Notificare formulată în baza Legii nr. 10/2001.
Imobil intrat în patrimoniul statului ca urmare a emiterii certificatului de
vacanță succesorală
Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate privată.
Vacanță succesorală. Restituirea imobilului în baza Legii nr.
10/2001.
Index : Drept civil ;
- Poprietate ;
- Certificat de vacanță succesorală;
- Repunerea în termenul de acceptare a succesiunii;
Legea
nr. 10/2001 art. 4
Opțiunea de acceptare a moștenirii,
manifestată prin notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001,
are drept efect înlăturarea statului de la succesiunea vacantă a
fostului proprietar, lipsind de eficiență juridică însuși
certificatul de vacanță succesorală și reactivând calitatea
de succesori a celor în drept.
Astfel, chiar
situația absenței actului de expropriere, nu este necesară o
hotărâre distinctă privind constatarea nulității
certificatului de vacanță succesorală pentru ca bunul să
poată fi restituit persoanelor îndreptățite.
I.C.C.J., Secția civilă și de Proprietate
Intelectuală, decizia civilă nr. 3097 din 17 aprilie 2007.
Tribunalul București – Secția a V-a
Civilă, prin sentința nr. 1378 din 25 noiembrie 2005 a admis
contestația formulată de Z.T. și F.A.F. și a anulat
dispoziția Primarului General al Municipiului București, prin care
s-a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001
și a obligat intimatul să emită o altă dispoziție
motivată privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent,
pentru imobilul în litigiu, teren în suprafață de 448 m.p. și
construcție demolată.
Pentru a pronunța această soluție
s-a reținut că intimata a respins notificarea formulată de
Z.T. și F.F., vizând acordarea măsurilor reparatorii prevăzute
de Legea nr. 10/2001, cu motivarea că notificatorii nu pot fi persoane
îndreptățite, în sensul legii, întrucât autorii lor au renunțat
la moștenire în favoarea Statului Român.
In considerentele
sale, instanța a reținut însă că opțiunea de acceptare
a moștenirii manifestată prin chiar notificarea formulată, în
baza Legii nr. 10/2001, are drept efect înlăturarea statului de la
succesiunea pretins „vacantă” a autoarei contestatorilor, lipsind de
eficiență juridică însuși certificatul de vacanță
succesorală și reactivând calitatea de succesori a celor în drept.
În această situație particulară, se mai
reține, nu este necesară o hotărâre distinctă privind
constatarea nulității certificatului de vacanță
succesorală.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel
București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori
și de familie care, prin decizia nr. 288/A din 22 mai 2006, a respins ca
nefondat apelul intimatei, reținând, în esență, că în chiar
situația absenței actului de expropriere, certificatul de succesiune
vacantă nu putea împiedica persoanele îndreptățite să
beneficieze de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001, potrivit
cărora moștenitorii cu vocație succesorală sunt repuși
în termenul de acceptare a moștenirii, urmare a formulării
notificării, în termenul prevăzut de lege.
În cauză a declarat recurs Municipiul
București, prin Primar General, care susține, în esență,
că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii în
condițiile în care contestatorii nu au depus toate actele din care să
rezulte calitatea lor de persoane îndreptățite iar, pe de altă
parte, aceștia puteau fi repuși în termenul de acceptare a
succesiunii, numai după ce solicitau constatarea nulității
absolute a certificatului de vacanță succesorală, sau, în
situația în care statul nu ar fi acceptat succesiunea vacantă.
Recursul a fost respins ca nefondat.
Este de necontestat că imobilul în litigiu a
aparținut autoarei contestatorilor, urmare actului de vânzare-cumpărare,
din 27 ianuarie 1898, actului dotal, din 30 mai 1908 și actului de
tranzacție și partaj voluntar consfințit prin sentința
civilă nr. 620 din 12 iunie 1947 a fostului Tribunalul Ilfov, Secția
a I-a civilă.
După decesul autoarei contestatorilor, imobilul a
fost expropriat prin Decretul nr. 1167 din 30 decembrie 1967 în scopul declarat
al construirii unor blocuri de locuințe și a dotărilor aferente
orașului București, figurând la poziția nr. 338 din anexa
acestui act normativ.
Ulterior, la aproape doi ani de la data preluării,
Notariatul de Stat al Sectorului 2 București, emite certificatul de
succesiune vacantă din 28 februarie 1969, prin care se constată
că în lipsa moștenitorilor legali sau testamentari, care să fi acceptat
succesiunea, imobilul în discuție – ce constituia întreaga masă
succesorală rămasă după defuncta A.T. – revine Statului
Român.
Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr.
10/2001, de prevederile acestei legi, beneficiază și
moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice
îndreptățite.
Alineatul 3 al textului, dispune că succesibilii
care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt
repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru
bunurile care fac obiectul legii.
Tot astfel, cererea de restituire, are valoare de
acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se
solicită în temeiul acestui act normativ.
Soluția legislativă are în vedere, ipoteza
comună când lipsa din patrimoniul defunctului a unor bunuri de valoare semnificativă,
nu i-a motivat pe succesibili să declanșeze dezbaterea succesiunii
și să obțină actul ce atestă vocația de a succede
în drepturile și obligațiile defunctului, respectiv certificatul de
moștenitor.
Din această perspectivă, atât practica judiciară
cât și doctrina au statuat că vocația la restituire nu este
restrânsă decât cu privire la persoanele ce au renunțat expres la
moștenire, legea acoperind ipoteza celor care nu au făcut acte de
acceptare a moștenirii.
Este și cazul în speță, instanțele reținând
corect că notificarea formulată în baza art. 22 din lege în termen
legal, echivalează cu acceptarea succesiunii, opțiune ce
lipsește de eficiență actul prin care Statul Român, a cules
moștenirea rămasă de pe urma defunctei T. A. sub pretextul
că aceasta ar fi fost vacantă.
De altfel, certificatul din 28 februarie 1969, prin care
s-a constatat că succesiunea autoarei contestatorilor este vacantă a
fost, de plano, lipsit de eficiență juridică în condițiile
în care, cu mult înainte de emiterea acestuia, bunul fusese deja preluat în
patrimoniul statului, urmare exproprierii, prin Decretul nr. 1167 din 30
decembrie 1967.
Cât privește, proba calității de persoane
îndreptățite, prin actele depuse la dosarul cauzei, contestatorii au
făcut pe deplin dovada faptului că sunt moștenitorii autoarei
A.T., fiind îndreptățiți astfel la măsurile reparatorii
prevăzute de lege, înscrisurile prezentate îndeplinind cerința de
„acte doveditoare”, în înțelesul art. 23, din Legea nr. 10/2001, în
redactarea ulterioară republicării.
Așa fiind, recursul a fost respins, ca
nefondat.