16. Organism de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Calitate procesuală activă
Cuprins pe materii : Drept civil; Drept de proprietate intelectuală; Drepturi de autor; Gestiunea drepturilor de autor; Mandat de gestiune colectivă; Drept de remunerație pentru difuzarea operelor ;
Index alfabetic : Dreptul proprietății intelectuale ;
- Drepturi de autor ;
- Organism de gestiune colectivă ;
- Mandat de gestiune colectivă ;
- Drept de remunerație.
Legea nr. 8/1996 : art.13 lit.g, lit.h, lit.i, lit.k, lit.l ;
art. 43 alin.2 ; art. 123 alin.1; art.1231; art.1232;
art.125 alin.2 ; art. 129 alin. 1, alin. 3, alin. 4 ;
H.G. nr. 769/1999 ;
Legea nr. 285/2004
Reclamanta COPYRO este organismul de gestiune colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii nr.8/1996 să gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise.
În această calitate, reclamanta are dreptul de a se adresa instanței pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care susține că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul gestionat de ea, pentru plata drepturilor bănești cuvenite autorilor respectivelor opere, indiferent că acționează în
virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia civilă nr. 4694 din 8 iunie 2007
Prin acțiunea înregistrată la 2 iunie 2005 reclamata C. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Română de Televiziune, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2.985.686.932 lei, reprezentând remunerația privind difuzarea pe posturile de televiziune a operelor autorilor reprezentați, conform play-list-urilor comunicate pe anul 2004.
Prin sentința civilă nr.1272 din 8 noiembrie 2005 Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.123 alin. (1) din Legea nr.8/1996, titularii drepturilor de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute de acest act normativ personal sau prin organismele de gestiune colectivă.
Potrivit Legii nr. 8/1996 gestiunea colectivă este, așadar, facultativă, iar reclamanta nu a făcut dovada unui mandat convențional în condițiile art.129 alin. (4), art.125 alin. (2) și 129 alin. (1) din lege.
În ceea ce privește un eventual mandat legal, în absența unor dispoziții imperative, prin care reclamanta să fie împuternicită de către artiștii interpreți și executanți, titulari de drepturi conexe, ipoteza reprezentării legale este nedovedită.
Prin decizia civilă nr.145 din 29 iunie 2006 Curtea de Apel București,
secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală a admis
apelul declarat de reclamantă, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:
În primul rând, legea aplicabilă este Legea nr.8/1996 anterioară modificării, deoarece vizează plata remunerației pe anul 2007.
Premisa de la care a pornit tribunalul în analiza excepției este greșită, câtă vreme a considerat că, în speță, este vorba despre o gestiune colectivă facultativă, drept pentru care reclamanta era ținută să facă dovada mandatului convențional de reprezentare, conform art.129 alin. (3) din Legea nr.8/1996.
Această premisă este greșită, deoarece nu a avut în vedere natura drepturilor de autor și conexe gestionate, pe care reclamanta le-a menționat în mod expres ca fiind cele prevăzute de art.13 lit. g, h, j, k și l și care corespund unui mod de exploatare a operelor care face imposibilă autorizarea individuală, fiind în mod deosebit susceptibile de a fi gestionate colectiv.
Cum aceste categorii de drepturi nu pot fi gestionate în mod individual, teza necesității unor mandate individuale în baza cărora reclamanta ar fi putut promova acțiunea, este greșită.
Cerințele legate de existența unui repertoriu de opere aparținând membrilor prin voința cărora s-a constituit organismul de gestiune colectivă COPYRO, au fost verificate cu ocazia emiterii deciziei O.R.D.A. nr.8 din 1 iunie 1997, act administrativ necontestat, recunoscut inclusiv de către pârâtă, care a purtat negocieri cu reclamanta pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce și pentru încheierea unui contract de autorizare privind utilizarea repertoriului gestionat de reclamantă.
Împrejurarea că s-a adoptat sau nu o hotărâre de guvern care să stabilească, în concret, dacă drepturile patrimoniale în discuție sunt sau nu susceptibile de gestionare individuală, depășește cadrul judecății asupra excepției lipsei calității procesuale active.
Aspectele legate de întinderea obligațiilor de plată și de natura răspunderii pârâtei țin, de asemenea, de fondul cauzei.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C.pr.civ.
Recurenta susține, în esență,
că instanța de apel a ajuns greșit la concluzia că gestiunea
operelor scrise este imposibil de realizat individual, câtă vreme legea nu
prevedea nici în forma inițială acest lucru, iar Guvernul nu a emis o
hotărâre prin care să stabilească aceasta, așa cum a
făcut-o în cazul operelor muzicale și în cel al fonogramelor și
operelor audiovizuale.
În atare situație, gestiunea operelor scrise este evident una facultativă și pentru a dovedi calitatea procesuală activă, reclamanta era ținută să facă dovada contractelor de mandat încheiate cu autorii operelor scrise pentru utilizarea cărora solicită plata remunerației.
De asemenea, instanța de apel trebuia să aibă în vedere și dispozițiile Legii nr. 285/2004 de modificare și completare a Legii nr.8/1996, care este aplicabilă litigiului cel puțin pentru perioada iulie-decembrie 2004.
Problema întinderii obligației de plată – atât ca număr de membri, cât și în ce privește operele scrise pe care fiecare autor a dorit să le înscrie în repertoriul COPYRO - nu este o chestiune care ține de fondul cauzei, ci de însăși natura gestiunii și a îndeplinirii condițiilor impuse de art.123 din lege.
Instanța de apel confundă capacitatea procesuală a COPYRO cu calitatea procesuală activă, atunci când se referă la modul cum se dovedește aceasta din urmă, prin referire la decizia ORDA nr.8/1997; această decizie nu valorează mandat de reprezentare a titularilor de drepturi, iar în lipsa acestor mandate individuale acțiunea trebuia respinsă.
Art.43 alin. (2) din lege, la care face referire Curtea de apel vizează exercitarea individuală a drepturilor de către titulari, prin contractele de cesiune, și nu gestiunea colectivă.
Din punct de vedere istoric, Legea nr.285/2004 a înlocuit obligația din varianta inițială a Legii nr.8/1996, aceea ca Guvernul să stabilească prin hotărâre care sunt operele imposibil de gestionat în mod individual, cu precizarea expresă din art.1231și 1232 a cazurilor de gestiune colectivă obligatorie și, respectiv, facultativă, păstrând gestiunea operelor scrise ca fiind facultativă.
În ce privește plata făcută de pârâtă reclamantei, aceasta nu a avut ca temei H.G. nr.769/1999, aplicabilă operelor muzicale, ceea ce face ca motivarea să fie străină de natura pricinii, ci dreptul de opțiune al titularilor de opere scrise, exprimate prin contracte de cesiune încheiate cu aceștia, prin care au optat a fi plătiți fie direct, fie prin intermediul organismului de gestiune colectivă, dacă a fost mandatat în acest sens.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea apelului.
Recursul a fost respins pentru următoarele considerente:
1.Motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art.304 pct. 1 C.pr.civ., este nefondat.
Chiar dacă în preambulul deciziei atacate sunt menționate numele a trei judecători, cei care semnează decizia sunt doar primii doi și anume aceiași care figurează și în încheierea de dezbateri din data de 23 iunie 2006.
De asemenea, minuta întocmită imediat după deliberare poartă doar două semnături, ceea ce denotă că, atât în data de 23 iunie 2006 când au avut loc dezbaterile pe fond, cât și cu ocazia deliberării - în vederea căreia s-a amânat pronunțarea - completul instanței de apel a fost alcătuit din doi judecători, cu respectarea dispozițiilor art.54 alin. (2) din Legea nr.304/2004, menționarea în practicaua deciziei a unui al treilea judecător fiind în mod evident o eroare de tehnoredactare.
2. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei a fost corect soluționată de către curtea de apel.
Astfel, este necontestat că reclamanta COPYRO este organismul de gestiune colectivă care a fost abilitat în temeiul Legii nr.8/1996 să gestioneze drepturile de autor în domeniul operelor scrise, așa cum s-a reținut pe baza deciziei nr.8/1997 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor – ORDA.
În această calitate, reclamanta are dreptul de a se adresa instanței pentru a solicita obligarea pârâtei, despre care susține că a utilizat în anul 2004 opere aflate în repertoriul gestionat de ea, pentru plata drepturilor bănești cuvenite autorilor respectivelor opere.
Din această perspectivă nu are relevanță dacă gestiunea pe care o exercită reclamanta, a avut în anul 2004 un caracter obligatoriu sau facultativ.
Este întemeiată critica potrivit căreia, pentru perioada din anul 2004 ulterioară intrării în vigoare a Legii nr.285/2004 de modificare a Legii nr.8/1996, dispozițiile legii noi sunt aplicabile.
De asemenea, este real că legea astfel cum a fost modificată nu prevede printre drepturile a căror gestiune colectivă este obligatorie menționate în art.1231 și dreptul de comunicare publică a operelor scrise.
Cu toate acestea, indiferent că acționează în virtutea unei gestiuni obligatorii sau facultative, reclamanta are dreptul să solicite plata drepturilor cuvenite acelor autori care au consimțit la includerea operelor lor în repertoriul gestionat de COPYRO.
Care sunt acești autori, care sunt aceste opere, care din ele au fost
utilizate de către pârâtă în anul 2004 și care a fost întinderea utilizării sunt chestiuni care țin de temeinicia pretențiilor reclamantei și nu de legitimarea sa procesuală activă.
Astfel, în măsura în care acestea aspecte vor fi contestate, se vor administra probe pentru lămurirea lor.
Cum hotărârea atacată este legală, iar considerentele acesteia au legătură cu natura cauzei, nu sunt incidente dispozițiile art.304 pct. 9 și pct. 7 C.pr.civ.
În baza art.312 alin.(1) C.pr. civ., Înalta Curte a menținut decizia și a respins recursul ca nefondat.