Oferirea de bunuri în
compensare. Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii.
Cuprins pe materii. Drept civil. Despăgubiri. Ordinea prevăzută de lege a acordării măsurilor reparatorii.
Index alfabetic. Drept civil
- bunuri în compensare;
Stabilind ordinea priorităţii masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea exigenţelor impuse de norma art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigenţe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptăţite.
În asigurarea îndeplinirii acestei cerinţe, legea a impus prin textul alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, obligaţia afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care, suplimentar, nu a contestat niciodată imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar existenţa unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare și evaluare a unor atari bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenţei unei documentaţii relevante in acest scop, că opţiunea persoanelor îndreptăţite își găsește corespondent și în situaţia patrimoniului localităţii existentă în momentul de faţă.
Î.C.C.J, Secţia civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 2253 din 14 aprilie 2010.
Prin cererea înregistrată la data de 4 aprilie 2007, reclamanţii T.M. si T.A. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa și Municipiul Constanţa prin Primar, restituirea unui teren echivalent ca valoare celui preluat de stat si individualizat concret în zonele în care exista loturi ce aparţin Primăriei Municipiului Constanţa, teren ce era situat în localitatea Constanţa.
În subsidiar, în măsura în care acordarea unui teren în compensare nu este posibilă, au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiei privind propunerea acordării de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul ce constituie obiectul litigiului.
În motivarea cererii, reclamanţii au susţinut că antecesoarea lor, M.Z.Z. a dobândit prin vânzare-cumparăre imobilul solicitat în prezenta procedură (compus din 160,95 mp teren si 92,13 mp construcţie), bun ce a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 111/1951.
Construcţia a fost demolată iar terenul este ocupat în totalitate de elemente de sistematizare și de blocuri de locuinţe.
Deși au respectat procedura prescrisă de normele legii speciale de reparaţie, nici până la data promovării prezentei acţiuni, cererea lor nu a fost soluţionată, cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (1) si art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin
sentinţa nr. 216 din 19 februarie 2009 Tribunalul
Constanţa, secţia civilă a admis în parte acţiunea reclmanţilor
și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanţa să înainteze notificarea
formulată de reclamanţi către Secretariatul Comisiei Centrale pentru stabilirea
despăgubirilor, în conformitate cu prevederile Titlului
A fost respinsă ca nefondată cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la restituirea aceluiași teren în modalitatea compensării cu un alt teren din domeniul privat al localităţii.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 constatând că reclamanţii fac dovada calităţii de persoane îndreptăţite la restituire în accepţiunea art. 3 lit. a și art. 4 alin. (2) din acest act normativ, acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată.
Întrucât autoritatea locală nu dispune de terenuri ce ar putea
fi atribuite în compensare, în considerarea dispoziţiilor art.
1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a fost respinsă
pretenţia reclamanţilor de acordare a acestei măsuri reparatorii, dispunându-se
înaintarea notificării autorităţii investite cu soluţionarea și stabilirea
despăgubirilor cuvenite pentru imobilul preluat de stat, în conformitate cu
prevederile Titlului
Prin decizia nr. 210/C din 21 septembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, Secţia civilă, minori si familie, litigii de muncă și asigurări sociale a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva susmenţionatei hotărâri care a fost schimbată în sensul că au fost obligaţi pârâţii să le acorde teren în compensare de aceeași natură și valoare cu cel imposibil de restituit, restul dispoziţiilor sentinţei fiind menţinute.
În esenţă, s-a reţinut, că în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dat în vederea respectării exigentelor art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, legiuitorul naţional a impus determinarea unui portofoliu de bunuri sau servicii identificate de unitatea deţinătoare, care pot face obiectul unor măsuri reparatorii prin echivalent.
În acest scop, autorităţile locale urmează a îndeplini în mod transparent cerinţa dispusă prin alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată, anume afișarea lunară, obligatorie, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente la loc vizibil, a tabelului care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile ce pot fi acordate în compensare.
Norma menţionată nu are un caracter de recomandare pentru unitatea deţinătoare, ci dimpotrivă unul imperativ, ea urmând să fie analizată în ansamblul programului mai larg de politici publice ale statului, întrucât urmărește protejarea dreptului persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii, prin asigurarea transparenţei decizionale și respectarea principiilor ce decurg din prevederile Legii nr. 544/2001.
În acest context, simpla afirmare de către autoritatea locală a inexistenţei unor asemenea bunuri și servicii nu transferă sarcina exorbitantă a probei contrare către persoana îndreptăţită, o astfel de interpretare însemnând desistarea autorităţii de obligaţiile legale conducând la denaturarea modalităţii de abordare a cazurilor în care statul trebuie sa respecte și aplice jurisprudenţa CEDO în material respectării dreptului de proprietate.
S-a reţinut astfel că demersul reclamanţilor de a solicita datele referitoare la posibilitatea acordării unui bun ca echivalent valoric celui preluat de stat, nu a primit niciodată un răspuns defavorabil din partea autorităţilor locale, ci dimpotrivă toate adresele înaintate instanţei reflectă situaţia de moment a rezervelor afectate compensării, fără a se susţine neechivoc posibilitatea acordării unui teren în compensare de către autoritatea locală care nu a probat, printr-o documentaţie referitoare la analiza si evaluarea lunară a situaţiei bunurilor/serviciilor supuse măsurilor compensatorii, că opţiunea persoanelor îndreptăţite nu are acoperire faptică.
Ca urmare s-a reţinut că în mod greșit tribunalul a statuat în sensul că în cauză s-ar impune ultima măsura reparatorie, câtă vreme, în absenţa unor probe contrare, exista posibilitatea atribuirii unui bun (teren) cu o valoare egală celui preluat abuziv de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Primarul Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar și Consiliul local Constanţa, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susţinut că instanţa era ţinută a pronunţa hotărârea în considerarea realităţilor prezente, iar nu a unor situaţii juridice incerte, motiv pentru care, din această perspectivă, obligarea sa la atribuirea unui bun în compensare apare a fi nelegală.
Referitor la calea de atac dedusă judecăţii, care nu a fost întemeiată în drept, dar care, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C.pr.civ., poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ, se constată următoarele:
Stabilind ordinea priorităţii masurilor reparatorii ce pot fi acordate persoanelor îndreptăţite vizate de textul legii speciale legiuitorul a urmărit respectarea exigenţelor impuse de norma art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, ce constituie de altfel principiul ce guvernează întreaga procedură reglementată de legea specială, al cărei scop este, în acord cu aceste exigenţe, o justă și echitabilă despăgubire a persoanelor îndreptăţite.
În asigurarea îndeplinirii acestei cerinţe, legea a impus prin textul alin. (5) al art. 1 din Legea nr. 10/2001, obligaţia afișării lunar a tabelului bunurilor sau serviciilor ce pot fi oferite în compensare, norma imperativă după termenii textului, a cărei aplicare a fost nesocotită de autoritatea locală care, suplimentar, astfel cum cu temei reţine curtea de apel, nu a contestat niciodată imposibilitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii, ci a invocat doar existenţa unor proceduri în derulare de identificare, măsurare, lotizare și evaluare a unor atari bunuri, ceea ce semnifică, alăturat inexistenţei unei documentaţii relevante in acest scop, că opţiunea persoanelor îndreptăţite își găsește corespondent și în situaţia patrimoniului localităţii existentă în momentul de faţă.
Împrejurarea nefinalizării unor proceduri de identificare, măsurare, lotizare nu semnifică, cum eronat susţin recurenţii, imposibilitatea realizării scopului legii speciale, atâta timp cât din probaţiunea deja administrată rezultă că măsura compensatorie solicitată și în prezenta cauza a fost dispusă în favoarea unor alte persoane îndreptăţite, ceea ce denotă suplimentar temeinicia pretenţiilor reclamanţilor, corect primite de instanţa de apel.
Legea specială nu a lăsat la latitudinea entităţii administrative alegerea modalităţii de reparaţie, ci a impus, așa cum s-a arătat mai sus o ordine de prioritate, care în lipsa unui impediment legal, inexistent în speţă, determină respectarea sa, astfel cum corect a procedat curtea de apel, motiv pentru care critica de nelegalitate invocată nu poate fi primită.
Ca urmare, faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. 1 c. pr. civ. recursul dedus judecăţii a fost respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.pr.civ s-a dispus obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecata efectuate de intimaţi în recurs.