Oferirea de bunuri în
compensare. Obligativitatea de a acorda bunuri în compensare persoanelor cărora
nu li se pot restitui imobilele în natură.
Cuprins pe materii. Drept civil. Despăgubiri. Oferirea de bunuri în compensare. Obligativitatea de a acorda bunuri în compensare persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în natură
Index alfabetic. Drept civil
- bunuri în compensare;
- obligativitatea acordării.
Legea nr. 10/2001: art. 11 alin. (8), art. 26
Oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art. 11 alin. (8) și a art. 26 din Legea nr.10/2001, dar acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreţionară a entităţii sesizate cu soluţionarea notificării.
În cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deţinătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanţa de judecată poate sancţiona acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluţionarea contestaţiei intentate împotriva dispoziţiei emise sau a refuzului emiterii acesteia.
Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1895 din 19 martie 2010.
Prin cererea înregistrată la 28 august 2007, reclamantul I.N. a chemat în judecată Primăria municipiului Focșani, formulând, în baza Legii nr.10/2001, contestaţie împotriva dispoziţiei primarului nr. 13843 din 20 iulie 2007.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că autoarea lui, I.M., a achiziţionat în anul 1955 imobilul situat în Focșani, compus din casă și suprafaţa de 700 mp, casă care a fost demolată și pentru care s-au primit despăgubiri.
În urma identificării fostului amplasament al proprietăţii s-a constatat că din suprafaţa totală de teren se poate restitui în natură o suprafaţă de 365 m.p., astfel cum s-a dispus prin dispoziţia atacată, tot prin aceasta aprobându-se acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de 335 mp.
Cum pentru această diferenţă reclamantul a apreciat că este îndreptăţit să i se atribuie alt amplasament intravilan, a solicitat în baza Legii nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 și OUG nr.209/2005, anularea dispoziţiei sus menţionate, numai în ce privește acordarea de despăgubiri pentru diferenţa de teren nerestituită în natură.
Prin sentinţa civilă nr. 268 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Vrancea, Secţia civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Pentru suprafaţa de teren de 335 m.p. ce nu a fost restituită în natură, petentul a solicitat ca măsură compensatorie să i se atribuie o altă suprafaţă de teren pe care a identificat-o ca fiind amplasament liber.
Din expertiza topometrică rezultă însă că pe amplasamentul revendicat există o aerisire de gaze, dar și o canalizaţie telefonică subterană care traversează suprafaţa topometrică de 203 mp și 120 mp., între care se află o alee.
De asemenea, suprafaţa solicitată este pe amplasamentul unui spaţiu verde, într-o zonă ultracentrală, la cel mai mare bulevard al municipiului Focșani, într-o zonă supra-circulată și populată.
Deși expertul nu a individualizat in extenso vecinătăţile, tot din schiţa anexată raportului rezultă că spaţiul verde este situat în faţa unor blocuri, iar pe latura de nord aleea de acces este practic stradă pentru circulaţia auto și că este de notorietate pe plan local că zona în discuţie este spaţiu verde, chiar dacă nu a fost inventariată în domeniul public al orașului cu destinaţia de spaţiu verde amenajat și nu s-a procedat la întocmirea Registrului local al spaţiilor verzi.
Potrivit adresei nr.242 din 25 februarie 2008 a Gărzii Naţionale de Mediu -Comisariatul Jududeţului Vrancea faţă de O.U.G. nr.114/2007 ce completează Legea nr.265/2006 (legea protecţiei mediului) schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestuia.
Mai mult, trebuie avut în vedere suprafaţa de spaţiu verde minimă/locuitor în condiţiile legii, precum și distrugerea și degradarea acestora ca urmare a dezvoltării activităţilor economice-sociale.
Faptul că până în prezent nu a fost constituit Registrul local al spaţiilor verzi, nu-l îndreptăţește pe reclamant să profite de această situaţie și să pretindă să i se atribuie oriunde o suprafaţă. Caracterul reparatoriu al Legii nr. l0/2001 trebuie apreciat în anumite limite și nu în defavoarea în speţă a unui interes general.
Prin decizia civilă nr.182 a din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei și continuat de moștenitorii acestuia, ca urmare a decesului intervenit pe parcursul procesului, precum și de cesionarul de drepturi litigioase, C.M.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parţial, persoana îndreptăţită poate obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcţii noi, autorizate, cea afectată servituţilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Potrivit alin. (8) al aceluiași articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite sau despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii investite potrivit legii cu soluţionarea notificării.
Potrivit alin. (5) al aceluiași articol primarii sau, după caz, conducătorii entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
În concluzie, potrivit dispoziţiilor legale menţionate mai sus, măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se oferă doar de entitatea deţinătoare și numai dintre acele bunuri declarate a fi disponibile prin procesele de inventariere, bineînţeles în măsura în care are acordul persoanei îndreptăţite în acest sens.
Cum această măsură echivalează cu un act de dispoziţie, nu este la îndemâna persoanei îndreptăţite să procedeze la identificarea și alegerea anumitor bunuri aliate în patrimoniul autorităţii deţinătoare și să ceară instanţei judecătorești să le declare a fi disponibile cu consecinţa obligării să i le atribuie în compensare.
Or, în speţa de faţă Primăria Focșani, a comunicat instanţei de judecată faptul că amplasamentul solicitat nu este disponibil, întrucât face parte din spaţiul verde amenajat în zonă, fiind interzisă schimbarea destinaţiei acestuia conform prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
Astfel, simplul fapt că un teren aflat în patrimoniul unei localităţi este liber, în sensul că nu este ocupat în mod efectiv de construcţii, nu este de natură să îi confere și calitatea de teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în compensare în procedurile instituite prin diverse legi reparatorii.
De altfel, din raportul de expertiză tehnică, cum în mod corect a reţinut și instanţa de fond, reiese că terenul solicitat de reclamant în compensare este afectat și de utilităţi publice - aerisire gaze și canalizaţie telefonică subterană.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs I.L., I.C. și I.D., în calitate de moștenitori ai reclamantului decedat I.N., și C.M., în calitate de cesionar de drepturi litigioase.
În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurenţii au susţinut următoarele:
Instanţa de apel a interpretat și aplicat greșit dispoziţiile Legii nr.10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri.
Instanţa de apel a considerat că este la latitudinea entităţii deţinătoare să ofere bunuri în compensare și că tot aceasta stabilește care anume bunuri sunt disponibile prin procese-verbale de inventariere.
Interpretarea instanţei este în mod vădit eronată și nu ţine cont de faptul că legiuitorul a stabilit un drept de opţiune al persoanei îndreptăţite pentru tipul măsurilor reparatorii prin echivalent și că Legea nr. 10/2001 este o lege reparatorie emisă în favoarea proprietarilor deposedaţi în mod abuziv.
Conform art. 1 alin. (2), în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv .
Acest text stabilește dreptul de opţiune al persoanei îndreptăţite pentru un anumit gen de măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.
De asemenea, normele invocate de Curtea de Apel Galaţi, art. 1 alin.(3) și alin.(5), art. 11 alin. (4) și alin. (8), trebuie coroborate cu art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevede că:
„Dacă restituirea în natura nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită” .
Din această dispoziţie legală, care stabilește o ordine de preferinţă, rezultă că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în compensare persoanei îndreptăţite și doar în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită se pot acorda despăgubiri.
Mai mult decât atât, prin Normele Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar posibilitatea ca bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul public în cel privat.
Or, în speţă Primăria Focșani, prin dispoziţia emisă a propus direct acordarea de despăgubiri pentru suprafaţa de 335 m.p. ce nu poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament.
Primăria Focșani nu a motivat în niciun mod neacordarea de teren în compensare pentru suprafaţa de 335 m.p.
Posibilitatea Primăriei Focșani, la care face trimitere curtea de apel, de a stabili bunurile disponibile nu trebuie să fie una arbitrară sau neconformă cu realitatea.
În speţă, neacordarea de teren în compensare este complet nejustificată și nelegală în condiţiile în care în cauză s-a demonstrat de reclamant că Primăria Focșani are în patrimoniu teren liber și care a fost identificat.
Însăși instanţa de apel reţine că acest teren este liber, în sensul că nu este afectat de construcţii.
Reţinerea instanţei că terenul ar fi afectat de utilităţi publice nu concordă cu realitatea.
Așa cum rezultă din probele noi cu acte pe care le vor administra în recurs - adresa nr. 3618 din 14 noiembrie 2008 a ROMTELECOM și adresa nr. 1578 din 12 noiembrie 2008 a Distrigaz Sud - se poate stabili cu exactitate amplasamentul din zonă al instalaţiilor de telecomunicaţii, dar în ipoteza obţinerii titlului de proprietate se pot efectua lucrări de deviere a eventualelor instalaţii.
De asemenea, Distrigaz Sud prin adresa sus menţionată a comunicat la cererea petentului C.M. că „pe amplasament, la data prezentului aviz, unitatea noastră nu are în întreţinere și exploatare reţele de gaze naturale”.
Nu s-a demonstrat în cauză prin nici un mijloc de probă că terenul ar fi spaţiu verde, cu excepţia susţinerii pro causa a Primăriei Focșani.
Nu s-a depus un proces-verbal de inventariere din care să rezulte că terenul aparţine domeniul public cu destinaţia de spaţiu verde și acesta nu figurează în Registrul local al spaţiilor verzi.
Pe de altă, parte chiar și în ipoteza în care Înalta Curte ar reţine că este vorba de un spaţiu verde, a cărui destinaţie nu poate fi schimbată conform art. 5 din O.U.G. nr. 114/2007, acest aspect nu exclude posibilitatea acordării sale în compensare către reclamanţi, cu obligaţia acestora de a nu îi schimba destinaţia.
Între obligaţia stipulată în art. 5 din O.U.G. nr. 114/2007 și acordarea terenului în compensare reclamanţilor nu există nici o incompatibilitate și în niciun caz obligaţia menţionată nu poate avea prioritate faţă de măsurile reparatorii stipulate prin Legea nr. 10/2001 în folosul persoanelor îndreptăţite.
Intimaţii Primăria și Primarul municipiului Focșani nu au depus la dosar întâmpinare.
Recurenţii au administrat proba cu înscrisuri noi, menţionată în cererea de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Este reală susţinerea recurenţilor în sensul că oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art. 11 alin. (8) și a art. 26 din Legea nr.10/2001, și că acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreţionară a entităţii sesizate cu soluţionarea notificării.
În cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deţinătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanţa de judecată poate sancţiona acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluţionarea contestaţiei intentate împotriva dispoziţiei emise sau a refuzului emiterii acesteia.
Numai că, în speţă, refuzul Primăriei municipiului Focșani nu este unul discreţionar, ci justificat de împrejurarea că terenul pe care-l solicită recurenţii nu este liber în senul Legii nr.10/2001.
Atât tribunalul, cât și curtea de apel au verificat realitatea acestei susţineri și au stabilit, pe bază de probe, că terenul nu este liber, în sensul că, deși nu este ocupat de construcţii, este traversat de conducte și cabluri subterane și are destinaţia de spaţiu verde.
Analizarea probelor și stabilirea situaţiei de fapt sunt atributul exclusiv al instanţelor de fond și, după abrogarea art. 304 pct. 11 și pct. 10 C.pr.civ., aceste aspecte nu mai intră sub cenzura instanţei de recurs.
Verificând aplicarea legii la situaţia de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Astfel, potrivit art.10 și ale art. 11 din Legea nr. 10/2001 terenurile ocupate nu pot fi restituite nici când au aparţinut persoanelor ce formulează notificare sau moștenitorilor lor. În atare situaţie, nu s-ar putea oferi în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, asemenea terenuri.
În speţă, terenul care a aparţinut autorilor recurenţilor a fost expropriat, ceea ce atrage incidenţa art. 11 din Legea nr. 10/2001.
Din suprafaţa iniţială, 335 m.p. nu se pot restitui în natură deoarece au fost utilizaţi în scopul în care s-a dispus exproprierea, fapt necontestat în cauză.
În ceea ce privește suprafaţa de teren în litigiu, solicitată în compensare și încadrată de instanţă în categoria celor ocupate, din situaţia de fapt redată de curtea de apel – ca și de tribunal - reiese că este corectă concluzia privitoare la ocuparea terenului.
Chiar în lipsa unui proces-verbal de inventariere, prin expertiza efectuată în dosar s-a constatat că terenul este amplasat într-o zonă foarte populată a orașului, că este ocupat de spaţiu verde și că zona în care se află este traversată de cabluri telefonice de mare capacitate la care sunt racordate blocurile din zonă. Faptul că acestea ar putea fi în viitor deviate, așa cum se atestă prin adeverinţa depusă în recurs, nu înseamnă că la data soluţionării cauzei terenul este liber.
De asemenea, împrejurarea că terenul nu ar fi traversat și de conducte de gaze, atestat de adeverinţa eliberată de Distrigaz Sud tot în faza recursului, nu înlătură celelalte impedimente reţinute de instanţa de apel.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte a menţinut decizia atacată și, în baza art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.