1. Recurs neavenit. Declararea căii de atac de intervenienții în interesul uneia dintre părți, fără ca aceasta să declare recurs.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Recursul.
Index alfabetic : recurs neavenit
- intervenient
Cod procedură civilă, art. 56, art. 137
Dispozițiile art. 56 Cod procedură civilă consacră o limitare a exercițiului dreptului titularului unei cereri de intervenție accesorie de a uza de căile de atac deschise împotriva unei hotărâri judecătorești, în sensul condiționării valorificării acestui drept de declararea aceleiași căi de atac de către partea în interesul căreia s-a formulat intervenția de către terț.
Neîndeplinirea acestei condiții conduce la însăși inadmisibilitatea căii de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are deschisă calea procesuală vizată de textul de lege. Sancțiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută în art. 56 Cod procedură civilă, respectiv aceea a respingerii ca neavenite a căii de atac.
ICCJ, Secția I-a Civilă, decizia civilă nr. 7919 din 4 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 412/2010, Tribunalul Brăila a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes, a admis în parte contestația formulată de reclamanții F.A.M. și F.C.E. în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Brăila, prin primar, în consecință, a anulat în parte dispoziția nr. 9231/2009 a Primăriei Municipiului Brăila referitoare la imobilul din Brăila și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la reconstituirea în natură a imobilului; totodată, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interesul pârâtei.
În motivarea sentinței, s-a reținut că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, cererea este admisibilă, întrucât dreptul pretins poate fi, în principiu, valorificat după regulile și criteriile stabilite de legea specială, ceea ce presupune o analiză de fond a raportului juridic dedus judecății.
În ceea ce privește interesul, acesta este întrunit în cauză, reclamantul F.E.C. urmărind recunoașterea calității sale de persoană îndreptățită la o cota ideală din imobilul aflat în litigiu.
Pe fond, tribunalul a reținut că reclamanții au supus analizei în cauză o notificare prin care au solicitat fie restituirea în natură a imobilului bun litigios, fie despăgubiri bănești. Deși pârâta a analizat pe fond această notificare și a stabilit că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite, a respins notificarea cu motivarea că imobilul nu se mai află în posesia sa și nu mai poate dispune cu privire la acesta.
Potrivit normelor de aplicare a legii speciale, în cazul în care, după adoptarea dispoziției de soluționare și până la intabularea acesteia, apar alte persoane cu vocație succesorală care au depus în termen cerere de restituire, se va dispune revocarea actului administrativ și emiterea unei dispoziții conforme cu legea.
Cu atât mai mult în cazul în care unitatea deținătoare constată că pentru un bun imobil au formulat în termenul prevăzut de lege, notificări mai mulți moștenitori cu vocație succesorală la momentul depunerii ei, și au fost analizate numai unele dintre acestea, dispunându-se emiterea unei dispoziții, aceasta are obligația legală de a se pronunța și cu privire la notificările neanalizate și a dispune în consecință.
Astfel, pârâta a stabilit că notificarea nr. 421/2001 a fost formulată de reclamanți în termen, aceștia sunt persoane îndreptățite, iar prin altă dispoziție s-a dispus restituirea în natură a imobilului bun succesoral.
Nu se poate dispune revocarea dispoziției nr. 22135/2004, prin care s-a dispus restituirea în natură către intervenienți a imobilului situat în Brăila, format din teren în suprafață de 390,79 mp și construcții în suprafață construită de 186,33 mp, deoarece aceasta nu a fost contestată, a conchis tribunalul.
Apelurile declarate de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Brăila și intervenienții F.A., F.D.C. și F.I.M. împotriva sentinței menționate au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 285 din 11.11.2010 pronunțată de Curtea de Apel Galați.
Instanța de apel a constatat că, în raport de împrejurarea că pârâta nu a contestat calitatea de persoane îndreptățite ale reclamanților la măsuri reparatorii, ci, mai mult, a afirmat contrariul prin dispoziția contestată, nu poate fi primită o astfel de apărare din partea persoanelor care au intervenit în favoarea pârâtei.
Nu lipsit de importanță este faptul că Primarul Municipiului Brăila, în dispoziția nr. 931/2009, menționează că F.A.M. este persoană îndreptățită în conformitate cu sentința civilă nr. 37/2005 a Tribunalului Brăila, în care s-a discutat această chestiune, prin prisma apărărilor formulate de intervenienți în acest dosar. Acest fapt trimite la instituția puterii de lucru judecat ce nu mai permite repunerea în discuție a acestei chestiuni.
Și calitatea de persoană îndreptățită a lui F.C.E. a intrat în puterea lucrului judecat ca urmare a deciziei civile nr. 171/2010 a Curții de Apel Galați, prin care s-a precizat că menționarea sa în notificarea formulată de F.A.M. întrunește dispozițiile Legii nr. 10/2001 sub acest aspect.
Instanța de apel a înlăturat și critica referitoare la modalitatea de reparare a prejudiciului cauzat de preluarea abuzivă a imobilului, cu motivarea că Legea 10/2001 stabilește prioritatea restituirii în natură a imobilului, pentru care au optat și reclamanții, iar faptul că anterior s-a dispus restituirea întregului imobil către o parte din „persoanele îndreptățite”, respectiv către intervenienți, impune o soluție prin care să se corecteze acest fapt și nicidecum acordarea de despăgubiri.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs intervenienții F.D.C., F.A., F.I.M., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând următoarele:
Nu au fost luate în considerare modificările aduse Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005 în ceea ce privește natura măsurilor reparatorii și procedura de stabilire și acordare a acestora, în condițiile în care notificarea reclamanților a fost soluționată după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005;
A fost încălcat dreptul intervenienților la un proces echitabil, prin neanalizarea susținerilor și apărărilor în legătură cu lipsa calității reclamanților de persoane îndreptățite, motivat de caracterul accesoriu al cererii de intervenție;
Reclamanta F.A.M. nu este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, deoarece autorul său, F.M., nu a acceptat succesiunea proprietarului F.F., iar reclamantul C.E. nu se poate prevala de o asemenea calitate, cât timp nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001; decizia nr. 171/2010 a Curții de Apel Galați, a cărei putere de lucru judecat a fost invocată prin considerentele deciziei de apel, nu este irevocabilă;
Notificarea formulată de reclamanta F.A.M. nu întrunește exigențele Legii nr. 10/2001, deoarece mandatul dat de reclamantă numitei B.A. era limitat doar la reprezentarea în baza Legii nr. 112/1995, nu și a Legii nr. 10/2001.
Intimații reclamanți au invocat dispozițiile art. 56 C.proc.civ., apărare ce corespunde unui motiv de ordine publică, în considerarea căruia Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare.
Analizând motivul de ordine publică decurgând din prevederile art. 56 C.proc.civ., Înalta Curte a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 56 C.proc.civ., „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia dintre părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs”.
Norma citată consacră o limitare a exercițiului dreptului titularului unei cereri de intervenție accesorie de a uza de căile de atac deschise împotriva unei hotărâri judecătorești, în sensul condiționării valorificării acestui drept de declararea aceleiași căi de atac de către partea în interesul căreia s-a formulat intervenția de către terț.
Neîndeplinirea acestei condiții conduce la însăși inadmisibilitatea căii de atac declarate de către intervenient, deoarece acesta nu are deschisă calea procesuală vizată de textul de lege. Sancțiunea ce operează în acest caz este explicit prevăzută în art. 56 C.proc.civ., respectiv aceea a respingerii ca neavenite a căii de atac.
Atare limitare a dreptului terțului intervenient poate fi invocată pe calea excepției inadmisibilității căii de atac, excepție absolută și peremptorie, ce împiedică analiza motivelor de recurs.
În acest context, motivul de ordine publică invocat de către intimații – reclamanți se impune a fi cercetat prioritar în speță, întrucât eventuala sa admitere face de prisos examinarea a înseși susținerilor din motivarea recursului, aplicabile fiind dispozițiile art. 137 alin. 1 C.proc.civ.
În cauză, numiții F.D.C., F.A. și F.I.M. au formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Municipiul Brăila, încuviințată în principiu la termenul de judecată din 22.10.2009.
Intervenienții au declarat recurs împotriva deciziei de apel, fără, însă, ca pârâtul să declare, la rându-i, această cale de atac.
Nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 56 C.proc.civ. pentru ca recursul să fie admisibil, Înalta Curte, față de considerentele expuse, a respins recursul ca neavenit.