solicitat”.
Or, proprietatea devălmașă asupra bunului în litigiu,
potrivit art. 30 și art. 36 C.fam., a încetat anterior intrării în vigoare a
Legii nr. 10/2001, prin decesul autorului reclamantului, iar în măsura în care
nu s-au făcut dovezi în sensul că
aportul unuia din soţi la dobândirea bunului comun a fost mai mare decât
al celuilalt, legal instanţele de fond și apel au constatat că autorii reclamantului au dobândit, în cote
egale, apartamentul în litigiu, respectiv în cotă de 1/2 fiecare.
Prin urmare, reclamantul și mama sa se aflau în
indiviziune asupra cotei de 1/2 din imobil, ce a aparţinut tatălui său,
respectiv soţului predecedat, situaţie în care reclamantul, în măsura în care
celălalt comoștenitor, respectiv mama sa, nu a urmat procedura prevăzută la
capitolul III din lege, a profitat de cota acestuia, ca moștenitor al persoanei
îndreptăţite ce a formulat cererea de restituire în termen, potrivit art. 4
alin.(4) din Legea nr. 10/2001.
Cu alte cuvinte, reclamantul a beneficiat de dreptul de
acrescământ, reglementat de art. 697 C.civ., asupra cotei de 1/4 din 1/2 din
imobilul în litigiu, ce îi revenea mamei sale din succesiunea autorului
reclamantului, ca soţie supravieţuitoare, întrucât, deși acesta avea dreptul
succesoral doar de 3/4 din cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu,
instanţele de fond și apel i-au recunoscut dreptul la măsuri reparatorii pentru
o cotă de 1/2 parte din
imobilul
în litigiu.
Prin urmare, în speţă, nu sunt incidente prevederile art.
30 și art. 36 C.fam., privind proprietatea codevălmașă, iar în privinţa cotei
de 1/2 parte din imobilul în litigiu ce a aparţinut autorului L.L., instanţele
de fond și apel au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 4 alin. (4) din
Legea nr. 10/2001.
Critica potrivit căreia, în speţă, este incidentă
instituţia gestiunii de afaceri, deoarece demersurile întreprinde de reclamant,
în calitate de coproprietar, au drept scop
conservarea patrimoniului comunitar este, de asemenea, nefondată.
Așa cum s-a arătat, reclamantul a formulat notificare în
temeiul Legii nr. 10/2001, în nume propriu nu și în interesul mamei sale.
Pentru a fi în
prezenţa gestiunii de afaceri trebuie ca garantul să facă un act
juridic, în speţă notificarea, atât în interes propriu cât și în interesul
mamei sale. Or, câtă vreme din conţinutul notificării nu rezultă că între
reclamant și mama sa a operat gestiunea de afaceri, în sensul că notificarea,
ca act juridic, a fost făcută și în interesul mamei sale, în mod legal au
reţinut instanţele de fond și apel că în speţă nu este incidentă instituţia
gestiunii de afaceri.
Pe de altă parte, chiar dacă între reclamant și mama sa
ar fi operat gestiunea de afaceri, aceasta din urmă ar fi fost îndreptăţită să
solicite măsurile reparatorii pentru cota de 1/2 parte din imobilul în litigiu
și nu reclamantul, întrucât, cu privire la această cotă nu devin aplicabile
prevederile art. 4 alin.(4) din Legea nr. 10/2001.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art. 312
alin.(1) C.proc.civ., a respins recursul declarat de reclamantul L.L.S.