Respingerea cererii de
anulare a înregistrării unei mărci pentru lipsa
similarității produselor comercializate, deși între semnele
protejate ce compun cele două mărci există o similaritate
accentuată.
Cuprins pe materii : Drept civil. Dreptul
proprietății intelectuale. Marcă.
Index alfabetic : marcă
-
distinctivitate
-
semn protejat
Legea nr. 84/1998, art. 6, art. 48
Nu există risc de confuzie și nu se
poate dispune anularea înregistrării unei mărci, în situația în
care, chiar dacă există o similaritate accentuată - asemănări în plan vizual și
fonetic - între cele două
mărci în conflict, însă produsele, pentru care mărcile sunt
înregistrate, sunt diferite.
Existența similarității puternice
între semne poate determina un risc de
asociere a semnelor protejate prin mărcile în conflict, care nu este,
însă suficient pentru a determina un risc de confuzie, fiind necesară
și întrunirea
similarității produselor sau
serviciilor.
În ceea ce privește similaritatea
produselor, pentru aprecierea acesteia trebuie să se țină cont
de toți factorii pertinenți care caracterizează raportul între
produse, în special natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul
concurent ori complementar.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia civilă nr. 5142 din 10 iunie 2011
Prin sentința
civilă nr. 1553/2007 pronunțată de Tribunalul București, a
fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de
reclamanta P.W.GmbH, în contradictoriu cu
pârâții S.C. S.R. S.A. și Oficiul de Stat pentru Invenții
și Mărci.
În
motivarea sentinței, s-a reținut că marca reclamantei LA
CARDINALE nr. 829643 protejează o lista de produse din cadrul clasei
Marca primei pârâte
CARDINALI nr. 073016 este înregistrată pentru produse din clasa
Analizând comparativ
semnele în conflict, tribunalul a considerat că mărcile nu sunt
similare nici din punct de vedere conceptual, nici din punct de vedere vizual.
Așa cum a
menționat și reclamanta, „LA CARDINALE” semnifică în limba
italiană „CARDINAL”, în limba română expresia neavând corespondent.
Daca ne raportăm, însă, la semnificația cuvântului „cardinali”,
conform dicționarului explicativ al limbii române, denumirea nu
reprezintă doar pluralul funcției bisericești, acest cuvânt
având și semnificația de: 1. principal, esențial, fundamental.
2. punct cardinal 3. numeral cardinal.
Analizând aceleași
mărci din punct de vedere vizual trebuie avut în vedere că elementul
dominant la marca „CARDINALI” este scrierea specială a cuvântului
CARDINALI în alb pe fond roșu ce prinde imediat privirea, luând în
considerare și faptul că publicul consumator este sensibil la culori,
roșul fiind culoarea care are impactul cel mai puternic asupra
individului.
Analizând comparativ
cele două mărci sub aspectul produselor pentru care mărcile sunt
înregistrate, s-a apreciat că produsele nu sunt similare nici în natura
lor, nici în scopul pentru care sunt create.
În acest sens, este
evident ca produsele din clasa 29 pentru
care este protejată marca reclamantei sunt produse, în general, de
natură animală, iar cele din clasa 30, pentru care este
protejată marca pârâtei sunt, în principal, de natura zaharoasă
și făinoasă.
De asemenea, scopul
pentru care acestea sunt create este diferit. Pe de o parte, produsele din
clasa 30 sunt aditivi pentru mâncăruri, iar produsele din clasa 29
reprezintă mâncarea propriu-zisă. Produsele din clasa 30 nu le pot
înlocui pe cele din clasa 29.
Sunt nerelevante
susținerile reclamantei în sensul că produsele din clasa 29 și
clasa 30 „sunt distribuite prin rețele de distribuție identice, se
comercializează în cadrul acelorași magazine și se adresează
acelorași consumatori” .
În acest sens, Curtea
Europeană de Justiție a hotărât că faptul că două
categorii de produse sunt vândute în același stabiliment comercial, cum ar
fi magazine specializate sau supermarketuri, nu este semnificativ, deoarece
diferite tipuri de produse pot să se găsească în asemenea
magazine, fără ca publicul consumator să considere în mod
automat că acestea au aceeași origine sau sunt similare. (Cazul
T-8/03 El Corte Ingles v.
O.H.I.M. Pucci (Emilio Pucci)
[2004] ECR II-4297).
Tribunalul a
făcut referire și la deciziile Comisiei de Opoziții a Oficiului
pentru Armonizare în Piața Internă (OHIM), depuse de către
pârâtă.
Întrucât riscul de
confuzie se discută numai în ipoteza în care se consideră că
mărcile analizate sunt similare și înregistrate pentru produse
similare, față de considerentele anterioare, în absența vreunei
similarități, riscul de confuzie ce include și riscul de
asociere este, din punct de vedere juridic, inexistent.
Apelul declarat de
către reclamantă împotriva sentinței menționate a fost admis prin decizia civilă nr. 107A
din 20 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, cu
consecința schimbării în tot a hotărârii apelate și
admiterii, în parte, a cererii de chemare în judecată, în sensul
anulării, în parte, a înregistrării mărcii nr. 073016, depozit M
200510068 aparținând pârâtei pentru produsele jeleuri, dulciuri, compoturi
din clasa
Instanța de apel
a constatat că tribunalul a omis să analizeze similaritatea
mărcilor în conflict din punct de vedere auditiv; or, analiza
similarității sub acest aspect conduce la concluzia că cele
două mărci sunt similare.
Astfel, din punct de
vedere fonetic, diferențele între cele două mărci – CARDINALI
și LA CARDINALE – sunt insesizabile pentru consumatorul mediu, întrucât
elementul verbal principal al mărcii LA CARDINALE, respectiv CARDINALE,
este similar mărcii CARDINALI conținând același număr de
silabe, singurul element diferit fiind ultima vocală conținută
de cele două cuvinte, element insuficient pentru a diferenția cele
doua mărci.
În plus, pentru
consumatorul mediu semnificația celor două cuvinte va fi
aceeași, indiferent dacă acesta se va gândi la semnificația lor
în limba romană sau în limba italiană.
Pe de altă parte,
prima instanță a analizat semnificația substantivului
„cardinali” în limba română în mod greșit, întrucât a analizat
semnificația acestui cuvânt la singular, omițând să remarce
că pluralul „cardinali” nu se referă nici la „puncte cardinale”
și nici la „numerale cardinale”, ci este propriu doar pluralului
substantivului „cardinal”, cu semnificația de „titlu în ierarhia bisericii
catolice”, respectiv „persoana care poartă acest titlu”, semnificație
pe care o are și substantivul „la cardinale” în limba italiană. Mai
mult, „cardinali” în limba italiană este pluralul lui „la cardinale”. Ca
atare, și din această perspectivă cele două mărci sunt
similare.
Împrejurarea că
marca pârâtei – CARDINALI – nu este doar verbala, ci și figurativă,
cuvântul fiind scris într-o anumită modalitate și cu o anumită
culoare nu este de natură să înlăture similaritatea
auditivă și semantică a celor două cuvinte și, ca
atare, caracterul similar al celor doua mărci.
În ceea ce
privește similaritatea produselor pentru care cele două mărci
sunt înregistrate, în mod greșit prima instanță a analizat
global clasele de produse pentru care sunt înregistrate, iar nu produsele în
sine. Astfel, chiar dacă una dintre mărci este înregistrată
pentru produse din clasa 29, iar cealaltă pentru produse din clasa 30,
acest singur fapt nu înlătură posibilitatea ca produse din cele
două clase să fie considerate similare sau complementare.
Analiza primei
instanțe asupra acestui aspect este corectă cu privire la majoritatea
produselor pentru care cele două mărci sunt înregistrate, însă
nu este corectă în ceea ce privește produsele „jeleuri,
dulcețuri, compoturi” din clasa
Astfel, în
compoziția jeleurilor, dulcețurilor și compoturilor poate intra
miere sau sirop de melasă, după cum mierea și siropul de
melasă preparat într-un mod specific sunt produse alternative
dulcețurilor.
Totodată,
jeleurile, dulcețurile și fructele din compoturi sunt deseori
folosite pentru prepararea unor produse de patiserie și cofetărie.
Pentru aceste produse
exista și risc de asociere în ceea ce privește proveniența lor,
consumatorul mediu putând cu ușurință considera ca produsele în
cauză aparțin aceluiași producător datorita
similarității mărcilor, caracterului complementar și,
uneori, chiar alternativ al produselor. Mai mult, pentru parte din aceste
produse modalitatea de comercializare este similară, dulcețurile,
jeleurile și compoturile fiind în mod obișnuit comercializate pe
aceleași rafturi sau pe rafturi alăturate cu mierea și siropul
de melasă pentru uz alimentar. De asemenea, atât jeleurile,
dulcețurile și compoturile, cât și mierea, siropul de
melasă, produsele de patiserie și produsele de cofetărie fac
parte din categoria generală de „dulciuri”, ceea ce facilitează
posibilitatea de asociere.
Prin încheierea de
ședință din 17 iunie 2010, Curtea de Apel București a
dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr.
107/A/2010, în sensul că se va trece „clasa
Împotriva
deciziei Curții de Apel și a încheierii de îndreptare a erorii
materiale din data de 17.06.2010 a declarat recurs pârâta S.C. S.R. S.A.
Prin
motivele de recurs împotriva deciziei, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, pct.7 și pct. 9 C.proc.civ.
1. Atât în cererea de
chemare în judecată, cât și în cererea de apel se
menționează expres că marca Cardinali este înregistrată
pentru produse din clasa 30, deci este identificat obiectul cererii de chemare
în judecată ca fiind anularea mărcii Cardinali înregistrată
pentru produsele din clasa 30.
În aceste
condiții, instanța a acordat ce nu s-a cerut și a anulat marca
Cardinali pentru „produsele jeleuri, dulcețuri, compoturi” din clasa 29,
deși, conform cererii de chemare în judecată, aceasta a fost
învestită să judece numai o cerere în anularea mărcii Cardinali
pentru clasa 30, cerere pe care trebuia să o respingă ca
inadmisibilă.
Instanța nu s-a
pronunțat asupra inadmisibilității cererii de chemare în
judecată în raport de dispozițiile art. 47 (4) coroborat cu art. 46
(1) a din Legea nr. 84/1998 în forma modificată și republicată
(fostul 18 alin. final coroborat cu art. 45 a din lege în forma
nemodificată), invocată în raport de faptul că nu se poate cere
anularea mărcii CARDINALI atât timp cât LA CARDINALE nu a făcut
obiectul unei folosiri efective într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani
pentru produsele pentru care aceasta a fost înregistrată.
2. Referitor la
analiza mărcilor, instanța se limitează la a prelua argumentele
părții adverse, fără a explica de ce consideră că
o așa-zisă similitudine auditivă și fonetică
prevalează asupra impactului vizual al mărcilor, ceea ce
echivalează cu nemotivarea hotărârii.
În ceea ce
privește produsele pentru care mărcile sunt înregistrate,
motivarea în sensul că produsele
„jeleuri, dulcețuri, compoturi” sunt complementare cu produsele „miere,
sirop de melasă” și „produse de patiserie și cofetărie”
este superficială.
În primul rând, marca
LA CARDINALE nu este înregistrată pentru produse de cofetărie, deci
instanța a considerat că produsele pentru care este înregistrată
marca pârâtei sunt „complementare” cu anumite produse pentru care marca pe care
se bazează cererea de chemare în judecată nu este înregistrată.
Simplul fapt că
unele produse se folosesc pentru a intra în compoziția altor produse nu le
face pe acestea complementare/similare, aspect evidențiat și în
decizia OHIM din 16.09.2009 conform căreia „…în ciuda faptului că
gălbenușele de ouă sunt folosite în prepararea maionezei,
există o pronunțată și perceptibilă
diferență între aceste produse. [...]".
În privința modului de comercializare a
produselor, instanța nu a avut in vedere natura produselor și nici
scopul pentru care sunt create.
Mai mult, există
și o contradicție între considerente și dispozitiv, deoarece, pe
de o parte, se anulează marca Cardinali pentru produsele „jeleuri,
dulcețuri, compoturi” din clasa 29, iar pe de altă parte, se
anulează marca Cardinali pentru produsele jeleuri, dulcețuri,
compoturi din clasa 30.
3. Modul în care
instanța a realizat analiza comparativă a mărcilor arată
că hotărârea atacată a fost dată și cu
încălcarea/aplicarea greșită a legii, instanța de apel
considerând în mod nelegal că mărcile în discuție sunt similare,
deși acestea sunt diferite din punct de vedere vizual, fonetic și
semantic.
Cât privește
analiza mărcilor din punct de vedere semantic, este greșită
aprecierea instanța în sensul că semnificația substantivului
„cardinali” nu trebuie analizată în limba română, deoarece se
consideră că majoritatea consumatorilor din România cunosc limba
italiană, ceea ce este evident greșit.
Instanța de apel
a reținut greșit că mărcile sunt similare din punct de
vedere vizual și fonetic, deși conform jurisprudenței stabilite
a OHIM, începutul mărcii este luat în considerare de consumator mai mult
decât sfârșitul, or în speță, începutul mărcii pârâtei este
„CA”, iar al mărcii părții adverse este „LA” (LA CARDINALE).
În privința
produselor pentru care mărcile sunt înregistrate, instanța nu a luat
în considerare factorii relevanți atunci când a comparat produsele în
discuție. Astfel, a încălcat in principal hotărârea Curții
de Justiție în cazul C-5/97 Canon Kabushiki Kaisha v. Metro-Goldwyn Mayer
Inc. [1998] ECR 1-5507 par. 23, conform căreia acești factori includ:
natura produselor, scopul pentru care sunt create.
Scopul pentru care
produsele sunt create este diferit: pe de o parte, produsele din clasa 30 sunt
aditivi pentru pentru mâncare, iar produsele din
clasa 29 reprezintă mâncarea propriu-zisă.
II. Referitor la
încheierea din data de 17.06.2010 și care face corp comun cu decizia
civilă nr. 107/2010, nu sunt întrunite cerințele prevăzute de
art. 281 C.proc.civ., deoarece, pe această cale,
nu se pot aduce modificări sau completări hotărârii
pronunțate și nici nu se pot îndrepta greșeli de judecată,
ce privesc fondul pricinii.
Atât timp cât în
cererea de chemare în judecată și în cererea de apel se
menționează expres că marca Cardinali este înregistrată
pentru produsele din clasa 30, deci este identificat obiectul cererii de chemare
în judecată ca fiind anularea mărcii Cardinali înregistrată
pentru produsele din clasa 30, cererea de chemare în judecată trebuia
respinsă ca inadmisibilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta
Curte constată următoarele:
I.1. În ceea ce
privește obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv
pretenția concretă dedusă judecății, acesta este
reprezentat de anularea mărcii nr. 073016, aparținând pârâtei,
indicarea numărului de înregistrare a mărcii fiind un reper suficient
pentru identificarea obiectului cererii, în aplicarea art. 112 pct. 3 C.proc.civ.
Așadar, faptul
invocat de către recurent pârâtă, acela că reclamanta a indicat
greșit, în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel,
clasa de produse pentru care marca pârâtei a fost înregistrată, este
lipsit de relevanță pentru configurarea acestui element al cererii
introductive. Clasa de produse interesează descrierea conținutului
și a întinderii protecției conferite de marcă, ce rezultă
ca atare din certificatul de înregistrare, drept pentru care se consideră
că indicarea sa are legătură mai degrabă cu motivele de
fapt ale cererii, și nu cu obiectul.
În aceste
condiții, sunt lipsite de suport referirile recurentei la
depășirea limitelor învestirii instanței de judecată,
instanța de apel, evocând fondul, pronunțându-se în cauză asupra
cererii cu a cărei soluționare a fost învestită, respectiv
cererea în anularea mărcii nr. 073016, ce a fost identificată și
prin numărul de depozit.
Cât privește nepronunțarea instanței asupra
inadmisibilității cererii de chemare în judecată în raport de
dispozițiile art. 45 lit. a din Legea nr. 84/1998 în forma de la data
înregistrării mărcii, se observă că instanța de apel
nu a fost învestită cu soluționarea unei asemenea excepții, iar
pârâta nu înțelege să o invoce nici în această fază
procesuală.
Pentru aceste motive,
susținerile recurentei cu acest obiect sunt nefondate și au fost
respinse ca atare.
2. În ceea ce
privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.
7 C.proc.civ., au fost analizate în contextul modului
de aplicare a prevederilor art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998 de către
instanța de apel, întrucât argumentarea soluției reflectă tocmai
aprecierea întrunirii elementelor cumulative de temeinicie a cererii deduse
judecății în cauză.
3. Criticile relative
la modul de aplicare a legii de către instanța de apel sunt fondate,
în ceea ce privește aprecierea similarității produselor pentru
care marca pârâtei este înregistrată.
În prealabil analizei
susținerilor recurentei pe acest aspect, pentru a se răspunde tuturor
motivelor de recurs, în ordinea logică impusă de succesiunea
cerințelor prevăzute de art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, la care
trimite art. 48 lit. c din același act normativ – ce reprezintă temeiul
juridic al cererii în anularea unei mărci -, trebuie menționat faptul
că este corectă concluzia instanței de apel în sensul
existenței unei similarități accentuate a semnelor mărcilor
în conflict.
Urmând principiile
conturate în jurisprudența Curții de Justiție a
Comunităților Europene pe acest aspect, compararea pentru aprecierea
similarității semnelor se realizează de o manieră
globală, ținându-se cont de gradul de distinctivitate
a mărcii anterioare și analizându-se asemănările lor din
punct de vedere vizual, auditiv și conceptual.
Comparând marca
reclamantei „La Cardinale” și marca pârâtei „Cardinali”, instanța de
apel a constatat că sunt puternic similare pe toate cele trei planuri,
elementul figurativ din marca pârâtei fiind banal, cu o slabă putere
distinctivă, deci nerelevant în cadrul comparației.
Această
constatare este corectă (cu excepția celei privind similaritatea
conceptuală), chiar dacă aprecierea perceperii de către
consumator a unei mărci combinate, compuse dintr-o parte figurativă
și una nominală, nu se raportează la gradul de distinctivitate a fiecăruia dintre elementele
componente ale mărcii, privite izolat, ci la modul în care aceste elemente
se integrează în impresia de ansamblu a mărcii.
În acest context, în
ceea ce privește impresia creată de marca pârâtei, impactul asupra
consumatorului se realizează, în primul rând, vizual, pregnant fiind
elementul verbal „Cardinali”.
Elementul figurativ
reprezentat de scrierea cu caractere speciale este abia perceptibil, deoarece
fontul este unul uzual (font italic sau chiar mai puțin stilizat decât
acest caracter), motiv pentru care consumatorul cu un grad mediu de
atenție și concentrare nu îl va percepe drept o particularitate a
semnului. Dimpotrivă, îl va asocia cu marca reclamantei, constând în
elementul verbal „La Cardinale”, care este scris tot cu caractere uzuale.
Cât privește
elementul figurativ reprezentat de o panglică ale cărei capete sunt
despicate în forma clasică de V, consumatorul îl va percepe ca pe un
chenar al cuvântului „Cardinali”, astfel încât, în loc să estompeze
impresia lăsată de elementul verbal, partea figurativă îl pune,
dimpotrivă, în valoare.
Faptul că
elementul figurativ este colorat în roșu, este nerelevant, deoarece este
numai una dintre ipostazele posibile ale mărcii, pârâta având drept culori
revendicate roșu, alb, negru; or, aprecierea pe care instanța o
realizează asupra mărcii trebuie să fie în mod egal
valabilă în orice ipostază coloristică.
După cum s-a
arătat, ceea ce percepe consumatorul este elementul verbal, a cărui
identitate cu semnul ce constituie marca reclamantei este afectată doar
prin diferențierea ultimei litere, „i”, în loc de „e”, în condițiile
în care cuvintele din alcătuirea fiecărei mărci au un număr
egal de litere. În plan auditiv, diferența este aproape
imperceptibilă, fiind vorba despre o vocală.
Cuvântul „La” din
marca reclamantei nu are nicio relevanță în
compararea mărcilor, deoarece consumatorul român îl percepe prin
intermediul sensului obișnuit al prepoziției „la”, aceea de
localizare sau direcționare. Astfel, nu va remarca absența acestuia
în cadrul mărcii pârâtei, amintirea unui element de subliniere a
componentei principale, la marca reclamantei, fiind asigurată, la marca
pârâtei, de elementele figurative, atât din punct de vedere vizual, cât și
auditiv.
Se constată,
așadar, că asemănările în plan vizual și fonetic sunt
foarte puternice, diferențele fiind nesemnificative, ușor de trecut
cu vederea de către consumatorul care percepe semnele ca întreg, ansamblul
fiind dominat de cuvântul „Cardinali”, în condițiile în care prezența
celorlalte elemente nu face decât să îl evidențieze pe acesta.
Comparația semnelor se realizează,
după cum s-a arătat, prin prisma consumatorului român, cu un grad
mediu de atenție în momentul rememorării caracteristicilor
mărcii anterioare și comparării mentale cu elementele
mărcii noi.
Cu toate că se
prezumă că are cunoștințe elementare de limbă
italiană, cel puțin atât cât să o recunoască în denumirea
unui semn aplicat pe un produs comercializat, consumatorul produsului va gândi
în limba română, alăturând mecanic particularitățile
mărcii unui mesaj familiar și memorându-le, în același timp, în
limba română.
Astfel, în ceea ce
privește marca reclamantei, consumatorul, deși realizează
că denumirea este în limba italiană, o va asocia cu semnificația
în limba română a cuvântului. Acest lucru se întâmplă în
situația unei denumiri care nu este fantezistă, la care asocierea se
produce în raport de diferite elemente, de la caz la caz.
Dacă denumirea
evocă un cuvânt cunoscut, o va memora prin asociere cu acela, însă,
și în acest caz, numai dacă semnificația cuvântului îi este
cunoscută sau familiară. Dacă acel cuvânt are semnificații
multiple, consumatorul o va alege reflex pe cea cunoscută sau
familiară; în cazul în care niciuna dintre ele nu întrunește
această cerință, denumirea poate fi socotită
fantezistă.
Acest mecanism
operează, pentru marca reclamantei, doar în privința cuvântului
„Cardinale”, deoarece, după cum s-a arătat, pentru consumator este
nesemnificativă prezența prepoziției: chiar dacă își
va da seama că cele două cuvinte au împreună o semnificație
în limba italiană, gândind în limba română, va elimina mental primul
cuvânt, deoarece îi alătură semnificația familiară, la
îndemână - de localizare sau direcționare.
Faptul că
respectivul cuvânt este la forma de singular sau de plural este, în principiu,
nerelevant, din moment ce semnificația în limba română poate fi doar
evocată, sugerată de acel semn, fără a fi necesar ca semnul
ca atare să reprezinte un cuvânt din vocabularul limbii române.
Cele expuse anterior
interesează similaritatea conceptuală, în legătură cu care
se pot reține următoarele în speță:
Consumatorul nu se va
gândi la puncte cardinale, o asemenea asociere producându-se doar dacă
denumirea ar fi fost reprezentată chiar de un punct cardinal (Est, Vest
etc.), ci, mai degrabă, la o funcție bisericească; însă
aceasta nu îi este familiară, pentru că este vizată o
funcție din ierarhia bisericii catolice, motiv pentru care va reține
mecanic din marca reclamantei că este vorba despre un titlu bisericesc, pe
care este posibil să nu și-l amintească în sine, dar pe care, cu
certitudine, și-l va aminti văzând marca pârâtei.
Această
constatare este de natură să reliefeze tot asemănările în
plan vizual și fonetic, deoarece datorită lor se
declanșează în mintea consumatorului asocierea cu semnificația
de funcție bisericească evocată de elementele verbale din ambele
mărci. Așadar, chiar dacă există asemănări din
punct de vedere semantic, astfel cum a apreciat instanța de apel, aceasta
nu are relevanță în sine, ci numai pentru a confirma similaritatea
accentuată în plan vizual și auditiv dintre cele două semne
comparate.
Din cele expuse,
rezultă, de asemenea, că respectivul cuvânt, prezent în ambele
mărci, nu are nicio semnificație în
relație cu bunurile la care se raportează, astfel încât se
consideră că marca anterioară, cea a reclamantei, este
distinctivă per se (în
condițiile în care reclamanta nu a pretins că marca sa ar beneficia
de o distinctivitate crescută în considerarea
reputației).
Constatările
anterioare indică faptul că nu poate fi ignorată existența
unui risc de asociere a semnelor protejate prin mărcile în conflict, care
nu este, însă suficient pentru a exista chiar un risc de confuzie, astfel
cum prevede art. 6 lit. c din Legea nr. 84/1998, fiind necesară întrunirea
similarității și a produselor sau serviciilor.
După cum s-a
arătat în jurisprudența Curții de Justiție a
Comunităților Europene, un grad scăzut al
similarității între produsele/serviciile pentru care o marcă
este înregistrată poate fi compensat printr-un grad ridicat al
asemănărilor între semne și invers, ceea ce înseamnă, în
speță, că, dată fiind similaritatea accentuată a
semnelor, pentru considerentele arătate, este acceptabil un nivel mai
redus al similarității produselor mărcilor adverse.
În ceea ce privește similaritatea
produselor, în aplicarea aceleiași jurisprudențe a instanței
europene, pentru aprecierea acesteia trebuie să se țină cont de
toți factorii pertinenți care caracterizează raportul între
produse, în special natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul
concurent ori complementar, după cum s-a arătat, în mod corect, prin
motivele de recurs.
În speță,
prin prisma acestor criterii, se constată că nu există
similaritate în privința produselor pentru care cele două mărci
în conflict sunt înregistrate, strict în raport de produsele menționate în
decizia de apel.
Astfel, se reține
că produsele în considerarea cărora s-a dispus anularea mărcii
pârâtei, astfel cum rezultă și din motivarea deciziei sunt:
jeleurile, dulcețurile, compoturile, în legătură cu care s-a
apreciat că sunt complementare cu produsele „miere”, „sirop de
melasă”, „produse de patiserie și cofetărie” din clasa 30,
pentru care este înregistrată marca reclamantei „La Cardinale”.
În primul rând,
după cum rezultă din extrasul Romarin
privind înregistrarea internațională a mărcii reclamantei
(protejată și în România), marca „La Cardinale” aparținând
reclamantei nu este înregistrată și pentru produse de cofetărie,
susținerile recurentei pe acest aspect fiind corecte.
Ca atare, nu se
impunea compararea produselor pentru care instanța de apel a apreciat
că marca pârâtei nu trebuia înregistrată cu produse de cofetărie
din clasa 30, în absența unei protecții conferite mărcii
reclamantei pentru respectivele bunuri.
În al doilea rând, se
observă că marca pârâtei a fost înregistrată, pe lângă
produsele „jeleuri, dulcețuri, compoturi”, și pentru „fructe și
legume conservate, uscate și fierte”.
Spre deosebire de
primele menționate, pentru cele din urmă, instanța de apel a
menținut hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de
anulare a mărcii pârâtei „Cardinali”, apreciind implicit (întrucât nu s-a
făcut nicio referire la aceste produse în
motivarea deciziei) că nu există similaritate între acestea și
produsele reclamantei „produse de patiserie”, „miere și sirop de
melasă”. Reclamanta nu a formulat recurs în ceea ce privește
produsele „fructe și legume conservate, uscate și fierte”, dispoziția
pe acest aspect intrând în puterea lucrului judecat.
În acest context, se
constată ca fiind contradictorie admiterea cererii în anulare în
considerarea unor produse similare cu produse în raport cu care s-a apreciat
că înregistrarea mărcii pârâtei este legală, respingându-se
cererea în anularea mărcii.
„Dulcețurile”
și „compoturile” sunt similare cu „fructele fierte”, dat fiind că
natura lor este aceeași (toate produsele se referă la fructe), modul
de preparare al primelor implică fierberea fructelor, utilizarea lor nu
diferă, de asemenea, publicul și producătorii sunt aceeași
(acest raționament se regăsește în decizia OHIM din 9.07.2010 în
cauza Société Coopérative
Agricole Unicoque contra Kuwaiti
Food Company (Americana) S.A.K).
Ținând cont de faptul că produsul „compoturi” intră în
categoria conservelor din fructe, s-ar putea reține chiar identitatea sa
cu produsul „fructe conservate”, pentru care tot marca pârâtei este
înregistrată.
De asemenea, „jeleurile” pot fi socotite similare cu „fructele fierte”,
deoarece, și în cazul lor, fructele se fierb cu zahăr, împreună
cu diferiți agenți de gelificare (în decizia OHIM anterior
menționată, „jeleurile” sunt considerate chiar identice cu „fructele
fierte”).
În aceste condiții, compararea produselor „fructe fierte” cu
produsele pentru care este înregistrată marca reclamantei ar fi trebuit
să conducă la aceeași concluzie a lipsei de similaritate
(intrată în puterea lucrului judecat, imposibil de cenzurat în
această fază procesuală) și în cazul comparării
produselor „jeleuri, dulcețuri, compoturi” cu aceleași produse ale
reclamantei, dată fiind existența similarității între
produsele pârâtei. Formulând concluzii diferite în raționamente juridice
bazate pe aceeași premisă, instanța de apel a pronunțat o
hotărâre nelegală.
Cu toate că argumentele anterior prezentate sunt suficiente pentru
conturarea soluției de admitere a recursului, pentru a se răspunde
tuturor motivelor de recurs, se constată că soluția este
nelegală, chiar dacă s-ar ignora considerentele deja expuse.
În privința
produselor de patiserie, pentru care este înregistrată marca reclamantei,
argumentul instanței de apel a fost acela că jeleurile,
dulcețurile și fructele din compoturi sunt deseori folosite pentru
prepararea unor asemenea produse.
Astfel, chiar
dacă se poate accepta că produsele pârâtei pot reprezenta ingrediente
ale unor produse de patiserie, simplul fapt că un ingredient intră în
prepararea unui produs pentru care marca reclamantei este protejată nu
este suficient, fiind necesară analiza mărfurilor, după cum s-a
conturat în jurisprudența OHIM (decizia din 16.09.2009 din cauza Bolton
Cile/Granarolo).
Or, analiza
comparativă prin prisma criteriilor anterior menționate, respectiv
natura, destinația, utilizarea lor sau caracterul concurent ori
complementar, arată că produsele jeleuri, dulcețuri, compoturi
nu sunt similare cu produsele de patiserie.
Această concluzie
rezultă tot dintr-o decizie OHIM (pronunțată în cauza Société Coopérative
Agricole Unicoque contra Kuwaiti
Food Company (Americana) S.A.K.), în care s-a
arătat că, în virtutea diferențelor de natură și scop
și în absența unui caracter concurent ori complementar, consumatorul
nu așteaptă ca produsele să fie fabricate, comercializate ori
furnizate de aceeași întreprindere ori de companii legate din punct de
vedere economic. O concluzie similară a fost adoptată, prin
aceeași decizie, și în legătură cu produsele „jeleuri,
dulcețuri, compoturi” în compararea cu „miere” și „sirop de
melasă”.
Este de observat
că, în măsura în care, în compoziția unui produs de patiserie,
intră fructe fierte (pentru că, în cele din urmă, acesta este
elementul de asociere a jeleurilor, dulcețurilor, compoturilor cu un
produs de patiserie), acesta nu reprezintă materie primă de
bază, ci doar un ingredient posibil al umpluturii. Or, numai în cazul
materiilor prime fără de care produsul și-ar pierde
specificitatea (folosite, așadar, în aluat, care caracterizează un
asemenea produs, conform Dicționarului explicativ al limbii române), se
poate pune problema similarității, adaosurile accidentale nefiind
relevante în comparare (un raționament asemănător a conceput
OHIM în decizia pronunțată la data de 24.09.2009 în cauza MEVGAL S.A. contra Wilfried Huber).
Dacă ar fi
așa, nu ar exista niciun motiv pentru a nu aplica același raționament
și în cazul altor ingrediente din umplutura unui produs de patiserie, cum
este carnea; or, acest produs, pentru care marca a cărei anulare se
solicită este, de asemenea, înregistrată, nu a fost considerat
similar cu produsele de patiserie, marca pârâtei nefiind anulată în ceea
ce privește produsele „carne”, „păsări”, „extrase din carne”.
Inconsecvența
instanței de apel a fost semnalată deja, în același context, în
privința fructelor fierte, fiind, totodată, de remarcat că
instanța de apel nu a regăsit probleme de similaritate în cazul chiar
al unor materii prime din compoziția aluatului, precum ouăle,
grăsimile comestibile. S-ar putea considera, în acest caz, că,
dacă aceste materii prime nu sunt similare cu produsele de patiserie, cu
atât mai mult nu sunt similare ingredientele ce pot lipsi din compoziția
acestora, ce asigură doar varietatea sortimentelor de patiserie.
În consecință, produsele de
patiserie sunt nerelevante în compararea produselor pentru care cele două
mărci în conflict sunt înregistrate.
În ceea ce
privește produsele „miere, sirop de melasă”, se reține că
instanța de apel a prezentat același argument cu cel deja analizat în
cazul produselor de patiserie, respectiv acela că similaritatea ar fi
asigurată prin însuși faptul că un produs poate face parte din
procesul de preparare a altui produs.
Instanța de apel
a mai arătat că, prin modul de preparare, mierea și siropul de
melasă sunt produse alternative dulcețurilor, iar toate aceste
produse, inclusiv jeleurile și compoturile, sunt, în mod obișnuit,
comercializate pe aceleași rafturi sau pe rafturi alăturate cu mierea
și siropul de melasă pentru uz alimentar. De asemenea, atât
jeleurile, dulcețurile și compoturile, cât și mierea, siropul de
melasă fac parte din categoria generală de „dulciuri”, ceea ce
facilitează riscul de asociere.
Ținând cont de
aceste argumente, în contextul elementelor de comparare deja menționate
(natura, destinația, utilizarea produselor sau caracterul concurent ori
complementar), Înalta Curte apreciază că nu există similaritate
între produsele „jeleuri, dulcețuri, compoturi” și produsele „miere
și sirop de melasă”.
Primele două
menționate derivă din fructe și sunt fabricate, în
esență, prin fierberea acestora cu zahăr (s-a arătat acest
lucru în considerente anterioare). Compoturile se obțin din fructe
proaspete care, în combinație cu zahărul, sunt supuse unui proces de
sterilizare. Se încadrează în grupa produselor rezultate din prelucrarea
fructelor, reprezentând fie conserve de fructe (compoturile), fie semiconserve
de fructe (jeleul, dulceața).
Mierea este un produs
alimentar natural, provenind din flori ori plante, la care intervenția
tehnologică constă doar în purificarea sa, în scopul
păstrării proprietăților organoleptice. Deși nu face
parte din categoria produselor zaharoase, mierea este alăturată
acestora în clasificarea mărfurilor în raport de compoziția
chimică. Produsele zaharoase sunt denumite și dulciuri.
Întrucât jeleurile,
dulcețurile, compoturile nu intră nici ele în categoria produselor
zaharoase, nu este corect argumentul final al instanței de apel, în sensul
că cele trei produse ar fi incluse în categoria generală de
„dulciuri”.
În ceea ce
privește siropul de melasă, conform Dicționarului explicativ al
limbii române, reprezintă un reziduu siropos de culoare brună,
provenit din extragerea zahărului din sfeclă sau din trestie de
zahăr, care servește ca hrană pentru vite, pentru producerea
alcoolului și a drojdiei.
Așadar, în mod
tradițional, siropul de melasă face parte din categoria furajelor; s-
a răspândit, însă, și
folosirea acestuia în alimentația umană, cu rolul de substituent al
zahărului. Se obține prin fierberea sfeclei de zahăr sau a
trestiei de zahăr.
Din cele expuse
anterior, rezultă că procesul de fabricare poate fi socotit
asemănător în privința jeleurilor, dulcețurilor,
compoturilor, siropului de melasă (nu și a mierii), însă acest
fapt nu le face să fie alternative, astfel cum a apreciat instanța de
apel, în sensul că unele pot fi substituite cu celelalte (caracterul
complementar este exclus, deoarece nu se pune problema ca aceste produse
să se completeze unele pe celelalte în consum; de altfel, nici
instanța de apel nu a argumentat constatarea existenței acestuia).
Astfel, siropul de
melasă substituie zahărul, nu jeleurile, dulcețurile,
compoturile. Atare înlocuire nu are loc decât în consumul individual (ca, de
altfel, și mierea), fiind utilizat ca îndulcitor, nu și în fabricarea
conservelor ori semiconservelor de fructe, precum jeleurile, dulcețurile,
compoturile, unde se utilizează cantități mari de zahăr.
Așadar, siropul de melasă și
mierea nu sunt alternative cu jeleurile, dulcețurile, compoturile și
nici nu sunt percepute ca atare de către consumatori. Primele două
sunt produse naturale, agreate de către un segment specific de consumatori,
ce evită utilizarea zahărului rafinat, spre deosebire de consumatorii
ultimelor trei produse.
Nici modalitatea de
comercializare nu este aceeași, contrar considerentelor instanței de
apel.
În primul rând, în
ceea ce privește siropul de melasă, ar fi trebuit să se probeze
de către reclamantă că acesta se comercializează în
România, modalitatea de comercializare și tipul de magazin în care se
realizează acest lucru, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, situație
în care considerentele instanței de apel nu pot viza decât mierea.
De altfel, dacă
s-ar fi dovedit efectuarea de acte de comerț cu acest produs în România,
și-ar găsi locul în magazine de produse naturale, iar în spații
de comercializare pe suprafețe mari, în raionul de zahăr și produse
zaharoase, în timp ce jeleurile, dulcețurile, compoturile se regăsesc
în zona destinată conservelor.
Constatările
anterioare sunt valabile și în cazul mierii, care, în mod obișnuit,
se comercializează în magazine de specialitate, altele decât produsele
pârâtei cu care se compară ori în același raion în care s-ar vinde
și siropul de melasă.
Este adevărat
că în supermarket-uri ori hipermarket-uri este posibil ca aceste reguli
să nu se respecte întocmai, însă, după cum s-a arătat de
către Organizația Mondială a Proprietății
Intelectuale, în aceste cazuri, asemenea puncte de vânzare sunt mai puțin
relevante.
Pe de altă parte,
din perspectiva participanților pe piața de produse, putându-se
vorbi, în cazul mierii, doar despre distribuitori, nu despre producători,
este exclus riscul de asociere între miere și produsele pârâtei, în mintea
consumatorilor, în privința provenienței bunurilor.
Față de
considerentele expuse, se apreciază că produsele pentru care marca
reclamantei și cea a pârâtei, în limitele învestirii acestei
instanțe, nu sunt similare, ceea ce exclude existența unui risc de
confuzie, chiar în condițiile unei similarități crescute a
semnelor.
Drept urmare, în mod
corect, prima instanță a respins în totalitate cererea în anularea
mărcii pârâtei „Cardinali”, impunându-se menținerea acesteia.
Astfel, Înalta Curte a
admits recursul declarat de pârâtă împotriva
deciziei Curții de Apel București, pe care, în baza art. 312 cu
referire la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., a
modificat-o în tot, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de
reclamantă împotriva sentinței Tribunalului București,
făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 C.proc.civ.
II. În ceea ce
privește recursul declarat de pârâtă împotriva încheierii de
ședință din data de 17 iunie
Se constată
că împrejurarea ce a necesitat rectificarea dispozitivului deciziei nr.
107A din 20 aprilie 2010 reprezintă o eroare materială în sensul art.
281 C.proc.civ., în condițiile în care produsele
pentru care marca pârâtei au fost înregistrată sunt indicate chiar în
certificatul de înregistrare a mărcii „Cardinali”, inclusiv cu
mențiunea clasei în care se încadrează, fără a avea
relevanță cele arătate de către reclamantă în
cuprinsul cererii de chemare în judecată.
Atât timp cât din
certificatul de înregistrare reiese că produsele pentru care marca pârâtei
a fost înregistrată aparțin clasei 29 de produse, iar în dispozitivul
deciziei se menționase clasa 30, în mod corect, s-a procedat la îndreptarea
erorii materiale.
Drept urmare, Înalta
Curte a respins recursul ca nefondat.