21. Principiul autorității de lucru judecat. Încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
Cuprins pe materii. Drept civil. Prezumții. Prezumții stabilite de lege. Principiul autorității de lucru judecat. Încălcarea principiului autorității de lucru judecat.
Index alfabetic. Drept civil
- Prezumții
- Principiul autorității de lucru judecat
Cod civil: art.1200, art.1202
Codul de procedură civilă: art. 161.
Nesocotirea principiului autorității de lucru judecat presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale ( non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Potrivit prezumției lucrului judecat (art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil), o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art.1202 alin.(2) Cod civil).
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 5834 din 19 septembrie 2007.
Prin cererea înregistrată la 23 iunie 2004 D.F. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul Municipiului Deva, Prefectura județului Hunedoara, H.I., H.M., G.S., Prefectul județului Hunedoara, anularea în parte a dispoziției nr.728/2004 emisă de primar, anularea parțială a ordinului prefectului nr.107/1993 privind atribuirea suprafeței de 43,6 mp teren intimaților H.I. și H.M., anularea parțială a deciziei nr.104/1992 a Prefecturii județului Hunedoara pentru atribuirea suprafeței de 48,1 mp teren intimatei G.S. și defunctului soț al acesteia.
În motivarea cererii s-a arătat că imobilul a făcut obiectul Decretului de expropriere nr.288/1982 și, întrucât nu s-a realizat obiectivul de investiții, asupra caducității exproprierii s-a pronunțat Tribunalul Hunedoara prin sentința civilă nr.653/1995 (modificată ulterior de Curtea de Apel Alba-Iulia), care a apreciat că din totalul suprafeței expropriate de 890 mp, numai suprafața de 149 mp ar fi exceptată de la expropriere.
Întrucât această suprafață de teren este liberă de construcții, s-a cerut
restituirea ei în condițiile Legii nr.10/2001, iar prin dispoziție a primarului au fost retrocedați doar 73 mp, pentru diferența de 76 mp oferindu-se măsuri reparatorii prin echivalent – modalitate de reparație contestată de reclamant.
Prin sentința nr.795 din 19 octombrie 2005 Tribunalul Hunedoara, secția civilă a admis cererea formulată, a anulat dispoziția atacată sub aspectul nerestituirii suprafeței de 76 mp, a dispus restituirea în natură a întregii suprafețe de 149 mp teren, din care în posesia intimaților H. suprafața de 43,6 mp, iar a intimatei G.S. suprafața de 48,1 mp. A fost constatată nulitatea absolută parțială a ordinului prefectului nr.107/1993, precum și a deciziei prefectului nr.104/1992, de atribuire către intimații – persoane fizice a suprafețelor de teren respective, cu obligarea acestora de a le restitui către reclamant, în natură.
Pentru pronunțarea aceste soluții, tribunalul a reținut că terenul în suprafață totală de 898 mp, situat în municipiul Deva, a aparținut reclamantului și a făcut obiectul unui decret de expropriere emis în anul 1982, decret a cărui caducitate a fost constatată prin decizia nr.288/A/1996 a Curții de Apel Alba-Iulia, cu excepția suprafeței de 149 mp teren, exceptată de la restituire întrucât
este afectată de detalii de sistematizare.
S-a apreciat însă, că intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 justifică demersul reclamantului, de a solicita din nou și a obține restituirea în natură a bunului, întrucât acest nou act normativ conține principii de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, inexistente la data la care s-a pronunțat hotărârea privind caducitatea decretului de expropriere.
În speță, raportul de expertiză efectuat a stabilit că terenul este liber și că obiectivul de investiții nu a fost realizat, iar în privința actelor administrative de atribuire a terenului unor terți, acestea au fost emise nelegal, printr-un exces de putere, așa încât s-a dispus anularea lor.
Împotriva sentinței au declarat apel Primarul Municipiului Deva și pârâții
H.I., H.M., G.S.
Primarul a criticat soluția, arătând că s-a procedat în mod greșit la anularea dispoziției emise de acesta cu respectarea Legii nr.10/2001 și cu nerespectarea regulii după care cauza de nulitate trebuie să coexiste întocmirii actului; or, în speță, anularea dispoziției a fost determinată practic, de anularea ordinelor prefectului, care s-a dispus prin aceeași hotărâre judecătorească.
Pârâții – persoane fizice au formulat critici de nelegalitate, invocând nesocotirea puterii de lucru judecat, raportat la hotărârea judecătorească anterioară, care a statuat asupra caducității decretului de expropriere numai în parte, exceptând de la restituire suprafața de 149 mp datorită efectuării de detalii de sistematizare.
Pe fondul cauzei, față de dispozițiile art.11 din Legea nr.10/2001, terenul era oricum exceptat de la restituire în natură.
Ambele apeluri au fost respinse ca nefondate prin decizia nr.117/A din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.
Conform considerentelor deciziei, excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă de prima instanță, față de împrejurarea că Legea nr.10/2001 oferă o cauză juridică nouă, inexistentă la data primei judecăți. De altfel, dispozițiile art.48 din acest act normativ permit formularea unei noi solicitări de măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, indiferent de soluțiile pronunțate anterior.
În ce privește fondul cauzei, terenul nu putea fi înstrăinat părților- persoane fizice, el fiind supus restituirii fostului proprietar, așa încât ordinul prefectului ca și decizia prefecturii sunt lovite de nulitate, potrivit art.III din Legea nr.169/1997, așa cum a fost modificat prin Legea nr.247/2005.
Decizia a fost atacată cu recurs de către H.I., H.M. și G.S., criticile de nelegalitate formulate de aceștia vizând următoarele aspecte:
În mod greșit a fost espinsă excepția puterii de lucru judecat, în condițiile în care prin hotărâre irevocabilă se statuase asupra caducității parțiale a decretului de expropriere și asupra imposibilității restituirii în natură a suprafeței de teren de 149 mp, din care fac parte și cele două suprafețe ocupate de recurenți.
Pe fondul cauzei, soluția este eronată întrucât dispozițiile art.11 din Legea nr.10/2001 permit restituirea în natură a terenurilor, mai puțin a celor care au fost înstrăinate cu respectarea prevederilor legale. Cum pentru suprafața de teren în litigiu, statul a rămas proprietar în urma exproprierii și constatării caducității parțiale a decretului, rezultă că putea să-l transmită în mod valabil către recurenți.
Recursul a fost găsit fondat, potrivit următoarelor considerente:
Astfel cum se susține de către recurenți, hotărârile pronunțate de instanțe au nesocotit principiul autorității de lucru judecat. Acesta presupune, în ideea asigurării stabilității raporturilor juridice, ca o chestiune litigioasă odată tranșată de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar pe de altă parte ca, ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Din acest punct de vedere, se constată că într-o primă judecată s-a stabilit în mod irevocabil (conform deciziei nr.288/A/1996 a Curții de Apel Alba-Iulia) faptul că decretul de expropriere, care a constituit temeiul preluării imobilului de către stat, este lovit de caducitate, mai puțin în partea privitoare la o suprafață de 149 mp, care nu poate fi supusă restituirii, întrucât este afectată de detalii de sistematizare puse în executare.
Or, această statuare a instanței în legătură cu regimul juridic al terenului nu poate fi spusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât ea este rezultatul dezbaterilor judiciare și verificării jurisdicționale a instanței.
Este vorba de prezumția lucrului judecat care funcționează în cauză (art.1200 pct.4, cu referire la art.1202 alin.(2) Cod civil), potrivit căreia o hotărâre irevocabilă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți (res judicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, față de caracterul absolut al prezumției (art.1202 alin.(2) Cod civil).
Aprecierea instanței de apel în sensul că art.48 (actualmente art.47) din Legea nr.10/2001 este de natură să înlăture autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare este eronată, raportat la datele speței.
Potrivit textului menționat, persoanele îndreptățite cărora, prin hotărâri irevocabile, li s-au respins acțiunile având ca obiect imobile preluate abuziv de către stat, vor putea solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Aceasta nu înseamnă însă, posibilitatea contestării a ceea ce a reținut prima instanță în legătură cu regimul juridic al imobilului – ca fiind afectat de detalii de sistematizare-, aspect de fapt stabilit pe baza verificărilor jurisdicționale, ci posibilitatea acordării măsurilor reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile noii legi.
Sub acest aspect, Legea nr.10/2001 exclude, prin dispozițiile art.11 alin.3 de la restituirea în natură asemenea imobile, măsurile reparatorii putând fi determinate doar prin echivalent.
Așadar, noua lege constituie de fapt, o cauză juridică nouă recunoscând drept la reparații și pentru imobile preluate cu titlu valabil (ca în situația exproprierilor), indiferent de natura soluțiilor pronunțate anterior.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat, aprecierea instanței
este corectă, întrucât, în speță, nu poate opera tripla identitate de elemente pentru a face incidente dispozițiile art.1201 Cod civil și ale art.166 C.proc.civ., pentru a opri o a doua judecată.
Instanțele au ignorat însă, faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale ( non bis in idem), ci și sub forma prezumției de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune ca ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Nesocotirea principiului autorității de lucru judecat s-a făcut, potrivit hotărârilor adoptate în cauză și atunci când instanțele au apreciat asupra legalității ordinului Prefectului de Hunedoara nr.107/1993 și a deciziei Prefecturii județului Hunedoara nr.104/1992, în condițiile în care acestea constituiseră deja obiect al verificării jurisdicționale într-o instanță anterioară.
Astfel, prin sentința civilă nr.5194 din 22 decembrie 2000 a Judecătoriei Deva, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr.1119 din 10 iunie 2002, a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, a fost respinsă pretenția reclamantului referitoare la anularea acelorași acte administrative, (cu motivarea că potrivit evidențelor de carte funciară, reclamantul figurează cu o suprafață de teren de 618,2 mp, situată în altă carte funciară decât cea cu nr.4028 Deva din care provine terenul pârâților, ce a făcut obiectul ordinului Prefectului).
Supunând judecății din nou același litigiu, iar instanța pronunțându-se asupra lui (într-un sens contrar primei judecăți), a fost încălcată de data aceasta, excepția autorității de lucru judecat, fiind ignorate dispozițiile art.1201 Cod civil cu referire la art.166 C.proc.civ.
Textul art.47 din Legea nr.10/2001 nu este acoperitor nici în această
situație, pentru a justifica o înlăturare a autorității de lucru judecat, având în vedere data rămânerii irevocabile a hotărârii, ulterioară intrării în vigoare a legii.
În consecință, potrivit considerentelor expuse, soluționarea cauzei s-a făcut cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat (așa cum rezultă el din reglementarea dată prin dispozițiile art.1200 pct.4, art.1202 alin.(2), art.1201 Cod civil, cu referire la art.166 C.proc.civ.), ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.proc.civ.
Drept urmare, prin admiterea recursului, a fost modificată în parte decizia atacată, în sensul admiterii apelului reclamanților H. și G. și schimbării sentinței apelate și în fond respingerea contestației ca neîntemeiate. A fost menținută dispoziția referitoare la respingerea apelului declarat de Primarul municipiului Deva (ale cărui critici au vizat aspecte legate de extinderea cadrului procesual prin aplicarea dispozițiilor art.47 C.proc.civ, de competența în soluționarea cauzei și de motivele de nulitate prevăzute de Legea nr.18/1991), având în vedere că soluția nu a fost atacată pe calea recursului, iar respectivele aspecte de nelegalitate au fost distincte de cele învederate de pârâții – persoane fizice, așa încât nu se poate pune problema extinderii efectelor admiterii recursului acestora și asupra apelului celuilalt pârât.